Știri

Dezbaterea publică asupra bugetului, doar un preambul al şedinţei Consiliului Local

Chiar dacă s-a desfăşurat în absenţa iniţiatorilor, dezbaterea publică privind proiectul bugetului local pentru anul 2009 a demonstrat încă o dată că – măcar la nivelul Câmpinei – cetăţeanul nu are exerciţiul acestor dezbateri publice. Aşa se face că, în afara Executivului, a câtorva directori din Primărie, a puţinilor consilieri – dintre care unii nici nu au deschis gura – şi câtorva cetăţeni, pe nimeni nu a interesat, practic, dezbaterea de la Casa cu Grifoni. În aceste condiţii, dezbaterea s-a derulat ca un preambul al şedinţei Consiliului Local, în care primarul Tiseanu a prezentat proiectul bugetului, iar unii dintre consilieri au ridicat o serie de probleme punctuale… Şi atât! Viceprimarul Ion Dragomir a prezentat de la bun început cum stau lucrurile: “Practic, discutăm numai de vreo 460 miliarde lei vechi, adică veniturile proprii şi ce mai avem din credite. Exceptând lucrările mari, rămân în discuţie doar vreo 200 milioane lei vechi, care – eventual – ar putea fi altfel folosiţi decât am propus noi”.Singurele intervenţii din afara administraţiei au aparţinut lui Călin Gherman, care a solicitat modernizarea Străzii Badea Cârţan şi a Aleii Cocori, obţinând promisiunea primarului Tiseanu că “vom introduce acum realizarea SF-ului, iar lucrarea la anul”, precum şi a liderului de sindicat din învăţământ, Dan Ioan Bujor, care a primit asigurări ferme că şi în anul 2009 cadrele didactice vor beneficia de fonduri pentru tichete de la bugetul local. “Sunt 11 miliarde pentru tichete şi 2,5 miliarde pentru decontarea transportului cadrelor didactice. E bine?” – a întrebat viceprimarul Dragomir. “Poate e chiar indecent, dar vă mulţumim”, a spus Dan Ioan Bujor.În rest, au fost doar intervenţii ale reprezentanţilor administraţiei publice locale, intervenţii, care – probabil – se vor repeta şi la şedinţa CL. Astfel, Alin Moldoveanu a solicitat ca “la cultură să mai stopăm puţin spectacolele şi poate ar fi mai bine dacă am direcţiona acele fonduri pentru repararea Casei de Cultură şi a Casei Tineretului”. Dragomir Enache a avut o intervenţie ceva mai lungă, dar în care a punctat: “Nu sunt în proiectul bugetului local măsuri anticriză. La capitolul de investiţii în cultură nu este vorba decât de Muzeul Hasdeu… Dacă nu se poate fără, să ni se spună… Sunt foarte mulţi bani pentru implementarea managementului calităţii, iar un concurs de arhitectură pentru centru nu cred că este oportun în această perioadă. Trebuie mai multă atenţie şi la reabilitarea zonei de agrement a Bulevardului Culturii, pentru că – vorba cuiva – «plouă cu intemperii şi vine relieful peste noi». Nu am regăsit în buget reparaţii la Casa de Cultură şi la Casa Tineretului, unde doamna Tabacu spunea că sunt mari pericole. Am constatat la aceste instituţii că se cheltuie exact atât cât li se dă. Sunt subvenţii de 13 miliarde lei vechi de la care noi nu mai obţinem nimic – nici cultură, nici educaţie… De asemenea, nu se spune nimic în acest proiect despre atragerea de fonduri structurale, despre noua clădire pentru Grădiniţa 4 şi reamenajarea zonei «Fântâna cu Cireşi», care au fost scoase de primar dintre priorităţi şi nu există nici un leu alocat sportului”, a mai spus Dragomir Enache.

Au lipsit… iniţiatorii dezbaterii! Conform legii, dezbaterea publică a bugetului local s-a realizat la iniţiativa unui ONG. Este vorba de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, dar – culmea! – au lipsit chiar şi reprezentanţii acesteia… În schimb, au fost prezenţi directorii din Primărie, pe lângă primar şi viceprimar, unii consilieri locali şi numai câţiva cetăţeni interesaţi de problemele bugetului local. Puţini, foarte puţini!
Dragomir Enache şi Jenica Tabacu s-au contrat dur! Dezbaterea publică a avut două momente mai tensionate, ambele avându-i ca protagonişti pe Jenica Tabacu şi Dragomir Enache. Disputa s-a purtat pe marginea demersurilor privind preluarea de către administraţia locală a Muzeului “Grigorescu” şi a scrisorii deschise pe care consilierul liberal a adresat-o câmpinenilor prin intermediul publicaţiei noastre. Disputa celor doi a fost violentă, ridicându-se vocea şi făcându-se diverse trimiteri. În final, Jenica Tabacu l-a atenţionat pe Enache: “Aveţi două zile, până la şedinţa Consiliului Local,să-mi spuneţi ce aţi făcut în mandatele de consilier judeţean pentru preluarea acestui muzeu de către administraţia câmpineană!” Enache a reacţionat dur: “În ce calitate mă întrebaţi dvs pe mine?! Staţi în colţul dvs!”Contrele au fost oprite de fiecare dată de Alin Moldoveanu, iar la şedinţa Consiliului Local, Jenica Tabacu nu a mai deschis subiectul. Deşi poate ar fi trebuit…
Nici un leu pentru sport! Răspunzând unei întrebări a consilierului Dragomir Enache, primarul Horia Tiseanu a recunoscut că, practic, pentru sport nu se alocă nici un leu prin proiectul bugetului local! “Singurii bani pentru sport sunt pentru proiecte în baza Legii nr. 350. Pentru întregul capitol “sport, cultură, educaţie” este prevăzută suma de un miliard lei vechi. În schimb, sunt prevăzute fonduri importante pentru modernizarea bazei sportive de la Grupul Şcolar Petrol”.
Bugetul va fi aprobat pe 2 aprilie. În timpul dezbaterilor, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a anunţat că şedinţa extraordinară a Consiliului Local în care se va discuta şi aproba proiectul bugetului local va avea loc joi, 2 aprilie, ora 16.30, la Casa Tineretului.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare