Nu am făcut o obsesie pentru mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%, însă această decizie a „alianţei” aflate la putere în administraţia locală a deschis o adevărată cutie a Pandorei în societatea câmpineană. Evident că primul impuls al celor nemulţumiţi (care am aflat că sunt de ordinul miilor) de această decizie negândită (ca să nu spun nesimţită) a fost acela de a se întreba în ce măsură banii din bugetul local sunt cheltuiţi cu folos şi mai cu seamă corect. Decizia de a pune presiune pe contribuabili într-o perioadă de criză ar fi trebuit susţinută de un motiv foarte serios, cum ar fi, de exemplu, acela că banii din bugetul local nu sunt de ajuns pentru serviciile publice de strictă necesitate. I-aţi auzit d-voastră pe conducătorii urbei plângându-se de aşa ceva? Bineînţeles că nu. Nu am făcut un calcul (promit să îl fac în curând), însă cred că bugetul local al anului în curs ar fi ajuns pentru cheltuieile de strictă necesitate, fără să fie nevoie de majorarea taxelor şi impozitelor locale cu un procent atât de mare.
De fapt, cheia acestei jupuieli publice stă în altă parte. Anul 2011 este unul preelectoral, în care cei aflaţi la putere trebuie să bifeze puncte la capitolul imagine publică, iar pentru asta le trebuie bani publici. O parte din aceşti bani nu puteau să vină decât din suplimentarea taxelor, pentru că, după cum bine ştim, aleşii noştri sunt aproape incapabili să aducă fonduri extrabugetare (sunt vreo două excepţii, cu fonduri europene, pentru care ei nu au nici un merit).
Dar să vedem care a fost planul şi cum înţeleg ei să cheltuiască aceşti bani.
Ne jupuiţi cu taxele? Vrem să vedem pentru ce!
(Citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)