Au furat un container. Poliţiştii din Băneşti au fost sesizaţi pe 5 ianuarie că s-a furat un container de pe DN1, km. 85. A doua zi, poliţiştii i-au identificat pe Nicolae T., de 50 ani, şi Gheorghe M., de 39 ani, ambii din Floreşti, de la ei recuperându-se şi containerul furat. Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea fnfracţiunii de furt calificat.
Lovită pe trecerea pentru pietoni. În dimineaţa zilei de 7 ianuarie, chiar în jurul orei 7.00, Mihaela F., de 34 ani, din Filipeştii de Târg, a fost surprinsă de un autoturism pe o trecere pentru pietoni a DN1 de peraza comunei Băneşti. Femeia a fost grav accidentată, fiind necesară transportarea sa la Spitalul de Urgenţă Ploieşti. Poliţia îl cercetează acum pe conducătorul auto vinovat, care este Cristian M., de 52 ani, din Ploieşti, aflat la volanul propriei maşini Opel Vectra.
Viţelul de Sf. Ion. În aceeaşi zi de Sf. Ion, Cornelia D., din Proviţa de Jos, a sesizat Poliţia că persoane necunoscute i-au furat un viţel. În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă constituită a fost identificat principalul suspect de comiterea furtului, în persoana lui Gheorghe S., de 42 ani, din aceeaşi localitate. Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că Gheorghe S., împreună cu Constantin M., de 25 ani şi Cristian S., de 39 ani, ambii din comuna Proviţa de Jos, sunt principalii suspecţi de comiterea unui furt din dependinţa unei locuinţe, de pe raza aceleaşi localităţi. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate. Celor 3 suspecţi le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Câmpina, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a celor trei suspecţi, urmând să fie luate măsuri conform prevederilor legale.
Minori tâlhari. Elena S., de 76 ani, din Câmpina, a reclamat la Poliţie faptul că în seara zilei de 7 ianuarie, în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa pe Strada Griviţei a fost atactă de doi puştani, care i-au sustras geanta. Poliţiştii i-au depistat pe D. C., de 13 ani, din comuna Sângeru, şi V. S., de 11 ani, din Câmpina, ca fiind autorii acestei fapte.
Câmpinean implicat într-un accident la Filipeşti. Câmpineanul Imre K., de 55 ani, se afla în ziua de 8 ianuarie, în jurul orei 14.15, la volanul unui autotractor marca Roman cu semiremorcă, pe DJ 720, pe raza localităţii Filipeştii de Pădure. La un moment dat, acesta a fost lovit de o autoutilitară marca Iveco, la volanul căreia se afla Cătălin I., de 38 ani, din Filipeşti, care a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate. În urma impactului autoutilitara a fost proiectată spre scuarul din mijlocul intersecţiei şi a accidentat-o grav pe Vasilica M., de 78 ani, din comuna Filipeştii de Pădure.
DN1 şi ninsoarea. Ninsoarea mai serioasă căzută în ziua de 8 ianuarie a dus la producerea mai multor accidente pe DN 1. Unul dintre acestea – produs la ora 15.00 – a fost provocat de Cristina E., de 29 ani, din Băneşti, care nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a derapat, a pierdut controlul maşinii şi s-a ciocnit cu o autoutilitară Fiat Doblo, condusă de Emilian M. În urma coliziunii a rezultat avarierea ambelor autovehicule implicate în accident, în proporţie de 65%., fără a fi înregistrate victime.Totodată traficul rutier în zonă a fost restricţionat şi dirijat de poliţiştii rutieri până în jurul orei 15.45.
În stâlp. În ziua de 11 ianuarie, în jurul orei 2.45, Cătălin R., de 19 ani, din Câmpina, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, pe Calea Dacia a intrat într-un stâlp de electricitate.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!