Știri

CS Câmpina, o nouă victorie categorică în Superliga B Prahova

Sâmbătă, 12 martie, în cea de-a doua etapă din returul Superligii B Prahova la fotbal, echipa de seniori a Clubului Sportiv Câmpina a învins categoric, pe teren propriu, CSO Mizil, cu scorul de 5-0 (4-0).
După o primă repriză în care au dominat jocul din primul minut și până la ultimul, elevii lui Claudiu Dumitrescu (antrenor principal) și Mugurel Dedu (antrenor secund) au intrat la cabine cu un avantaj de patru goluri înscrise de Claudiu Dumitrescu (două goluri), F. Nicușor și F. Tocitu.

În cea de-a doua repriză, CS Câmpina și-a creat nenumărate ocazii de poartă, marcând doar o singură dată, pe finalul meciului, pentru 5-0, prin golul reușit de A. Manole.
Cu un joc constructiv la mijlocul terenului, dirijat de antrenorul-jucător Claudiu Dumitrescu, CS Câmpina crește de la meci la meci, arătând că noua formulă tehnico-tactică gândită de antrenori se înscrie serios pentru lupta la promovare anul acesta în Liga A Prahova.
Cu 27 de puncte în clasament, pe locul 9, CSC are de recuperat, după rezultate celei de-a doua etape din returul de campionat, opt puncte față de prima clasată, ACS Triumf Poiana Câmpina (35 puncte).
Mulțumit de rezultat, dar mai ales de jocul elevilor săi, antrenorul-jucător Claudiu Dumitrescu ne-a declarat imediat după meci: „Venim după o primă etapă pe care am câștigat-o fără drept de apel în deplasare la Bucov. Mă așteptam să facem și astăzi un joc foarte bun, în compania celor de la Mizil, ceea ce s-a și întâmplat, rezultatul fiind mulțumitor. Și spun asta pentru că ne-am creat multe ocazii la poarta adversă, dar portarul lor ne-a refuzat câteva goluri ca și făcute. Echipa noastră este pe un trend ascendent de la un meci la altul și asta mă bucură. Încercăm să fim pragmatici, să câștigăm fiecare partidă în parte, dar vreau să facem și spectacol, cu faze frumoase, astfel încât să ne apropiem din ce în ce mai mult de suporteri și aceștia să ne susțină în efortul nostru de a promova în prima ligă județeană”.
Următorul meci pe care îl va disputa CS Câmpina, în cadrul celei de-a treia etape a Superligii B Prahova, va avea loc sâmbătă, 19 martie, pe teren propriu, începând cu ora 11.00, în compania echipei Carpați Mefin Sinaia.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare