
Este unul dintre mulţii români – şi chiar câmpineni – care au reuşit în viaţă tocmai în Statele Unite ale Americii. Nu e puţin lucru, mai ales pentru un român. “Am absolvit Liceul «Grigorescu», după care am intrat la facultate, la Cluj. Am terminat Facultatea de Litere, apoi am făcut un master de studii americane. Am predat limba engleză la Liceul Economic din Cluj şi la ASE. Întotdeauna mi-am dorit să merg într-o ţară unde se vorbeşte limba engleză, tocmai pentru a-mi exersa cunoştinţele în acest domeniu. După ce am terminat masteratul, am avut ocazia să lucrez într-o tabără în SUA ca şi camp counselor. Am luat viza, am venit în State în vara anului 1999 şi am lucrat la o tabără în statul Maine, cel mai nordic stat de pe coasta de est. Maine este un stat foarte frumos, mai ales în timpul verii, de aceea mulţi locuitori din New York şi din alte state vin aici să-şi petreacă vacanţa de vară”.
“Prietenilor nu le-a venit să creadă că m-am întors din State”
“Am lucrat – ne-a mai spus George – la această tabără, Takajo, după care am călătorit puţin, am lucrat şi am venit înapoi înainte să-mi expire viza. Când m-am întors, multor prieteni nu le-a venit să creadă, dar nu am vrut să rămân în State ilegal. Se pare că şefului meu de la tabăra Takajo i-a plăcut cum am lucrat şi am fost invitat să lucrez acolo în vara următoare. Deci, m-am întors în State în vara anului 2000 şi am lucrat din nou ca şi camp counselor la Takajo. La sfârşitul verii, o altă tabără a afişat un post permanent. După experienţa de la Takajo, unde mi-a plăcut foarte mult, mi-am zis să încerc cealaltă tabără. Am dat un interviu şi m-au angajat cu promisiunea că mă ajută să obţin viza de lucru. La această tabără, Kieve, am întâlnit-o pe soţia mea. Am lucrat la Kieve, tot în Maine, timp de trei ani, la început ca şi camp counselor, iar apoi ca profesor”.
De la Maine, în Florida
“La sfârşitul celor trei ani, am obţinut viza de lucru, moment în care eu şi prietena mea la vremea respectivă, soţia mea acum, ne-am hotărât să ne mutăm la Miami, de unde este familia ei. Iernile în Maine sunt deosebit de aspre, cu temperaturi sub – 25 de grade Celsius. La Miami am predat limba engleză la o şcoală particulară timp de trei ani, apoi am avut ocazia să lucrez la Countrywide Bank ca ofiţer de credit. Cum profesorii nu sunt plătiţi bine nicăieri, inclusiv SUA, am făcut tranziţia la afaceri şi lucrez aici de aproape trei ani. Am un băiat de un an şi două luni care este viaţa mea. Numele lui e Walker George Ciorobea. Îmi place aici, la Miami, datorită climei sub tropicale. E soare şi frumos întotdeauna, un pic cam prea cald în timpul verii, dar iarna e foarte frumos şi confortabil. Cea mai joasă temperatură înregistrată aici de când sunt eu în zonă a fost în jur de 8-9 grade Celsius şi nu durează mai mult de o zi-două”, ne-a povestit George.
“Oameni buni sunt peste tot”
“La început mi-a fost destul de greu, dar oameni buni sunt peste tot, trebuie numai să îi găseşti. Pe parcurs mi-am făcut prieteni, la tabără, la şcoală, unde lucrez acum, plus toţi prietenii soţiei, iar lucrurile au început să meargă mai uşor. Încă mi-e dor de familia mea, părinţi, sora, cumnatul, dar cu timpul cred ne-am obişnuit toţi cu ideea. În plus, vorbesc cu ei săptămânal, fie la telefon, fie pe internet”, ne-a spus George despre începuturile vieţii sale în America şi… sentimentele cărora trebuie să le facă faţă departe de ţară şi de părinţi.
Nuntă “americană”
După cum aţi aflat deja din rândurile anterioare, George Ciorobea şi-a cunoscut soţia în tabăra Kieve. “Am avut nunta aici la un club privat şi a fost foarte interesant, cel puţin din punctul meu de vedere. Multe dintre obiceiuri sunt asemănătoare, dar sunt şi multe deosebiri. Am avut mulţi prieteni invitaţi, dar, din păcate, majoritatea prietenilor mei din România nu au putut veni. Ne-am bucurat foarte mult că părinţii mei, sora şi cumnatul au primit vize şi au putut veni, ei fiind singurii români de la nuntă. Părinţii mei nu vorbesc engleza deloc aşa că a trebuit să angajăm două translatoare ca să poată înţelege ce se întâmpla şi ce se vorbea la nuntă”.
În America, “nu umblă câinii cu covrigi în coadă”…
Despre traiul de zi cu zi din Miami, în special, dar şi din SUA, în general, George Ciorobea ne-a spus: “Este greu să explic cât de diferite sunt toate lucrurile pe aici. Deşi la prima vedere totul pare asemănător cu orice altă ţară, inclusiv România, nu este aşa. Începând de la felul cum se deschide o fereastră, ca să dau un exemplu banal, şi până la felul cum se tratează oamenii între ei, totul este absolut diferit. Bineînţeles, în prima fază, am suferit şi eu de «culture shock», nu neapărat nevenindu-mi să cred ceea ce văd, dar încercând să fac lucrurile cum eram obişnuit în România! Nu cred că trebuie să spun eu că nivelul de trai în America e un pic mai ridicat decât în alte părţi. Asta nu înseamnă că aici «umblă câinii cu covrigi în coadă»! Aici se munceşte greu, poate mai greu decât în Europa, dar munca este bine răsplătită”.
… Dar este ţara tuturor posibilităţilor!
“Să nu creadă cineva că am o situaţie foarte deosebită aici, dar, după cum se ştie, America este ţara tuturor posibilităţilor, iar când spun asta o spun cu cea mai mare convingere. Am un trai confortabil, fără să-mi fie frică de ziua de mâine, iar asta pentru mine înseamnă foarte mult. În concediu mergem de obicei undeva la munte pentru că şi mie şi soţiei ne place muntele foarte mult, ceva ce ne lipseşte aici, în Miami. De obicei mergem în Carolina de Nord sau în Maine. Când totul ţi-e disponibil, în sensul că am putea călători oriunde în lume, alegi, totuşi, ceva care ţi-e şi lejer. Eu am locuit în Câmpina 25-26 de ani, la doi paşi de Sinaia şi de munte, de schi, dar nu am fost la schi decât o dată. Am schiat mai mult aici decât acasă. Aici stau la Miami, oraş cunoscut în lumea întreagă pentru plajele sale, dar am fost la plajă doar de câteva ori”.
Fascinaţia oraşelor americane
În cei câţiva ani buni de când locuieşte în SUA, George Ciorobea a apucat să vadă câteva dintre oraşele importante, mai ales de pe coasta de est: “Am vizitat o mare parte din Statele Unite, am fost în majoritatea statelor de pe coasta de est, am fost în California (stat deosebit de frumos), Colorado (mai ales la schi). Am vizitat mai multe oraşe frumoase, Washington D.C, cu un istoric deosebit, New York, San Francisco (oraşul meu favorit, unde soţia mea a alergat într-o cursă de maraton). E greu să explic cuiva de acasă cât de vastă e America şi că multe state de aici sunt mult mai mari decât România. De exemplu, mie îmi ia aproape 10 ore de mers cu maşina (cam la 125 km/h) numai ca să ies din statul Florida. Şi fiecare stat e deosebit, cu obiceiurile lui. Deci, mai am multe de văzut”.
“Nu cred că o să revin vreodată să locuiesc în România”
O fi America aşa cum o fi, dar discuţia nu putea să nu se refere şi la România… “Nouă amândorura – ne-a spus George – ne place România şi încercăm să venim cel puţin o dată la doi ani, iar când venim ne place să mergem prin toată ţara. Ultima dată am fost la Braşov, Sighişoara, Sibiu, printre altele şi avem în plan să mergem la mănăstirile din nordul Moldovei, data viitoare. Soţia mea este americancă get-beget, dar i-a plăcut foarte mult în România. Am revenit în ţară în anul 2005, pentru prima dată în cinci ani. Bineînţeles, am fost foarte bucuros să-mi văd familia, prietenii, locurile unde am copilărit şi cu care am fost atât de obişnuit. După primele zile de bucurie, însă, am început să observ lucrurile mai la rece şi am fost un pic surprins să văd cât de puţin s-au schimbat lucrurile în cinci ani. Am venit din nou în România în aprilie 2007 şi din nu am observat mari schimbări în bine. Traficul e mai rău decât înainte, cu siguranţă mai rău decât pe aici, preţurile la fel ca şi aici, dacă nu şi mai mari. Am rămas foarte surprins”. Cât despre posibilitatea revenirii definitive în România, George Ciorobea nu o exclude, dar nici nu lasă impresia că şi-o doreşte foarte tare, lucru perfect de înţeles, de altfel. “O să vin în ţară în vizită, pentru că vreau ca fiul meu să fie în legătură cu civilizaţia şi cultura română, dar nu cred că o să revin vreodată să locuiesc acasă. M-am obişnuit cu oamenii, cu civilizaţia de aici, din SUA şi, sincer, mi-e greaţă de corupţia şi de urâţenia din România. Am să dau un exemplu: când am venit acasă, în 2005, a trebuit să merg la Universitate să-mi ridic diploma de la masterat pentru că am plecat în Statele Unite înainte să mi-o pot lua. Când am ajuns acolo, a trebuit să plătesc o «amendă» că nu mi-am ridicat-o în primii doi ani de la terminarea studiilor şi a trebuit să ascult la o secretară care a ţipat la mine zece minute că de ce nu mi-am luat diploma la timp şi că nu vrea să o caute. Tineţi cont, singura ei slujbă era să dea diplomele la fereastră. Nu mai sunt obişnuit cu sistemul în care toată lumea trebuie să ţipe la tine şi să se uite la tine de sus, fie şi o simplă secretară. Asta nu înseamnă că nu m-aş putea obişnui din nou, dar nu vreau, mai ales când ştiu că se poate şi altfel, se poate şi fără şpagă. Ştiţi cum s-ar fi rezolvat situaţia asta în America? Trimiţi o simplă cerere la universitate sau le dai un telefon, plăteşti o sumă modică de eliberare de document şi ei ţi-l trimit prin poştă”.
“Mă doare inima când ştiu ce frumoasă e România şi ce posibilităţi ar avea!”
“Citesc ziarele româneşti pe internet aproape în fiecare zi şi mă enervez de pomană când citesc despre clasa politică din România şi despre corupţia de acasă. Mă doare inima, mai ales când ştiu ce frumoasă e ţara şi ce posibilităţi ar avea. O ţară în care un om ca Gigi Becali este cine este şi apare la televizor în aproape fiecare zi, şi unde nimeni nu respectă nici un fel de lege, începând de la parlamentari şi până la oamenii de rând, de la legile de circulaţie şi până la legi majore, nu e o ţară pe un drum bun. Singura mea speranţă pentru România sunt colegii mei de generaţie, care nu au fost influenţaţi de comunism, dar nici de ei nu sunt sigur, pentru că nu au modele concrete de urmat”.
În loc de concluzie la această poveste de viaţă frumosă şi interesantă, George ne-a precizat: “Eu mă consider norocos pentru că am avut întotdeauna sprijinul părinţilor mei. Fără ajutorul lor nu aş fi reuşit să termin o facultate şi să ajung unde sunt. De asemenea, mă mai consider norocos pentru că, în decembrie 1989, la căderea comunismului eram la o vârstă la care am înţeles perfect ce a fost comunismul şi nu o să uit niciodată, dar nu eram la vârsta la care să fi fost afectat de gândirea comunistă”.
“La început mi-a fost destul de greu, dar oameni buni sunt peste tot, trebuie numai să îi găseşti. Pe parcurs mi-am făcut prieteni, la tabără, la şcoală, unde lucrez acum, plus toţi prietenii soţiei, iar lucrurile au început să meargă mai uşor. Încă mi-e dor de familia mea, părinţi, sora, cumnatul, dar cu timpul cred ne-am obişnuit toţi cu ideea. În plus, vorbesc cu ei săptămânal, fie la telefon, fie pe internet”, ne-a spus George despre începuturile vieţii sale în America şi… sentimentele cărora trebuie să le facă faţă departe de ţară şi de părinţi.
Nuntă “americană”
După cum aţi aflat deja din rândurile anterioare, George Ciorobea şi-a cunoscut soţia în tabăra Kieve. “Am avut nunta aici la un club privat şi a fost foarte interesant, cel puţin din punctul meu de vedere. Multe dintre obiceiuri sunt asemănătoare, dar sunt şi multe deosebiri. Am avut mulţi prieteni invitaţi, dar, din păcate, majoritatea prietenilor mei din România nu au putut veni. Ne-am bucurat foarte mult că părinţii mei, sora şi cumnatul au primit vize şi au putut veni, ei fiind singurii români de la nuntă. Părinţii mei nu vorbesc engleza deloc aşa că a trebuit să angajăm două translatoare ca să poată înţelege ce se întâmpla şi ce se vorbea la nuntă”.
În America, “nu umblă câinii cu covrigi în coadă”…
Despre traiul de zi cu zi din Miami, în special, dar şi din SUA, în general, George Ciorobea ne-a spus: “Este greu să explic cât de diferite sunt toate lucrurile pe aici. Deşi la prima vedere totul pare asemănător cu orice altă ţară, inclusiv România, nu este aşa. Începând de la felul cum se deschide o fereastră, ca să dau un exemplu banal, şi până la felul cum se tratează oamenii între ei, totul este absolut diferit. Bineînţeles, în prima fază, am suferit şi eu de «culture shock», nu neapărat nevenindu-mi să cred ceea ce văd, dar încercând să fac lucrurile cum eram obişnuit în România! Nu cred că trebuie să spun eu că nivelul de trai în America e un pic mai ridicat decât în alte părţi. Asta nu înseamnă că aici «umblă câinii cu covrigi în coadă»! Aici se munceşte greu, poate mai greu decât în Europa, dar munca este bine răsplătită”.
… Dar este ţara tuturor posibilităţilor!
“Să nu creadă cineva că am o situaţie foarte deosebită aici, dar, după cum se ştie, America este ţara tuturor posibilităţilor, iar când spun asta o spun cu cea mai mare convingere. Am un trai confortabil, fără să-mi fie frică de ziua de mâine, iar asta pentru mine înseamnă foarte mult. În concediu mergem de obicei undeva la munte pentru că şi mie şi soţiei ne place muntele foarte mult, ceva ce ne lipseşte aici, în Miami. De obicei mergem în Carolina de Nord sau în Maine. Când totul ţi-e disponibil, în sensul că am putea călători oriunde în lume, alegi, totuşi, ceva care ţi-e şi lejer. Eu am locuit în Câmpina 25-26 de ani, la doi paşi de Sinaia şi de munte, de schi, dar nu am fost la schi decât o dată. Am schiat mai mult aici decât acasă. Aici stau la Miami, oraş cunoscut în lumea întreagă pentru plajele sale, dar am fost la plajă doar de câteva ori”.
Fascinaţia oraşelor americane
În cei câţiva ani buni de când locuieşte în SUA, George Ciorobea a apucat să vadă câteva dintre oraşele importante, mai ales de pe coasta de est: “Am vizitat o mare parte din Statele Unite, am fost în majoritatea statelor de pe coasta de est, am fost în California (stat deosebit de frumos), Colorado (mai ales la schi). Am vizitat mai multe oraşe frumoase, Washington D.C, cu un istoric deosebit, New York, San Francisco (oraşul meu favorit, unde soţia mea a alergat într-o cursă de maraton). E greu să explic cuiva de acasă cât de vastă e America şi că multe state de aici sunt mult mai mari decât România. De exemplu, mie îmi ia aproape 10 ore de mers cu maşina (cam la 125 km/h) numai ca să ies din statul Florida. Şi fiecare stat e deosebit, cu obiceiurile lui. Deci, mai am multe de văzut”.
“Nu cred că o să revin vreodată să locuiesc în România”
O fi America aşa cum o fi, dar discuţia nu putea să nu se refere şi la România… “Nouă amândorura – ne-a spus George – ne place România şi încercăm să venim cel puţin o dată la doi ani, iar când venim ne place să mergem prin toată ţara. Ultima dată am fost la Braşov, Sighişoara, Sibiu, printre altele şi avem în plan să mergem la mănăstirile din nordul Moldovei, data viitoare. Soţia mea este americancă get-beget, dar i-a plăcut foarte mult în România. Am revenit în ţară în anul 2005, pentru prima dată în cinci ani. Bineînţeles, am fost foarte bucuros să-mi văd familia, prietenii, locurile unde am copilărit şi cu care am fost atât de obişnuit. După primele zile de bucurie, însă, am început să observ lucrurile mai la rece şi am fost un pic surprins să văd cât de puţin s-au schimbat lucrurile în cinci ani. Am venit din nou în România în aprilie 2007 şi din nu am observat mari schimbări în bine. Traficul e mai rău decât înainte, cu siguranţă mai rău decât pe aici, preţurile la fel ca şi aici, dacă nu şi mai mari. Am rămas foarte surprins”. Cât despre posibilitatea revenirii definitive în România, George Ciorobea nu o exclude, dar nici nu lasă impresia că şi-o doreşte foarte tare, lucru perfect de înţeles, de altfel. “O să vin în ţară în vizită, pentru că vreau ca fiul meu să fie în legătură cu civilizaţia şi cultura română, dar nu cred că o să revin vreodată să locuiesc acasă. M-am obişnuit cu oamenii, cu civilizaţia de aici, din SUA şi, sincer, mi-e greaţă de corupţia şi de urâţenia din România. Am să dau un exemplu: când am venit acasă, în 2005, a trebuit să merg la Universitate să-mi ridic diploma de la masterat pentru că am plecat în Statele Unite înainte să mi-o pot lua. Când am ajuns acolo, a trebuit să plătesc o «amendă» că nu mi-am ridicat-o în primii doi ani de la terminarea studiilor şi a trebuit să ascult la o secretară care a ţipat la mine zece minute că de ce nu mi-am luat diploma la timp şi că nu vrea să o caute. Tineţi cont, singura ei slujbă era să dea diplomele la fereastră. Nu mai sunt obişnuit cu sistemul în care toată lumea trebuie să ţipe la tine şi să se uite la tine de sus, fie şi o simplă secretară. Asta nu înseamnă că nu m-aş putea obişnui din nou, dar nu vreau, mai ales când ştiu că se poate şi altfel, se poate şi fără şpagă. Ştiţi cum s-ar fi rezolvat situaţia asta în America? Trimiţi o simplă cerere la universitate sau le dai un telefon, plăteşti o sumă modică de eliberare de document şi ei ţi-l trimit prin poştă”.
“Mă doare inima când ştiu ce frumoasă e România şi ce posibilităţi ar avea!”
“Citesc ziarele româneşti pe internet aproape în fiecare zi şi mă enervez de pomană când citesc despre clasa politică din România şi despre corupţia de acasă. Mă doare inima, mai ales când ştiu ce frumoasă e ţara şi ce posibilităţi ar avea. O ţară în care un om ca Gigi Becali este cine este şi apare la televizor în aproape fiecare zi, şi unde nimeni nu respectă nici un fel de lege, începând de la parlamentari şi până la oamenii de rând, de la legile de circulaţie şi până la legi majore, nu e o ţară pe un drum bun. Singura mea speranţă pentru România sunt colegii mei de generaţie, care nu au fost influenţaţi de comunism, dar nici de ei nu sunt sigur, pentru că nu au modele concrete de urmat”.
În loc de concluzie la această poveste de viaţă frumosă şi interesantă, George ne-a precizat: “Eu mă consider norocos pentru că am avut întotdeauna sprijinul părinţilor mei. Fără ajutorul lor nu aş fi reuşit să termin o facultate şi să ajung unde sunt. De asemenea, mă mai consider norocos pentru că, în decembrie 1989, la căderea comunismului eram la o vârstă la care am înţeles perfect ce a fost comunismul şi nu o să uit niciodată, dar nu eram la vârsta la care să fi fost afectat de gândirea comunistă”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!