Pe recent modernizată arenă de minifotbal de la Ştrandul Tineretului, Clubul Coruna organizează sâmbătă, 30 mai, începând cu ora 10.00, o competiţie fotbalistică dedicată zilei de 1 Iunie. Conform directorului sportiv al Clubului Coruna, Roberto Opaţchi (foto), „sunt aşteptate să participe echipe ale şcolilor generale din localitate, dar şi din împrejurimi, competiţia urmând a se derula pe două categorii de vârstă – jucători născuţi în anii 1996-1997 şi jucători născuţi în anii 1998-1999. Meciurile se vor disputa în sistem eliminatoriu, toţi copiii urmând a primi, la finalul competiţiei, premii. De asemenea, profesorii echipelor câştigătoare vor fi recompensaţi. Cred că este la fel de important şi faptul că această competiţie se constituie într-o nouă selecţie pentru clubul nostru, jucătorii evidenţiaţi urmând a fi legitimaţi la Coruna“.