BREAKING NEWSȘtiri

Câmpina are, în sfârșit, un viceprimar!

Începând de azi, 31 martie, la șase luni distanță de la alegerile locale din septembrie 2020 și în urma multor tratative și poticneli politice, Câmpina are efectivul complet în executivul Primăriei. Alături de primarul independent Alin Moldoveanu, a venit începând de azi și viceprimarul Liviu Dumitrache (USR-PLUS), susținut și votat de majoritatea politică nou constituită în Consiliul Local formată din USR-PLUS, PNL, PMP și Cezar Grama din partea Partidului Verde, care și-a declarat public susținerea.


Liviu Dumitrache a fost validat cu 11 voturi în funcția de viceprimar în urma scrutinului organizat în ședința de Consiliu Local care a avut loc în această seară, în detrimentul contracandidatului său, Cosmin Raț (POL), care a obținut doar 5 voturi. Trei dintre cele 19 voturi exprimate au fost anulate.
Vă reamintim că pentru numirea sa în funcția de viceprimar, Liviu Dumitrache avea nevoie de 10 voturi, adică de o majoritate simplă. Cu toate acestea, în urma votului secret, a obținut, în mod surprinzător, susținerea a 11 dintre colegii săi consilieri.
În prima sa declarație după aflarea rezultatului, noul viceprimar a declarat: „Le mulțumesc pentru încredere celor care m-au votat și le mulțumesc și celor care nu m-au votat. Merg la Primărie să fac treabă și îi asigur pe toți colegii că vor găsi în mine un partener de dialog”.
Primarul Alin Moldoveanu l-a felicitat pe Liviu Dumitrache și s-a declarat mulțumit că, în sfârșit, s-a acoperit un mare gol în aparatul de lucru al administrației publice locale.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare