Știri

Cuvântul care înţeapă

Obrazul urât al puterii

Într-un recent interviu publicat într-un cotidian naţional, poetul şi publicistul Mircea Dinescu spunea că “dacă stai între oi, atunci să nu te miri că după 20 de ani începi să behăi ca o oaie!” Asta cred că se întâmplă azi cu o mare parte dintre noi, care am ajuns să trăim în ţara noastră, în oraşul nostru, ca o turmă bezmetică mânată de la spate de câţiva politruci hulpavi, care s-au spurcat definitiv la oala cu smântână a puterii.
Cu zece luni înaintea alegerilor (locale, parlamentare ori poate chiar mondiale, dacă aşa o să le pice lor bine), politrucii puterii inventează şi organizează de zor spectacole stradale, câmpeneşti şi orice alt gen de sindrofii, fără consistenţă şi tradiţie (vezi Târgul de Bunătăţi, Jocurile Copilăriei, concertul Mix Music Evolution, Ziua lacului Paltinu etc.), care au un singur scop şi anume acela de a aduna, în scop electoral,  o “turmă” de cetăţeni predispuşi să accepte astfel de bucurii mărunte şi mai ales gratuite. Paradoxal, cetăţenii cărora le sunt adresate aceste sindrofii sunt tot aceiaşi pe care ei, politrucii puterii, îi “îmbrâncesc pe scări” aproape zilnic, prin măsuri administrative şi fiscale de neacceptat într-o societate în degringoladă, lovită puternic de criză şi cu o economie fragilă. Dar ce mai contează supliciile sociale la care suntem supuşi în fiecare zi, dacă o dată la patru ani primim câte ceva gratis (o pungă cu zahăr, un ghizodan cu rechizite ori un spectacol câmpenesc)! Puţini dintre adepţii acestei filozofii păguboase ştiu însă că toate aceste “gratuităţi” costă foarte mulţi bani publici, plătiţi cu greu tot din buzunarul nostru sărăcit. Şi am să vă dau doar două exemple care s-au petrecut recent în urbea noastră: Târgul de Bunătăţi şi Jocurile Copilăriei, manifestări care au avut oarecare afluenţă de public, dar în spatele cărora regăsim obrazul urât al puterii locale. (Citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare