La începutul lunii august, Societatea Filarmonică din Câmpina şi Editura Scrib Bucureşti au organizat lansarea de carte „Confesiuni lirice” – versuri şi proză, autor distinsa doamnă, medic stomatolog Maria Cristina Moisin. Este a şasea carte pe care această doamnă, născută în Câmpina şi rămasă pe viaţă cu sufletul în oraşul nostru, o dăruieşte câmpinenilor. Versurile sunt de o calitate deosebită şi relevă un talent ajuns la maturitate, aşa cum remarca într-o prefaţă Ană Blandiana, prietenă a autoarei. De la doamna Moisin am aflat că această mare poetă şi-a făcut o casă de vacanţă în apropierea Câmpinei, la Brebu.
Am avut onoarea să prezint volumul şi să fiu moderatorul reuniunii, care a cuprins mai multe momente. Maria Cristina Moisin a citit din versurile sale şi câteva schiţe. Într-o schiţă era evocată casa părintească de pe strada Kogălniceanu, demolată în timpul sistematizării, din care a mai rămas un singur semn, un nuc bătrân aflat pe colţul străzii, în mijlocul trotuarului.
Sunt în viaţă nişte coincidenţe. Autoarea evoca momentul când, venită în Câmpina, tot la o reuniune prilejuită de cărţile domniei sale, Nicu Trandafir, vecinul cu care copilărise, i-a adus un dar simbolic, trei frunze şi două nuci din copacul în care se juca în copilăria sa. Mărturisea că le păstra cu veneraţie pe birou, într-o farfurie de aramă. În timpul în care citea din această schiţă amintirea despre gestul lui Nicu Trandafir, acesta era înmormântat în cimitirul din Slobozia, d-sa neştiind că prietenul din copilărie tocmai murise.
Citite cu dicţie şi cu intonaţie potrivită, versurile şi povestirile au cules puternice aplauze de la invitaţii din oraş şi de la Bucureşti ai celor doi fraţi, Maria Cristina şi Tudor Moisin – animatorul Filarmonicii, care au umplut sala. Destul de des în foiletoanele mele folosesc sintagma „lumea bună”. De data aceasta, în sală se afla, într-adevăr, numai lume bună. Persoane marcante din Câmpina şi din capitală. Din Bucureşti m-am bucurat să revăd, venit la această ocazie, pe istoricul Crişan Muşeţeanu, multă vreme directorul Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.
Programul a continuat cu un moment umoristic, un regal oferit de cel mai laureat autor câmpinean, poetul Ştefan Al. Saşa, care cu o zi înainte mai primise un premiu la un festival de la Buşteni. Saşa ne-a citit spumoasele sale epigrame şi câteva parodii originale, cu mare efect la public. Tudor Moisin a participat la reuşita întâlnire interpretând la pian lucrări de D. Scarlatti, Fr. Chopin, Fr. Schubert, Beethoven şi Isaac Albeniz. Am avut grijă să spun invitaţilor că Tudor Moisin, de profesie inginer, cercetător ştiinţific cu realizări în domeniul lui, este şi un profund cunoscător de muzică. Împreună cu sora şi fraţii săi a luat lecţii de pian încă din copilărie. La 70 de ani, Tudor Moisin a luat un doctorat în muzică de pian la Conservator. Deşi cântă ca un virtuos la pian, apare rar în public, pentru că are trac, pe care atunci când îl învinge dovedeşte că este un foarte bun pianist.
În final a urmat o compoziţie pentru pian a Mariei Cristina Moisin, un lied pe versurile lui Corneliu Coposu, cel care ne-a lăsat emoţionanta poezie „Rugăciune”. Maria Cristina a mărturisit publicului că a compus această bucată în ziua când a murit fratele ei, Laurenţiu. Liedul a fost cântat de doamna Tiron, soprană la filarmonica din Bucureşti, care are o legătură cu oraşul nostru, deoarece în apropiere, la Cornu, soţul d-sale, renumitul sculptor Napoleon Tiron, şi-a făcut un atelier. Reuniunea „Dialogul artelor” ne-a purtat pentru câteva ore într-o lume a poeziei şi a muzicii, care ne-a mai rupt de viaţa cotidiană atât de cenuşie.
Alin CIUPALĂ
