Știri

Câmpinenii au făcut senzaţie la Silivri

În oraşul turc Silivri, înfrăţit cu Câmpina, a avut loc, în perioada 15-18 iulie, cea de-a 49-a ediţie a Festivalului Iaurtului. Municipiul nostru a fost reprezentat de Ansamblul Folcloric “Ghiocelul” al Casei de Cultură „Geo Bogza”, care s-a bucurat de mare succes în faţa publicului prezent la festival. “Ghiocelul” a dansat în mai multe rânduri, dar a făcut senzaţie în ultima seară a manifestării, alături de ansambluri din Bulgaria şi Turcia, atunci când a încins atmosfera.
Din delegaţia oficială a Câmpinei au făcut parte viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Marian Dulă şi Florin Marcu, dar şi câţiva reprezentanţi ai Primăriei. Viceprimarul Ion Dragomir i-a transmis primarului din Silivri, Ozcan Isiklar, invitaţia de a vizita Câmpina în toamna acestui an. Cele două localităţi sunt înfrăţite de mai mulţi ani, iar după mai multe participări la Fetsivalul Iaurtului, anul trecut, relaţiile s-au răcit brusc, odată cu schimbarea primarului din Silivri, în urma alegerilor locale. Acum, relaţile par să fi (re)intrat pe un făgaş normal, aşteptându-se o consolidare a legăturilor dintre cele două municipalităţi în perioada următoare.
Şeful delegaţiei câmpinene la Silivri, viceprimarul Ion Dragomir, ne-a declarat: „Este pentru prima dată când am fost la Silivri, dar vreau să vă spun că am rămas impresionat de nivelul de organizare al acestui festival. Poate ar trebui să învăţăm şi noi ceva din ceea ce am văzut acolo şi mai bine am organiza un singur festival, dar de un înalt nivel, aşa cum au reuşit turcii. Am fost foarte bine primiţi, iar din partea gazdelor am avut câte doi însoţitori care s-au ocupat cu atenţie de noi şi au avut grijă să ne simţim cât mai bine. La ediţia din acest an, turcii au pus mare accent pe cooperarea europeană, ei dorindu-şi foarte mult să adere în structurile europene din care noi facem deja parte. Vă repet, toţi ne-am simţit foarte bine, copiii din ansamblul folcloric au fost senzaţionali, iar când primarul din Silivri ne va întoarce vizita va trebui să fim la înălţime”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare