In memoriam prof. Aurel Nestor (17 octombrie 1901 – 26 noiembrie 1992), directorul Liceului „Barbu Dimitrie Ştirbey”
Aurel Nestor s-a născut în comuna Tecuci. A rămas de mic orfan de mamă şi a fost crescut de bunicii materni, familia David din Bârlad. Această familie a dat mulţi intelectuali de renume, între care doctorul cardiolog Cornel David (şef de secţie la Spitalul Colţea) şi profesorul univesitar Valeriu Patriciu, geolog şi inventator (tatăl viitorului miliardar Dinu Patriciu).
Aurel Nestor a terminat liceul şef de promoţie, urmând studii superioare la mai multe facultăţi şi institute. A terminat Facultatea de Litere şi Filozofie, primind pentru teza de licenţă punctajul maxim, cinci bile albe şi distincţia „magna cum laudae” (nr. 132/ 1924). Având vocaţie pentru pedagogie, se înscrie la seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” unde îşi dă teza de licenţă în pedagogie: „Influenţa lui Alecsandri asupra elevilor” (1924). Între timp, absolvă şi Facultatea de Istorie. Cariera didactică începe în 1924, ca profesor suplinitor la liceul de băieţi din Deva, refuzând să rămână asistent la facultate, deoarece în acea perioadă în tineretul studenţesc ardea flacăra sentimentelor patriotice care au dus la făurirea României Mari. A motivat în faţa profesorilor săi că se duce „să-i înveţe pe românii ardeleni maghiarizaţi forţat, limba română”.
Între 1924 – 1928 a lucrat la liceul din Deva. Se căsătorise cu Viorica Văleanu, fiica unui mare avocat bucureştean, căreia fiind grav bolnavă de plămâni i s-a recomandat aer de munte. Aşa se face că s-a transferat la Făgăraş, dar medicii i-au spus că, pentru sănătatea soţiei, cel mai bun aer pentru bolile de plămâni este în oraşul Câmpina, atunci o înfloritoare staţiune balneară. La 1 septembrie 1932 este numit prin concurs profesor la catedra de limbă română a Liceului de Băieţi „Barbu Dimitrie Ştirbey” din Câmpina. În această perioadă, liceul avea profesori iluştri: la desen, pictorul Octav Angheluţă, până în 1934; după aceea, alt pictor mare, Mihai Mihalcea-Poiană; la limba română, cunoscutul critic literar Pompiliu Constantinescu; la istorie, prof. Stoica Teodorescu şi prof. Berindei; la religie, preotul Provinceanu, la muzică, Eugen Ionescu. Director era atunci Ştefan Popescu, cel care înfiinţase primul liceu din oraş; alături de alţi profesori a reuşit să o convingă pe contesa Martha de Blome (născută Ştirbey) să doneze casa domnească din centrul oraşului a familiei Ştirbey, în care urma să funcţioneze gimnaziul.
La 31 august 1938, prin adresa Direcţiunii Învăţământului Secundar din Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor, Aurel Nestor este numit, începând cu data de 1 septembrie 1938, director al Liceului de Băieţi din Câmpina. Puternicul cutremur din 10 noiembrie 1940 avea să distrugă o mare parte din oraş. Soţia profesorului Nestor, Viorica, era internată la spitalul din oraş şi datorită şocului provocat de mişcările telurice extraordinar de puternice, a făcut infarct.
Directorul liceului de băieţi şi directoarea liceului de fete, d-na Ciobanu, făceau parte din comitetul de conducere al I.O.V.R. (invalizi, orfani şi văduve de război), în care activa şi tânăra Georgeta Marinescu, văduvă de război. Soţul ei, maiorul Constantin Marinescu, murise la 33 de ani în cumplita bătălie de la Dalnic, când românii au cucerit Odessa. Regimentul 32 Dorobanţi a fost decimat în această bătălie. Pentru vitejia sa, maiorul a fost decorat post-mortem cu cea mai înaltă distincţie militară acordată numai pentru acte de eroism, Ordinul Mihai Viteazul. A murit la 3 septembrie 1941, lăsând în urmă o tânără văduvă de 27 de ani şi o fetiţă de trei ani, Rodica. Constantin Marinescu are o cruce în Cimitirul Eroilor din Câmpina.
Prin colaborarea din cadrul IOVR, din munca pe care o făceau împreună pe teren, între Aurel Nestor şi Georgeta Marinescu s-a creat o relaţie solidă, finalizată cu căsătoria acestora la 30 decembrie 1943. Prin această căsătorie, Aurel Nestor s-a integrat în familiile vechilor câmpineni, soţia sa fiind a treia generaţie dintr-o familie bogată şi numeroasă ce provenea din Ardeal.
Familia lui Carol Molnar (bunicul Georgetei) era nemulţumită de politica dusă în timpul dualismului austro-ungar, când Transilvania fusese alipită la Ungaria şi românii erau maghiarizaţi forţat. Numele de familie Moraru fusese transformat în Molnar (în maghiară, morar). Carol Molnar primise prin căsătorie, ca zestre a soţiei, izvoare minerale, pământ arabil şi alte bunuri. A lichidat tot, a trecut munţii în ţară şi s-a stabilit la Câmpina. A cumpărat terenul dintre actuala stradă Cercului şi Calea Doftanei, unde şi-a făcut o casă şi un atelier de rotărie, afacere rentabilă în epoca căruţelor şi a trăsurilor. Familia a avut zece copii, între care Ştefan, născut în 1883 (tatăl Georgetei) şi câteva surori, dintre care câteva au fost mai cunoscute vehilor câmpineni: Victoria Pipernea (mama actorului Iustin Pipernea şi a Creţicăi Breşca); Amalia Langa (mama inginerului Langa); Victoria Ştefănescu (nora primarului Ştefănescu Brânză, proprietarul casei cu ceas de pe centru); Filofteia Beldianu (mama lui Traian Beldianu, montaniard, campion şi antrenor de schi).
Carol Molnar a cumpărat loturi de casă pentru toţi copiii săi, el locuind toată viaţa în casa de pe strada B.P. Hasdeu, în care a rămas mai târziu familia Pipernea. Ştefan a primit un teren mare pe actuala stradă 1 Mai, la nr. 20, unde a ridicat două case pentru fiicele sale (acolo s-a născut şi nepoata sa, avocat Rodica Cornea, fiica Georgetei), iar pentru el a făcut o casă pe actuala stradă Amurgului. A avut posibilitatea să construiască trei case pentru că era un foarte bun specialist în utilaj petrolifer, meserie nouă în acea perioadă. Terminase o şcoală tehnică în acest domeniu şi se angajase la rafinăria din Câmpina, care pe vremea aceea era cea mai mare din Europa. Rezervoarele de petrol de pe platforma rafinăriei au fost toate construite de el.
În 1950, Ştefan Molnar a ieşit la pensie (rămăsese văduv, soţia sa, Wilhelmina murind în 1949). Era încă foarte activ şi nu se resemna cu viaţa comodă de pensionar. Plimbându-se prin oraş, a văzut pe strada Plevnei, lângă grădiniţă, o seră ruinată. S-a dus la primarul Ilioiu (fost muncitor la rafinărie, primar care a asfaltat în întregime oraşul) şi i-a propus să refacă sera şi să-l lase să lucreze pentru înfrumuseţarea oraşului, având o mare pasiune pentru flori. El a făcut parcul Pionierilor, terasând groapa rămasă acolo după bombardamente, parcuri pe strada principală şi s-a ocupat de amenajarea Bulevardului. Când s-a asfaltat şi strada Amurgului, a insistat să nu se amenajeze trotuare, astfel încât să rămână spaţii libere pentru flori. Pentru aspectul deosebit, această stradă a fost premiată la un concurs. Aurel Nestor va locui în această casă împreună cu soţia sa, Georgeta şi cu Rodica, fiica sa adoptivă. Pentru a ilustra caracterul deosebit al acestui mare profesor, trebuie subliniat că nu şi-a mai dorit alt copil, pentru a nu-i crea fiicei adoptive, pe care o iubea foarte mult, complexul tatălui vitreg, el care avusese mamă vitregă.
Aurel Nestor a debutat în funcţia de director cu o măsură organizatorică ce nu i-a atras prea multă simpatie din partea colegilor săi profesori. La deschiderea anului şcolar, părinţii obişnuiau să vină cu multe plocoane, curcani şi diverse alimente, pentru domnii profesori. În discursul de deschidere, directorul a mulţumit celor care au considerat să constribuie cu cadourile aduse pentru masa copiilor din internat, desfiinţând astfel un obicei care dura de multă vreme.
S-a luptat pentru încadrarea şcolii cu profesori de excepţie. La inspecţia pentru activitatea de director, s-a consemnat: „Am găsit o atmosferă foarte bună de colaborare între cadrele didactice”. Avea o grijă deosebită şi pentru elevii săi, pe mulţi salvându-i din situaţii extreme. Un grup de elevi (Machedon, Langa, Balea, Dragomir, care făceau parte din frăţia de cruce „Sf. Gheorghe”), conduşi de Nicolescu Gh. Nicolae, s-au lăsat purtaţi de entuziasmul tinereţii la rebeliunea legionară din 21 – 23 ianuarie 1941, baricadându-se în localul primăriei timp de două nopţi şi o zi. În alte localităţi, pentru asemenea acte, mulţi tineri au plătit cu ani grei de închisoare sau chiar cu viaţa. Prestigiul directorului Aurel Nestor, care a intervenit rapid la toate autorităţile, i-a ferit pe tinerii câmpineni de represalii.
În perioada războiului, mulţi profesori au fost încorporaţi. Directorul Nestor a promovat în şcoală cadre tinere, între care la catedra de latină pe Traian Marinescu. A ajutat-o, de asemenea, pe soţia acestuia, Maria Marga Marinescu, care îşi întrerupsese studiile pentru creşterea copiilor, să-şi termine facultatea şi a încadrat-o la catedra de limbă română. Un rol important a avut şi în viaţa elevului său, Georgică Stanciu, care terminase Dreptul şi era un avocat fără chemare şi fără clienţi. Întâlnindu-l, directorul Nestor i-a spus: „Măi Georgică, erai bun la matematică. Înscrie-te la facultate şi eu îţi ofer pentru întreţinere postul de econom şi pedagog la internatul şcolii”. Ulterior, când a terminat facultatea, l-a încadrat profesor de matematică.
În perioada războiului s-a zbătut să salveze bunurile liceului, care fusese mutat într-o veche clădire, fostă cârciumă, din centrul comunei Cornu. Soţia sa, care prin activitatea în IOVR stabilise contacte cu mulţi ofiţeri superiori, a reuşit să procure două camioane de la armată pentru transporturi, cu care a fost mutată mobila elegantă din cancelaria profesorilor şi alte bunurile ale liceului. Camioanele au fost însă retrase rapid, iar mobila familiei Nestor, pregătită şi ea pentru evacuarea la Cornu, a rămas depozitată în subsolul liceului, în aripa de pe actuala stradă Eminescu. Căzută pradă bombardamentelor, toate cărţile valoroase din biblioteca personală a directorului au fost pierdute.
În timpul noului regim, Aurel Nestor a fost reclamat chiar de unii dintre cei pe care îi ajutase, că a fost membru în tineretul Partidului Naţional Ţărănesc, condus atunci de Ion Mihalache. În 1950 a fost dat afară, iar la direcţia liceului a fost numit Constantin Drăgulescu, cumnatul lui Ştefan Voitec (mare demnitar în structurile comuniste), rămas în memoria elevilor nu prin calităţile sale de profesor, ci prin frumuseţea soţiei sale, poreclită Dona Alba.
Aurel Nestor a fost dat afară şi din postul de profesor la Câmpina. I s-a propus un post la Valea Doftanei, însă a refuzat, fiind numit la Văleni profesor suplinitor de geografie (1950 – 1954). Din 1954 – 1964, a activat la Cornu ca profesor de şcoală elementară. Pensionat în 1964, a avut parte de o viaţă lungă (a trăit 91 de ani). Obişnuia să facă plimbări lungi prin natură şi practica yoga pentru sănătate. Zilnic traducea din franceză şi germană pentru exerciţiul minţii sale, traducând integral „Florile răului” de Baudelaire şi aproape toată opera filozofului Bergson.
Multe bucurii au venit de-a lungul timpului din partea foştiilor săi elevi. Cei doi fraţi Aldea, unul director al Institutului de Petrol, celălalt ministru adjunct la Sănătate, i-au fost recunoscători pentru bursele acordate în timpului liceului. O mare surpriză a avut prin 1968, când la poarta casei sale a oprit o maşină din care a coborât un domn ce s-a prezentat drept Dumitru Mureşan, doctor dermatolog, director în Ministerul Sănătăţii, care i-a spus: „Probabil nu mă mai ţineţi minte. Vreau să amintesc că după dictatul de la Viena, patru elevi clujeni am fugit peste Carpaţi. De la Predeal până la Câmpina, am bătut la uşile tuturor liceelor şi nu am fost admişi. La Câmpina am primit loc de internat, haine, bursă şi datorită dvs. am ajuns ce sunt astăzi”.
În casa d-lui Nestor de pe strada Amurgului (una dintre cele mai frumoase străzi ale oraşului, care prin eleganţa clădirilor şi frumuseţea grădinilor aminteşte de cartierele luxoase ale vechiului Bucureşti) locuieşte în prezent fiica sa, d-na avocat Rodica Cornea. Odată trecut pragul, păşeşti într-o altă lume, ce te întâmpină cu un interior încărcat de opere de artă şi cu un rafinat mobilier în stilul englezesc Chippendale. D-na Cornea păstrează o mare arhivă de documente legate de familia sa şi este o comoară de informaţii despre vechea Câmpină.
Alin CIUPALĂ
