La o sută de ani de la moartea fizică
şi, deopotrivă, la 130 de ani de la naşterea’i pe pământ, poetul Alexei
Mateevici (1888-1917) rămâne una din figurile luminoase ale spiritualităţii
româneşti, un autor celebru prin singulara sa capodoperă – neîntrecutul prin
frumuseţe, prospeţime şi actualitate poem Limba
noastră.
şi, deopotrivă, la 130 de ani de la naşterea’i pe pământ, poetul Alexei
Mateevici (1888-1917) rămâne una din figurile luminoase ale spiritualităţii
româneşti, un autor celebru prin singulara sa capodoperă – neîntrecutul prin
frumuseţe, prospeţime şi actualitate poem Limba
noastră.
Un centenar de la intrarea în
eternitate şi 130 de ani de la întrupare, evenimente care marchează jumătatea
de an prin care am trecut în aceste (luni de) zile – 13 August 2017-16 Martie
2018 – au fost ocazii potrivite pentru a acorda preotului scriitor şi cărturar,
Alexei Mateevici, atenţia şi onorurile cuvenite.
eternitate şi 130 de ani de la întrupare, evenimente care marchează jumătatea
de an prin care am trecut în aceste (luni de) zile – 13 August 2017-16 Martie
2018 – au fost ocazii potrivite pentru a acorda preotului scriitor şi cărturar,
Alexei Mateevici, atenţia şi onorurile cuvenite.
Culegerea Alexei Mateevici, un poet al renaşterii basarabene,
alcătuită de Vasile şi Tamara Malaneţchi şi Costache Costenco în cadrul
Muzeului Naţional de Literatură “Mihail Kogălniceanu”, coordonată de V.M. şi publicată
anul acesta, 2018, sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la Editura
Ştiinţa din Chişinău, în Colecţia Personalităţi
notorii, (nr.) 9, înmănunchează o selecţiune din cele mai importante
scrieri (articole, studii, comentarii, eseuri, amintiri, evocări, dedicaţii
lirice), care i-au fost consacrate pe parcursul unui secol. Ele au fost scrise
de: Teodosia Noviţchi-Mateevici, File
din jurnal [31.XII.1916-1.I.1917; 6.1; 8.I; 4.II; 30.IV; 17.V: 28.V;
3.VI; 15.VII; 25.VII; 28.VII; 29.VII; 14.VIII; 25.VIII; 27.VIII; 30.VIII;
24.IX; 10.X; 29.X; 21.XI; 12.XII; 18.XII; 31.XII.1917-1.1.1918; 1.VI; 14.VIII;
19.VIII.1918], preluate din vol. Alexie Mateevici, Genealogii, iconografie, evocări, Chişinău, Ed. Ştiinţa,
2003; prieteni, P[reotul] Alecu
Mateevici. [Necrolog], în “Cuvînt moldovenesc”, anul IV, nr. 72 (272),
20 August 1917; Nicolae Iorga, Încă
unul: Preotul Mateevici, în “Neamul românesc”, anul XII, nr. 236, 29
August 1917; Onisifor Ghibu, Alecu
Mateevici (fragment din articolul Trei
mucenici ai Românismului în Basarabia – Al. Mateevici, S. Murafa, A. Hodorogea),
în “România nouă”, anul II, nr. 146, 1 Septembrie 1918; Nichifor Crainic, Un poet al renaşterii basarabene: Alexe
Mateevici, în “Revista critică”, anul I, nr. 17, 1 Februarie 1919; Ion
Buzdugan, Poetul Alexei Mateevici,
în “Cugetul românesc”, anul I, nr. 7, 1922; Acad. Ştefan Ciobanu, Scriitorii basarabeni. Alexie Mateevici,
în Şt. C., Cultura românească în
Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Asociaţiei “Uniunea Culturală
Bisericească din Chişinău”, 1923; Petre V. Haneş, Poetul basarabean Al. Mateevici. Scrierile [Traduceri şi poezii; Poezii originale; Influenţa Vechiului Regat; Cum lucra], în P.V.H., Studii literare, Bucureşti, 1925;
Elena Alistar Romanescu, Amintiri
despre părintele poet Al. Mateevici, în “Cuvînt mold.”, anul VI, nr.
46, 8 Noembrie 1931; Vasile Harea, Variantele
poeziei Limba noastră, în
“Viaţa Basarabiei”, anul II, nr. 6, Iunie 1933; George Dorul Dumitrescu, “Carnetul” lui Mateevici, în
“Pagini basarabene”, nr. 2, 1936; Nicolai Costenco, Alexei Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul VII, nr. 1-2,
1937; Pan Halippa, Alexie Mateevici,
în “Viaţa Basarabiei”, nr. 7-8, 1937; Nadejda Neaga-Mateevici, Amintiri despre poetul Alexei Mateevici,
în “Raza”, organ independent al Uniunii Clerului din Basarabia, anul VII, nr.
400, 26 August 1937 [În şcoala primară;
În şcoala spirituală (seminar);
Dragostea de ţărani; În Zaim; Mutarea la Chişinău; Cultura
lui; Cele dintâi scrieri;
La Academia Teologică din Kiev;
Firea; Anii din urmă]; Acad. Şt. Ciobanu, Amintiri despre Alecu Mateevici, în “Raza”, 26 Aug.; Anton
Ţurcanu, Un vizionar: Alexei Mateevici,
în “Raza”, 26 Aug.; Prof. ic. Ion Bălteanu, Alexei
Mateevici, în “Raza”, 26 Aug. 1937; Vasile Ţepordei, Alexie Mateevici, Text
introductiv la vol. Vasile Ţepordei, Alexie
Mateevici. Cu o prefaţă de acad. Ştefan Ciobanu, Chişinău, Tiparul
Moldovenesc, 1937; Vasile Luţcan, Alexei
Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul VII, nr. 9, 1937; Nicolai
Costenco, Alexei Mateevici, în
“Cultura Moldovei”, anul IV, nr. 65 (182), 15 August 1957; Grigore Filip-Lupu, Alecu Mateevici şi Limba noastră. Cuvînt rostit la 25 Martie 1984 în Biserica
Colţei din Bucureşti; Dr. Antonie Plămădeală, Mateevici – 100, în “Telegraful român”, anul 136, nr. 11-12,
16 Martie 1988; V. Malaneţchi, Lăcaş
pentru Muzeul “Limbii noastre”,
în “Învăţămîntul public”, nr. 24 (2695), 16 Martie 1988; Nicolae Dabija, “Limba noastră’i foc ce arde…”, în
“Literatura şi arta”, nr. 13, 24 Martie 1988; Pavel Balmuş, Poetul cu cartea în mână, în
antologia Cântăreţul limbii noastre. Omagiu lui Alexei
Mateevici, Chişinău, Ed. Literatura artistică, 1988; Nina Negru, Despre Mateevici fără prejudecăţi,
în “Tinerimea Moldovei”, nr. 4, 15 Martie 1989; Vasile Bahnaru, Alexei Mateevici – tribun al adevărului
ştiinţific, în “Orizontul”, nr. 7 (61), Iulie 1989; Ion Nuţă, Al. Mateevici sau mirajul unei poezii,
studiu introductiv la vol. (îngrijit de I.N.) Al. Mateevici, Scrieri, Ed. Junimea, Iaşi, 1989;
Calinic Argatu Argeşeanu, Al.
Mateevici, poetul Limbii noastre,
în Bucuria lecturii,
Bucureşti, Ed. Cartea românească, 1989; Ion Murgeanu, Alexei Mateevici, un poet testamentar, în “Curierul
românesc”, anul II, nr. 8-9, 15 Aprilie – 1 Mai 1990; Ion Ciocanu, Pentru un Mateevici integral, în
“Lit. şi arta”, nr. 26 (2342), 28 Iunie 1990; Efim Levit, Sava Pânzaru, Teza de licenţă a lui Alexei Mateevici,
în “Revistă de istorie a Moldovei”, nr. 4, 1992; Florin Costinescu, Dimensiunea profetică, în vol. Părinte al limbii noastre. Închinare
către Mateevici, în versuri, de Dumitru Matcovschi, cu o seamă de cuvinte de Vasile
Ţepordei, Antonie Plămădeală, Florin Costinescu, Ion Nuţă, Ion Buzaşi ş.a.
Redacţia revistei “Basarabia”, Chişinău, 1992; Acad. Mihai Cimpoi, Alexei Mateevici, homo christianus,
în “Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, nr. 1, 1995; Dumitru Irimia, Al. Mateevici – autorul celui mai profund
poem închinat limbii române, în “Dacia literară”, anul VII, nr. 4 (23),
Aprilie 1996; Acad. Dr. Antonie Plămădeală, Ştiri
noi despre Al. Mateevici şi unele amintiri despre autorul muzicii poeziei Limba noastră, în vol. Basarabia, Sibiu, 2002; Acad.
Constantin Ciopraga, Rememorare:
Alexie Mateevici, în “Dacia lit.”, anul XIV, nr. 48 (1/2003); Ion
Buzdugan, Amintiri despre poetul
Alexei Mateevici [Bucureşti, 1 Octombrie 1966], în “Magazin istoric”,
anul XXXIX, serie nouă, nr. 6 (471), Iunie 2005; I. Buzdugan, Moartea poetului Alexei Mateevici şi aducerea
Pegasului la mormîntul său [Bucureşti, 10 Octombrie 1966], în “Magazin
ist.”, anul XL, nr. 6 (471), Iunie 2006; Ion Ţurcanu, Artă şi idei în poezia lui Alexei Mateevici, în “Dacia
lit.”, anul XIX, nr. 76 (1/2008); Adrian Dinu Rachieru, Odiseea limbii române (trei cruciaţi: Alexei Mateevici, Eugeniu
Coşeriu, Grigore Vieru) [Un
profet: Alexei Mateevici; Un
elegiac: Eugeniu Coşeriu; Grigore
Vieru – “biblioteca de rouă”], în “Limba română”, anul XIX, nr. 7-8,
2009; Elena Ţau, Dialogismul
discursului liric în Limba noastră,
în “Limba română”, anul XXII, nr. 9-10, 2012; Nicolae Chiscop, Alexei Mateevici în Movilenii Tecuciului,
în vol. Satul ţinutului Tecuci.
Istorie, spiritualitate, cultură, Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” şi
Protoieria Tecuci, Grapho-Press, Tecuci, 2014; Ştefan Andronache, Alexei Mateevici pe meleagurile Tecucene,
în “Dunărea de Jos”, nr. 181, Martie 2017 (cu citate din vol. Al. Mateevici, Scrieri de pe frontul românesc, editat
de Biblioteca Municipală “Ştefan Petică” din Tecuci, în 1997); Protoiereu
Vasile Ciobanu, Părintele nostru
Alexei Mateevici (In memoriam), în “Dor de Basarabia”, anul XII, nr.
52, Mai 2017; Ghenadie Nicu, Cu
aceleaşi cuvinte, în “Ziarul de Iaşi”, 21 Septembrie 2017; Mihai Papuc,
Alexei Mateevici: câteva repere
genealogice, în “Philologia”, LIX, nr. 5-6 (293-294), Septembrie-Decembrie
2017; Vasile Malaneţchi, Carnetul de
la Mărăşeşti. Note pe marginea manuscriselor din 1917 ale poetului Al.
Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul XVIII, 4 (44),
Octombrie-Decembrie 2017 (serie nouă); Veronica Boldişor, Misterul morţii lui Alexei Mateevici. Certitudini şi ipoteze,
în “Viaţa Bas.”, anul XIX, nr. 1 (45), 2018; Elvira Ţâgănaş-Pântea, Alexei Mateevici: Carnetul cu versuri de
la Mărăşeşti, 1917, în “Univers pedagogic pro”, nr. 3 (604), 25
Ianuarie 2018; Eugen Lungu, Alexei
Mateevici. Monolog epistolar, în “Revista literară”, nr. 2, 2018; Ana
Bantoş, Alexei Mateevici,
prevestitorul Unirii, în “Limba română”, anul XXVIII, nr. 3-4, 2018, şi
alţii.
alcătuită de Vasile şi Tamara Malaneţchi şi Costache Costenco în cadrul
Muzeului Naţional de Literatură “Mihail Kogălniceanu”, coordonată de V.M. şi publicată
anul acesta, 2018, sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la Editura
Ştiinţa din Chişinău, în Colecţia Personalităţi
notorii, (nr.) 9, înmănunchează o selecţiune din cele mai importante
scrieri (articole, studii, comentarii, eseuri, amintiri, evocări, dedicaţii
lirice), care i-au fost consacrate pe parcursul unui secol. Ele au fost scrise
de: Teodosia Noviţchi-Mateevici, File
din jurnal [31.XII.1916-1.I.1917; 6.1; 8.I; 4.II; 30.IV; 17.V: 28.V;
3.VI; 15.VII; 25.VII; 28.VII; 29.VII; 14.VIII; 25.VIII; 27.VIII; 30.VIII;
24.IX; 10.X; 29.X; 21.XI; 12.XII; 18.XII; 31.XII.1917-1.1.1918; 1.VI; 14.VIII;
19.VIII.1918], preluate din vol. Alexie Mateevici, Genealogii, iconografie, evocări, Chişinău, Ed. Ştiinţa,
2003; prieteni, P[reotul] Alecu
Mateevici. [Necrolog], în “Cuvînt moldovenesc”, anul IV, nr. 72 (272),
20 August 1917; Nicolae Iorga, Încă
unul: Preotul Mateevici, în “Neamul românesc”, anul XII, nr. 236, 29
August 1917; Onisifor Ghibu, Alecu
Mateevici (fragment din articolul Trei
mucenici ai Românismului în Basarabia – Al. Mateevici, S. Murafa, A. Hodorogea),
în “România nouă”, anul II, nr. 146, 1 Septembrie 1918; Nichifor Crainic, Un poet al renaşterii basarabene: Alexe
Mateevici, în “Revista critică”, anul I, nr. 17, 1 Februarie 1919; Ion
Buzdugan, Poetul Alexei Mateevici,
în “Cugetul românesc”, anul I, nr. 7, 1922; Acad. Ştefan Ciobanu, Scriitorii basarabeni. Alexie Mateevici,
în Şt. C., Cultura românească în
Basarabia sub stăpânirea rusă, Editura Asociaţiei “Uniunea Culturală
Bisericească din Chişinău”, 1923; Petre V. Haneş, Poetul basarabean Al. Mateevici. Scrierile [Traduceri şi poezii; Poezii originale; Influenţa Vechiului Regat; Cum lucra], în P.V.H., Studii literare, Bucureşti, 1925;
Elena Alistar Romanescu, Amintiri
despre părintele poet Al. Mateevici, în “Cuvînt mold.”, anul VI, nr.
46, 8 Noembrie 1931; Vasile Harea, Variantele
poeziei Limba noastră, în
“Viaţa Basarabiei”, anul II, nr. 6, Iunie 1933; George Dorul Dumitrescu, “Carnetul” lui Mateevici, în
“Pagini basarabene”, nr. 2, 1936; Nicolai Costenco, Alexei Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul VII, nr. 1-2,
1937; Pan Halippa, Alexie Mateevici,
în “Viaţa Basarabiei”, nr. 7-8, 1937; Nadejda Neaga-Mateevici, Amintiri despre poetul Alexei Mateevici,
în “Raza”, organ independent al Uniunii Clerului din Basarabia, anul VII, nr.
400, 26 August 1937 [În şcoala primară;
În şcoala spirituală (seminar);
Dragostea de ţărani; În Zaim; Mutarea la Chişinău; Cultura
lui; Cele dintâi scrieri;
La Academia Teologică din Kiev;
Firea; Anii din urmă]; Acad. Şt. Ciobanu, Amintiri despre Alecu Mateevici, în “Raza”, 26 Aug.; Anton
Ţurcanu, Un vizionar: Alexei Mateevici,
în “Raza”, 26 Aug.; Prof. ic. Ion Bălteanu, Alexei
Mateevici, în “Raza”, 26 Aug. 1937; Vasile Ţepordei, Alexie Mateevici, Text
introductiv la vol. Vasile Ţepordei, Alexie
Mateevici. Cu o prefaţă de acad. Ştefan Ciobanu, Chişinău, Tiparul
Moldovenesc, 1937; Vasile Luţcan, Alexei
Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul VII, nr. 9, 1937; Nicolai
Costenco, Alexei Mateevici, în
“Cultura Moldovei”, anul IV, nr. 65 (182), 15 August 1957; Grigore Filip-Lupu, Alecu Mateevici şi Limba noastră. Cuvînt rostit la 25 Martie 1984 în Biserica
Colţei din Bucureşti; Dr. Antonie Plămădeală, Mateevici – 100, în “Telegraful român”, anul 136, nr. 11-12,
16 Martie 1988; V. Malaneţchi, Lăcaş
pentru Muzeul “Limbii noastre”,
în “Învăţămîntul public”, nr. 24 (2695), 16 Martie 1988; Nicolae Dabija, “Limba noastră’i foc ce arde…”, în
“Literatura şi arta”, nr. 13, 24 Martie 1988; Pavel Balmuş, Poetul cu cartea în mână, în
antologia Cântăreţul limbii noastre. Omagiu lui Alexei
Mateevici, Chişinău, Ed. Literatura artistică, 1988; Nina Negru, Despre Mateevici fără prejudecăţi,
în “Tinerimea Moldovei”, nr. 4, 15 Martie 1989; Vasile Bahnaru, Alexei Mateevici – tribun al adevărului
ştiinţific, în “Orizontul”, nr. 7 (61), Iulie 1989; Ion Nuţă, Al. Mateevici sau mirajul unei poezii,
studiu introductiv la vol. (îngrijit de I.N.) Al. Mateevici, Scrieri, Ed. Junimea, Iaşi, 1989;
Calinic Argatu Argeşeanu, Al.
Mateevici, poetul Limbii noastre,
în Bucuria lecturii,
Bucureşti, Ed. Cartea românească, 1989; Ion Murgeanu, Alexei Mateevici, un poet testamentar, în “Curierul
românesc”, anul II, nr. 8-9, 15 Aprilie – 1 Mai 1990; Ion Ciocanu, Pentru un Mateevici integral, în
“Lit. şi arta”, nr. 26 (2342), 28 Iunie 1990; Efim Levit, Sava Pânzaru, Teza de licenţă a lui Alexei Mateevici,
în “Revistă de istorie a Moldovei”, nr. 4, 1992; Florin Costinescu, Dimensiunea profetică, în vol. Părinte al limbii noastre. Închinare
către Mateevici, în versuri, de Dumitru Matcovschi, cu o seamă de cuvinte de Vasile
Ţepordei, Antonie Plămădeală, Florin Costinescu, Ion Nuţă, Ion Buzaşi ş.a.
Redacţia revistei “Basarabia”, Chişinău, 1992; Acad. Mihai Cimpoi, Alexei Mateevici, homo christianus,
în “Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, nr. 1, 1995; Dumitru Irimia, Al. Mateevici – autorul celui mai profund
poem închinat limbii române, în “Dacia literară”, anul VII, nr. 4 (23),
Aprilie 1996; Acad. Dr. Antonie Plămădeală, Ştiri
noi despre Al. Mateevici şi unele amintiri despre autorul muzicii poeziei Limba noastră, în vol. Basarabia, Sibiu, 2002; Acad.
Constantin Ciopraga, Rememorare:
Alexie Mateevici, în “Dacia lit.”, anul XIV, nr. 48 (1/2003); Ion
Buzdugan, Amintiri despre poetul
Alexei Mateevici [Bucureşti, 1 Octombrie 1966], în “Magazin istoric”,
anul XXXIX, serie nouă, nr. 6 (471), Iunie 2005; I. Buzdugan, Moartea poetului Alexei Mateevici şi aducerea
Pegasului la mormîntul său [Bucureşti, 10 Octombrie 1966], în “Magazin
ist.”, anul XL, nr. 6 (471), Iunie 2006; Ion Ţurcanu, Artă şi idei în poezia lui Alexei Mateevici, în “Dacia
lit.”, anul XIX, nr. 76 (1/2008); Adrian Dinu Rachieru, Odiseea limbii române (trei cruciaţi: Alexei Mateevici, Eugeniu
Coşeriu, Grigore Vieru) [Un
profet: Alexei Mateevici; Un
elegiac: Eugeniu Coşeriu; Grigore
Vieru – “biblioteca de rouă”], în “Limba română”, anul XIX, nr. 7-8,
2009; Elena Ţau, Dialogismul
discursului liric în Limba noastră,
în “Limba română”, anul XXII, nr. 9-10, 2012; Nicolae Chiscop, Alexei Mateevici în Movilenii Tecuciului,
în vol. Satul ţinutului Tecuci.
Istorie, spiritualitate, cultură, Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” şi
Protoieria Tecuci, Grapho-Press, Tecuci, 2014; Ştefan Andronache, Alexei Mateevici pe meleagurile Tecucene,
în “Dunărea de Jos”, nr. 181, Martie 2017 (cu citate din vol. Al. Mateevici, Scrieri de pe frontul românesc, editat
de Biblioteca Municipală “Ştefan Petică” din Tecuci, în 1997); Protoiereu
Vasile Ciobanu, Părintele nostru
Alexei Mateevici (In memoriam), în “Dor de Basarabia”, anul XII, nr.
52, Mai 2017; Ghenadie Nicu, Cu
aceleaşi cuvinte, în “Ziarul de Iaşi”, 21 Septembrie 2017; Mihai Papuc,
Alexei Mateevici: câteva repere
genealogice, în “Philologia”, LIX, nr. 5-6 (293-294), Septembrie-Decembrie
2017; Vasile Malaneţchi, Carnetul de
la Mărăşeşti. Note pe marginea manuscriselor din 1917 ale poetului Al.
Mateevici, în “Viaţa Basarabiei”, anul XVIII, 4 (44),
Octombrie-Decembrie 2017 (serie nouă); Veronica Boldişor, Misterul morţii lui Alexei Mateevici. Certitudini şi ipoteze,
în “Viaţa Bas.”, anul XIX, nr. 1 (45), 2018; Elvira Ţâgănaş-Pântea, Alexei Mateevici: Carnetul cu versuri de
la Mărăşeşti, 1917, în “Univers pedagogic pro”, nr. 3 (604), 25
Ianuarie 2018; Eugen Lungu, Alexei
Mateevici. Monolog epistolar, în “Revista literară”, nr. 2, 2018; Ana
Bantoş, Alexei Mateevici,
prevestitorul Unirii, în “Limba română”, anul XXVIII, nr. 3-4, 2018, şi
alţii.
O secţiune aparte este dedicată lui Alexei Mateevici prin sine însuşi.
In poesii: Eu cânt, Chişinău,
23 Februarie 1907, variantă publicată de Al. Mateevici în “Cuvînt moldovenesc”,
anul II, nr. 6-7, Aprilie 1914; Roagă-te!,
Decembrie 1911; Cântec de leagăn,
Mărăşeşti (Moldova), 7 Iulie 1917; Limba
noastră. La deschiderea Cursurilor de învăţători moldoveni la Chişinău,
18/VI-1917, Tipărită în “Cuvînt moldovenesc”, nr. 49, 22 [corect: 21;
eroarea poetului] Iunie 1917; Basarabenilor, 10 Iulie 1917,
Mărăşeşti; Deasupra târgului Bârlad,
15 Iulie 1917, Mărăşeşti. În publicistică: Spre
lumină!, “Basarabia”, anul I, nr. 57, 22 Decembrie 1906; Unirea culturală, ”Viaţa
Basarabiei”, anul I, nr. 6, 25 Mai 1907. În corespondenţă, scrisorile: Către
Ion G. Pelivan, din Satul Zaim, 6 Octombrie 1906, “Arhivele
Basarabiei”, anul IV, nr. 2, Aprilie-Iunie 1932; Către Artur Gorovei, din Kiev, 8.V.1913, “Viaţa Basarabiei”,
an. IX, nr. 11-12, Noembrie-Decembrie 1940; şi Către Ioan Bianu, din Kiev, 10/IV 1913, “Viaţa Basarabiei”,
Nov-Dec. 1940. În discursuri: Cuvînt
către absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, 3 Mai 1915, “Viaţa
Basarabiei”, anul XIII, nr. 3-4, Martie-Aprilie 1944 (tradus de pr. Anton
Luțan; în lb. rusă, în “Kişineovskie Eparhial’nîe
Vedomosti” [Revista Eparhiei Chișinăului], nr. 19-20, din 10-17 Mai
1915); şi Cuvîntare ţinută la
Congresul învăţătorilor moldoveni din Basarabia, Chişinău, 25 Mai 1917,
“Şcoala moldovenească”, nr. 2-4, Iulie-Septembrie 1917. Ultima secţiune, Viaţa în imagini, este destul de
bine reprezentată şi în recenzia noastră.
In poesii: Eu cânt, Chişinău,
23 Februarie 1907, variantă publicată de Al. Mateevici în “Cuvînt moldovenesc”,
anul II, nr. 6-7, Aprilie 1914; Roagă-te!,
Decembrie 1911; Cântec de leagăn,
Mărăşeşti (Moldova), 7 Iulie 1917; Limba
noastră. La deschiderea Cursurilor de învăţători moldoveni la Chişinău,
18/VI-1917, Tipărită în “Cuvînt moldovenesc”, nr. 49, 22 [corect: 21;
eroarea poetului] Iunie 1917; Basarabenilor, 10 Iulie 1917,
Mărăşeşti; Deasupra târgului Bârlad,
15 Iulie 1917, Mărăşeşti. În publicistică: Spre
lumină!, “Basarabia”, anul I, nr. 57, 22 Decembrie 1906; Unirea culturală, ”Viaţa
Basarabiei”, anul I, nr. 6, 25 Mai 1907. În corespondenţă, scrisorile: Către
Ion G. Pelivan, din Satul Zaim, 6 Octombrie 1906, “Arhivele
Basarabiei”, anul IV, nr. 2, Aprilie-Iunie 1932; Către Artur Gorovei, din Kiev, 8.V.1913, “Viaţa Basarabiei”,
an. IX, nr. 11-12, Noembrie-Decembrie 1940; şi Către Ioan Bianu, din Kiev, 10/IV 1913, “Viaţa Basarabiei”,
Nov-Dec. 1940. În discursuri: Cuvînt
către absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, 3 Mai 1915, “Viaţa
Basarabiei”, anul XIII, nr. 3-4, Martie-Aprilie 1944 (tradus de pr. Anton
Luțan; în lb. rusă, în “Kişineovskie Eparhial’nîe
Vedomosti” [Revista Eparhiei Chișinăului], nr. 19-20, din 10-17 Mai
1915); şi Cuvîntare ţinută la
Congresul învăţătorilor moldoveni din Basarabia, Chişinău, 25 Mai 1917,
“Şcoala moldovenească”, nr. 2-4, Iulie-Septembrie 1917. Ultima secţiune, Viaţa în imagini, este destul de
bine reprezentată şi în recenzia noastră.
În
sfîrşit, adică cel dintâi, este cuvîntul D-lui Acad. Gheorghe Duca,
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei despre Alexei Mateevici – păzitorul etern al graiului străbun.
Urmat de foarte utilul Tabel cronologic,
de D-l Vasile Malaneţchi, şi de aserţiunile D-Sale, Al. Mateevici, clasic şi contemporan, cu care am deschis
această prezentare, şi urmăm mai departe.
sfîrşit, adică cel dintâi, este cuvîntul D-lui Acad. Gheorghe Duca,
preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei despre Alexei Mateevici – păzitorul etern al graiului străbun.
Urmat de foarte utilul Tabel cronologic,
de D-l Vasile Malaneţchi, şi de aserţiunile D-Sale, Al. Mateevici, clasic şi contemporan, cu care am deschis
această prezentare, şi urmăm mai departe.
Trecut subit şi prematur în lumea celor
drepţi, poetul eclesiast Alexei Mateevici avea să lase o urmă nepieritoare pe
firmamentul spiritualităţii româneşti, o urmă care nu s-a estompat odată cu
trecerea timpului ci, dimpotrivă, a devenit tot mai proeminentă şi mai
vizibilă.
drepţi, poetul eclesiast Alexei Mateevici avea să lase o urmă nepieritoare pe
firmamentul spiritualităţii româneşti, o urmă care nu s-a estompat odată cu
trecerea timpului ci, dimpotrivă, a devenit tot mai proeminentă şi mai
vizibilă.
Anunţul despre moartea preotului-poet i-a luat prin surprindere nu doar pe
colegii de breaslă şi pe prietenii săi apropiaţi, ci şi pe intelectualii români
de pretutindeni care apucaseră să’l cunoască personal sau numai din auzite.
Toată lumea era de-a dreptul şocată de
colegii de breaslă şi pe prietenii săi apropiaţi, ci şi pe intelectualii români
de pretutindeni care apucaseră să’l cunoască personal sau numai din auzite.
Toată lumea era de-a dreptul şocată de
pierderea neaşteptată a unei
personalităţi ce îşi anunţase atât de vertiginos intrarea în literatură şi
care, iată, pleca atât de fulgerător pe celălalt tărâm. Elocvente sunt, în
această ordine de idei, relatările semnate de Nicolae Iorga (1917), Onisifor
Ghibu (1918) şi Nichifor Crainic (1919), scrise pe urmele proaspete ale
dispariţiei fizice a poetului. La scurt timp a urmat seria de amintiri şi
evocări date publicităţii în anii ’30 din care, pentru prezentul volum, am
reţinut paginile aparţinând unor foşti prieteni, colaboratori apropiaţi şi
simpli admiratori ca Elena Alistar, Vasile Harea, Pantelimon Halippa, Ştefan
Ciobanu, Anton Ţurcanu, Ion Bălteanu, Nadejdei Neaga-Mateevici, mama, şi
Teodosiei Noviţchi-Mateevici, văduva poetului. În acest context, se disting
prin aspectul savuros şi elementele fabulatorii introduse cu bună ştiinţă, se
pare, în canavaua povestirii, evocările de mai târziu ale colonelului Raul
Dobjanschi şi ale scriitorului Ion Buzdugan, autor în acelaşi timp şi al unui
text de amintiri de factură (mai) realistă.
De fapt, lui Ion Buzdugan îi aparţine
şi cel dintâi articol propriu-zis consacrat vieţii, activităţii şi operei
poetice a lui Mateevici (1922). Cu el inaugurăm compartimentul de analize,
cercetări şi interpretări care este, de departe, cel mai amplu şi concomitent
cel mai variat din punct de vedere al tematicii, modalităţilor şi
perspectivelor de abordare a creaţiei mateeviciene. Vom regăsi aici şi studiul
de sinteză al lui Ştefan Ciobanu, primul în ordine cronologică dedicat
autorului poeziei Limba noastră,
inserat în capitolul Scriitorii
basarabeni al cărţii sale Cultura
românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (1923), şi textul Poetul basarabean
Al. Mateevici (comp. III, Scrierile), extras din volumul lui Petre V. Haneş Studii
literare
(Bucureşti, 1925), acesta (Petre V. Haneş) fiind şi
primul editor în volum (Poezii,
Bucureşti, 1926; ediţia a doua, Buc., 1936) al operei poetice mateeviciene.
şi cel dintâi articol propriu-zis consacrat vieţii, activităţii şi operei
poetice a lui Mateevici (1922). Cu el inaugurăm compartimentul de analize,
cercetări şi interpretări care este, de departe, cel mai amplu şi concomitent
cel mai variat din punct de vedere al tematicii, modalităţilor şi
perspectivelor de abordare a creaţiei mateeviciene. Vom regăsi aici şi studiul
de sinteză al lui Ştefan Ciobanu, primul în ordine cronologică dedicat
autorului poeziei Limba noastră,
inserat în capitolul Scriitorii
basarabeni al cărţii sale Cultura
românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (1923), şi textul Poetul basarabean
Al. Mateevici (comp. III, Scrierile), extras din volumul lui Petre V. Haneş Studii
literare
(Bucureşti, 1925), acesta (Petre V. Haneş) fiind şi
primul editor în volum (Poezii,
Bucureşti, 1926; ediţia a doua, Buc., 1936) al operei poetice mateeviciene.
Textele acestor trei autori, adevăraţi
deschizători de drumuri, stau într-un fel la baza cercetărilor despre viaţa,
activitatea şi opera lui Al. Mateevici. În perioada de până la 28 Iunie 1940,
apoi în 1941-1944, cei care au scris despre Al. Mateevici şi creaţia sa au făcut’o în condiţiile bine definite ale libertăţii de gândire
şi de exprimare. În anii 1936-1937, la împlinirea a două decenii de la decesul
poetului, în presa de pe ambele maluri ale Prutului au apărut mai multe
materiale cu caracter evocator şi/sau omagial-comemorativ, inclusiv studiul
monografic al teologului Vasile Ţepordei, Alexie
Mateevici, tipărit mai întâi în paginile revistei „Viaţa Basarabiei”,
studiu care nu şi-a pierdut actualitatea.
deschizători de drumuri, stau într-un fel la baza cercetărilor despre viaţa,
activitatea şi opera lui Al. Mateevici. În perioada de până la 28 Iunie 1940,
apoi în 1941-1944, cei care au scris despre Al. Mateevici şi creaţia sa au făcut’o în condiţiile bine definite ale libertăţii de gândire
şi de exprimare. În anii 1936-1937, la împlinirea a două decenii de la decesul
poetului, în presa de pe ambele maluri ale Prutului au apărut mai multe
materiale cu caracter evocator şi/sau omagial-comemorativ, inclusiv studiul
monografic al teologului Vasile Ţepordei, Alexie
Mateevici, tipărit mai întâi în paginile revistei „Viaţa Basarabiei”,
studiu care nu şi-a pierdut actualitatea.
După al Doilea Război Mondial, odată cu
instaurarea unor regimuri totalitare la Chişinău şi la Bucureşti, atitudinea
faţă de personalitatea şi opera lui Al. Mateevici s’a modificat în mare măsură,
pe motiv că, aparţinând unui fost cleric, opera poetului ar reprezenta un
pericol social emanat de ideologia obscurantismului religios şi că poetul nu ar
fi tratat realitatea de pe poziţiile învăţăturii marxist-leniniste. Pe
deasupra, o parte importantă din moştenirea lui literară a fost trecută la
index ca una ce intra în contradicţie cu teoria cominternistă a existenţei în
paralel a două limbi şi a două naţiuni romanice distincte: moldovenească (în
teritoriul Basarabiei) şi română (în spaţiul din dreapta Prutului). În atare
condiţii, s-a ajuns la situaţii de-a dreptul ridicole: din poemul Limba noastră, alcătuit din 12
catrene, în ediţiile apărute în România a fost izgonită strofa a cincea, în
care este invocat rîul Nistru, iar în cărţile tipărite în RSS Moldovenească mai
totdeauna a lipsit strofa a şaptea, în care se vorbeşte despre misiunea sacră a
limbii de a ridica „slavă în ceruri” şi de a spune, „în hram şi-acasă,
veşnicele adevăruri”. Omniprezenta şi necruţătoarea cenzură comunistă îşi
justifica ingerinţele în textul devenit clasic al poeziei lui Al. Mateevici
prin temerea ca nu cumva, dat fiind conţinutul pretins naţionalist al strofei a
cincea, să se sugereze că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Uniunea
Sovietică; iar în cazul strofei a şaptea, expulzate din ediţii la Chişinău, se
considera că aceasta ar contribui, chiar şi voalat, la propagarea religiei,
despre care Karl Marx afirmase că ar fi „opium pentru popor”.
instaurarea unor regimuri totalitare la Chişinău şi la Bucureşti, atitudinea
faţă de personalitatea şi opera lui Al. Mateevici s’a modificat în mare măsură,
pe motiv că, aparţinând unui fost cleric, opera poetului ar reprezenta un
pericol social emanat de ideologia obscurantismului religios şi că poetul nu ar
fi tratat realitatea de pe poziţiile învăţăturii marxist-leniniste. Pe
deasupra, o parte importantă din moştenirea lui literară a fost trecută la
index ca una ce intra în contradicţie cu teoria cominternistă a existenţei în
paralel a două limbi şi a două naţiuni romanice distincte: moldovenească (în
teritoriul Basarabiei) şi română (în spaţiul din dreapta Prutului). În atare
condiţii, s-a ajuns la situaţii de-a dreptul ridicole: din poemul Limba noastră, alcătuit din 12
catrene, în ediţiile apărute în România a fost izgonită strofa a cincea, în
care este invocat rîul Nistru, iar în cărţile tipărite în RSS Moldovenească mai
totdeauna a lipsit strofa a şaptea, în care se vorbeşte despre misiunea sacră a
limbii de a ridica „slavă în ceruri” şi de a spune, „în hram şi-acasă,
veşnicele adevăruri”. Omniprezenta şi necruţătoarea cenzură comunistă îşi
justifica ingerinţele în textul devenit clasic al poeziei lui Al. Mateevici
prin temerea ca nu cumva, dat fiind conţinutul pretins naţionalist al strofei a
cincea, să se sugereze că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Uniunea
Sovietică; iar în cazul strofei a şaptea, expulzate din ediţii la Chişinău, se
considera că aceasta ar contribui, chiar şi voalat, la propagarea religiei,
despre care Karl Marx afirmase că ar fi „opium pentru popor”.
De fapt, întregul proces
istorico-literar, şi nu doar opera lui Mateevici, era studiat din perspectiva
unor orizonturi ostile deschiderii culturale, a unor concepte
sociologist-vulgare, şi cercetătorii ştiinţifici, în cea mai mare parte
dogmatici şi aserviţi puterii politice, care au activat în această perioadă, au
plătit un tribut greu preceptelor ideologice impuse de teoria realismului
socialist. Aşa se face că multe din textele critice elaborate în baza acelei
eronate grile de valori şi publicate în perioada respectivă de timp sunt
depăşite astăzi şi nu mai prezintă decât un interes pur documentar.
istorico-literar, şi nu doar opera lui Mateevici, era studiat din perspectiva
unor orizonturi ostile deschiderii culturale, a unor concepte
sociologist-vulgare, şi cercetătorii ştiinţifici, în cea mai mare parte
dogmatici şi aserviţi puterii politice, care au activat în această perioadă, au
plătit un tribut greu preceptelor ideologice impuse de teoria realismului
socialist. Aşa se face că multe din textele critice elaborate în baza acelei
eronate grile de valori şi publicate în perioada respectivă de timp sunt
depăşite astăzi şi nu mai prezintă decât un interes pur documentar.
Sub incidenţa acestei aserţiuni
cad prefeţele şi studiile introductive la ediţiile sovietice ale unor
selecţiuni din opera lui Al. Mateevici, cum este cea apărută în 1954 (Opere alese), alcătuirea şi
redacţia aparţinând istoricilor literari Iosif Varticean şi Efim Levit şi care
a cunoscut reeditări, cu modificări neesenţiale (Scrieri alese), în 1966, 1971 şi 1977; ediţia din 1985, Pagini alese, alcătuire, tabel cronologic,
note şi comentarii de Valeriu Nazar, prefaţă de Andrei Hropotinschi (elaborat
în baza unei pretinse viziuni noi asupra fenomenului Al. Mateevici şi opera sa,
cuvîntul introductiv al acestui exeget se distinge printr’un exces de zel
realist socialist); ediţia din 1988, Pentru
feciorii gliei, îngrijită şi prefaţată de Vasile Badiu. Chiar este de
mirare, cum aceşti din urmă critici literari, parcă bine şcoliţi, cu o anumită
dexteritate a limbajului şi cu experienţă în domeniul activităţii editoriale,
au putut să se conformeze, în continuare, exigenţelor severe axate pe
principiile false ale ideologiei partidului unic, deşi la momentul respectiv
societatea sovietică păşise deja cu fermitate pe calea ireversibilă a
transparenţei induse de cursul spre restructurare şi modernizare promovat de
liderul comunist reformator Mihail Gorbaciov.
cad prefeţele şi studiile introductive la ediţiile sovietice ale unor
selecţiuni din opera lui Al. Mateevici, cum este cea apărută în 1954 (Opere alese), alcătuirea şi
redacţia aparţinând istoricilor literari Iosif Varticean şi Efim Levit şi care
a cunoscut reeditări, cu modificări neesenţiale (Scrieri alese), în 1966, 1971 şi 1977; ediţia din 1985, Pagini alese, alcătuire, tabel cronologic,
note şi comentarii de Valeriu Nazar, prefaţă de Andrei Hropotinschi (elaborat
în baza unei pretinse viziuni noi asupra fenomenului Al. Mateevici şi opera sa,
cuvîntul introductiv al acestui exeget se distinge printr’un exces de zel
realist socialist); ediţia din 1988, Pentru
feciorii gliei, îngrijită şi prefaţată de Vasile Badiu. Chiar este de
mirare, cum aceşti din urmă critici literari, parcă bine şcoliţi, cu o anumită
dexteritate a limbajului şi cu experienţă în domeniul activităţii editoriale,
au putut să se conformeze, în continuare, exigenţelor severe axate pe
principiile false ale ideologiei partidului unic, deşi la momentul respectiv
societatea sovietică păşise deja cu fermitate pe calea ireversibilă a
transparenţei induse de cursul spre restructurare şi modernizare promovat de
liderul comunist reformator Mihail Gorbaciov.
De aceste metehne suferă, cu
puţine excepţii, şi articolele, studiile, intervenţiile publicistice ale
istoricilor şi criticilor literari inserate în presă inclusiv în revistele de
cultură, motiv pentru care cele mai multe dintre acestea au rămas în afara
prezentei ediţii.
puţine excepţii, şi articolele, studiile, intervenţiile publicistice ale
istoricilor şi criticilor literari inserate în presă inclusiv în revistele de
cultură, motiv pentru care cele mai multe dintre acestea au rămas în afara
prezentei ediţii.
Mai mult decât oricare
dintre poeţii născuţi în spaţiul dintre Prut şi Nistru, poate doar cu excepţia
lui Grigore Vieru, Al. Mateevici este cunoscut şi recunoscut, la scară
naţională, în întregul spaţiu românesc. Precum se ştie, cel dintâi critic
literar care s’a pronunţat răspicat cu privire la unicitatea fenomenului
prezentat de Al. Mateevici şi creaţia sa a fost Ovid Densusianu. Referindu-se
(în revista „Vieaţa nouă” din Martie-Decembrie 1917) nemijlocit la Limba noastră, exegetul lansa
următoarea aserţiune de o mare perspicacitate: „O poezie care de acum înainte
nu va trebui să lipsească din antologii ne-a adus revista «Şcoala Moldovenească»
din Chişinău (n-rele 2-4); ea a fost compusă de poetul A. Mateevici cu prilejul deschiderii cursurilor de învăţători şi e
cea mai frumoasă
poezie ce a fost închinată limbei noastre”…
dintre poeţii născuţi în spaţiul dintre Prut şi Nistru, poate doar cu excepţia
lui Grigore Vieru, Al. Mateevici este cunoscut şi recunoscut, la scară
naţională, în întregul spaţiu românesc. Precum se ştie, cel dintâi critic
literar care s’a pronunţat răspicat cu privire la unicitatea fenomenului
prezentat de Al. Mateevici şi creaţia sa a fost Ovid Densusianu. Referindu-se
(în revista „Vieaţa nouă” din Martie-Decembrie 1917) nemijlocit la Limba noastră, exegetul lansa
următoarea aserţiune de o mare perspicacitate: „O poezie care de acum înainte
nu va trebui să lipsească din antologii ne-a adus revista «Şcoala Moldovenească»
din Chişinău (n-rele 2-4); ea a fost compusă de poetul A. Mateevici cu prilejul deschiderii cursurilor de învăţători şi e
cea mai frumoasă
poezie ce a fost închinată limbei noastre”…
Se
pare că, spre deosebire de criticii şi scriitorii din RSS Moldovenească,
confraţii acestora din România socialistă s’au dovedit a fi mai puţin
îndoctrinaţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, fireşte, s’au exprimat
adesea într’un stil mai elevat şi mai elegant. Când afirmăm acest lucru, avem
în vedere exclusiv textele consacrate lui Al. Mateevici şi publicate în presa
românească a perioadei de până la 1989. Iată, aici, şirul întreg de nume pe
care le-am atestat: Andrei Ciurunga şi Grigore Filip-Lupu (1983), Florin
Costinescu (1987), Antonie Plămădeală, Tudor Păcuraru şi Calinic Argatu
Argeşeanu (1988), Ion Nuţă (1989).
pare că, spre deosebire de criticii şi scriitorii din RSS Moldovenească,
confraţii acestora din România socialistă s’au dovedit a fi mai puţin
îndoctrinaţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, fireşte, s’au exprimat
adesea într’un stil mai elevat şi mai elegant. Când afirmăm acest lucru, avem
în vedere exclusiv textele consacrate lui Al. Mateevici şi publicate în presa
românească a perioadei de până la 1989. Iată, aici, şirul întreg de nume pe
care le-am atestat: Andrei Ciurunga şi Grigore Filip-Lupu (1983), Florin
Costinescu (1987), Antonie Plămădeală, Tudor Păcuraru şi Calinic Argatu
Argeşeanu (1988), Ion Nuţă (1989).
De
numele acestuia din urmă este legată o acţiune întreagă de recuperare şi
repunere în circuitul cultural-literar-artistic de peste Prut a creaţiei lui
Al. Mateevici. Ediţia îngrijită şi dotată cu un studiu introductiv, note,
variante şi bibliografie a apărut la Editura „Junimea”, în 1989, în condiţiile
în care cenzura era încă vie şi oricând gata să intervină pentru a pune piedici
sau doar pentru a’şi reafirma vigilenţa şi a ţine în frâu spiritul activ al
cărturarilor şi personalului din administraţia cunoscutei case editoriale
ieşene. În pofida dificultăţilor, Ion Nuţă a făcut faţă cu brio provocării pe
care şi-a asumat’o cu bărbăţie şi, ghidat de spiritul său nobil, dublat de
hărnicie şi competenţă, a oferit cititorului din dreapta Prutului posibilitatea
de a cunoaşte şi studia creaţia literară, ţinută la index, decenii la rând, a
scriitorului basarabean. Acţiunea întreprinsă acum de Ion Nuţă aminteşte
întrucâtva de efortul de la 1926 al profesorului Petre V. Haneş, primul editor
al poeziilor lui Al. Mateevici.
numele acestuia din urmă este legată o acţiune întreagă de recuperare şi
repunere în circuitul cultural-literar-artistic de peste Prut a creaţiei lui
Al. Mateevici. Ediţia îngrijită şi dotată cu un studiu introductiv, note,
variante şi bibliografie a apărut la Editura „Junimea”, în 1989, în condiţiile
în care cenzura era încă vie şi oricând gata să intervină pentru a pune piedici
sau doar pentru a’şi reafirma vigilenţa şi a ţine în frâu spiritul activ al
cărturarilor şi personalului din administraţia cunoscutei case editoriale
ieşene. În pofida dificultăţilor, Ion Nuţă a făcut faţă cu brio provocării pe
care şi-a asumat’o cu bărbăţie şi, ghidat de spiritul său nobil, dublat de
hărnicie şi competenţă, a oferit cititorului din dreapta Prutului posibilitatea
de a cunoaşte şi studia creaţia literară, ţinută la index, decenii la rând, a
scriitorului basarabean. Acţiunea întreprinsă acum de Ion Nuţă aminteşte
întrucâtva de efortul de la 1926 al profesorului Petre V. Haneş, primul editor
al poeziilor lui Al. Mateevici.
Ulterior,
în semn de recunoaştere a calităţilor sale profesionale, Ion Nuţă a fost
cooptat în echipa formată în cadrul Editurii „Ştiinţa”, alături de cercetătorii
literari Efim Levit şi Sava Pânzaru, în vederea pregătirii pentru tipar a
scrierilor lui Al. Mateevici. Ediţia este una critică şi cea mai completă din
câte au apărut până acum. A ieşit de sub tipar, în două volume, în cunoscuta
colecţie „Moştenire”, cu titlul Opere
şi însumează întreaga creaţie cunoscută a scriitorului basarabean. Şi, fapt
curios, alături de cărturarul ieşean care le-a sprijinit efortul, cercetătorii
chişinăuieni apar şi ei nu ştiu cum parcă mai împliniţi profesional şi dedicaţi
cu mai multă vigoare muncii de cercetare şi valorificare a patrimoniului
literar comun.
în semn de recunoaştere a calităţilor sale profesionale, Ion Nuţă a fost
cooptat în echipa formată în cadrul Editurii „Ştiinţa”, alături de cercetătorii
literari Efim Levit şi Sava Pânzaru, în vederea pregătirii pentru tipar a
scrierilor lui Al. Mateevici. Ediţia este una critică şi cea mai completă din
câte au apărut până acum. A ieşit de sub tipar, în două volume, în cunoscuta
colecţie „Moştenire”, cu titlul Opere
şi însumează întreaga creaţie cunoscută a scriitorului basarabean. Şi, fapt
curios, alături de cărturarul ieşean care le-a sprijinit efortul, cercetătorii
chişinăuieni apar şi ei nu ştiu cum parcă mai împliniţi profesional şi dedicaţi
cu mai multă vigoare muncii de cercetare şi valorificare a patrimoniului
literar comun.
Aşa
cum bine zicea Nichifor Crainic, în eseul său din 1919, Alexei Mateevici este
un poet al renaşterii basarabene. Faptul a fost confirmat continuu, cu
prisosinţă, în deceniile imediat următoare trecerii lui în eternitate. Peste
ani, în perioada de mari frământări sociale 1987-1988-1989, personalitatea şi
deopotrivă opera scriitorului şi-au reconfirmat actualitatea şi vivacitatea,
însoţind şi însufleţind mulţimile în lupta pentru revigorarea fiinţei naţionale
în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Iar după desprinderea acestui teritoriu de
imperiul sovietic, la Mateevici au recurs pentru legitimare politică urmaşii
ideologici ai foştilor ştabi comunişti care, o ştim bine, l-au denigrat şi l-au
marginalizat de-a lungul întregii perioade istorice a dictaturii proletare…
cum bine zicea Nichifor Crainic, în eseul său din 1919, Alexei Mateevici este
un poet al renaşterii basarabene. Faptul a fost confirmat continuu, cu
prisosinţă, în deceniile imediat următoare trecerii lui în eternitate. Peste
ani, în perioada de mari frământări sociale 1987-1988-1989, personalitatea şi
deopotrivă opera scriitorului şi-au reconfirmat actualitatea şi vivacitatea,
însoţind şi însufleţind mulţimile în lupta pentru revigorarea fiinţei naţionale
în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Iar după desprinderea acestui teritoriu de
imperiul sovietic, la Mateevici au recurs pentru legitimare politică urmaşii
ideologici ai foştilor ştabi comunişti care, o ştim bine, l-au denigrat şi l-au
marginalizat de-a lungul întregii perioade istorice a dictaturii proletare…
Încercaţi, din nou, de
vicisitudini, Alexei Mateevici reapare în peisajul social-politic şi cultural
actual tînăr şi viguros, mesianic predispus, asemenea proorocului pe care şi
l-a imaginat, l-a invocat şi l-a motivat să iasă hotărît şi demn în faţa alor
săi spre a’i îndruma pe calea isbăvirii…
vicisitudini, Alexei Mateevici reapare în peisajul social-politic şi cultural
actual tînăr şi viguros, mesianic predispus, asemenea proorocului pe care şi
l-a imaginat, l-a invocat şi l-a motivat să iasă hotărît şi demn în faţa alor
săi spre a’i îndruma pe calea isbăvirii…
Prin urmare, Al. Mateevici ne este în continuare alături, iar opera sa
rămâne mereu actuală.
rămâne mereu actuală.
Cu acestea, D-l Malaneţchi
ne dă cale liberă să ne împărtăşim din comorile adunate în carte de D-Sa şi de colaboratorii D-Sale.
O facem cu lăcomie, regretând numai puţinătatea spaţiului de care dispunem.
Începem cu gândurile directe ale poetului şi ale apropiaţilor săi.
ne dă cale liberă să ne împărtăşim din comorile adunate în carte de D-Sa şi de colaboratorii D-Sale.
O facem cu lăcomie, regretând numai puţinătatea spaţiului de care dispunem.
Începem cu gândurile directe ale poetului şi ale apropiaţilor săi.
”Poetul Alexei Mateevici
s’a născut la 16 Martie 1888 [anul morţii Iuliei Hasdeu, O.O.], în comuna
Căinari, jud. Tighina, unde soţul meu, preotul Mihail Mateevici, a fost numit
paroh-preot şi de unde, în anul 1893, a fost transferat în comuna Zaim din
acelaşi judeţ.”
s’a născut la 16 Martie 1888 [anul morţii Iuliei Hasdeu, O.O.], în comuna
Căinari, jud. Tighina, unde soţul meu, preotul Mihail Mateevici, a fost numit
paroh-preot şi de unde, în anul 1893, a fost transferat în comuna Zaim din
acelaşi judeţ.”
„Pe când ceilalţi copii ai mei se jucau cu prietenii şi
camarazii lor, el prefera să stea lângă mine şi să’mi pună tot felul de
întrebări, la care trebuia să dau răspunsuri exacte şi suficiente pentru
satisfacerea curiosităţii lui, căci altfel răspunsul meu era supus îndoelii şi
criticii”.
camarazii lor, el prefera să stea lângă mine şi să’mi pună tot felul de
întrebări, la care trebuia să dau răspunsuri exacte şi suficiente pentru
satisfacerea curiosităţii lui, căci altfel răspunsul meu era supus îndoelii şi
criticii”.
„Cu deosebită plăcere mergea el în orăşelul Căuşeni, cam
vreo 5 km de la comuna noastră Zaim, unde locuiau părinţii mei, protopopul Ioan
Neaga. Aici, în cabinetul bunicului, se afla un dulap mare pentru cărţi; acest
dulap îl atrăgea pe el atât de tare la Căuşeni”.
vreo 5 km de la comuna noastră Zaim, unde locuiau părinţii mei, protopopul Ioan
Neaga. Aici, în cabinetul bunicului, se afla un dulap mare pentru cărţi; acest
dulap îl atrăgea pe el atât de tare la Căuşeni”.
La vârsta de 9 ani ”a fost înscris ca elev la Şcoala
spirituală de băeţi din Chişinău (Seminarul inferior). Despărţirea de familie
şi de locurile natale era pentru el foarte dureroasă: un singur lucru îl
mângâia şi’i alina suferinţele: că el pleca la şcoală ca să înveţe şi să
citească multe cărţi. […] Cât de mult îi plăceau cărţile se vede din
următoarea întâmplare [în carte, greşit: întrebare, O.O.] ce-a avut loc când
era elev în cl. I-a a Şcolii spirituale. Venind odată la Chişinău, eu i-am
propus să’l fotografiez: mi-a răspuns că se va uni să se fotografieze numai
împreună cu mine şi cu cartea. I-am satisfăcut dorinţa şi l-am fotografiat
citind o carte”.
spirituală de băeţi din Chişinău (Seminarul inferior). Despărţirea de familie
şi de locurile natale era pentru el foarte dureroasă: un singur lucru îl
mângâia şi’i alina suferinţele: că el pleca la şcoală ca să înveţe şi să
citească multe cărţi. […] Cât de mult îi plăceau cărţile se vede din
următoarea întâmplare [în carte, greşit: întrebare, O.O.] ce-a avut loc când
era elev în cl. I-a a Şcolii spirituale. Venind odată la Chişinău, eu i-am
propus să’l fotografiez: mi-a răspuns că se va uni să se fotografieze numai
împreună cu mine şi cu cartea. I-am satisfăcut dorinţa şi l-am fotografiat
citind o carte”.
„Comuna Zaim, în care locuiam, are o populaţie pur
moldovenească cu un caracter naţional foarte pronunţat, ce’i plăcea mult fiului
meu”.
moldovenească cu un caracter naţional foarte pronunţat, ce’i plăcea mult fiului
meu”.
„Însă pacea şi fericirea familiei mele au dispărut odată
cu moartea soţului meu la 24 Iulie 1906. Această împrejurare, afară de amarul
mare, a mai produs şi o preschimbare însemnată în toată viaţa noastră. Am fost
nevoită să lichidez toată gospodăria, să rup cu poporul iubit şi locurile
scumpe şi să mă mut la Chişinău, ca să fiu mai aproape de copii, care toţi
învăţau acum în şcoli secundare şi aveau nevoe de sprijinul şi ajutorul meu. /
Fiul meu Alexei, ca cel mai mare, mă înţelegea foarte bine şi se străduia cât
putea să mă sprijinească moralmente, rugându-mă să nu disperez, fiindcă am fii
care mă vor ajuta.” (Nadejda Neaga-Mateevici, Amintiri,
1937).
cu moartea soţului meu la 24 Iulie 1906. Această împrejurare, afară de amarul
mare, a mai produs şi o preschimbare însemnată în toată viaţa noastră. Am fost
nevoită să lichidez toată gospodăria, să rup cu poporul iubit şi locurile
scumpe şi să mă mut la Chişinău, ca să fiu mai aproape de copii, care toţi
învăţau acum în şcoli secundare şi aveau nevoe de sprijinul şi ajutorul meu. /
Fiul meu Alexei, ca cel mai mare, mă înţelegea foarte bine şi se străduia cât
putea să mă sprijinească moralmente, rugându-mă să nu disperez, fiindcă am fii
care mă vor ajuta.” (Nadejda Neaga-Mateevici, Amintiri,
1937).
”Viaţa atât de
scurtă a mult regretatului Alexie Mateevici nu’l împiedică să lase o operă
literară din cele mai remarcabile.
scurtă a mult regretatului Alexie Mateevici nu’l împiedică să lase o operă
literară din cele mai remarcabile.
A început să
scrie de pe banca Seminarului Teologic: întâi teme şi teze de şcoală, foarte
bine apreciate de profesori şi de colegi, apoi traduceri din ruseşte, versuri
româneşti şi articole cu care se prezintă la primul ziar moldovenesc, Basarabia, de sub conducerea bătrânului
Emanuil Gavriliţă. Ne-am pomenit cu Alexie Mateevici în redacţia Basarabiei, de pe strada Armeană din
Chişinău, prin luna Septembrie anul 1906, când pentru întâia dată ni l-a
prezentat colegul său de seminar Teodor Inculeţ, care venea des pe la noi. Ne-a
adus o traducere din Anton Cehov şi ne-a cerut permisiunea să vie să citească
gazete şi reviste româneşti, spunându-ne că are deprinderea cititului românesc
încă din copilărie. Ne-a demonstrat’o pe loc, luând şi citind într’o gazetă
care era pe masă. Citea curent şi mai corect decât mulţi din noi, aşa-zişii
colaboratori vechi ai Basarabiei. Am
observant atunci şi mai târziu o particularitate la Alexie Mateevici: înainte
de a începe să citească, mirosea cu o vădită plăcere gazeta, revista sau cartea
ce-o lua în mână. Întrebat de mine, de ce miroase hârtia, mi-a răspuns că’i
place foarte mult mirosul tiparului şi mai ales foile proaspăt scoase din
maşină. Şi o făcea de câte ori venea pe la redacţie. Părea că Alioşa, după cum
am început să’i spunem după a doua visită, nu numai citeşte, dar gustă cuvîntul
tipărit.” (Pan Halippa, Mateevici,
1937).
scrie de pe banca Seminarului Teologic: întâi teme şi teze de şcoală, foarte
bine apreciate de profesori şi de colegi, apoi traduceri din ruseşte, versuri
româneşti şi articole cu care se prezintă la primul ziar moldovenesc, Basarabia, de sub conducerea bătrânului
Emanuil Gavriliţă. Ne-am pomenit cu Alexie Mateevici în redacţia Basarabiei, de pe strada Armeană din
Chişinău, prin luna Septembrie anul 1906, când pentru întâia dată ni l-a
prezentat colegul său de seminar Teodor Inculeţ, care venea des pe la noi. Ne-a
adus o traducere din Anton Cehov şi ne-a cerut permisiunea să vie să citească
gazete şi reviste româneşti, spunându-ne că are deprinderea cititului românesc
încă din copilărie. Ne-a demonstrat’o pe loc, luând şi citind într’o gazetă
care era pe masă. Citea curent şi mai corect decât mulţi din noi, aşa-zişii
colaboratori vechi ai Basarabiei. Am
observant atunci şi mai târziu o particularitate la Alexie Mateevici: înainte
de a începe să citească, mirosea cu o vădită plăcere gazeta, revista sau cartea
ce-o lua în mână. Întrebat de mine, de ce miroase hârtia, mi-a răspuns că’i
place foarte mult mirosul tiparului şi mai ales foile proaspăt scoase din
maşină. Şi o făcea de câte ori venea pe la redacţie. Părea că Alioşa, după cum
am început să’i spunem după a doua visită, nu numai citeşte, dar gustă cuvîntul
tipărit.” (Pan Halippa, Mateevici,
1937).
”Dragă Domnule Ioane, / Am
primit scrisoarea D-tale şi imediat m’am aşezat să’ţi dau răspuns la ea, căci,
deocamdată, n’am alte ocupaţii decât scrisul şi cititul.
primit scrisoarea D-tale şi imediat m’am aşezat să’ţi dau răspuns la ea, căci,
deocamdată, n’am alte ocupaţii decât scrisul şi cititul.
Mare bucurie mi-a dat mie
această scrisoare, mulţumită acelui ton călduros şi cordial ce o pătrunde. /
Sunt convins că, cu toată ruşinea la care am ajuns azi noi, băsărăbenii, ne
trebue mai mulţi oameni de felul D-tale, şi atunci Basarabia e scăpată de sclavie şi poate cu dreptate visa la
acel viitor de aur ce i-a prezis poetul Bolintineanu şi care, desigur, acolo,
deja să împlineşte.” Sunt semne bune şi în Basarabia, ”poporul deja se
deşteaptă; soarele renaşterii a început să arunce şi asupra românimei
băsărăbene razele sale strălucitoare şi înviorătoare. Şi, fără îndoială, la
urma urmelor, cu ajutorul generoşilor şi înţelepţilor săi conducători, şi ea se
va porni pe calea luminei şi propăşirei, înfruntând toate piedicele.”
Entusiast. ”Foarte mă bucur că propunerea mea de a fi colaborator la Basarabia poate să fie primită. D-ta
scrii că ai citit articolul meu Preoţimea
şi poporul. Sunt interesat de va merge el la publicare sau nu, căci am
pus în el multă speranţă.” A mers. ”D-ta zici că trebue să ştiu ce fel de materie are
nevoe redacţia. Eu cred că autorul trebue să fie liber în alesul subiectelor
pentru scrierile sale. Numai cu această condiţie ele pot prezenta ceva
însemnat. / Aici pot chiar să’ţi spui ce fel de scrieri am de gând să public în
Foişoara Basarabiei. Ele vor avea un titlu comun, «Scrisori către fraţii
moldoveni», sau cumva în acest fel”. De la unul foarte deştept şi atent: ”Îmi
permit să vă încredinţez că sunt în curentul evenimentelor vieţei contimporane
ce se petrece în Rusia şi la noi în Basarabia, cu toate că nu trăesc acuma la
Chişinău, ci în Zaim, inima Bugeacului. La Chişinău voi fi la 20 Octombrie
curent.” Şi cu nevoia acută de carte românească (de învăţătură şi) de lectură: ”de vă va fi
îndemână, să’mi trimiteţi niscaiva cărţi româneşti, căci acuma sunt lipsit de plăcerea citirei în româneşte. Toate
câte le am sunt citite de vreo câteva ori.”
(Scrisoarea Către Ion G. Pelivan, 6 Octombrie 1906;
bold O.O.).
această scrisoare, mulţumită acelui ton călduros şi cordial ce o pătrunde. /
Sunt convins că, cu toată ruşinea la care am ajuns azi noi, băsărăbenii, ne
trebue mai mulţi oameni de felul D-tale, şi atunci Basarabia e scăpată de sclavie şi poate cu dreptate visa la
acel viitor de aur ce i-a prezis poetul Bolintineanu şi care, desigur, acolo,
deja să împlineşte.” Sunt semne bune şi în Basarabia, ”poporul deja se
deşteaptă; soarele renaşterii a început să arunce şi asupra românimei
băsărăbene razele sale strălucitoare şi înviorătoare. Şi, fără îndoială, la
urma urmelor, cu ajutorul generoşilor şi înţelepţilor săi conducători, şi ea se
va porni pe calea luminei şi propăşirei, înfruntând toate piedicele.”
Entusiast. ”Foarte mă bucur că propunerea mea de a fi colaborator la Basarabia poate să fie primită. D-ta
scrii că ai citit articolul meu Preoţimea
şi poporul. Sunt interesat de va merge el la publicare sau nu, căci am
pus în el multă speranţă.” A mers. ”D-ta zici că trebue să ştiu ce fel de materie are
nevoe redacţia. Eu cred că autorul trebue să fie liber în alesul subiectelor
pentru scrierile sale. Numai cu această condiţie ele pot prezenta ceva
însemnat. / Aici pot chiar să’ţi spui ce fel de scrieri am de gând să public în
Foişoara Basarabiei. Ele vor avea un titlu comun, «Scrisori către fraţii
moldoveni», sau cumva în acest fel”. De la unul foarte deştept şi atent: ”Îmi
permit să vă încredinţez că sunt în curentul evenimentelor vieţei contimporane
ce se petrece în Rusia şi la noi în Basarabia, cu toate că nu trăesc acuma la
Chişinău, ci în Zaim, inima Bugeacului. La Chişinău voi fi la 20 Octombrie
curent.” Şi cu nevoia acută de carte românească (de învăţătură şi) de lectură: ”de vă va fi
îndemână, să’mi trimiteţi niscaiva cărţi româneşti, căci acuma sunt lipsit de plăcerea citirei în româneşte. Toate
câte le am sunt citite de vreo câteva ori.”
(Scrisoarea Către Ion G. Pelivan, 6 Octombrie 1906;
bold O.O.).
La centenarul răpirii
Basarabiei, a venit să sărbătorească la Chişinău toată familia ţarului. În
timpul defilării, ”s’a auzit de undeva o detunătură de armă”. Întâmplarea a
făcut să se pornească ”deodată o furtună şi o ploae torenţială, iscată din
senin, cu fulgere, tunete, trăsnete”. Ţareviciului Alexei, moştenitorul
tronului, care era bolnav de sângerare, i s’a declanşat atunci o criză
cumplită, sângele năvălindu’i şi pe nas şi pe gură. Speriaţi de moarte, ţarul
şi ţarina s’au repezit spre trenul imperial, aflat în gară, şi au pornit spre
Petersburg. ”Poporul a interpretat totul ca un semn ceresc al eliberării.” În
redacţia ziarului ”Cuvînt moldovenesc”, Alexei Mateevici compune şi recită,
”într’o linişte de cremene”, poezia Blestem-invectivă,
dedicată Împăratului Alexandru I, la
centenarul răpirii Basarabiei, 1812-1912: Împărate’ncornorate, / Spune’mi
unde eşti tu, unde, / La tine să pot
pătrunde, / Ca să te întreb, fârtate,
/ Ţarul ţării de nebuni; / Spune’mi, unde eşti tu azi, / Să te’ntreb eu în răgaz: / Pentru ce’mi furaşi, pirate, / Scump pământul din străbuni?!… / Spune’mi, unde eşti tu azi, / Ca să te stropesc cu gaz, / Să’ţi dau foc din temelie, / Ca să arzi ca o făclie / Pe străzile capitalei, / La serbarea centenarei / Basarabiei răpită / Din Moldova cotropită! (I. Buzdugan, Amintiri). (pp.248/249, 250-1). Epitetul de „încornorat”,
lipit ţarului, are o conotaţie dublă, trimiţând atât la cancanurile legate de
Rasputin, cât şi la tradiţia românească din secolul XIX, relevată de Ion
Heliade-Rădulescu: „smuls-am masca Ţarului şi am înfierat pe acest Faraon de la
Nord, am însemnat cu Crucea pe Dracul de Miază-noapte” şi reluată de B.P
Hasdeu. Reamintită şi de mine: în piesa Hasdeu:
Simţesc că mă fac zeu! sau, De la Vladimirescu la tigaia lui Dinescu,
tipărită la Editura Mythos din Ploeşti, 2017, şi în comunicarea B.P. Hasdeu şi Marea Unire (cu
amândouă am fost prezent la sărbătoarea de la Chişinău, Un cărturar basarabean ancorat în universalitate – 180 de ani de la
naşterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, din Februarie anul acesta).
Basarabiei, a venit să sărbătorească la Chişinău toată familia ţarului. În
timpul defilării, ”s’a auzit de undeva o detunătură de armă”. Întâmplarea a
făcut să se pornească ”deodată o furtună şi o ploae torenţială, iscată din
senin, cu fulgere, tunete, trăsnete”. Ţareviciului Alexei, moştenitorul
tronului, care era bolnav de sângerare, i s’a declanşat atunci o criză
cumplită, sângele năvălindu’i şi pe nas şi pe gură. Speriaţi de moarte, ţarul
şi ţarina s’au repezit spre trenul imperial, aflat în gară, şi au pornit spre
Petersburg. ”Poporul a interpretat totul ca un semn ceresc al eliberării.” În
redacţia ziarului ”Cuvînt moldovenesc”, Alexei Mateevici compune şi recită,
”într’o linişte de cremene”, poezia Blestem-invectivă,
dedicată Împăratului Alexandru I, la
centenarul răpirii Basarabiei, 1812-1912: Împărate’ncornorate, / Spune’mi
unde eşti tu, unde, / La tine să pot
pătrunde, / Ca să te întreb, fârtate,
/ Ţarul ţării de nebuni; / Spune’mi, unde eşti tu azi, / Să te’ntreb eu în răgaz: / Pentru ce’mi furaşi, pirate, / Scump pământul din străbuni?!… / Spune’mi, unde eşti tu azi, / Ca să te stropesc cu gaz, / Să’ţi dau foc din temelie, / Ca să arzi ca o făclie / Pe străzile capitalei, / La serbarea centenarei / Basarabiei răpită / Din Moldova cotropită! (I. Buzdugan, Amintiri). (pp.248/249, 250-1). Epitetul de „încornorat”,
lipit ţarului, are o conotaţie dublă, trimiţând atât la cancanurile legate de
Rasputin, cât şi la tradiţia românească din secolul XIX, relevată de Ion
Heliade-Rădulescu: „smuls-am masca Ţarului şi am înfierat pe acest Faraon de la
Nord, am însemnat cu Crucea pe Dracul de Miază-noapte” şi reluată de B.P
Hasdeu. Reamintită şi de mine: în piesa Hasdeu:
Simţesc că mă fac zeu! sau, De la Vladimirescu la tigaia lui Dinescu,
tipărită la Editura Mythos din Ploeşti, 2017, şi în comunicarea B.P. Hasdeu şi Marea Unire (cu
amândouă am fost prezent la sărbătoarea de la Chişinău, Un cărturar basarabean ancorat în universalitate – 180 de ani de la
naşterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, din Februarie anul acesta).
”Stimate Domnule [Bianu],
/ La scrisoarea colegului [Ştefan] Berechet adaog rândurile mele personale.
Sunt român din Basarabia, «studenţesc» la Academie de la 1910, când am absolvit
Seminarul din Chişinău. Mă aflu în anul al III[-lea], în ajunul tezei de
licenţă (pe ruseşte, «candidăţie»). Din copilărie am avut dragoste pentru
poporul părinţilor mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi şi de ştiinţa lor
oficială chiar până la tăgăduirea existenţei sale etnice şi până la confundarea
lui ba cu tătarii, ba cu ţiganii. M’a atras totdeauna [cu] o putere deosebită
folclorul românilor noştri, datinele, poveştile strămoşeşti, frumoasele legende
şi cântece poporane… Am şi scris câte ceva prin ediţii [=publicaţii, O.O.]
ruseşti şi româneşti din Basarabia (ziarul Basarabia
din 1906-1907). Dar nevoia cea mare mi-a fost că n’am avut cărţi trebuincioase
spre călăuză. Am fost cu totul izolat de literatura folcloristică din Regat, de
bogatele culegeri ale părintelui [Simion Florea] Marian, de cercetările adânci
ale D-lor [Lazăr] Şăineanu, A[ron] şi O[vid] Densusianu
şi alţii, dintre cari şi acum multe le cunosc mai mult pe nume. Îmi aduc aminte
uimirea ce m’a cuprins când am văzut întâmplător în Basarabia, într’o casă de
buni români, culegerile voluminoase ale păr[intelui] Marian. Am rămas
împietrit. Nu’i nici de minune când îţi aduci aminte că chiar un Eminescu
popular e rara avis în Basarabia. Foametea de cărţi în limba-mumă la noi e de
nedescris.” Am văzut titlurile cărţilor cu care dorea să fie înzestrat gratis,
de bibliotecrul Academiei Române, în recenzia ”Alexei Mateevici, Versuri de la
Mărăşeşti / Ediţie facsimilată”, publicată tot în „Oglinda de azi”, la
17 Aprilie 2018. ”Alesul celorlalte lucrări şi culegeri, precum şi însemnarea
scrierilor şi culegerilor, apărute în alte ediţii, pentru ca să mi le procur cu
spesele mele, aştept de la competinţa şi bunăvoinţa Dumitale. Teza propusă va
fi tipărită de mine în ruseşte, în Kiev, şi româneşte, în Basarabia (în
Chişinău).” (Scrisoare Către Ioan
Bianu,
10/IV 1913).
/ La scrisoarea colegului [Ştefan] Berechet adaog rândurile mele personale.
Sunt român din Basarabia, «studenţesc» la Academie de la 1910, când am absolvit
Seminarul din Chişinău. Mă aflu în anul al III[-lea], în ajunul tezei de
licenţă (pe ruseşte, «candidăţie»). Din copilărie am avut dragoste pentru
poporul părinţilor mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi şi de ştiinţa lor
oficială chiar până la tăgăduirea existenţei sale etnice şi până la confundarea
lui ba cu tătarii, ba cu ţiganii. M’a atras totdeauna [cu] o putere deosebită
folclorul românilor noştri, datinele, poveştile strămoşeşti, frumoasele legende
şi cântece poporane… Am şi scris câte ceva prin ediţii [=publicaţii, O.O.]
ruseşti şi româneşti din Basarabia (ziarul Basarabia
din 1906-1907). Dar nevoia cea mare mi-a fost că n’am avut cărţi trebuincioase
spre călăuză. Am fost cu totul izolat de literatura folcloristică din Regat, de
bogatele culegeri ale părintelui [Simion Florea] Marian, de cercetările adânci
ale D-lor [Lazăr] Şăineanu, A[ron] şi O[vid] Densusianu
şi alţii, dintre cari şi acum multe le cunosc mai mult pe nume. Îmi aduc aminte
uimirea ce m’a cuprins când am văzut întâmplător în Basarabia, într’o casă de
buni români, culegerile voluminoase ale păr[intelui] Marian. Am rămas
împietrit. Nu’i nici de minune când îţi aduci aminte că chiar un Eminescu
popular e rara avis în Basarabia. Foametea de cărţi în limba-mumă la noi e de
nedescris.” Am văzut titlurile cărţilor cu care dorea să fie înzestrat gratis,
de bibliotecrul Academiei Române, în recenzia ”Alexei Mateevici, Versuri de la
Mărăşeşti / Ediţie facsimilată”, publicată tot în „Oglinda de azi”, la
17 Aprilie 2018. ”Alesul celorlalte lucrări şi culegeri, precum şi însemnarea
scrierilor şi culegerilor, apărute în alte ediţii, pentru ca să mi le procur cu
spesele mele, aştept de la competinţa şi bunăvoinţa Dumitale. Teza propusă va
fi tipărită de mine în ruseşte, în Kiev, şi româneşte, în Basarabia (în
Chişinău).” (Scrisoare Către Ioan
Bianu,
10/IV 1913).
”Gazeta lui Constantinescu m’a băgat într’o mirare
bucuroasă. De unde s’a luat? Cu ce mijloace se scoate? Parcă nu auzisem nimic
de ea fiind la Chişinău. Foarte aş dori să ştiu amănuntele. De ce ştii,
scrie-ni-le, trimiţându-ne şi numărul apărut. Berechet vrea să scrie despre ea
o corespondenţă în Neamul românesc al
D-lui Prof. N. Iorga, precum şi despre lucrul nostru comun. Numele nou al
revistei noastre mi-a plăcut. Îi mai scurt şi mai potrivit. Berechet făgădueşte
să scrie ceva, de va avea vreme. Iar eu n’o am. Sunt ocupat cu scrierea tezei
semestriale şi cu alegerea tezei de licenţă pentru anul viitor. Vreau să scriu
despre Elementele religioase în poesia
moldovenească populară şi de aceea te-am întrebat de [Ştefan] Ciobanu.
Vreau să’i scriu să’mi trimită cărticelele sale despre Maica Domnului, precum
şi cărţile româneşti folositoare pentru această teză.” Şi chiar şi sfaturi
”despre metoda lucrării şi despre literatura trebuincioasă în alte limbi.” Îi
cere fratelui Murafa şi ”adresa exactă a lui Pelivan, ca să’i scriu şi lui. /
Cât pentru traducerile mele poetice, apoi, neavând acum putinţă să fac
traduceri nouă, pun la dispoziţia D-voastră cele din Luminătorul. Cât veţi putea, tipăriţi. Vara voi fi slobod şi voi
lucra din răsputeri. / Salutări şi sărutări D-lui [Pan] Halippa şi tuturor
fraţilor de luptă.” (Scrisoare Către
Simion Murafa, 10/IV 1913).
bucuroasă. De unde s’a luat? Cu ce mijloace se scoate? Parcă nu auzisem nimic
de ea fiind la Chişinău. Foarte aş dori să ştiu amănuntele. De ce ştii,
scrie-ni-le, trimiţându-ne şi numărul apărut. Berechet vrea să scrie despre ea
o corespondenţă în Neamul românesc al
D-lui Prof. N. Iorga, precum şi despre lucrul nostru comun. Numele nou al
revistei noastre mi-a plăcut. Îi mai scurt şi mai potrivit. Berechet făgădueşte
să scrie ceva, de va avea vreme. Iar eu n’o am. Sunt ocupat cu scrierea tezei
semestriale şi cu alegerea tezei de licenţă pentru anul viitor. Vreau să scriu
despre Elementele religioase în poesia
moldovenească populară şi de aceea te-am întrebat de [Ştefan] Ciobanu.
Vreau să’i scriu să’mi trimită cărticelele sale despre Maica Domnului, precum
şi cărţile româneşti folositoare pentru această teză.” Şi chiar şi sfaturi
”despre metoda lucrării şi despre literatura trebuincioasă în alte limbi.” Îi
cere fratelui Murafa şi ”adresa exactă a lui Pelivan, ca să’i scriu şi lui. /
Cât pentru traducerile mele poetice, apoi, neavând acum putinţă să fac
traduceri nouă, pun la dispoziţia D-voastră cele din Luminătorul. Cât veţi putea, tipăriţi. Vara voi fi slobod şi voi
lucra din răsputeri. / Salutări şi sărutări D-lui [Pan] Halippa şi tuturor
fraţilor de luptă.” (Scrisoare Către
Simion Murafa, 10/IV 1913).
În recenzia la Versuri de la
Mărăşeşti, sunt şi fragmente din scrisoarea către Artur Gorovei, din
care adaug: ”Vă aduc călduroasele mele mulţămiri pentru acel răsunet viu ce l-a
găsit în inima D-Voastră dorinţa şi năzuinţa mea de totdeauna de a lucra în
câmpul etnografiei şi folcloristicii române. M’am bucurat nespus văzând că şi
noi, moldovenii basarabeni, nu suntem cu totul uitaţi de fraţii noştri cei mari
şi orişicând putem să ne gândim la încurajarea şi sprijinul lor moral. Volumele
trimese îmi sunt de mare trebuinţă, de asemenea trebuinţă mi-ar fi şi cele ce
lipsesc… N’ai putea oare D-ta să’mi arăţi modul prin care aş putea să mi le
procur?” Îi mărturiseşte folcloristului că şi pe el l-a interest folclorul,
basarabean, ”precum am şi spus în scrisoarea cătră vrednicul de toată stima d.
Bianu, din cei mai fragezi ani. Culegerea lui ar fi un lucru foarte de dorit. Fiind
încă seminarist, am cules şi eu ceva, dar mi se pare că caetele cu culegeri
(unele au fost tipărite anonim în ziarul Basarabia
din Chişinău) mi-au fost răpite de un coleg, iubitor şi el de literatură
populară. Trebue însă să fac o observaţie că, pe cât am făcut până acuma
cunoştinţă cu lucrările părintelui Marian, folclorul nostru este aproape
identic cu folclorul moldovenesc şi al Bucovinei, ceea ce nici nu’i de mirat.
Spre nenorocire, în vremea de faţă n’am putinţă să mă ocup de culegeri, fiind
nevoit să’mi opresc atenţia asupra studierei şi sistematizărei materialurilor
deja adunate în România. Când voi fi liber, voi culege cu dragoste, dacă va da
Dumnezeu şi voi trăi în Basarabia.” (Scrisoare Către Artur Gorovei, 8/V.1913).
Mărăşeşti, sunt şi fragmente din scrisoarea către Artur Gorovei, din
care adaug: ”Vă aduc călduroasele mele mulţămiri pentru acel răsunet viu ce l-a
găsit în inima D-Voastră dorinţa şi năzuinţa mea de totdeauna de a lucra în
câmpul etnografiei şi folcloristicii române. M’am bucurat nespus văzând că şi
noi, moldovenii basarabeni, nu suntem cu totul uitaţi de fraţii noştri cei mari
şi orişicând putem să ne gândim la încurajarea şi sprijinul lor moral. Volumele
trimese îmi sunt de mare trebuinţă, de asemenea trebuinţă mi-ar fi şi cele ce
lipsesc… N’ai putea oare D-ta să’mi arăţi modul prin care aş putea să mi le
procur?” Îi mărturiseşte folcloristului că şi pe el l-a interest folclorul,
basarabean, ”precum am şi spus în scrisoarea cătră vrednicul de toată stima d.
Bianu, din cei mai fragezi ani. Culegerea lui ar fi un lucru foarte de dorit. Fiind
încă seminarist, am cules şi eu ceva, dar mi se pare că caetele cu culegeri
(unele au fost tipărite anonim în ziarul Basarabia
din Chişinău) mi-au fost răpite de un coleg, iubitor şi el de literatură
populară. Trebue însă să fac o observaţie că, pe cât am făcut până acuma
cunoştinţă cu lucrările părintelui Marian, folclorul nostru este aproape
identic cu folclorul moldovenesc şi al Bucovinei, ceea ce nici nu’i de mirat.
Spre nenorocire, în vremea de faţă n’am putinţă să mă ocup de culegeri, fiind
nevoit să’mi opresc atenţia asupra studierei şi sistematizărei materialurilor
deja adunate în România. Când voi fi liber, voi culege cu dragoste, dacă va da
Dumnezeu şi voi trăi în Basarabia.” (Scrisoare Către Artur Gorovei, 8/V.1913).
”În momentul de
faţă, dragii mei, eu sunt verigă din lanţul de legătură dintre trecut şi
prezent: sunt cel mai tînăr membru al corpului profesoral local şi puţin mai în
vârstă decât voi, elev al aceloraşi profesori ai mei şi ai voştri.
faţă, dragii mei, eu sunt verigă din lanţul de legătură dintre trecut şi
prezent: sunt cel mai tînăr membru al corpului profesoral local şi puţin mai în
vârstă decât voi, elev al aceloraşi profesori ai mei şi ai voştri.
Nu este lucru
de mirare deci ca simţămintele noastre să coincidă şi să ne cuprindă şi pe
mine, ca şi pe voi, cu aceeaşi putere. Câte se cer să fie mărturisite în aceste
clipe unice! Dar ceea ce frămîntă sufletele noastre în momentele de faţă se
cunoaşte şi fără a se vorbi. Iar dacă se simte nevoe de cuvinte, apoi este
acest testament, pe care eu, cel mai tînăr profesor şi cel mai mare frate al
vostru, vreau să vi’l las spre a’l urma, ca, după cât se poate, să nu vă
îndepărtaţi de scumpa noastră Basarabie, fiind recunoscători totdeauna nu numai
sufleteşte, dar şi cu prezenţa voastră, Şcoalei duhovniceşti prin care am
trecut şi să nu fugim de chemarea noastră (de preoţi), cu adevărat măreaţă,
despre care se trâmbiţează mult, dar este puţin urmată. Închinaţi puterile
voastre pământului natal care v’a hrănit şi potolit setea duhovnicească,
puneţi-le în slujba poporului vostru pe orice tărâm v’ar fi dat să lucraţi. Şi
el vă va fi mult recunoscător şi veţi culege rod bogat. Nesfîrşit de mare este
lumea lui Dumnezeu şi Rusia este o ţară întinsă, dar omul nu poate în
activitatea sa să’şi desfăşoare puterile în tot largul lumii lui Dumnezeu sau
în cuprinsul întreg al ţării în care trăeşte. Fiecărui om îi este reservată o
fâşie de teren pentru a activa; şi cu cât mai bine va fi lucrată această fâşie
de teren, cu atât mai bun şi apreciat lucrător se va considera acela în via
Domnului. Pentu ce, dar, să nu lucrăm anume în acest ogor, care ne este mai
aproape şi mai scump fiinţei noastre, unde ne-am născut, unde am crescut şi
învăţat, unde este însăşi vatra noastră. Iată de ce am socotit cea mai mare
fericire a mea să slujesc şi să lucrez în Basarabia, scumpă vouă şi mie; iată
de ce eu m’am străduit să ajung din nou între pereţii seminarului nostru cu
însărcinarea care mi s’a dat.
de mirare deci ca simţămintele noastre să coincidă şi să ne cuprindă şi pe
mine, ca şi pe voi, cu aceeaşi putere. Câte se cer să fie mărturisite în aceste
clipe unice! Dar ceea ce frămîntă sufletele noastre în momentele de faţă se
cunoaşte şi fără a se vorbi. Iar dacă se simte nevoe de cuvinte, apoi este
acest testament, pe care eu, cel mai tînăr profesor şi cel mai mare frate al
vostru, vreau să vi’l las spre a’l urma, ca, după cât se poate, să nu vă
îndepărtaţi de scumpa noastră Basarabie, fiind recunoscători totdeauna nu numai
sufleteşte, dar şi cu prezenţa voastră, Şcoalei duhovniceşti prin care am
trecut şi să nu fugim de chemarea noastră (de preoţi), cu adevărat măreaţă,
despre care se trâmbiţează mult, dar este puţin urmată. Închinaţi puterile
voastre pământului natal care v’a hrănit şi potolit setea duhovnicească,
puneţi-le în slujba poporului vostru pe orice tărâm v’ar fi dat să lucraţi. Şi
el vă va fi mult recunoscător şi veţi culege rod bogat. Nesfîrşit de mare este
lumea lui Dumnezeu şi Rusia este o ţară întinsă, dar omul nu poate în
activitatea sa să’şi desfăşoare puterile în tot largul lumii lui Dumnezeu sau
în cuprinsul întreg al ţării în care trăeşte. Fiecărui om îi este reservată o
fâşie de teren pentru a activa; şi cu cât mai bine va fi lucrată această fâşie
de teren, cu atât mai bun şi apreciat lucrător se va considera acela în via
Domnului. Pentu ce, dar, să nu lucrăm anume în acest ogor, care ne este mai
aproape şi mai scump fiinţei noastre, unde ne-am născut, unde am crescut şi
învăţat, unde este însăşi vatra noastră. Iată de ce am socotit cea mai mare
fericire a mea să slujesc şi să lucrez în Basarabia, scumpă vouă şi mie; iată
de ce eu m’am străduit să ajung din nou între pereţii seminarului nostru cu
însărcinarea care mi s’a dat.
Dragii mei, iubiţi
Basarabia, poporul ei însetat după adevăr şi dreptate, iubiţi trecutul ei bogat
în monumente istorice, mai ales bisericeşti, tradiţii şi obiceiuri din viaţa
strămoşilor şi nu veţi regreta. S’o iubiţi, s’o cunoaşteţi şi s’o înălţaţi –
acesta’mi este testamentul adresat vouă!” (Cuvînt
către absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, 3 Mai 1915).
Basarabia, poporul ei însetat după adevăr şi dreptate, iubiţi trecutul ei bogat
în monumente istorice, mai ales bisericeşti, tradiţii şi obiceiuri din viaţa
strămoşilor şi nu veţi regreta. S’o iubiţi, s’o cunoaşteţi şi s’o înălţaţi –
acesta’mi este testamentul adresat vouă!” (Cuvînt
către absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, 3 Mai 1915).
Profesor de Pastorală şi
Limba greacă la Seminarul Superior din Chişinău, Alexei Mateevici a luat parte
la Congresul Învăţătorilor, ţinut în Mai 1917 la Chişinău. ”În Mai organizasem un Congres al
învăţătorilor români din Basarabia. Alecu Mateevici se găsea pe front, în
regiunea Bârladului, plecat preot militar de bună voe, atras mai mult de visul,
pe care’l nutream în anii petrecuţi împreună la Kiev, de a vedea Pământul
făgăduinţei. L’am invitat la Congres. Căutam soluţii pentru naţionalisarea
şcolii noastre. Erau şi suflete întunecate, care găseau că în limba românească
nu se poate face şcoală, nu se pot învăţa ştiinţe mai înalte…” (Şt. Ciobanu, Amintiri despre Alecu Mateevici). „În calitatea pe care o aveam, de Prim-secretar al
Congresului,” povesteşte Ion Buzdugan, „am prezentat raportul Naţionalisarea şcoalelor şi a altor
instituţii obşteşti în Basarabia. Când raportul a fost supus aprobării,
cei peste 1200 de delegaţi din întreaga Basarabie au votat în unanimitate
dezideratele expuse.” Ceea ce a atras reacţia inspectorului ţarist
Serebreanski, trimis ca împuternicit de la Petrograd „cu porunca clară a
rusificării”. Acesta s’a opus propunerilor basarabenilor, „cu eforturi în care
unea imensa lui putere, viclenia naturală, dispreţul pentru tot ce este
românesc, şi iţele unei subterane imense cât Rusia… Serebreanski avea
neruşinarea criminală de a susţine că atât naţionalisarea şcoalelor primare,
cât şi a celor secundare nu se poate face, întrucât limba moldovenilor este o
limbă săracă, aşa cum este limba eschimoşilor, care nu are în uz decât o sută
de cuvinte… Cum s’ar putea atunci pretinde să se înfăptuiască naţionalisarea
şcoalelor, dacă lipseşte total instrumentul principal al şcoalei române: limba?
/ Ca membru al Congresului şi redactor al tuturor hotărîrilor lui, trebuia să
dau o ripostă oribilului impostor. L-am căutat în grabă pe Alexei Mateevici”,
rugându’l „să’mi procure de unde poate şi cât mai repede Biblia românească [din 1688]”. A doua zi, dis de dimineaţă,
preotul i-a adus cartea. „– Uite, Buzdugane, ţi-am adus Biblia cerută! Arată’i lui Serebreanski câte cuvinte are
limba românească! Şi te rog pofteşte’l pe Domnul Preşedinte Ştefan Ciobanu să
mă înscrie şi pe mine la cuvînt îndată după răspunsul pe care’l vei da Dumneata
lui Serebreanski… Eu te rog să’l inviţi în faţa adunării noastre pe acest
Serebreanski să binevoiască să ia în mâinile lui Biblia şi după aceea să’l mai rogi frumos să numere de
dimineaţă până seară câte cuvinte româneşti sunt în Biblia noastră! Dealtfel, dragă confrate Românaş (pe vremea
aceea iscăleam sub pseudonimul Nică Românaş), i-am pregătit şi eu un răspuns. O
poesie pe care am botezat’o Limba
noastră…”
Limba greacă la Seminarul Superior din Chişinău, Alexei Mateevici a luat parte
la Congresul Învăţătorilor, ţinut în Mai 1917 la Chişinău. ”În Mai organizasem un Congres al
învăţătorilor români din Basarabia. Alecu Mateevici se găsea pe front, în
regiunea Bârladului, plecat preot militar de bună voe, atras mai mult de visul,
pe care’l nutream în anii petrecuţi împreună la Kiev, de a vedea Pământul
făgăduinţei. L’am invitat la Congres. Căutam soluţii pentru naţionalisarea
şcolii noastre. Erau şi suflete întunecate, care găseau că în limba românească
nu se poate face şcoală, nu se pot învăţa ştiinţe mai înalte…” (Şt. Ciobanu, Amintiri despre Alecu Mateevici). „În calitatea pe care o aveam, de Prim-secretar al
Congresului,” povesteşte Ion Buzdugan, „am prezentat raportul Naţionalisarea şcoalelor şi a altor
instituţii obşteşti în Basarabia. Când raportul a fost supus aprobării,
cei peste 1200 de delegaţi din întreaga Basarabie au votat în unanimitate
dezideratele expuse.” Ceea ce a atras reacţia inspectorului ţarist
Serebreanski, trimis ca împuternicit de la Petrograd „cu porunca clară a
rusificării”. Acesta s’a opus propunerilor basarabenilor, „cu eforturi în care
unea imensa lui putere, viclenia naturală, dispreţul pentru tot ce este
românesc, şi iţele unei subterane imense cât Rusia… Serebreanski avea
neruşinarea criminală de a susţine că atât naţionalisarea şcoalelor primare,
cât şi a celor secundare nu se poate face, întrucât limba moldovenilor este o
limbă săracă, aşa cum este limba eschimoşilor, care nu are în uz decât o sută
de cuvinte… Cum s’ar putea atunci pretinde să se înfăptuiască naţionalisarea
şcoalelor, dacă lipseşte total instrumentul principal al şcoalei române: limba?
/ Ca membru al Congresului şi redactor al tuturor hotărîrilor lui, trebuia să
dau o ripostă oribilului impostor. L-am căutat în grabă pe Alexei Mateevici”,
rugându’l „să’mi procure de unde poate şi cât mai repede Biblia românească [din 1688]”. A doua zi, dis de dimineaţă,
preotul i-a adus cartea. „– Uite, Buzdugane, ţi-am adus Biblia cerută! Arată’i lui Serebreanski câte cuvinte are
limba românească! Şi te rog pofteşte’l pe Domnul Preşedinte Ştefan Ciobanu să
mă înscrie şi pe mine la cuvînt îndată după răspunsul pe care’l vei da Dumneata
lui Serebreanski… Eu te rog să’l inviţi în faţa adunării noastre pe acest
Serebreanski să binevoiască să ia în mâinile lui Biblia şi după aceea să’l mai rogi frumos să numere de
dimineaţă până seară câte cuvinte româneşti sunt în Biblia noastră! Dealtfel, dragă confrate Românaş (pe vremea
aceea iscăleam sub pseudonimul Nică Românaş), i-am pregătit şi eu un răspuns. O
poesie pe care am botezat’o Limba
noastră…”
Poetul i-a recitat’o întâi
lui Buzdugan. În Congres, a fost ovaţionat după fiecare strofă: „Bravo,
Mateevici!”, „Trăiască Eminescul Basarabiei noastre!”, „Trăiască Limba
Românească!”. A fost o frenezie generală. „Se îmbrăţişau cunoscuţi şi
necunoscuţi. Locurile erau părăsite şi toţi ne aflam în acea clipă atât de
uniţi, atât de fraţi, atât de nediferenţiaţi în marile doruri, atât de ştiuţi unul
altuia, cum se află doar neamurile la mari răspântii ale existenţei lor. / Aş
vrea să nu exagerez – căci este greu să fii crezut – dar ovaţiile n’au durat
mai puţin de două ore… Dar ce ovaţii au fost? I-aş zice comuniunea, i-aş
spune sublimul, l-aş numi miracol al neamului, care apare o dată la o mie de
ani…” (Ion Buzdugan, Amintiri, 1966). ”Şi a doua zi
Alecu Mateevici a ieşit la tribuna din Sala Eparhială şi ne-a uimit pe toţi cu
geniala lui poesie Limba noastră.”
(Şt. Ciobanu, Amintiri). ”Căci «Limba noastră îi aleasă / Să ridice slavă’n ceruri, / Să ne spue’n hram ş-acasă / Veşnicele adevăruri».
lui Buzdugan. În Congres, a fost ovaţionat după fiecare strofă: „Bravo,
Mateevici!”, „Trăiască Eminescul Basarabiei noastre!”, „Trăiască Limba
Românească!”. A fost o frenezie generală. „Se îmbrăţişau cunoscuţi şi
necunoscuţi. Locurile erau părăsite şi toţi ne aflam în acea clipă atât de
uniţi, atât de fraţi, atât de nediferenţiaţi în marile doruri, atât de ştiuţi unul
altuia, cum se află doar neamurile la mari răspântii ale existenţei lor. / Aş
vrea să nu exagerez – căci este greu să fii crezut – dar ovaţiile n’au durat
mai puţin de două ore… Dar ce ovaţii au fost? I-aş zice comuniunea, i-aş
spune sublimul, l-aş numi miracol al neamului, care apare o dată la o mie de
ani…” (Ion Buzdugan, Amintiri, 1966). ”Şi a doua zi
Alecu Mateevici a ieşit la tribuna din Sala Eparhială şi ne-a uimit pe toţi cu
geniala lui poesie Limba noastră.”
(Şt. Ciobanu, Amintiri). ”Căci «Limba noastră îi aleasă / Să ridice slavă’n ceruri, / Să ne spue’n hram ş-acasă / Veşnicele adevăruri».
În direcţia aceasta căuta
Al. Mateevici drumul de urmat. Iar pentru cunoaşterea trecutului, recomanda
cercetarea pietrelor vechi. În poesia
cu numele acesta, închinată bunelului său de la Căuşeni, Al Mateevici zice:
«Numai piatra de mormînt / Vrednică’i de crezămînt…»” (Pan Halippa, Mateevici, 1937).
Al. Mateevici drumul de urmat. Iar pentru cunoaşterea trecutului, recomanda
cercetarea pietrelor vechi. În poesia
cu numele acesta, închinată bunelului său de la Căuşeni, Al Mateevici zice:
«Numai piatra de mormînt / Vrednică’i de crezămînt…»” (Pan Halippa, Mateevici, 1937).
Evit să repet
ceea ce am mai citat din acest cuvînt, în recenzia la Versuri de la
Mărăşeşti. ”Al treilea sfat pe care vi’l dau este: să staţi cu mare
putere la straja intereselor naţionale. Să trăim bine cu străinii, dar să nu
trădăm interesele noastre, căci astfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi
slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim
la partide străine, care nu luptă pentru neamul
nostru, şi să nu luptăm pentru
interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.
ceea ce am mai citat din acest cuvînt, în recenzia la Versuri de la
Mărăşeşti. ”Al treilea sfat pe care vi’l dau este: să staţi cu mare
putere la straja intereselor naţionale. Să trăim bine cu străinii, dar să nu
trădăm interesele noastre, căci astfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi
slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim
la partide străine, care nu luptă pentru neamul
nostru, şi să nu luptăm pentru
interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.
Şi, în sfîrşit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm
norodul, ţărănimea care a suferit atâta până acum! Să’l luminăm, să mergem mână
în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem
face nimic fără el. Să’l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu
vorbe. Mântuirea ţărănimii e în noi, şi a noastră în ea.” (Cuvîntare la Congresul învăţătorilor, 25 Mai 1917;
bold O.).
norodul, ţărănimea care a suferit atâta până acum! Să’l luminăm, să mergem mână
în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem
face nimic fără el. Să’l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu
vorbe. Mântuirea ţărănimii e în noi, şi a noastră în ea.” (Cuvîntare la Congresul învăţătorilor, 25 Mai 1917;
bold O.).
„În calitatea pe care o aveam, de Prim-secretar al
Congresului,” îşi aminteşte Ion Buzdugan, „am prezentat raportul Naţionalisarea şcoalelor şi a altor
instituţii obşteşti în Basarabia. Când raportul a fost supus aprobării,
cei peste 1200 de delegaţi din întreaga Basarabie au votat în unanimitate
dezideratele expuse.” Ceea ce a atras reacţia inspectorului ţarist
Serebreanski, trimis ca împuternicit de la Petrograd „cu porunca clară a rusificării”.
Acesta s’a opus propunerilor basarabenilor, „cu eforturi în care unea imensa
lui putere, viclenia naturală, dispreţul pentru tot ce este românesc, şi iţele
unei subterane imense cât Rusia… Serebreanski avea neruşinarea criminală de a
susţine că atât naţionalisarea şcoalelor primare, cât şi a celor secundare nu
se poate face, întrucât limba moldovenilor este o limbă săracă, aşa cum este
limba eschimoşilor, care nu are în uz decât o sută de cuvinte… Cum s’ar putea
atunci pretinde să se înfăptuiască naţionalisarea şcoalelor, dacă lipseşte
total instrumentul principal al şcoalei române: limba? / Ca membru al
Congresului şi redactor al tuturor hotărîrilor lui, trebuia să dau o ripostă
oribilului impostor. L-am căutat în grabă pe Alexei Mateevici”, rugându’l
„să’mi procure de unde poate şi cât mai repede Biblia românească [din 1688]”. A doua zi, dis de dimineaţă,
preotul i-a adus cartea. „– Uite, Buzdugane, ţi-am adus Biblia cerută! Arată’i lui Serebreanski câte cuvinte are
limba românească! Şi te rog pofteşte’l pe Domnul Preşedinte Ştefan Ciobanu să
mă înscrie şi pe mine la cuvînt îndată după răspunsul pe care’l vei da Dumneata
lui Serebreanski… Eu te rog să’l inviţi în faţa adunării noastre pe acest
Serebreanski să binevoiască să ia în mâinile lui Biblia şi după aceea să’l mai rogi frumos să numere de
dimineaţă până seară câte cuvinte româneşti sunt în Biblia noastră!” (Ion Buzdugan, Amintiri, 1966).
Congresului,” îşi aminteşte Ion Buzdugan, „am prezentat raportul Naţionalisarea şcoalelor şi a altor
instituţii obşteşti în Basarabia. Când raportul a fost supus aprobării,
cei peste 1200 de delegaţi din întreaga Basarabie au votat în unanimitate
dezideratele expuse.” Ceea ce a atras reacţia inspectorului ţarist
Serebreanski, trimis ca împuternicit de la Petrograd „cu porunca clară a rusificării”.
Acesta s’a opus propunerilor basarabenilor, „cu eforturi în care unea imensa
lui putere, viclenia naturală, dispreţul pentru tot ce este românesc, şi iţele
unei subterane imense cât Rusia… Serebreanski avea neruşinarea criminală de a
susţine că atât naţionalisarea şcoalelor primare, cât şi a celor secundare nu
se poate face, întrucât limba moldovenilor este o limbă săracă, aşa cum este
limba eschimoşilor, care nu are în uz decât o sută de cuvinte… Cum s’ar putea
atunci pretinde să se înfăptuiască naţionalisarea şcoalelor, dacă lipseşte
total instrumentul principal al şcoalei române: limba? / Ca membru al
Congresului şi redactor al tuturor hotărîrilor lui, trebuia să dau o ripostă
oribilului impostor. L-am căutat în grabă pe Alexei Mateevici”, rugându’l
„să’mi procure de unde poate şi cât mai repede Biblia românească [din 1688]”. A doua zi, dis de dimineaţă,
preotul i-a adus cartea. „– Uite, Buzdugane, ţi-am adus Biblia cerută! Arată’i lui Serebreanski câte cuvinte are
limba românească! Şi te rog pofteşte’l pe Domnul Preşedinte Ştefan Ciobanu să
mă înscrie şi pe mine la cuvînt îndată după răspunsul pe care’l vei da Dumneata
lui Serebreanski… Eu te rog să’l inviţi în faţa adunării noastre pe acest
Serebreanski să binevoiască să ia în mâinile lui Biblia şi după aceea să’l mai rogi frumos să numere de
dimineaţă până seară câte cuvinte româneşti sunt în Biblia noastră!” (Ion Buzdugan, Amintiri, 1966).
Un fragment din cuvîntarea rostită de poet a doua zi, am
dat
în recenzia la Versuri de la Mărăşeşti.
dat
în recenzia la Versuri de la Mărăşeşti.
Revin la Jurnalul soţiei. ”28.V. A sosit Alioşa,
a doua zi dimineaţă. Ne-a găsit, pe mine şi pe Ninocica, încă în pat. Aproape
tot timpul, cât a stat în Chişinău, până pe ziua de 26, a fost preocupat de
Congresul Învăţătorilor Moldoveni, la care de mai multe ori a ţinut cuvîntări,
fiind, de fiecare dată, aplaudat etc. Eu, deşi nu cunosc limba moldovenească,
dar am luat parte la şedinţele acestui congres, fiindcă era mai interesant,
pentru mine, decât să stau acasă, mai cu seamă că mă simţeam flatată, văzând
cât de stimat şi iubit este soţul meu de toată lumea”.
a doua zi dimineaţă. Ne-a găsit, pe mine şi pe Ninocica, încă în pat. Aproape
tot timpul, cât a stat în Chişinău, până pe ziua de 26, a fost preocupat de
Congresul Învăţătorilor Moldoveni, la care de mai multe ori a ţinut cuvîntări,
fiind, de fiecare dată, aplaudat etc. Eu, deşi nu cunosc limba moldovenească,
dar am luat parte la şedinţele acestui congres, fiindcă era mai interesant,
pentru mine, decât să stau acasă, mai cu seamă că mă simţeam flatată, văzând
cât de stimat şi iubit este soţul meu de toată lumea”.
3.VI.1917: ”Studiez, în pas de broască ţestoasă, limba
română; ştiu să citesc, dar nu înţeleg nimic şi nici gramatica n’o cunosc. Şi
n’am cu cine să studiez, iar vremurile sunt de aşa natură, că este absolut
necesară cunoaşterea limbii… Dacă Basarabia va fi declarată autonomă, Alioşa
va rămâne aici pentru toată viaţa şi pentru mine cunoaşterea limbii este
obligatorie… Am discutat cu doamnele rusoaice, soţii de seminarişti, ale
căror soţi au situaţia periclitată, dacă Basarabia se va declara autonomă,
fiind nevoiţi să plece din Seminar, de aceea sunt indignate.” (Teodosia
Mateevici).
română; ştiu să citesc, dar nu înţeleg nimic şi nici gramatica n’o cunosc. Şi
n’am cu cine să studiez, iar vremurile sunt de aşa natură, că este absolut
necesară cunoaşterea limbii… Dacă Basarabia va fi declarată autonomă, Alioşa
va rămâne aici pentru toată viaţa şi pentru mine cunoaşterea limbii este
obligatorie… Am discutat cu doamnele rusoaice, soţii de seminarişti, ale
căror soţi au situaţia periclitată, dacă Basarabia se va declara autonomă,
fiind nevoiţi să plece din Seminar, de aceea sunt indignate.” (Teodosia
Mateevici).
”Pe la jumătatea lui Iunie vine din nou de pe front la
Chişinău, unde este poftit de Comisia şcolară
moldovenească să ţie, la cursurile de învăţători, lecţiile de Istoria literaturii române. La 17 Iunie
1917 el ia parte la deschiderea cursurilor, cetind admirabila poesie scrisă
atunci: Limba noastră.” (Onisifor
Ghibu, 1918).
Chişinău, unde este poftit de Comisia şcolară
moldovenească să ţie, la cursurile de învăţători, lecţiile de Istoria literaturii române. La 17 Iunie
1917 el ia parte la deschiderea cursurilor, cetind admirabila poesie scrisă
atunci: Limba noastră.” (Onisifor
Ghibu, 1918).
Evident că, dintr’un lapsus
calami, dat fiind intervalul de aproape patru decenii dintre eveniment şi
timpul mărturisirii, Ion Buzdugan dă poesia ca răspuns impertinentului
împuternicit rus la Congresul Învăţătorilor: ”Dealtfel, dragă confrate Românaş
(pe vremea aceea iscăleam sub pseudonimul Nică Românaş), i-am pregătit şi eu un
răspuns. O poesie pe care am botezat’o Limba
noastră…”
calami, dat fiind intervalul de aproape patru decenii dintre eveniment şi
timpul mărturisirii, Ion Buzdugan dă poesia ca răspuns impertinentului
împuternicit rus la Congresul Învăţătorilor: ”Dealtfel, dragă confrate Românaş
(pe vremea aceea iscăleam sub pseudonimul Nică Românaş), i-am pregătit şi eu un
răspuns. O poesie pe care am botezat’o Limba
noastră…”
Poetul i-a recitat’o întâi
lui Buzdugan. În Congres, continuă memorialistul, a fost ovaţionat după fiecare
strofă: „Bravo, Mateevici!”, „Trăiască Eminescul Basarabiei noastre!”,
„Trăiască Limba Românească!”. A fost o frenezie generală. „Se îmbrăţişau
cunoscuţi şi necunoscuţi. Locurile erau părăsite şi toţi ne aflam în acea clipă
atât de uniţi, atât de fraţi, atât de nediferenţiaţi în marile doruri, atât de
ştiuţi unul altuia, cum se află doar neamurile la mari răspântii ale existenţei
lor. / Aş vrea să nu exagerez – căci este greu să fii crezut – dar ovaţiile
n’au durat mai puţin de două ore… Dar ce ovaţii au fost? I-aş zice
comuniunea, i-aş spune sublimul, l-aş numi miracol al neamului, care apare o
dată la o mie de ani…” (Buzdugan, Amintiri, 1966).
lui Buzdugan. În Congres, continuă memorialistul, a fost ovaţionat după fiecare
strofă: „Bravo, Mateevici!”, „Trăiască Eminescul Basarabiei noastre!”,
„Trăiască Limba Românească!”. A fost o frenezie generală. „Se îmbrăţişau
cunoscuţi şi necunoscuţi. Locurile erau părăsite şi toţi ne aflam în acea clipă
atât de uniţi, atât de fraţi, atât de nediferenţiaţi în marile doruri, atât de
ştiuţi unul altuia, cum se află doar neamurile la mari răspântii ale existenţei
lor. / Aş vrea să nu exagerez – căci este greu să fii crezut – dar ovaţiile
n’au durat mai puţin de două ore… Dar ce ovaţii au fost? I-aş zice
comuniunea, i-aş spune sublimul, l-aş numi miracol al neamului, care apare o
dată la o mie de ani…” (Buzdugan, Amintiri, 1966).
Cu două decenii înainte, şi Ştefan Ciobanu indicase
acelaşi Congres: ”Şi a doua zi Alecu Mateevici a ieşit la tribuna din Sala
Eparhială şi ne-a uimit pe toţi cu geniala lui poesie Limba noastră.” (Amintiri,
1937).
acelaşi Congres: ”Şi a doua zi Alecu Mateevici a ieşit la tribuna din Sala
Eparhială şi ne-a uimit pe toţi cu geniala lui poesie Limba noastră.” (Amintiri,
1937).
”Apoi, la 18 Iunie îşi începe cursul de istorie a
literaturii, pe care însă nu’l poate continua decât două zile, nevenindu’i
aprobarea la concediul cerut. La 20 Iunie, Mateevici pleacă iarăşi pe frontul
românesc, unde e martor la luptele de la Mărăşeşti, care’i înalţă sufletul atât
de mult, încât nu se poate stăpâni de a nu şi’l vărsa în nişte poesii, rămase
nepublicate până acuma.” (Onisifor Ghibu, 1918).
literaturii, pe care însă nu’l poate continua decât două zile, nevenindu’i
aprobarea la concediul cerut. La 20 Iunie, Mateevici pleacă iarăşi pe frontul
românesc, unde e martor la luptele de la Mărăşeşti, care’i înalţă sufletul atât
de mult, încât nu se poate stăpâni de a nu şi’l vărsa în nişte poesii, rămase
nepublicate până acuma.” (Onisifor Ghibu, 1918).
”Îl numisem profesor la cursurile de slovă românească ce au
avut loc în Iulie. L-am aşteptat zadarnic. Am aflat că s’a îmbolnăvit pe front
de tifos abdominal.” (Şt. Ciobanu, Amintiri).
avut loc în Iulie. L-am aşteptat zadarnic. Am aflat că s’a îmbolnăvit pe front
de tifos abdominal.” (Şt. Ciobanu, Amintiri).
”25.VII. Nu
poţi şti niciodată ce nenorocire te pândeşte şi nici din care parte. Alioşa a
sosit, pe neaşteptate, de pe front, spunându-ne că a fost evacuat, fiindcă s’a
îmbolnăvit de gripă, iar astăzi, după consultul medicilor, s’a constatat că e
tifos exantematic; ce e drept, într’o formă uşoară, însă pe noi tare ne
îngrrijorează mersul bolii, în primele câteva zile, deoarece din causa faptului
că n’am luat – în necunoştinţă de causă – unele măsuri, care pot fi fatale
asupra stării bolnavului. De-ar trece mai repede această noapte, ca să putem
lua, mâine, măsurile adevărate.” Însă, de ce medicii au aşteptat să mai treacă
o zi, şi nu au luat măsurile atunci?!
poţi şti niciodată ce nenorocire te pândeşte şi nici din care parte. Alioşa a
sosit, pe neaşteptate, de pe front, spunându-ne că a fost evacuat, fiindcă s’a
îmbolnăvit de gripă, iar astăzi, după consultul medicilor, s’a constatat că e
tifos exantematic; ce e drept, într’o formă uşoară, însă pe noi tare ne
îngrrijorează mersul bolii, în primele câteva zile, deoarece din causa faptului
că n’am luat – în necunoştinţă de causă – unele măsuri, care pot fi fatale
asupra stării bolnavului. De-ar trece mai repede această noapte, ca să putem
lua, mâine, măsurile adevărate.” Însă, de ce medicii au aşteptat să mai treacă
o zi, şi nu au luat măsurile atunci?!
”28.VII. Boala
lui Alioşa îşi urmează cursul normal, aşa că eu mi-am revenit niţel, dar toţi
din jurul meu sunt neliniştiţi. Toată lumea vorbeşte despre evacuarea oraşului,
multă lume a şi plecat, ne vin ştiri – şi îngrozitoare, şi liniştitoare –
concomitent”.
lui Alioşa îşi urmează cursul normal, aşa că eu mi-am revenit niţel, dar toţi
din jurul meu sunt neliniştiţi. Toată lumea vorbeşte despre evacuarea oraşului,
multă lume a şi plecat, ne vin ştiri – şi îngrozitoare, şi liniştitoare –
concomitent”.
”29.VII. Nu
ştiu de ce, medicul nu poate stabili diagnosticul bolii lui Alioşa, întrucât
din analizele sângelui şi urinei nu se constată prezenţa bacililor de tifos,
iar temperatura creşte mereu. La spital mă asigură că nu e nimic periculos, iar
aici – mama [poetului; O.O.] nu se poate linişti, îşi imaginează tot felul de
grozăvii, cum ar fi o tuberculoză galopantă şi alte asemenea surprise. Eu nu o
pot linişti, deoarece caracterul ei e de aşa natură, că nu se poate linişti
niciodată definitiv: chiar de n’ar fi agitaţii şi nenorociri mari, ea le
născoceşte şi le amplifică dintr’o nimica toată!” ”După părerea mea, starea
sănătăţii lui Alioşa n’ar trebui să provoace o tristeţe inconsolabilă şi eu
nu’mi pierd nădejdea. Odată cu venirea lui Alioşa, vor începe din nou
ciondănelile cu mama…” (Teodosia Mateevici). Asta era
atunci, în loc să’şi unească rugăciunile cu ale soacrei!
ştiu de ce, medicul nu poate stabili diagnosticul bolii lui Alioşa, întrucât
din analizele sângelui şi urinei nu se constată prezenţa bacililor de tifos,
iar temperatura creşte mereu. La spital mă asigură că nu e nimic periculos, iar
aici – mama [poetului; O.O.] nu se poate linişti, îşi imaginează tot felul de
grozăvii, cum ar fi o tuberculoză galopantă şi alte asemenea surprise. Eu nu o
pot linişti, deoarece caracterul ei e de aşa natură, că nu se poate linişti
niciodată definitiv: chiar de n’ar fi agitaţii şi nenorociri mari, ea le
născoceşte şi le amplifică dintr’o nimica toată!” ”După părerea mea, starea
sănătăţii lui Alioşa n’ar trebui să provoace o tristeţe inconsolabilă şi eu
nu’mi pierd nădejdea. Odată cu venirea lui Alioşa, vor începe din nou
ciondănelile cu mama…” (Teodosia Mateevici). Asta era
atunci, în loc să’şi unească rugăciunile cu ale soacrei!
“L-am
văzut numai pe la începutul lui August la Spitalul Central din Chişinău,
bolnav, în delirul febrei. Iar în ziua de 13 August ne-a părăsit.” (Şt.
Ciobanu, Amintiri).
văzut numai pe la începutul lui August la Spitalul Central din Chişinău,
bolnav, în delirul febrei. Iar în ziua de 13 August ne-a părăsit.” (Şt.
Ciobanu, Amintiri).
”14.VIII.
Nenorocirea s’a produs. Oricât ar părea de stupid, de incredibil, dar faptul
s’a consumat. Ieri Alioşa a murit, iar astăzi l-am înmormîntat şi noi am
devenit orfani pentru toată viaţa. Eu nu înţeleg aproape nimic, nu’mi dau sema
de situaţia nenorocită, dar ce-o să fac
mai departe?”
Nenorocirea s’a produs. Oricât ar părea de stupid, de incredibil, dar faptul
s’a consumat. Ieri Alioşa a murit, iar astăzi l-am înmormîntat şi noi am
devenit orfani pentru toată viaţa. Eu nu înţeleg aproape nimic, nu’mi dau sema
de situaţia nenorocită, dar ce-o să fac
mai departe?”
”De la 2 August
lui Alioşa i s’a făcut mai rău, şi tot timpul inima îi era întreţinută
(ajutată) prin pulverizare cu diverse mirodenii medicamentoase. La 12 August am
convocat un consult medical, în urma căruia medicii nu mi-au spus nimic spre
consolare; au afirmat că inima într’adevăr e foarte slăbită, dar că se iau
diverse măsuri şi – e posibil – să se mai întărească. Astfel că mai pâlpâia o
mică speranţă de îndreptare, mai cu seamă că în ultima noapte, înainte de a
muri, a dormit foarte bine (eu am stat de veghe la spital), iar dimineaţa au
început frisoanele convulsive şi la ora 15 – scumpul meu Alioşa a închis ochii…
În clipa aceea eu eram acasă, iar mama la spital. A ieşit, pentru o clipă, pe
sală şi, în clipa aceea, Alioşa, fără nicio zvârcolire, liniştit şi-a dat
duhul… A fost lucid până în ultima clipă… A mâncat, a băut un strop de vin şi…
a murit… În aceeaşi zi, spre seară, noi l-am îmbrăcat şi l-am transportat în
capela spitalului, unde a rămas peste noapte. Astăzi l-am înmormîntat. Mai
întâi s’a slujit liturghia pentru răposaţi în capela spitalului, iar apoi –
prohodul, slujit de Preasfinţitul Gavriil, cu corul Episcopiei. Tot
Preasfinţitul a vorbit foarte elogios, după care procesiunea funebră a pornit
spre cimitir. Pe parcurs, până la cimitir, a cântat corul mixt al cursanţilor
moldoveni. La cimitir s’a cântat pentru ultima oară «Veşnica pomenire», am
acoperit mormîntul cu pământ şi – odată cu el – am îngropat tot ce am avut mai
scump, mai drag şi mai bun în viaţa mea.” (Teodosia
Mateevici).
lui Alioşa i s’a făcut mai rău, şi tot timpul inima îi era întreţinută
(ajutată) prin pulverizare cu diverse mirodenii medicamentoase. La 12 August am
convocat un consult medical, în urma căruia medicii nu mi-au spus nimic spre
consolare; au afirmat că inima într’adevăr e foarte slăbită, dar că se iau
diverse măsuri şi – e posibil – să se mai întărească. Astfel că mai pâlpâia o
mică speranţă de îndreptare, mai cu seamă că în ultima noapte, înainte de a
muri, a dormit foarte bine (eu am stat de veghe la spital), iar dimineaţa au
început frisoanele convulsive şi la ora 15 – scumpul meu Alioşa a închis ochii…
În clipa aceea eu eram acasă, iar mama la spital. A ieşit, pentru o clipă, pe
sală şi, în clipa aceea, Alioşa, fără nicio zvârcolire, liniştit şi-a dat
duhul… A fost lucid până în ultima clipă… A mâncat, a băut un strop de vin şi…
a murit… În aceeaşi zi, spre seară, noi l-am îmbrăcat şi l-am transportat în
capela spitalului, unde a rămas peste noapte. Astăzi l-am înmormîntat. Mai
întâi s’a slujit liturghia pentru răposaţi în capela spitalului, iar apoi –
prohodul, slujit de Preasfinţitul Gavriil, cu corul Episcopiei. Tot
Preasfinţitul a vorbit foarte elogios, după care procesiunea funebră a pornit
spre cimitir. Pe parcurs, până la cimitir, a cântat corul mixt al cursanţilor
moldoveni. La cimitir s’a cântat pentru ultima oară «Veşnica pomenire», am
acoperit mormîntul cu pământ şi – odată cu el – am îngropat tot ce am avut mai
scump, mai drag şi mai bun în viaţa mea.” (Teodosia
Mateevici).
”Duminică, la
13 August, a încetat din viaţă preotul Alecu Mateevici, unul dintre cei mai
harnici luptători pentru neamul nostru moldovenesc. Răposatul, în vremea de pe
urmă, a fost preot militar şi, împlinindu’şi datoria pe câmpul de luptă, s’a
molipsit de tifos şi, adus la Chişinău, şi-a dat sufletul Domnului”.
13 August, a încetat din viaţă preotul Alecu Mateevici, unul dintre cei mai
harnici luptători pentru neamul nostru moldovenesc. Răposatul, în vremea de pe
urmă, a fost preot militar şi, împlinindu’şi datoria pe câmpul de luptă, s’a
molipsit de tifos şi, adus la Chişinău, şi-a dat sufletul Domnului”.
“Răposatul
totdeauna a fost un iubitor de neamul său şi de poporul său necăjit. Starea în
care căzuse moldovenii din Basarabia după 1812 până la revoluţia rusească îl
făcea, precum şi pe alţi iubitori ai neamului moldovenesc, să plângă vorbind
despre el. Dar în aceeaşi vreme părintele Mateevici era plin de credinţă în
puterile poporului nostru şi nădăjduia că, cândva, va răsări un soare şi asupra
Basarabiei şi tocmai când nădejdea aceasta s’a împlinit, el a răposat. / Fie’i
ţărâna uşoară!” ([Necrolog],
20 August 1917).
totdeauna a fost un iubitor de neamul său şi de poporul său necăjit. Starea în
care căzuse moldovenii din Basarabia după 1812 până la revoluţia rusească îl
făcea, precum şi pe alţi iubitori ai neamului moldovenesc, să plângă vorbind
despre el. Dar în aceeaşi vreme părintele Mateevici era plin de credinţă în
puterile poporului nostru şi nădăjduia că, cândva, va răsări un soare şi asupra
Basarabiei şi tocmai când nădejdea aceasta s’a împlinit, el a răposat. / Fie’i
ţărâna uşoară!” ([Necrolog],
20 August 1917).
”27.VIII.
Astăzi a fost pe la noi prietenul şi colaboratorul lui Alioşa în problema
naţională, Ciobanu, cerând informaţii, în vederea întocmirii unui necrolog.
Ultima oară, când a venit Alioşa de pe front, îmi spunea – în glumă – ca eu să
ţin minte totul din viaţa lui, fiindcă după ce va muri, vor veni mulţi să’mi ia
interviuri. Partidul Moldovenesc a suferit, în anul acesta, două mari pierderi:
Alioşa şi Murafa, care, la o săptămână după moartea lui Alioşa, a fost omorît
de soldaţi, împreună cu Hodorogea, în grădina acestuia din urmă. Aceştia doi au
şi fost înmormîntaţi împreună.” (Teodosia Mateevici).
Astăzi a fost pe la noi prietenul şi colaboratorul lui Alioşa în problema
naţională, Ciobanu, cerând informaţii, în vederea întocmirii unui necrolog.
Ultima oară, când a venit Alioşa de pe front, îmi spunea – în glumă – ca eu să
ţin minte totul din viaţa lui, fiindcă după ce va muri, vor veni mulţi să’mi ia
interviuri. Partidul Moldovenesc a suferit, în anul acesta, două mari pierderi:
Alioşa şi Murafa, care, la o săptămână după moartea lui Alioşa, a fost omorît
de soldaţi, împreună cu Hodorogea, în grădina acestuia din urmă. Aceştia doi au
şi fost înmormîntaţi împreună.” (Teodosia Mateevici).
”Abia s’a
închis mormîntul asupra aceluia care, în oastea de care era legat, se chema
maiorul Simion Murafa şi asupra tovarăşului său de muncă şi de ultimă
suferinţă, inginerul Hodorogea, şi alte veşti arată ce năprasnic s’a împuţinat
numărul acelora cari, dincolo de Prut, în viaţa de stat pe care li-au creat’o
împrejurările de la 1812 şi de la 1878, îşi mai aduc aminte cu duioşie şi de
acel vechi grai moldovenesc din fiecare cuvînt al căruia iese un răsunet de
glorie ori o durere nemângâiată.
închis mormîntul asupra aceluia care, în oastea de care era legat, se chema
maiorul Simion Murafa şi asupra tovarăşului său de muncă şi de ultimă
suferinţă, inginerul Hodorogea, şi alte veşti arată ce năprasnic s’a împuţinat
numărul acelora cari, dincolo de Prut, în viaţa de stat pe care li-au creat’o
împrejurările de la 1812 şi de la 1878, îşi mai aduc aminte cu duioşie şi de
acel vechi grai moldovenesc din fiecare cuvînt al căruia iese un răsunet de
glorie ori o durere nemângâiată.
Ca printr’un
fapt – întrucât n’a fost diavolească înţelegere
duşmană –, odată cu cei doi fruntaşi intelectuali era ucis în satul său unul
dintre preoţii mai bătrâni, care de mult cutezaseră a spune cuvîntul lui
Dumnezeu pe înţelesul credincioşilor, după buna datină străveche. Ştiri mai
precise n’avem asupra împrejurărilor în care s’a sfîrşit păstorul cu iubire de
turma lui sufletească. Dar informaţii venite ziarului România adaugă la durerea noastră, arătând că s’a dus dintre cei
vii şi părintele Alexei Mateevici, luat, pe frontul românesc, unde’şi făcea
datoria, de cumplita boală a tifosului exantematic.
fapt – întrucât n’a fost diavolească înţelegere
duşmană –, odată cu cei doi fruntaşi intelectuali era ucis în satul său unul
dintre preoţii mai bătrâni, care de mult cutezaseră a spune cuvîntul lui
Dumnezeu pe înţelesul credincioşilor, după buna datină străveche. Ştiri mai
precise n’avem asupra împrejurărilor în care s’a sfîrşit păstorul cu iubire de
turma lui sufletească. Dar informaţii venite ziarului România adaugă la durerea noastră, arătând că s’a dus dintre cei
vii şi părintele Alexei Mateevici, luat, pe frontul românesc, unde’şi făcea
datoria, de cumplita boală a tifosului exantematic.
Am văzut în
redacţia noastră, şi nu o singură dată, pe acest preot tînăr şi voinic, cu o
blândă faţă ca a sfinţilor din icoanele de odinioară. Şi pe el îl adusese la
noi un singur gând, căci românul ştie să fie loial cu aliaţii săi, orice s’ar
întâmpla: acela de-a găsi cărţi, de-a cunoaşte pe cărturari, de a vorbi cu
dânşii despre scrisul românesc vechi şi nou şi despre toate amintirile comune,
de atâtea veacuri, de toate veacurile afară de unul, care ne cuprinde
într’însul. Rareori am văzut – şi desigur nu aici la noi, unde şi literatura,
când n’a fost o pretenţie, a rămas o simplă formă – un om mai îndrăgit de acea
vădire a tot ce avem mai bun în suflet, care e scrisul nostru.
redacţia noastră, şi nu o singură dată, pe acest preot tînăr şi voinic, cu o
blândă faţă ca a sfinţilor din icoanele de odinioară. Şi pe el îl adusese la
noi un singur gând, căci românul ştie să fie loial cu aliaţii săi, orice s’ar
întâmpla: acela de-a găsi cărţi, de-a cunoaşte pe cărturari, de a vorbi cu
dânşii despre scrisul românesc vechi şi nou şi despre toate amintirile comune,
de atâtea veacuri, de toate veacurile afară de unul, care ne cuprinde
într’însul. Rareori am văzut – şi desigur nu aici la noi, unde şi literatura,
când n’a fost o pretenţie, a rămas o simplă formă – un om mai îndrăgit de acea
vădire a tot ce avem mai bun în suflet, care e scrisul nostru.
Nu uitase în
şcolile lui preoţeşti limba «moldovenească», pe care o vorbea cu un moale
accent străin, prins de la colegii săi ruşi. Avea o plăcere evidentă să se
rostească în silabele ei iubite. Şi, străbătut de armoniile ei ascunse, pe care
poeţii le descopăr – şi sunt poeţi în măsura în care le descopăr –, el făcea de
mult cântece moldoveneşti.
şcolile lui preoţeşti limba «moldovenească», pe care o vorbea cu un moale
accent străin, prins de la colegii săi ruşi. Avea o plăcere evidentă să se
rostească în silabele ei iubite. Şi, străbătut de armoniile ei ascunse, pe care
poeţii le descopăr – şi sunt poeţi în măsura în care le descopăr –, el făcea de
mult cântece moldoveneşti.
Foaia
bisericească din Chişinău, apoi Cuvînt
moldovenesc, foaia politică, i le-au publicat sub un nume de împrumut.
Câteva ni le-au adus şi nouă, – cu câtă sfială cinstită! Unul îl dăm aici. El
voia să le adune pe toate, să facă un mănunchi din ele. Se va fi închipuit
puindu’l înaintea neamului, cum înaintea icoanei hramului mâinile de credincios
pun cu evlavie florile de duminică şi de sărbătoare ale celui mai nevinovat
prinos.
bisericească din Chişinău, apoi Cuvînt
moldovenesc, foaia politică, i le-au publicat sub un nume de împrumut.
Câteva ni le-au adus şi nouă, – cu câtă sfială cinstită! Unul îl dăm aici. El
voia să le adune pe toate, să facă un mănunchi din ele. Se va fi închipuit
puindu’l înaintea neamului, cum înaintea icoanei hramului mâinile de credincios
pun cu evlavie florile de duminică şi de sărbătoare ale celui mai nevinovat
prinos.
Noua şcoală
moldovenească era gândul cel mai scump al acestui profesor de seminar, şi la
alcătuirea ei, încă aşa de şubredă, a luat o parte de căpetenie. A vorbit
ascultătorilor despre literatura românească, pe care o descoperea tot mai mult.
Şi pentru răspândirea cunoştinţelor despre neamul său avea, cu o nesfîrşită
râvnă, şi alte planuri.
moldovenească era gândul cel mai scump al acestui profesor de seminar, şi la
alcătuirea ei, încă aşa de şubredă, a luat o parte de căpetenie. A vorbit
ascultătorilor despre literatura românească, pe care o descoperea tot mai mult.
Şi pentru răspândirea cunoştinţelor despre neamul său avea, cu o nesfîrşită
râvnă, şi alte planuri.
Acum, într’un
colţ din acestălalt pământ moldovenesc, trupul părintelui s’a pus spre odihnă.
Ce larg se risipesc în ţărâna noastră de pretutindeni oasele
«mărturisitorilor»!
colţ din acestălalt pământ moldovenesc, trupul părintelui s’a pus spre odihnă.
Ce larg se risipesc în ţărâna noastră de pretutindeni oasele
«mărturisitorilor»!
Cu grijă ne
însemnăm locurile unde ei stau şi ne aşteaptă. Şi va veni o vreme când, pentru
un neam răsplătit, în sfîrşit, de câte le-a îndurat, ele vor fi ţinte de
pelerinagiu, aducând la cei ce au murit, tineri, de moarte rea, solia cea bună,
venită prea târziu pentru ei.
însemnăm locurile unde ei stau şi ne aşteaptă. Şi va veni o vreme când, pentru
un neam răsplătit, în sfîrşit, de câte le-a îndurat, ele vor fi ţinte de
pelerinagiu, aducând la cei ce au murit, tineri, de moarte rea, solia cea bună,
venită prea târziu pentru ei.
Căci mişcarea
va merge mai departe, şi în ţinutul părintelui, ca şi aiurea.” (Nicolae Iorga,
29 August 1917; bold O.).
va merge mai departe, şi în ţinutul părintelui, ca şi aiurea.” (Nicolae Iorga,
29 August 1917; bold O.).
”1.VI. [1918].
S’a început strîngerea datelor pentru întocmirea biografiei lui Alioşa. Mi se
cere corespondenţa cu el, ca să aleagă scrisorile adecvate şi eu le recitesc pe
toate. Citesc, citesc şi nu mă mai satur citind… Doamne! Ce simţăminte, ce
dragoste înflăcărată e exprimată în fiecare scrisoare!”
S’a început strîngerea datelor pentru întocmirea biografiei lui Alioşa. Mi se
cere corespondenţa cu el, ca să aleagă scrisorile adecvate şi eu le recitesc pe
toate. Citesc, citesc şi nu mă mai satur citind… Doamne! Ce simţăminte, ce
dragoste înflăcărată e exprimată în fiecare scrisoare!”
14.VIII. 1918.
”La 19 August moldovenii localnici vor comemora un an de la moartea lui Alioşa
şi a lui Murafa. Cu această ocazie sculptorul le va face busturile. Murafa
seamănă foarte bine şi l-a sculptat destul de repede, iar bustul lui Alioşa a
necesitat o lucrare mai îndelungată, deoarece n’are nicio poză în profil; la
început nu semăna aproape deloc, iar acum parcă a început să semene, dar nu
complet. Aceste busturi, bronzate, vor fi aşezate la mormintele lor”.
”La 19 August moldovenii localnici vor comemora un an de la moartea lui Alioşa
şi a lui Murafa. Cu această ocazie sculptorul le va face busturile. Murafa
seamănă foarte bine şi l-a sculptat destul de repede, iar bustul lui Alioşa a
necesitat o lucrare mai îndelungată, deoarece n’are nicio poză în profil; la
început nu semăna aproape deloc, iar acum parcă a început să semene, dar nu
complet. Aceste busturi, bronzate, vor fi aşezate la mormintele lor”.
”19.VIII.
Astăzi, în Casa Eparhială «Serafim», s’a făcut comemorarea lui Alioşa şi
Murafa. Sculptorul Dumitru Berladu [Ion C. Dimitriu-Bârlad; V.M.] le-a făcut
busturile în ghips, care au fost împodobite cu flori, fiind aşezate alături. În
spaţiul dintre ele a fost arborat drapelul moldovenesc şi aşezată o masă.
Primul a vorbit, foarte documentat, Halippa, după care au urmat românii din
provinciile Bucovina, Transilvania, şi anume: Ghibu, [Ion] Nistor, Buzdugan
(versuri), [preotul Ioan] Ţincoca, iar din partea ucrainenilor – [V.G.]
Kurdinovski, în calitate de coleg al lui Alioşa. A cântat, destul de frumos,
corul românesc sub conducerea preotului Gheorghiu.” ”Busturile vor fi turnate
în bronz şi vor fi aşezate la mormintele respective sau la intersecţia unor
străzi. Strada Inzov va fi numită Mateevici, iar strada Sinadino – Murafa.
Seara s’a adunat un mic grup la noi: Halippa, Buzdugan, Ghibu, Nistor, fraţii
Cioflec, sculptorul [Alexandru] Plămădeală, Păduraru şi sculptorul cu soţia şi
fiica.” (Teodosia Mateevici).
Astăzi, în Casa Eparhială «Serafim», s’a făcut comemorarea lui Alioşa şi
Murafa. Sculptorul Dumitru Berladu [Ion C. Dimitriu-Bârlad; V.M.] le-a făcut
busturile în ghips, care au fost împodobite cu flori, fiind aşezate alături. În
spaţiul dintre ele a fost arborat drapelul moldovenesc şi aşezată o masă.
Primul a vorbit, foarte documentat, Halippa, după care au urmat românii din
provinciile Bucovina, Transilvania, şi anume: Ghibu, [Ion] Nistor, Buzdugan
(versuri), [preotul Ioan] Ţincoca, iar din partea ucrainenilor – [V.G.]
Kurdinovski, în calitate de coleg al lui Alioşa. A cântat, destul de frumos,
corul românesc sub conducerea preotului Gheorghiu.” ”Busturile vor fi turnate
în bronz şi vor fi aşezate la mormintele respective sau la intersecţia unor
străzi. Strada Inzov va fi numită Mateevici, iar strada Sinadino – Murafa.
Seara s’a adunat un mic grup la noi: Halippa, Buzdugan, Ghibu, Nistor, fraţii
Cioflec, sculptorul [Alexandru] Plămădeală, Păduraru şi sculptorul cu soţia şi
fiica.” (Teodosia Mateevici).
Se întâmpla în
urmă cu un secol. Câte statui le-au fost ridicate, de atunci, lui Mateevici şi
Murafa, în ţară? Dar celorlalţi? Uite, de curând, la deschiderea unei tabere de
sculptură, am propus o statuie ecvestră a Regelui Ferdinand. Mă adresam unor
vulturi…
urmă cu un secol. Câte statui le-au fost ridicate, de atunci, lui Mateevici şi
Murafa, în ţară? Dar celorlalţi? Uite, de curând, la deschiderea unei tabere de
sculptură, am propus o statuie ecvestră a Regelui Ferdinand. Mă adresam unor
vulturi…
Vasile Malaneţchi & Octavian Onea
