Consilierii municipali au aprobat un nou studiu de fezabilitate aferent proiectului “Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Prahova”, împreună cu principalii indicatori tehnico-economici şi documentele impuse de Ghidul Solicitantului, în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile acordate acestui proiect. Au mai fost aprobate un acord privind modul de implementare a proiectului în judeţ şi un plan anual de evoluţie a tarifelor. Deoarece României i s-au acordat de către U.E. importante fonduri nerambursabile pentru modernizarea infrastructurii de mediu, Consiliul Judeţean Prahova, principalul acţionar al parteneriatului, a făcut eforturi susţinute pentru pregătirea unor proiecte fezabile, care să maximizeze accesarea de către judeţul nostru a unor importante finanţări europene.
În acest sens, legislativul judeţean pregăteşte întocmirea proiectului “Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Prahova”. Proiectul respectiv, inclus în Programul Operaţional Sectorial de Mediu, trebuie aprobat de toate cele 104 administraţii publice locale din Prahova. El are, ca obiectiv general, dezvoltarea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Prahova, finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Primarul Horia Tiseanu, iniţiatorul proiectului de hotărâre şi cel care a fost mandatat să voteze din partea Câmpinei în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), a informat consilierii câmpineni despre propunerile de modificare a unor documente, pe care municipalitatea câmpineană le-a înaintat, în septembrie 2011, către ADI. Modificările solicitate de executivul câmpinean au fost incluse în noile documentele necesare implementării proiectului de salubrizare sistematizată a judeţului, documente înaintate acum de către ADI spre aprobare Consiliul Local Câmpina, care le-a votat în unanimitate.
Astfel, faţă de modelul propus iniţial de către ADI, s-a modificat zonarea judeţului, înfiinţându-se o a şaptea zonă în jurul staţiei de sortare a deşeurilor de la Câmpina, staţie realizată cu fonduri private de către operatorul local de salubritate Floricon Salub. Câmpina a mai cerut şi obţinut diminuarea diferenţelor dintre tarifele percepute pentru comune şi cele percepute pentru oraşe. Având în vedere că existenţa a şapte zone de salubrizare în Prahova implică existenţa a şapte operatori zonali de salubritate, Câmpina a propus ca toate contractele de concesiune a serviciilor de salubritate aflate în vigoare, încheiate de administraţiile publice prahovene, să se deruleze până la epuizarea lor, până ajungerea lor la termenul de finalizare. În urmă cu 10 ani, Câmpina a încheiat un astfel de contract de concesiune cu Floricon Salub, care este valabil până în anul 2022.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!