În contextul dezbaterilor publice legate de Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Câmpina și al informațiilorinformațiilor apărute recent în spațiul public, Ordinul Arhitecților din România (OAR) a formulat un drept la replică, pe care îl publicăm integral mai jos.
Întrucât OAR face mai multe trimiteri directe către Rafinăria Steaua Română, care în PUG-ul supus consultării publice apare ca fiind în procedură de clasare în lista monumentelor istorice, am solicitat un punct de vedere și conducerii Ecogen Power, proprietarul fostului ansamblu industrial, cu privire la studiul de fundamentare pentru actualizarea PUG. „Ecogen recunoaște importanța patrimoniului cultural și nu se opune protejării imobilelor cu valoare dovedită, motiv pentru care a inițiat procedura de clasare pentru construcțiile cu valoare reală. Problema apare atunci când protecția se extinde arbitrar, fără fundament științific, transformându-se într-o barieră pentru întreaga comunitate” – transmit, între altele, reprezentanții Ecogen Power într-un răspuns pe care îl prezentăm integral în continuarea dreptului la replică transmis de OAR.

În virtutea misiunii legale și profesionale a Ordinului Arhitecților din România (OAR) de a veghea asupra calității mediului construit și a produsului de arhitectură și urbanism, precum și de a reprezenta și proteja profesioniștii din domeniul său de activitate, semnalăm o tentativă de viciere a procesului de consultare publică privind studiile de fundamentare aferente proiectului pentru Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Câmpina și de decredibilizare a autorilor documentațiilor respective.
În aceste circumstanțe, semnalăm și contrazicem dezinformările vehiculate în spațiul public și subliniem coordonatele necesare pentru o consultare corectă, onestă și utilă:
- Respect pentru profesioniști
Rolul profesioniștilor în procesul de elaborare, comunicare, dezbatere și aprobare a documentațiilor de urbanism este esențial, deoarece aceștia oferă fundamentul științific, tehnic și cultural necesar pentru luarea unor decizii informate și responsabile.
În cazul PUG Câmpina, specialiștii care au realizat studiile de fundamentare sunt arhitecți și urbaniști atestați de Ministerul Culturii, cu experiență recunoscută. A-i prezenta în spațiul public drept „semnatari ca primarul” reprezintă o calomnie inacceptabilă și o formă de manipulare a opiniei publice. Respingem tentativa de decredibilizare a profesioniștilor și astfel a demersului de elaborare a documentației de urbanism.
Dezbaterea referitoare la PUG trebuie să se desfășoare în condiții de respect reciproc între toate părțile implicate.
- Decizii bazate pe informații corecte
Asigurarea unei informări corecte a publicului trebuie să fie baza dialogului despre dezvoltarea orașului și diferitele scenarii care pot fi construite în acest sens. Prezentarea de informații eronate sau distorsionate, precum și inducerea voită de emoții negative sunt incompatibile cu o dezbatere onestă și eficientă.
În cazul PUG Câmpina, comunicările publice recente – lansate în cadrul unei conferințe de presă și preluate necritic pe mai multe canale media – sunt presărate cu informații eronate, dintre care enumerăm cu titlu de exemplu:
- studiile prezentate nu sunt reglementări obligatorii, ci rezultatul unui prim diagnostic științific; în etapele următoare de elaborare PUG, acesta se vor corela cu concluziile celorlalte studii de fundamentare și cu viziunea de dezvoltare a Primăriei, iar propunerile vor fi supuse din nou dezbaterii publice pentru a cere opinia populației; totodată, vor fi consultate comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii. De altfel, aceste etape sunt clar explicate în rezumatul studiului istoric general, în cadrul documentației aflate în consultare până pe 29 septembrie;
- numărul imobilelor propuse spre clasare nu este 382, cum s-a afirmat eronat, ci aproximativ 80;
- prevederea în PUG a propunerii de clasare nu echivalează cu clasarea, deci nu stabilește din oficiu exigențele statutului de monument istoric (fie ele limitative – restricții administrative – sau stimulative – beneficii fiscale, acces la finanțări); statutul de monument istoric poate fi conferit doar în urma parcurgerii procedurii legale de clasare care poate fi inițiată pe baza prevederilor PUG ulterior aprobării acestuia și presupune elaborarea documentațiilor de fundamentare, urmată de evaluarea de specialitate și decizia Ministerului Culturii; 80 de imobile propuse pentru clasare în studiul de fundamentare nu înseamnă 80 de imobile clasate;
- nu este propusă clasarea „in integrum” a rafinăriei, așa cum s-a afirmat în conferința de presă, ci este prezentată foarte clar o poziție echilibrată, indicând protejarea doar a clădirilor și instalațiilor valoroase din punct de vedere cultural, conformă cu rezoluțiile recente ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice
- clasarea unor imobile, inclusiv a ansamblului industrial „Steaua Română” nu echivalează cu blocarea dezvoltării orașului – exemple precum Sinaia, cu aproape 100 de monumente istorice clasate, sau Petrila, a cărei mină recent clasată se află în proces de restaurare cu fonduri europene, arată că protejarea patrimoniului aduce valoare, identitate și atractivitate, nu stagnare.
