Știri

Echipierii CSM s-au reunit cu gândul la promovare

După o vacanţă de iarnă binemeritată, având în vedere că în prima parte a actualei ediţii de campionat echipierii CSM-ului au înregistrat o singură înfrângere, elevii lui Robert Opatchi au fost prezenţi, luni după-amiază, la terenul din incinta Căminului Petrol, acolo unde au participat la o primă şedinţă de antrenament, una mai mult de dezmorţire. Încă nu s-a stabilit programul pentru întreaga perioadă precompetiţională de iarnă, ştiindu-se până acum doar că se are în vedere aducerea mai multor jucători, cât mai tineri care să întărească sistemul tactic gândit de antrenor, primele mutări fiind aducerea a trei juniori de la Astra Ploieşti, care se vor afla în probe. În acelaşi timp, conducerea clubului face demersurile necesare pentru a le putea asigura lui Gânju şi coechipierilor săi un nou stagiu de pregătire centralizată, cel mai probabil tot la Valea Doftanei. Odată cu apropierea debutului oficial în anul 2011 se vor căuta tot mai mulţi parteneri, din diverse eşaloane, pentru meciuri amicale, astfel încât fluierul de start al returului să găsească formaţia câmpineană în faţa unui parcurs fără greşeală, la capătul căruia să se bucure cu toţii de promovarea în eşalonul de elită al fotbalului prahovean.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare