BREAKING NEWSȘtiri

Deversare ilegală în „Lacul Bisericii” – autorul, descoperit după imagini apărute pe rețelele sociale

Poliția Locală Câmpina a intervenit prompt după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu deversări de deșeuri lichide în „Lacul Bisericii”.
Sâmbătă, 6 septembrie, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat la fața locului, reușind depistarea persoanei responsabile. Este vorba despre un bărbat din Câmpina, identificat cu inițialele I.I., care a recunoscut fapta.

Având în vedere pericolul social al incidentului, autoritățile au aplicat o sancțiune contravențională în baza prevederilor H.C.L. nr. 122/2021, privind regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului public de salubrizare.
Totodată, în timpul verificărilor, polițiștii au descoperit o instalație artizanală prin care acesta extrăgea apă din lac. Măsura dispusă a fost desființarea imediată a instalației și obligarea persoanei la respectarea normelor de protecție a mediului.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare