Scrisoare deschisă către „deontologii” Horia Tiseanu şi Paul Moldoveanu
Cum era de aşteptat, „Cuvântul care înţeapă” de săptămâna trecută a făcut înconjurul Câmpinei, iar reacţiile nu s-au lăsat mult aşteptate. Îmbucurător este faptul că am primit zeci de felicitări, pe toate canalele, în marea lor majoritate de la oameni pe care nu-i cunosc şi care şi-au făcut curaj să-mi povestească tot felul de situaţii strigătoare la cer, în care personajele cheie se pot încadra cu succes în dreptul sintagmei „existenţe mizerabile” ale societăţii câmpinene. Toţi vroiau puţină dreptate şi probabil momentul lor de glorie în faţa unui sistem social care îi calcă zilnic în picioare. Privindu-i în ochi, am realizat că nu am dreptul că le dau prea mari speranţe din spatele unui petec de hârtie şi a unor cuvinte tăioase, dar le-am promis că am să port drapelul nedreptăţilor care îi macină atâta vreme cât am să simt şi am să cred că în spatele meu vor fi din ce în ce mai mulţi.
De cealaltă parte a baricadei, cei direct vizaţi de ceea ce scriu au început să scoată din sertarele prăfuite ale existenţei lor, necriticate pe cât ar trebui de nimeni, tot felul de replici belicoase prin care încearcă să mă pună la punct, invocând reaua credinţă şi lipsa de deontologie în tratarea unor subiecte în care arăt activitatea lor ilustră în slujba cetăţeanului.
Vă rog să citiţi mai jos un drept la replică semnat de doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Primăriei Câmpina, primarul Horia Tiseanu şi secretarul Paul Moldoveanu, pe care îl public pentru a arăta că sunt deontolog şi nu din respect.
Către ,
Ziarul „Oglinda de Azi”
In atenţia d-lui Fraţilă Florin
Referitor la articolul. dvs. „Existenţe mizerabile sau cum să încasezi chiria de la o moartă”, publicat în ziarul „Oglinda de Azi” din data de 23 noiembrie 2010, în care se deformează în mod voit şi tendenţios realitatea, vă rugăm să procedaţi la publicarea în paginile ziarului dvs. a următorului drept la replică:
Articolul la care facem referire demonstrează evidenta rea credinţă şi renunţarea la orice principii deontologice ale meseriei de ziarist, scopul fiind doar discreditarea instituţiei Primăriei municipiului Câmpina, dovadă fiind faptul că întregul articol este conceput pe baza unor zvonuri şi fără a prezenta şi punctele de vedere a celor implicaţi.
Pentru corecta informare a cititorilor dvs., noi am contactat telefonic familia Păpuşoiu Brăduţ, care s-a ocupat de înmormântarea d-nei Maria Creangă, iar din declaraţiile telefonice ale soţilor Păpuşoiu rezultă că nu a avut loc nicio discuţie cu vreun reprezentant al biroului de Asistenţă socială din cadrul Primăriei Câmpina.
Contrar celor afirmate în articol, reprezentanţi ai Primăriei s-au ocupat de fiecare dată, când a fost cazul, de înmormântarea persoanelor fără familie sau pentru procurarea celor necesare înmormântării, pentru cei care nu au venituri ( putem da, ca exemple în acest sens, douăsprezece asemenea cazuri pe care Biroul de Asistenţă Socială le-a rezolvat anul trecut si anul acesta).
Chiar dacă salariile, la nivelul Primăriei Câmpina, au fost micşorate, în acest an cu aproximativ 50%, calitatea actului administrativ nu s-a „diminuat”, din contră dorim să îmbunătăţim serviciile oferite cetăţenilor din municipiul nostru, o dovadă în acest sens fiind faptul că a demarat implementarea proiectului „Servicii de calitate pentru locuitorii municipiului Câmpina”.
În concluzie, apreciem că oricine poate sa afirme orice, despre oricine, dar ne aşteptăm ca profesionalismul, pe care pretindeţi că-l aveţi, să se manifeste într-o prezentare cât mai exactă a unor asemenea situaţii.
Primar, Ing.Tiseanu Horia-Laurenţiu Secretar, Jr. Moldoveanu Paul
Aşadar, stimaţi cititori, în opinia primarului Horia Tiseanu şi a secretarului Paul Moldoveanu (ultimul fiind chiar şeful serviciului de asistenţă socială), eu am ceva cu angajaţii Primăriei, îi denigrez cu rea credinţă şi sunt un ziarist care nu îşi respectă meseria.
Acum, domnule primar Tiseanu şi domnule secretar Moldoveanu, aflaţi ce am şi eu de zis:
1. Am decenţa şi educaţia necesare să recunosc să acest Brăduţ Păpuşoiu ar fi putut transmite informaţii distorsionate de subiectivism în povestea sa legată de vizita la Primărie în care a cerut ajutor pentru înmormântarea Mariei Creangă, iar eu să fi fost acolo, la un colţ, păcălit. Însă treaba nu stă deloc aşa. Mărturie stă faptul că după apariţia articolului l-aţi sunat personal pe Brăduţ şi l-aţi luat la întrebări cu privire la ce a declarat pentru ziar şi, în plus, l-aţi chemat la Primărie să staţi de vorbă. Ce vroiaţi să mai aflaţi, domnilor, după ce nefericita Maria Creangă era moartă şi îngropată? Evident că Brăduţ s-a speriat şi a început să mai „uite” din cele ce i se întâmplaseră. În această situaţie, cred ca adevărul este undeva în conştiinţa acestui Brăduţ, însă presiunea pe care aţi pus-o pe el ridică multe semne de întrebare.
2. Domnule primar Tiseanu, domnule secretar Moldoveanu, dacă dumneavoastră şi subalternii eraţi atât de profesionişti precum spuneţi, trebuia să ştiţi, fără să vă mai spună Brăduţ (când a venit să ceară certificatul de deces şi un loc de veci pentru defunctă) că Maria Creangă era un caz social de multă vreme, din moment ce figura de 12 ani pe lista persoanelor care au cerut cu umilinţă o locuinţă socială pentru a putea supravieţui cu o pensie mizerabilă de 800 lei, din care plătea aproape jumătate chirie. Femeia aceasta, Dumnezeu s-o ierte, şi pe mine că o pomenesc fără să vreau, s-a chinuit pe la uşile dumneavoastră cu un dosar în mână aproape o viaţă întreagă şi aţi umilit-o. Nu v-a ajuns că v-aţi comportat ca nişte satrapi în timpul vieţii ei, dar aţi continuat şi după ce a murit. Să nu cumva să aveţi tupeul să spuneţi că nu existau posibilităţi de a rezolva o cameră cu chirie pentru amărâta aceea, că mă apucă nervii şi fac inventarul la câţi judecători şi popi aţi dat locuinţe sociale, pentru ca ulterior ele să se transforme în afaceri imobiliare de zeci de mii de euro!
3. Domnule primar Tiseanu, domnule secretar Moldoveanu, îmi spuneţi că sunt de rea credinţă şi îmi puneţi la îndoială deontologia profesională pentru că am luat apărarea unor amărâţi. Dumneavoastră vă uitaţi în oglindă când plecaţi dimineaţa de acasă? Pentru că sunt educat şi vă respect vârsta şi familia, n-am să dezvolt aici samavolniciile caracterelor dumneavoastră duplicitare şi nici deontologia profesională, care în ultimii 15 ani a ajuns să fie un adevărat mit printre câmpineni. Am să vă întreb însă câte ceva, aşa, mai subţirel, din istoria recentă, la care să reflectaţi când vă spălaţi pe dinţi dimineaţa.
Deontologilor, de ce ţineţi în sertar, de atâtea luni, adresa prin care sunteţi obligaţi prin lege să cereţi PNDC-ului înlocuirea lui Alin Moldoveanu în Consiliul Local? Cum se măsoară deontologia d-voastră profesională când vă bateţi joc de investitorii privaţi gen Kaufland, Pieţe Târguri şi Oboare, Cameron Cooper, care au vrut să investească în Câmpina, să creeze locuri de muncă, dar au fost blocaţi de interese politice? Ce afacere stă în spatele blocării proiectului „Calea Dacia”? Cine a căpuşat ani de zile Spitalul Municipal, deontologilor? Ia să vedem, cum stăm cu deontologia, moraliştilor!
Dacă ar fi să continuu exemplele, cred că nu mi-ar ajunge cinci ediţii de ziar, însă îmi este greaţă. Şi cu asta am spus tot.
P.S.1 Coaliţia PD-L – PNDC i-a spulberat visul de afaceri lui Victor Bercăroiu, fără niciun motiv (a propos, deontologii Tiseanu şi Moldoveanu au tăcut mâlc în faţa acestei noi făcături politice), dar în schimb i-a dat undă verde „prinţişorului” pedelist Marian Nistor să negocieze de unul singur construcţia unui nou corp de clădire al Pieţei Centrale. Mă întreb de ce are nevoie Câmpina de o astfel de investiţie, într-o perioadă de profundă criză economică?!
P.S. 2 Una din întrebările care îi frământă pe cei care îmi citesc rubrica se referă la parcarea din Piaţa Centrală din faţa supermarketului Carrefour unde, în mod normal, clienţii nu ar trebui să plătească taxă. Nicăieri în lume nu se plăteşte taxă în parcarea unui supermarket. La noi, parcarea este a Primăriei. Şi-atunci, intervine intrebarea legitimă: cum de are supermarketul Carrefour autorizaţie de funcţionare fără a dispune de locuri de parcare proprii? Poate ne răspund cei doi deontologi de la Primărie, asta în situaţia în care au auzit de etică profesională.
Nu te lasa calcat pe batataturi de javrele astea.Bine le zici.Eu sunt de partea ta asa cum cred ca sunt multi.E pentru prima data cand vad un ziarist local care are curajul sa spuna lucrurilor pe nume.Am inceput sa povestim de tine pe la servici.
Bine asta cam asa este tu ai ceva cu personalul primariei ori este invidia la mijloc ori nu ai alte lucruri mai bune de scris,dar ce sa facem mergem mai departe si asteptam si alte informatii mai importante si care sunt de viitor nu numai jigniri la adresa primariei si angajatilor ei.
Cel care a scris mesajul de mai inainte este angajat la Primarie se vede clar.Nu ai jignit pe nimeni cu nimic ai scris adevarul si cred ca trebuie sa mergi mai departe.Sa inteleaga si angajatii astia ca noi ii platim si trebuie sa se poarte cvilizat nu asa cum fac unii dintre ei.