Facem apel la revenirea la informarea corectă, ca bază pentru orice consultare sau dezbatere.
- Informare și dezbatere onestă
OAR susține implicarea comunității locale prin informare corectă, clară și accesibilă. În acest scop propunem organizarea de dezbateri moderate profesionist, în care vocile tuturor să fie ascultate cu respect și responsabilitate.
- Patrimoniul, resursă pentru viitor
Câmpina are un patrimoniu valoros – de la nucleele sale medievale la cel reprezentativ pentru rolul său economic major și la construirea masivă din prima parte a secolului XX. Lucrările unor arhitecți de prestigiu (Horia Creangă, Octav Doicescu, Richard Bordenache, Toma T. Socolescu, Ion Boceanu) reprezintă o arhitectură de excepțională calitate, care s-a dezvoltat alături de marile ansambluri industriale – cel mai important fiind Rafinăria „Steaua Română”. Aceste valori nu sunt poveri, ci resurse pentru dezvoltare culturală, economică și turistică, șansa Câmpinei pentru un viitor pe măsura importanței sale majore.
Concluzie
În încheiere, amintim Memorandumul semnat de specialiști (15.07.2024) și Scrisoarea deschisă către Ministrul Culturii privind clasarea ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română”, Câmpina (08.08.2024), demersuri la care OAR a luat parte cu scopul de a contribui la găsirea unor soluții optime la problema protejării și valorificării patrimoniului orașului.
Ne reafirmăm disponibilitatea de a sprijini autoritățile și comunitatea locală în găsirea soluțiilor de dezvoltare care să respecte identitatea și memoria orașului, în beneficiul generațiilor viitoare.
OAR, prinColegiul director și Președinte
și Filiala teritorială Prahova a OAR prin Președinte
PUNCTUL DE VEDERE AL ECOGEN POWER
la Studiul de fundamentare pentru actualizarea
Planului Urbanistic General al Municipiului Câmpina
Soluțiile propuse prin studiul de fundamentare riscă să transforme un demers prezentat drept protejare a patrimoniului, dar lipsit de fundamentare solidă, într-un obstacol major pentru dezvoltarea economică a Municipiului Câmpina și să aducă un prejudiciu imens întregii comunități.
Procedura de actualizare PUG s-a realizat fără consultarea proprietarilor direct afectați de măsurile propuse, deși au existat mese rotunde și memorandumuri care nu au fost niciodată comunicate către Ecogen, proprietarii nefiind invitați la niciuna dintre aceste întâlniri pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la propunerile de clasare și propunerile de delimitare a Zonelor construite, iar, în realitate, deciziile au fost luate fără consultarea celor care vor suporta consecințele directe.
Această lipsă de dialog deschis este cu atât mai gravă cu cât, în situații similare – cum a fost cazul Roșia Montană – absența consultării reale a dus la crize sociale, proteste de stradă și blocaje majore ale proiectelor: În consecință Câmpina nu trebuie să repete aceeași greșeală.
Studiul de fundamentare propune delimitare a nu mai puțin de 10 Zone construite protejate pe o suprafață extinsă din UAT iar pentru Zona construită Protejată Rafinăria Steaua Română, al cărei teritoriu propus a fost extins oricum dincolo de platforma Rafinăriei se propune interdicția totală de construire/demolare până la aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, ceea ce poate însemna ani întregi de blocaj. Această interdicție afectează inclusiv posibilitatea de conservare a construcțiilor cu adevărat valoroase, care riscă să se degradeze fără intervențiile necesare.
În privința numărului de imobile propuse spre clasare, studiul aduce și mai multă confuzie. Dacă în rezumat se vorbește de 80 de obiecte, în lista de propuneri pentru clasarea unor imobile din Municipiul Câmpina apar 376 de obiective, iar în alte pasaje din rezumat chiar 382.
La poziția 126 din lista propunerilor de clasare apare menționată Rafinăria Steaua Română ca ansamblu, ceea ce contrazice afirmațiile inclusiv din studiul de fundamentare că ar fi propuse spre clasificare doar părți din aceasta.
Astfel de incongruențe arată lipsa unei analize riguroase și induc în eroare opinia publică. Lipsa unei analize riguroase reiese și din modalitatea de prezentare a obiectivelor din lista propunerii pentru clasarea unor imobile unde se utilizează termeni care să descrie construcțiile propuse spre clasare precum „pocită”/„maltratată”/„porcăită”/„desfigurată”/„polistirenizată” expresii care din punctul nostru de vedere pare greu de crezut că provin de la specialiști în domeniu. Utilizarea acestor sintagme decredibilizează întreaga documentație și ridică serioase semne de întrebare asupra profesionalismului cu care a fost redactată.
În prezent, propunerile includ clasificarea „în bloc” a ansamblului fostei rafinării și instituirea unei zone protejate care cuprinde și proprietăți fără valoare istorică demonstrată. Deși Ecogen a inițiat procedura de clasare pentru cele trei clădiri cu valoare reală, extinderea protecției asupra întregii platforme nu are suport legal și blochează reconversia urbană.
Această abordare nu doar că golește de conținut dreptul de proprietate, dar afectează și interesul public, împiedicând regenerarea urbană, atragerea investițiilor și valorificarea zonelor dezolante.
Problema nu vizează doar Ecogen, numeroși alți proprietari se află în aceeași situație, fiind puși în aceeași situație a încadrării imobilelor în zone construite protejate sau în propunerile de clasare fără a fi în vreun fel consultați și lăsați să își exprime punctul de vedere. Acest fapt nu înseamnă doar blocaje administrative, ci și pierderea atractivității orașului pentru investiții și imposibilitatea de a valorifica zone importante care în prezent au un aspect dezolant.
De altfel, chiar studiul de fundamentare recunoaște că, în lipsa reconversiei funcționale, Câmpina riscă să rămână blocată în stagnare, cu terenuri inaccesibile, zone contaminate, blocaje administrative, o atmosferă de degradare fizică și socială, reducerea atractivității pentru investiții și accentuarea migrației populației active, în special a tinerilor, însă soluțiile propuse conduc chiar la apariția acestei situații de blocaj.
Ecogen recunoaște importanța patrimoniului cultural și nu se opune protejării imobilelor cu valoare dovedită, motiv pentru care a inițiat procedura de clasare pentru construcțiile cu valoare reală. Problema apare atunci când protecția se extinde arbitrar, fără fundament științific, transformându-se într-o barieră pentru întreaga comunitate.
Protecția patrimoniului nu trebuie să devină pretext pentru blocarea viitorului. Ceea ce dorim este un echilibru: conservarea valorilor autentice și, în același timp, reconversia zonelor degradate într-un motor de dezvoltare pentru Câmpina.
Nu este vorba doar despre Ecogen, ci despre întreaga comunitate. Orice decizie asupra PUG-ului va influența nu doar patrimoniul, ci și viitorul economic al Câmpinei.
Singura șansă reală pentru salvarea Rafinăriei Steaua Română o reprezintă o abordare constructivă, fundamentată pe dialog și pe analiza tuturor factorilor implicați, nu pe decizii grăbite și nefundamentate. Este nevoie de o viziune echilibrată, care să pună în valoare patrimoniul autentic, dar să permită în același timp reconversia și dezvoltarea urbană.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!