„Dorinţa mea ar fi să pot spune peste ani că am înfiinţat un teatru la Câmpina”

– Cum a luat naştere Teatrul „Mircea Albulescu”?

– Ideea am pus-o la cale cu actorul Dan Tudor, din dorinţa de a face un teatru de proiect în Câmpina. Am discutat cu autorităţile locale să punem bazele acestuia, inspiraţi de faptul că în marile municipii ale României există astfel de teatre proiect, în cadrul acestora fiind implicaţi colaboratori, actori veniţi din Bucureşti sau din alte părţi care montează un spectacol sau două pe an, piesele jucându-se pe mai multe scene din ţară. Actorul Mircea Albulescu a fost unul dintre cei care şi-au pus speranţele în acest proiect. Ca urmare, Dan Tudor, Mircea Albulescu şi Adrian Dochia au înfiinţat o asociaţie culturală, Asociaţia „Teatru Proiect”, sub egida căreia activează Teatrul „Mircea Albulescu”. Cu acordul maestrului, după doi ani de existenţă, perioadă în care am adus spectacole din Bucureşti pentru a învăţa publicul să vină şi să revină la teatru, am reuşit să facem un singur spectacol, cu forţe proprii; este vorba de comedia ”Două surori mortale”, cu două mari actriţe – Luminiţa Gheorghiu şi Anca Sigartău. Nu am avut nicio susţinere financiară din partea autorităţilor, pentru că iniţiativa înfiinţării teatrului a rămas în aer. Într-adevăr, există o hârtie protocolară, pot spune, semnată de Primărie, de Comisia de Cultură, de Asociaţie şi de Casa de Cultură, însă un teatru nu poate funcţiona fără o finanţare cel puţin la un nivel minim de existenţă. Am reuşit, totuşi, cu sprijinul d-ui Florin Frăţilă, să obţinem o finanţare de la bugetul local pentru primele două ediţii ale Festivalului Teatrelor de Proiect. Un frumos proiect care la a treia editie a murit… De ce? În primele ediţii principala sursă de finanţare venea de la Ministerului Culturii şi de la sponsori. Totul era bine, în principiu. Lumea se învăţase să vina la teatru, doream să mergem mai departe, să primim şi finanţare de la Primărie, de la Consiliul Local, ca să realizăm tot ceea ce ne propusesem. Dar treburile nu s-au legat şi atunci nu ne-a rămas decât să aducem publicului, o dată pe lună, un spectacol. 

Spre regretul meu şi acest lucru este undeva pe cale de dispariţie, iubitorii de teatru din Câmpina s-au împuţinat, preţul biletului probabil că îşi spune cuvântul, puterea de cumpărare a câmpinenilor a scăzut. La ultima piesă, pe care am propus-o luna trecută, nu s-au vândut nici măcar o sută de bilete şi a fost primul spectacol după trei ani de zile pe care a trebuit să-l anulăm, lucru pe care nu l-am făcut niciodată. N-am avut încotro, nu ne-am permis să plătim 12 actori. Am totuşi mândria că am reuşit în această perioadă să aduc pe scena câmpineană cei mai mari actori ai Teatrului Românesc. Stau mărturie fotografii şi impresii. Cam asta este istoria noastră. Dorinţa mea ar fi să pot spune, peste ani, că am înfiinţat un teatru în Câmpina, însă nu ştiu dacă voi reuşi să merg mai departe.

– Însă sub numele acesta de Teatrul „Mircea Albulescu” ies în lumina reflectoarelor liceenii câmpineni…

– Exact, exact… D-l Albulescu este foarte mândru de mişcarea aceasta. Totul a pornit de la faptul că aceşti liceeni, majoritatea de la Colegiul Grigorescu, se adunau pe la şcoală şi realizau spectacole. Aveau această pasiune a teatrului şi atunci i-am adunat la Casa de Cultură. De data aceasta, am primit  bani din partea Primăriei şi a Consiliului Local. În calitatea sa de preşedinte al comisiei de cultură, d-l Frăţilă a fost alături de noi, ne-a susţinut şi în felul acesta am reuşit să plătim actori profesionişti pentru a veni să lucreze cu copiii, să-i înveţe şi să-i coordoneze. Aceşti actori au făcut şi fac lucruri extraordinare. Acum un an au scos un spectacol – „Soacra cu trei nurori”, cu care am umblat în ţară. La nivel naţional există o mişcare extraordinară de teatru pentru liceeni. Şi am fost la o mulţime de festivaluri, unde am fost bine primiţi şi premiaţi şi am reuşit să intrăm în topul trupelor de actori liceeni. Am continuat acest demers şi am scos a doua piesă – „Făt Frumos din lacrimă”, cu care am fost la două festivaluri până acum, urmând în toamnă să mai mergem la câteva. La începutul lunii mai am dat startul celei de a treia serii de cursuri, care se va încheia la fel, cu un spectacol, undeva la sfârşitul anului acesta, începutul anului viitor. 

– Câţi elevi sunt în trupă?

– Am avut, la un moment dat, 50 de membri, în final au rămas 25- 26 de copii. O parte dintre ei au absolvit liceul, însă îşi doresc să vină în continuare şi să înveţe tainele actoriei. Să sperăm că acest proiect va merge şi nu va fi împiedicat de birocraţie. Au apărut tot felul de discuţii… La nivelul administraţiei se doreşte să facem decontul banilor pe care îi primim de la Primărie înainte de a-i avea. Adică, nu după ce am primit banii şi a avut loc un an de cursuri şi s-a scos un spectacol. Ni se cere să facem decontul, ceea ce este normal, dar  trebuie să demonstrăm înainte ce vom face cu banii, ca să putem intra în posesia lor! Nu ştiu cum vine treaba aceasta! O să vedem ce înseamnă acest lucru şi cum putem să trecem peste acest impas, pentru că, vă daţi seama, nici asociaţia nu este o instituţie care are venituri din altă parte, nici sponsori nu avem. Ce-i drept, n-am încercat, dar probabil că vom face şi asta dacă banii daţi de la Primărie sunt condiţionaţi de nişte birocraţi care vor să aducem înainte decontul.  

– Asta înseamnă că aveţi planuri pentru viitor?

– Aceşti tineri sunt mândri că fac parte din Teatrul „Mircea Albulescu”, iar maestrul este foarte încântat de ei, de prestaţiile lor şi îşi doreşte – şi este prima oara când o spun – să realizăm şi la Câmpina un festival de teatru pentru liceeni. Dânsul a venit după aceşti copii şi i-a văzut la două festivaluri, la Alexandria şi la Bucureşti. I-a văzut jucând acolo şi a văzut ce înseamnă mişcarea liceenilor şi s-a întrebat de ce nu facem şi noi, la Câmpina, ceva, un festival, un altfel de festival care să ne pună pe harta acţiunilor culturale cu şi pentru tineri. Ar fi un lucru frumos pentru oraş, pentru comunitate. Dacă nu reuşim să mai facem festivalul de teatru, poate facem un festival de teatru pentru elevi. Este în premieră ce vă spun! Ideea este că trebuie să ne ajute cineva.

– Ce implică ajutorul de care aveţi nevoie?

– Haideţi să vă spun! La nivelul Braşovului, la nivelul Bucureştiului sau în alte oraşe, cred că sunt pe puţin zece festivaluri importante de teatru pentru liceeni care se realizează. Organizatorul principal este un liceu din localitatea respectivă, acesta fiind susţinut de primărie, de un sponsor, de o casă de cultură, chiar şi de inspectoratul şcolar. Toţi se implică în această acţiune şi aşa ia naştere un eveniment cu impact şi succes garantat. De aceea ne-am gândit şi am spus că se poate şi la Câmpina. Trebuie doar să existe bunăvoinţă. Dacă i-am propune, în mod cert Colegiul Grigorescu va fi de acord, există foarte mulţi elevi care s-ar implica voluntari… La nivelul Ploieştiului există un festival, la care am participat şi noi, organizat de un liceu care este sprijinit de Inspectoratul Şcolar. Şi punctez din nou că este absolut necesară şi contribuţia autorităţilor locale pentru a oferi sprijin unor copii talentaţi, care vor să introducă municipiul în circuitul teatral naţional, creându-i astfel un nou renume. Nu se dau premii, dar sunt cheltuieli cu cazarea, cu masa… La anumite festivaluri din ţară se percepe o taxă de participare. De aceea este nevoie de o susţinere financiară.

– Săptămâna aceasta se desfăşoară a VI-a ediţie a concursului de teatru pentru elevi. Ce ne puteţi spune despre acesta?

– În ultimele ediţii am fost în juriu şi nu este un lucru rău ceea ce se întâmplă. Şi aici lucrurile pot fi îmbunătăţite, în ideea în care organizatorul,  Biblioteca Municipală, trebuie să ceară profesorilor să schimbe puţin repertoriul. Foarte mulţi au rămas la clasicele Schiţe ale lui Caragiale şi suntem şi noi şi copiii obligaţi ca, an de an, să vedem aceeaşi piesă în interpretari similare, ceea ce nu este normal. De fiecare dată când au apărut lucruri noi, au fost premiate, au fost subliniate şi am vrea să existe competiţie,fiecare şcoală să-şi dorească să câştige şi dacă îşi doresc să câştige atunci să facă ceva nou, pentru că există nenumărate metode de  abordare scenică. Acele clasice schiţe s-au banalizat. Nici măcar nu sunt puse în scenă într-o manieră diferită! 

– Cu ce ochi priviţi cultura câmpineană actuală?

– Având în vedere situaţia prin care trece oraşul nostru, vizavi de situaţia lui economică şi vizavi de perspectivele care nu sunt foarte roz la acest nivel, şansele ca activitatea culturală să crească sunt minime. Soluţia noastră este să venim în întâmpinarea lor. Adică, din punctul meu de vedere, cele două instituţii de cultură ale oraşului ar trebuie să-şi îmbunătăţească activitatea şi ar trebui să facă ceva ca să atragă lumea la manifestările culturale. Nu e suficient doar să se bifeze o activitate culturală, ci ar trebui implicare totală pentru a avea feedback pozitiv. Eu am mai spus că ar trebui făcute şi finanţate acele evenimente cu impact. Să se renunţe la o parte din activităţile mărunte şi să se facă câteva mai mari, dar cu succes. Aceste lucruri se leagă între ele; dacă vrem să facem ceva de calitate,  trebuie să plecăm de la amănunte de genul: unde punem afişe, ce alte metode de promovare sunt adecvate, ce avantaje şi dezavantaje sunt la mijloc, pe ce se cheltuie banii. Sunt acţiuni finanţate de Primărie şi nu întreabă nimeni dacă rezultatul acestora justifică cheltuielile. La începutul anului, a fost un concert simfonic, s-au cheltuit 4000 sau 5000 de lei, iar în sală erau 30-40 de oameni. Păi care a fost impactul cultural? Este foarte important să urmărim şi acest aspect, pentru că atunci înseamnă că banii au fost cheltuiţi corect. Nu-i normal să se planifice evenimente negândite şi să se cheltuie bani inutil! Susţin că trebuie să avem în mijlocul oraşului un centru de informare, pentru că nu toată lumea citeşte afişe. Dacă nu avem un centru de informare, de unde să afle omul că are loc un vernisaj sau o lansare de carte, un concert, un spectacol? De unde să-şi poată cumpăra un bilet pentru teatrul care urmează, să-şi ia o invitaţie pentru activitatea care are loc? Aşa pierdem spectatori, pierdem public, în felul acesta ne deconectăm de la viaţa culturală şi îi forţăm şi pe alţii să o facă. De aceea trebuie creată această zonă de confort şi de mare importanţă. Despre Casa de Cultură pot spune că a fost renovată foarte bine pe afară, nu mai plouă înăuntru, dar scaunele au o vechime de 50 de ani. Nu se poate sta într-unul mai mult de o oră! Ştiu de la spectatori, care au stat câte două ore şi au plecat amorţiţi. Sala este mult prea mare, are 600 de locuri, ori ca să umpli o sală de 600 de locuri este imposibil, iar dacă aduci 200 într-o sală de 600, zici că e goală! Deci trebuie să aibă locuri mai puţine şi mai confortabile şi atunci impactul cultural va fi mult mai mare. Dacă vrem la nivel local să facem o treabă, trebuie să mergem împreună în acelaşi ritm. Şi se poate face, dacă toată lumea îşi doreşte, nu doar cel care conduce o Casă de Cultură.

– După pensionarea d-lui Florin Dochia, v-aţi gândit sau v-aţi dori să fiţi cel care preia funcţia de conducere a Casei de Cultură?

– Vedeţi dumneavoastră, eu văd lucrurile altfel. În secolul XXI, întru-un municipiu cum este Câmpina, un oraş care se respectă, este nevoie să trecem la o altă etapă. Să înfiinţăm un Centru Cultural care să aibă în componenţa sa o gamă largă de activităţi. Există persoane care susţin acest proiect: Florin Frăţilă, Liviu Briciu, Enache Dragomir şi chiar domnul primar Tiseanu. Deci, din punctul meu de vedere, dacă se doreşte acest lucru, atunci trebuie scos la concurs un post de manager de Centru Cultural, care să prezinte un proiect de management cultural pe minim 5 ani şi pe care să-l pună în aplicare împreună cu toţi cei ce hotărăsc destinele culturale ale acestui oraş. La un astfel de proiect vin şi candidez şi eu cu toată pasiunea mea pentru actul artistic.

Dar să fiu director la o Casă de Cultură care are în acest moment cinci angajati şi care, fără să fiu răutăcios, nu fac mare lucru în acest domeniu, nu este visul meu! Gândiţi-vă că la nivelul oraşului Câmpina mai există o Casă de Cultură a Tineretului, care mai are şi aceasta doi directori şi ceva angajaţi. Cam mult, din punctul meu de vedere, pentru acţiunile culturale care se desfăşoară în acest moment în Câmpina.   

Andreea Ştefan