Știri

Conservatorii se repliază şi atacă…

… după scandalul alegerilor naţionale

La numai câteva zile după scandalul de la alegerile naţionale, unde Florin Anghel a fost – practic – împiedicat să devină preşedintele PC, filiala locală acestei formaţiuni politice a susţinut o conferinţă de presă în care s-a prezentat punctul de vedere faţă de ceea ce s-a întâmplat la acele alegeri, dar s-a şi continuat şirul acuzelor la adresa primarului municipiului, Horia Tiseanu.
Susţinere necondiţionată pentru Florin Anghel.
„Florin Anghel – a spus Alin Moldoveanu – n-a pierdut pentru că s-a încălcat flagrant Statutul PC, atât cel aprobat duminică, la Congres, cât şi cel vechi. Diferenţa dintre cele două acte este că, într-unul se precizează că preşedintele se alege cu o majoritate de 50%+1, iar în celălalt se vorbeşte despre majoritate simplă, ceea ce este unul şi acelaşi lucru. Voiculescu l-a umilit şi pe Cutaş impunându-i să spună cui dă voturile sale, ca la piaţă… Cert este că, la nivelul Organizaţiei Judeţene a PC, am decis că nu pleacă nimeni, iar Florin Anghel va depune o contestaţie la Comisia de Etică şi Litigii, iar după aflarea răspunsului vom vedea ce vom face în continuare. Sunt multe motive de contestaţie, unul dintre acestea fiind şi faptul că numărul total al voturilor înregistrate a fost mai mare decât numărul delegaţilor. Doresc să precizeze clar că Organizaţia Câmpina a PC îl susţine necondiţionat pe Florin Anghel, din toate punctele de vedere”.
Procese pentru Tiseanu. Liderii conservatorilor nu au ratat ocazia unor noi atacuri la adresa primarului Tiseanu şi a administraţiei pe care acesta o conduce. S-a vorbit foarte mult despre ilegalităţile pe care conservatorii sunt convinşi că Tiseanu le-a făcut în cazul licitaţiei privind vechea rampă de gunoi a Câmpinei.De asemenea, Monica Clinciu a vorbit despre procesul pe care îl are cu Primăria Câmpina, pentru nerespectarea Legii 544 privind accesul la informaţiile de interes public, încheind cu o afirmaţie enigmatică: „Sunt mult mai multe lucruri ilegale în mandatul Tiseanu. Şi le vom da în vileag pe toate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare