La 3 februarie 2009, una dintre instanţele din cadrul Judecătoriei Câmpina a emis o hotărâre care face valuri în rândurile administraţiei locale, prin efectele pe care le are. Conform acestei hotărâri, consilierii locali din mandatul 1996-2000 vor fi nevoiţi să dea cu subsemnatul la Parchet! Întreaga poveste s-a întâmplat în urmă cu zece ani. În şedinţa din 21 aprilie 1999 a Consiliului Local Câmpina se aproba o hotărâre privind un schimb de terenuri între Consiliul Local şi Dumitru Bucur. Toate bune şi frumoase, numai că, la momentul respectiv, terenul cu pricina se afla în litigiu, fiind revendicat de moştenitorii fostului proprietar. Este vorba de un teren situat în zona centrală, în spatele staţiei de microbuz cunoscută sub numele de “La Salcie”, pe sensul de mers spre Băneşti. La acea şedinţă, secretarul municipiului, Paul Moldoveanu, a dat aviz nefavorabil proiectului, din punct de vedere juridic, dar consilierii au trecut peste acest aviz şi au aprobat schimbul de terenuri. În faţa acestei situaţii, câmpineanul Eduard Iosifescu (foto, unul dintre cei patru realizatori ai albumului cu fotografii inedite lansat la aniversarea a 500 de ani de atestare documentară a Câmpinei, s-a adresat Parchetului. Iosifescu i-a acuzat pe consilierii locali, dar şi pe secretarul Paul Moldoveanu de abuz în serviciu şi solicita să i se facă dreptate. După multe tergiversări, anul trecut, Parchetul dă soluţia de neîncepere a urmării penale.În faţa acestei situaţii, Eduard Iosifescu atacă rezoluţia Parchetului, constituindu-se dosarul nr. 5339/204/2008, deschis la 22 decembrie 2008. Instanţa i-a dat dreptate şi a emis o hotărâre prin care admite plângerea lui Eduard Iosifescu şi desfiinţează rezoluţia Parchetului de neîncepere a urmării penale. Totodată, instanţa trimite cauza procurorului “în vederea începerii urmăririi penale faţă de fiecare dintre persoanele care au avut calitatea de consilier local la data de 21 aprilie 1999”. În acelaşi timp, instanţa a păstrat rezoluţia în privinţa secretarului Paul Moldoveanu, care – practic – a fost scos din această cauză.Această sentinţă, care a fost deja atacată, aduce în discuţie o situaţie destul de des întâlnită la şedinţele Consiliului Local. Sunt unele proiecte la care secretarul Paul Moldoveanu dă un aviz negativ din punct de vedere al legalităţii, dar consilierii trec peste acest aviz şi aprobă proiectul în funcţie de… interesele lor, fie politice, fie economice. Indiferent de rezultat, situaţia este destul de neplăcută, iar actualul Consiliu ar trebui să înveţe ceva din această poveste.