Știri

„Câmpina open MTB 2017”, o nouă ediţie de succes

Ca în fiecare început de toamnă din ultimii şase ani, şi anul acesta, primul weekend din septembrie a debutat cu cea mai importantă manifestare sportivă în aer liber ce se desfăşoară la Câmpina şi anume „Câmpina Open MTB 2017 – Race for Autism”.
Organizată în cele mai mici amănunte, întrecerea bicicliştilor sosiţi din toată ţara şi chiar din străinătate a avut drept scop încurajarea unui stil de viaţă sănătos, promovarea municipiului Câmpina şi a împrejurimilor sale şi nu în ultimul rând strângerea de fonduri pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism, derulate de Fundaţia Romanian Angel Appeal. Fondurile strânse în cadrul competiţiei de anul trecut au fost utilizate pentru organizarea unui curs de terapie 3C adresat unui număr de 15 părinţi care au copii cu autism, organizarea unei tabere pentru 10 familii în componenţa cărora se regăsesc atât copii cu autism, cat şi opii tipici, precum şi pentru achiziţionarea unor materiale şi publicaţii de specialitate destinate Centrului de zi „Sf. Filofteia” din Câmpina. 
De pregătirea evenimentului, care a avut loc sâmbătă, 2 septembrie, pe platoul Muscel, s-au ocupat, în afară de organizatori – Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia „Glasul Autismului”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina, Primăriei Cornu şi Romsilva – şi cei peste 200 de voluntari ce au muncit zile la rând pentru amenajarea şi ecologizarea celor 20 de kilometri de traseu, inclusiv în zonele cu alunecări de teren din pădure, unde au fost construite mai multe treceri şi au fost refăcute marcajele: „Am strâns în cinci zile de ecologizare aproximativ o sută de saci cu gunoi de toate felurile. Am îndepărtat obstacole ce puteau fi periculoase pentru biciclişti şi am amenajat cât am putut de bine treceri în zonele afectate de alunecările de teren” – declara înaintea evenimentului Adela Tarpan, unul dintre coordonatorii proiectului.
Vremea foarte bună şi fondul de premiere consistent (aproximativ 31.000 lei) au adus la startul competiţiei aproximativ 380 de participanţi şi alte sute de iubitori de mişcare în aer liber, care au umplut până la refuz platoul Muscel şi îndeosebi zona parcului Soceram. Printre câştigătorii „Câmpina Open MTB 2017” s-au numărat şi concurenţi din oraşul nostru, cum ar fi Mihai Anghel (locul I la categoria 30 – 39 ani/ traseu scurt), Dan Florin Caloianu (locul I la categoria 50 +/ traseu scurt) sau Teodor Giurgică (locul II la categoria 12 – 14 ani). 
Principal susţinător al premiilor, ca şi la ediţiile anterioare, OMV Petrom a asigurat fondul de premiere în bani (10.000 lei) pentru categoriile Elite, Junior Elite, General traseu lung şi General traseu scurt. De asemenea, fondul de premiere pentru categoriile de vârstă (traseu lung, traseu scurt, copii şi corporate), care a depăşit suma de 21.000 lei, a fost susţinut în mare parte tot de OMV, dar şi de Decathlon, Himalaya Adventure şi CityHunt.
Pe lângă premiile oferite câştigătorilor, toţi concurenţii au  putut participa şi la tombolele organizate după festivitatea de premiere. Printre premiile oferite, majoritatea produse de biking, s-au remarcat bicicleta MTB oferită de Ideal şi o canapea oferită de Lemet. Tricourile participanţilor şi ale voluntarilor, în valoare de 17.000 lei, au fost realizate şi anul acesta cu suportul firmei Lemet, susţinătorul principal al evenimentului, care a mai asigurat şi poarta de start, dar şi podiumul de premiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare