Descindere la… cafenea
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Prahova s-au desfăşurat noi acţiuni pentru prevenirea şi combaterea elementelor care aduc atingere normelor legale şi de convieţuire socială. Dispozitivul constituit pentru aceste activităţi a fost compus din 109 poliţişti, 32 jandarmi şi 2 lucrători din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, activităţile desfăşurate presupunând executarea a 30 de acţiuni punctuale, în tot judeţul. Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că, în doar câteva ore, oamenii legii au aplicat 118 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 47.910 lei. Sancţiunile au fost aplicate în special pentru lezarea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru nerespectarea legislaţiei rutiere. Poliţiştii din Câmpina au verificat o cafenea din Talea şi o discotecă din Băneşti. Aceştia au întocmit patru dosare penale conform prevederilor art. 139 al.2,3 şi art.140 al.1, lit. c din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinerea de CD-uri pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice şi pentru comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe

Incendiu la Măgureni
Joi, 4 martie, în jurul orei 21.00, la o locuinţă din comuna Măgureni a izbucnit un incendiu violent la nivelul acoperişului, existând posibilitatea extinderii la imobilele învecinate. Trei autospeciale ale Gărzii de Intervenţie a oraşului Băicoi au intervenit cu operativitate, reuşind ca în jurul orei 23.15 să stingă focul. Pagubele produse de incendiu sunt de aproximativ 150.000 lei, arzând acoperişul locuinţei, două anexe gospodăreşti şi mai multe bunuri. Din fericire nu au existat şi victime omeneşti. Verificările efectuate de poliţişti împreună cu specialiştii I.S.U. Prahova au indicat drept cauză probabilă de producere a incendiului un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.

Şi amendat şi cu lemnul confiscat
Poliţiştii prahoveni au continuat acţiunile organizate pentru prevenirea şi combaterea delictelor de natură silvică. Acţiunile au vizat prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori. Poliţiştii de ordine publică au desfăşurat o astfel de acţiune în localităţile Brătăşanca, Măneşti, Brazi. La această activitate au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice, I.T.R.S.V. Ploieşti şi G.N.M. – Comisariatul Judeţean Prahova. În timpul acţiunii a fost depistat Gheorghe I., de 34 de ani, din comuna Măgureni, care transporta cu o autoutilitară material lemnos fără a poseda documente de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos a fost confiscat şi urmează să fie predat Ocolului Silvic

La furat…
Poliţiştii din Breaza, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Sinaia – Canton Breaza, au organizat şi executat, la începutul săptămânii trecute, o acţiune pe linie silvică. Activităţile au vizat depistarea persoanelor care comit delicte silvice şi care, prin faptele lor, aduc atingere fondului forestier. Acţiunea s-a concretizat în aplicarea de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2.000 lei şi depistarea lui Petre B., din localitate. Acesta a fost surprins în timp ce tăia şi sustrăgea din pădurea naţională amplasată în zona cartierului ”Frăsinet” cantitatea de 4 metri de lemn esenţă fag. Bărbatului i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!