C.S.M. Câmpina – Juventus Călineşti 6 – 0 (1 – 0)
Încă sub influenţa succesului din etapa trecută, elevii lui Burchi au început acest joc parcă cu frâna de mână trasă. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, echipele “mici” se mobilizează exemplar, încercând să se agaţe de fiecare minge, încercând să dea o replică cât mai bună. Cam acestea au fost datele problemei în prima repriză, în care câmpinenii deşi au condus ostilităţile, nu au reuşit să “ciuruiască” poarta adversă decât o singură dată. Era minutul 15, atunci când Ionică Burchi l-a deschis perfect pe Dârstaru, pe banda stânga, şi acesta cu un lob splendid l-a învins pe Felciuc, ieşit la întâmpinare. Scorul putea fi majorat în minutele 17 si 30, dar Hromei şi Vintilă au irosit bune oportunităţi de a înscrie. Şi cum publicul din tribună (aflat în număr din ce în ce mai mare) a dat dovadă de multă răbdare faţă de idolii lor, răsplata a venit în mitanul secund.
Asemenea unei maşini de luptă bine pusă la punct, “panzerul” câmpinean a lovit din plin de această dată o echipă incapabilă să mai dea replică. Superiori la toate capitolele, fotbaliştii câmpineni au arătat o vădită poftă de goluri, în ciuda faptului că de multe ori unii dintre adversarii lor implorau din priviri milă. Evident, nu s-a luat în calcul o asemenea strategie, şi bine s-a procedat, pentru că fotbalul înseamnă în primul rând o întrecere sportivă, un spectacol pentru cei care vin la stadion. Măcelul a început practic chiar în minutul 47, atunci când Necula a trecut în dribling printre fundaşii din Călineşti, şi din 6 metri nu i-a lasat nicio speranţă portarului advers. La originea golului cu numărul trei s-a aflat Adrian Burchi, a cărui pasă laterală de pe banda dreapta l-a găsit nemarcat pe Hromei, care de această dată nu a mai ratat. Cu toate motoarele la turaţie maximă, fotbaliştii gazdă au avut 10 minute de “foc continu” concretizate cu trei goluri, unul mai frumos decât altul. Astfel, în minutul 72, pe traseul Necula – Burloiu – Hromei, ultimul a şutat pe jos îndeplinind o simplă formalitate pentru ca patru minute mai târziu, fundaşul Alexandru Petre să devieze în propria poartă un şut expediat de Stoica. Balul a fost închis în minutul 82 de către Dârstaru, după o pătrundere frontală încheiată cu un şut la care Felciuc a fost un simplu spectator. Pe aceste coordonate, C.S.M.-ul obţine o nouă victorie după o partidă condusă fără probleme de Daniel Bunea, ajutat de Romulus Sprânceană, ambii din Buşteni. Din partea A.J.F. Prahova, în calitate de observator s-a aflat ploieşteanul Marian Deaconu.
C.S.M. Câmpina: Marinică – Bej (`69 L. Cosmineanu), Gânju (cpt.), Niţă (`52 Burloiu), A. Burchi – Necula (`74 Stoica), I. Burchi, Dârstaru, State – Hromei, Vintilă (`65 Mancu)
Juventus Călineşti: Felciuc – Chiţu, F. Sireş, Petre, Barbu, Mihalache (`50 Dorobanţu), M. Sireş, Popa (`85 Moise), Ene (cpt.) (`72 Soare), Baracu, Capătă
C.S.M. Câmpina: Marinică – Bej (`69 L. Cosmineanu), Gânju (cpt.), Niţă (`52 Burloiu), A. Burchi – Necula (`74 Stoica), I. Burchi, Dârstaru, State – Hromei, Vintilă (`65 Mancu)
Juventus Călineşti: Felciuc – Chiţu, F. Sireş, Petre, Barbu, Mihalache (`50 Dorobanţu), M. Sireş, Popa (`85 Moise), Ene (cpt.) (`72 Soare), Baracu, Capătă
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!