Știri

Concesionarea terenului dintre străzile Petrolistului şi Sălaj, un nou motiv de dispută în Consiliul Local

La ultima întâlnire a aleşilor noştri, primii demnitari ai municipiului s-au luat la harţă de mai multe ori. Cele mai aprige schimburi de replici s-au rostit pe marginea problemei câinilor comunitari (nerezolvată nici până în prezent şi despre care v-am vorbit în numărul precedent al ziarului Oglinda), problemă care a fost discutată spre sfârşitul şedinţei. Însă în dezbaterea proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de zi, cel mai controversat a fost cel prin care primarul Horia Tiseanu a încercat să obţină, din nou, acceptul concesionării unei părţi din terenul  viran aflat în spatele Autogării, cu deschidere la străzile Petrolistului şi Sălaj.
Edilul a propus consilierilor concesionarea a două parcele din terenul respectiv, în suprafaţă totală de 8.483 mp, care este împărţit în şase parcele, aşa cum a hotărât majoritatea consilierilor municipali în şedinţa din ianuarie 2013, când primarului i s-a respins proiectul referitor la concesionarea aceloraşi două loturi. Majoritatea USL + PP-DD din Consiliul Local i s-a opus şi de această dată primarului, lucru care atestă încă o dată, dacă mai era nevoie, că puterea în Consiliul Local o deţine viceprimarul Ion Dragomir. Majoritatea din legislativul municipal i s-a opus primarului, deoarece consilierii USL sunt, în primul rând, adepţii vânzării întregului teren unui investitor strategic capabil să deschidă aici o afacere importantă (hală de producţie), astfel încât să se creeze mai multe locuri de muncă pentru localnicii şomeri.
Terenul nu este grevat de sarcini, în sensul că pe el nu se află ridicată nicio clădire, dar pe suprafaţa lui se mai pot observa încă nişte guri de sonde. Aici, au funcţionat odinioară câteva sonde care nu au fost dezafectate în totalitate, iar înlăturarea gurilor de sondă rămase reprezintă o operaţie extrem de anevoioasă şi de costisitoare.
La solicitarea unor firme locale, edilul a iniţiat din nou, la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Câmpina, proiecte de hotărâre privind concesionarea celor două parcele. Horia Tiseanu şi consilierii PDL sunt adepţii concesionării pe bucăţi a terenului de 8483 mp, în timp ce consilierii USL şi PP-DD insistă ori pe varianta parcelării în loturi uniforme şi cu avantaje egale, urmată de scoaterea la vânzare sau concesionarea celor şase loturi simultan, dar totodată ei sunt de acord şi cu concesionarea întregului teren unui investitor strategic, care să creeze aici multe locuri de muncă. “Eu doresc ca pe aceste terenuri să se dezvolte afaceri care să creeze locuri de muncă, dar nu aşa. Terenul ar trebui parcelat uniform, lucru care nu s-a făcut.. Să lotizăm din nou terenul şi să scoatem toate loturile nou create la vânzare sau concesionare luna viitoare”, a susţinut consilierul Horaţiu Zăgan. „S-au putea să vină un investitor care să vrea două sau trei terenuri şi să facă acolo o hală de producţie cu mulţi angajaţi. Dacă nu parcelăm uniform întregul teren, loturile din spate, care nu au deschidere la niciuna din străzi, nu le va mai lua nimeni, deoarece nu au posibilitatea branşării directe la utilităţi. Nemaivorbind de varianta în care vine cineva care doreşte să cumpere tot terenul pentru o afacere mare, care va aduce bani la bugetul local şi va crea sute de locuri de muncă”, a fost de părere viceprimarul Ion Dragomir.
Împotrivirea consilierilor USL şi PP-DD l-a scos din sărite pe primar, care a izbucnit într-o serie de critici la adresa viceprimarului şi a consilierilor USL, pe care i-a acuzat că nu vor să se creeze noi locuri de muncă la Câmpina: „După ce, acum câteva luni, aţi vrut parcelarea acestui teren, acum vreţi să vindem tot terenul. Asta înseamnă că vreţi doar formal noi locuri de muncă, pentru că, de fapt, găsiţi mereu câte un pretext pentru a respinge aceste proiecte. Voi reveni şi luna viitoare, puteţi să faceţi şi atunci ceea ce veţi crede de cuviinţă. De ce este rău să concesionăm unor firme suprafeţe mai mici, de vreme ce nu vine nimeni care să solicite tot terenul?! Am impresia ca voi doar spuneţi ca vreţi sa creaţi locuri de munca, însă când se iveşte o ocazie, o refuzaţi”. “Ce ocazie? Voi ştiţi că investitorul vrea sa ridice un depozit? Câte locuri de muncă poate crea un depozit? Să fim serioşi. Nu e vorba că nu vrem să dăm terenul, însă vrem să-l dăm cu cap, nu oricum”, a conchis viceprimarul Dragomir, punând capăt discuţiilor aprinse. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare