Știri

“Dublă” amicală feminină pe “Poiana”, România – Belgia

Stadionul “Poiana” a găzduit sâmbătă şi luni două partide amicale între reprezentativele feminine ale echipelor României şi Belgiei, ambele formaţii aflându-se în faza pregătirilor înaintea jocurilor din preliminariile Campionatului Mondial. România face parte din grupa a patra alături de Bosnia, Polonia, Ucraina, Ungaria, primul meci urmând a-l susţine pe 23 septembrie, în faţa Bosniei, în vreme ce Belgia face parte din grupa a opta, alături de Ţara Galilor, Suedia, Cehia, Azerbaidjan şi Suedia, belgiencele urmând a debuta pe 20 septembrie, în deplasare, cu Ţara Galilor.Revenind la “dubla” amicală dintre România şi Belgia, în partida desfăşurată sâmbătă după-amiază, România – Belgia 2-7, un scor… fără comentarii. Partida a fost arbitrată de Radu Danielenco – Ionuţ Borcan şi Adrian Niţă, toţi din Ploieşti.În jocul revanşă, desfăşurat luni de la ora 11.00, cele două echipe au încheiat cu scorul de 4-3 pentru echipa reprezentativă a României, care la un moment dat a condus chiar cu scorul de 4-0. De această dată partida a fost arbitrată de Andrei Antonie (Breaza) – Ciprian Geambazu (Buşteni) şi Robert Nuţu (Ploieşti).

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare