Știri

Clubul Sportiv Câmpina va avea o echipă de fotbal la seniori

La începutul lunii iunie, după victoria din finala Campionatului Judeţean de Juniori A, Clubul Sortiv Câmpina a disputat primul tur al turneului zonal în compania echipei campioane a judeţului Dâmboviţa, Unirea Ungureni, pe care a învins-o în ambele manșe. În tur, am câștigat la masa verde, cu 3-0, deoarece arbitrii au fost nevoiţi să încheie meciul după doar 19 minute de joc, fiindcă echipa gazdă nu a reuşit să asigure asistenţă medicală specializată, aşa cum prevede regulamentul de joc. În retur, la Câmpina, băieții noștri au câștigat, după un meci bun, cu scorul de 8-1, în condițiile în care, din minutul 30, au jucat cu un om în minus. Victoria zdrobitoare, cu scorul general de 11 -1, împotriva celor de la Unirea Ungureni, a adus după sine şi o nouă performanţă a juniorilor noştri: calificarea în faza semifinalelor zonale, cu perspectiva de accedere la turneul final national. Din păcate, jucând cu mai puțină motivare și nereușind să se concentreze în momentele critice, fotbaliștii de la CSC au ratat calificarea în turneul final. Dar și așa, performanța pe care au obținut-o este una notabilă, ea egalând performanța juniorilor echipei Poiana Câmpina, realizată în urmă cu trei decenii. Lotul de jucători pregătiți de antrenorii Roberto Opaţchi (principal) şi Claudiu Dumitrescu (secund), care au reuşit calificarea în faza semifinalelor zonale este: R. Gheorghe, Călugăru Andrei, Julan George, Banu Viorel, Rece Paul, Catrina Cristian, Badea Alexandru, Micuţă Fabian, Stancu Octavian, Cordoş Daniel, George Iulian, Dumitru Daniel, Ştefan Marian, Iordache Mihai, Zob Ionuţ, Iatan Liviu şi Mârzea Ionuţ. Diriguitorii CSC fac demersuri pentru înscrierea echipei în campionatul județean de seniori, în ediția viitoare, bugetarea corespunzătoare a viitoarei echipe de seniori fiind prinsă în bugetul aprobat de Consiliul Local.
Un club construit de la zero
Antrenorul Roberto Opațchi ne explică de ce simte că a fost cel mai greu an de antrenorat al său, deoarece secția de fotbal a început practic de la zero: cu afilierea ei la Asociația Județeană de Fotbal, cu omologarea terenului, cu legitimarea jucătorilor, cu achiziționarea de echipamente și materiale sportive, amenajarea, igienizarea și modernizarea cabinelor și a vestiarelor etc. 
„După ce am reușit să structurăm echipele de juniori ale clubului, acum o lună am mai bifat o realizare: aducerea unui al doilea antrenor, pe Claudiu Dumitrescu,  un fost fotbalist cunoscut de Divizia A, care a jucat la FC Otopeni, chiar la Poiana Câmpina. Tehnicianul secund are școala de antrenori cu acte în regulă. Este un băiat inteligent și de caracter, cu care am o colaborare foarte  bună”, ne-a asigurat Roberto Opațchi.
„Vă spuneam că a fost cel mai greu an pe care l-am avut de când sunt antrenor de fotbal, din cauza volumului mare de muncă, deși campionatul în care am activat nu a fost unul deosebit de puternic”, ne mai spune antrenorul principal. Secția de fotbal a Clubului Sportiv Câmpina a fost înființată în mai 2016, deci putem spune că este abia la început de drum. 
Au fost organizate numeroase selecții pentru a se găsi cei mai talentați copii, din care s-au format trei echipe, pe trei grupe de vârstă: 2004 – 2007 (ani de naștere), 2007 – 2008 și 2009 – 2011. În afară de aceste trei grupe (totalizând un număr de 65 de jucători), mai există  o grupă mare de juniori (20 de jucători), preluată, anul trecut, de la Clubul „Hagianu Mircea”, în baza unui contract de colaborare încheiat între cele două cluburi. Această grupă a reușit marea performanță de a se califica în turneul semifinal de junior A.
Deficiențe la pregătirea fizică a fotbaliștilor
„După ce i-am preluat pe juniorii A, i-am înscris în campionatul de juniori-mari (16-18 ani). Am observat că băieții aveau unele deficiențe la nivel mental: se credeau mult mai buni decât erau în realitate, se credeau o echipă foarte valoroasă, desi nu câștigaseră decât o jumătate de campionat, nereușind să se califice în turneul semifinal, cum au reușit anul acesta competițional. De asemenea, am observat și unele carențe în organizarea jocului, pentru că nu aveau o idee clară de tactică a jocului”, ne mai spune tehnicianul principal al echipei. Dar și faptul că juniorii CSC au ajuns în faza națională pe grupe, adică printre primele 18 echipe de junior A din țară, reprezintă, fără îndoială, o performanță notabilă. De la mijlocul anilor 1980 – atunci când juniorii de la Poiana Câmpina antrenați de Gică Ionescu s-au calificat de două ori consecutiv în faza pe țară a semifinalelor -, o echipă de juniori A din Câmpina nu a mai realizat o asemenea performanță. Antrenorul Roberto Opațchi a făcut parte din acea echipă (cu Dochia, Tismănaru, Gabi Tabacu și alții). 
Turneul de la Săcele
La turneul semifinal de la Săcele, juniorii CSC au jucat într-o grupă din care mai făceau parte încă patru echipe. Băieții au reușit două victorii (cu Pătârlagele și Concordia Chiajna), pierzând primele două meciuri (cu Săcele și Ungheni), clasându-se în final pe un merituos loc II. Prima înfrângere au suferit-o băieții în primul meci, cel cu echipa din Săcele, care avea să câștige și grupa. Gazdele ne-au învins mai mult pe fondul unei căderi psihice a jucătorilor CSC, care au intrat crispați în teren. Antrenorul principal al echipei câmpinene consideră că s-a pierdut calificarea din cauza lipsei de experiență și de jocuri cu echipe puternice (campionatul recent încheiat nefiind unul prea bun). Din această cauză, juniorii CSC nu au reușit să depășească momentele dificile ale partidelor disputate. Astfel, nu au reușit să gestioneze momentul favorabil pe care l-au avut în a doua partidă din grupă, cea cu echipa din Ungheni (Mureș). Astfel, în minutul 70 al meciului, la scorul de 1-1, după ce băieții noștri dominaseră partida, în care avuseseră trei bare și un gol anulat, au pierdut în șase minute, fiind de trei ori prinși pe contraatac, contraatacuri ale adversarilor din care aceștia au înscris de trei ori. Goluri de începători, pentru că mai toți jucătorii noștri se avântaseră în atac, ca să dea gol și să forțeze victoria. Din fericire, băieții s-au mobilizat și au reușit să treacă peste acest șoc, câștigând următoarele două partide, dar din păcate necalificându-se la turneul final pe ţară.
Înscrierea echipei la seniori
„Băieții noștri au demonstrat totuși că au recuperat la capitolul pregătire psihică, pentru că, după ce le-am explicat că se întâmplă în fotbal adesea răsturnări de situații sau lucruri injuste, au reușit să depășească momentul de șoc și să câștige următoarele două meciuri. Din păcate, nu a fost de ajuns pentru a câștiga grupa. Pentru cei care vor să continue la modul cât mai serios în fotbal, acest turneu final a fost o experiență utilă, care a constituit o cărămidă în plus la baza formării lor ca viitori fotbaliști profesioniști. Eu consider că băieții noștri sunt pe drumul cel bun în fotbal”, ne spune Roberto Opațchi. Conducerea clubului finanțat de către municipalitate a  făcut o cerere de înscriere a echipei la seniori, cerere adresată Asociației Județene de Fotbal. În funcție de criteriile pe care le vom îndeplini (bază materială, buget etc), AJF va înscrie CSC într-una dintre seriile campionatului județean de seniori. 
Adrian BRAD 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare