Astăzi părăsim bătrânul nostru continent, pentru a face o călătorie în Africa şi a vizita o ţară cu o istorie multimilenară – Egipt şi pe cel care înseamnă viaţă pentru ea: Nilul.
Aşadar, călătoria noastră începe cu zborul Bucureşti – Cairo şi după aproximativ trei ore aterizăm în capitala Egiptului, unde vom sta două zile. Fiind conducătorul grupului, sunt primul lângă uşa aeronavei, iar în momentul în care uşa se deschide şi păşesc pe scara ataşată avionului, un val de aer fierbinte îmi taie răsuflarea. Afară sunt peste 40 de grade. După formalităţile vamale şi de paşaport, ne îmbarcăm în autocarele cu aer condiţionat, unde şoferii ne aşteaptă cu băuturi răcoritoare de la gheaţă, contra cost, şi plecăm în turul oraşului. Observăm, cu surpindere, că în afară de ghidul şi şoferul nostru, în autocar se mai află un tânăr înalt, îmbrăcat în costum, pe sub a cărui haină se ghiceşte forma unei puşti mitralieră, celebrul Kalaşnicov. Este agentul de securitate, prezent în toate autocarele sau hotelurile importante, care face parte din Poliţia Turistică, având ca scop asigurarea securităţii turiştilor, măsură ce a fost luată în urma unor atentate ce au avut loc cu ani în urmă. Străbatem acest megalopolis cu peste 11 milioane de locuitori, uimiţi de traficul ce-l vedem în jurul nostru. Reguli de circulaţie nu prea există şi ţi se face milă uitându-te la un biet agent de circulaţie, îmbrăcat în alb, ce încearcă, fără mare succes, să facă ordine în mijlocul vacarmului de claxoane şi al traficului infernal. Maşinile poartă urmele “luptelor” avute cu celelalte maşini; rar vezi una nezgâriată. Autobuzele fără geamuri sunt arhipline cu oameni grămadă pe scări, urcând şi coborând din mers.
Autocarul nostru se îndreaptă spre colina de lângă Cairo, unde se află platoul Giza (Gizeh), cu celebrele sale piramide. (Despre Cairo, pe larg, într-un număr viitor). Vizităm piramida lui Keops (Khufu), facem poze şi coborâm în serpentine pe lângă celelalte două piramide spre Sfinx. De aici mergem spre fabrica de papirus, unde vedem procesul de fabricaţie, de la plantă la papirus, apoi vizităm o fabrică de parfumuri. Obosiţi, ne îndreptăm spre hotel, unde după un duş fierbinte binemeritat ne pregătim pentru turul de noapte, ce include o vizită la mausoleul fostului preşedinte, Anwar Sadat şi o cină la un restaurant pe malul Nilului, Hard Rock Cafe. Târziu în noapte ne întoarcem la hotel şi de la fereastra camerei mele, de la etajul 9, admir luminile şi panorama nocturnă a oraşului.
Ziua a doua este dedicată Muzeului Naţional de Egiptologie, cu cele peste 120.000 de exponate, inclusiv galeriile Tutankhamon, vizită ce ne ocupă toată dimineaţa, pentru ca după-amiaza să vizităm citadela cu Moscheea de Alabastru, Oraşul Morţilor şi Bazarul.
S-a făcut seară. Se simte briza Nilului, iar noi ne îndreptăm spre gara centrală, unde la ora 20.00 ne vom îmbarca în trenul ce ne duce, în noapte, spre Aswan, punctul de pornire al călătoriei noastre de trei zile pe Nil. Ajungem în gară cu o jumătate de oră înainte de plecarea trenului, prilej pentru mine de a privi ce se întâmplă în jur. Peronul este plin cu oameni îmbrăcaţi tradiţional (purtând, totuşi, o haină pe deasupra, întrucât începe să fie rece) sau ca noi, europenii, cu bagaje multe şi foarte voluminoase. Într-un capăt al peronului, doi soldaţi ce păzesc gara şi-au scos covoraşul, au pus armele alături şi îşi fac rugăciunea de seară.
S-a făcut ora 20.00 şi trenul intră încet în staţie. Căutăm vagonul de dormit şi odată suiţi, căutăm cuşeta ce ne va găzdui peste noapte. Cuşeta este foarte confortabilă, cu două canapele ce se transformă în paturi, un lavoar cu apă caldă şi rece, radio, iar un steward ne serveşte o cină caldă. Am în faţă un drum de 12 ore, aşa că încerc să dorm, dar nu prea reuşesc. Trenul are puţine opriri, dar la fiecare oprire sau pornire, frânele sunt gata să ne arunce din “pat”. Adorm într-un târziu şi sunt trezit de stewardul care îmi aduce micul dejun. Privesc afară pe fereastră la soarele care străluceşte cu putere. Mergem de-a lungul Nilului, trecând pe lângă mici sate sărăcăcioase, cu felahi ieşiţi la munca câmpului şi mai vedem când şi când oaze cu palmieri. La ora 8.00, după 12 ore, ajungem la Aswan, capătul liniei Alexandria – Cairo – Aswan. Câţiva hamali ne cară bagajele spre autocarul ce ne va duce în port, unde ne aşteaptă un vas de cinci stele, care ne va fi gazdă în următoarele trei zile. Vasul “Steaua Nilului”, asemenea celorlalte zeci de vase care fac croaziere pe Nil, arată foarte frumos, având toate dotările pentru a-ţi face călătoria cât mai plăcută şi confortabilă: cabine cu duş, restaurante, bar de noapte, magazine, iar pe puntea superioară o mică piscină şi un bar, unde la ora 17.00 se serveşte celebrul “Five o’clock Tea” (ceaiul de la ora 5). Suntem întâmpinaţi cu un cocktail de bun venit, după care facem un tur al vasului, apoi coborâm pe mal pentru o scurtă plimbare prin acest vechi oraş.
Aswan a fost dintotdeauna “poarta spre Africa”, locul unde caravanele de elefanţi aduceau din sud aur, parfumuri sau piei de animale, un centru comercial înfloritor, dar şi o importantă garnizoană militară până în secolul XIX. La începutul secolului XX, Aswan începe să devină, datorită climei sale, o destinaţie turistică hibernală pentru europeni. Dar pentru contemporani, numele de Aswan este legat de marele baraj ce s-a construit în imediata sa apropiere, între 1960 – 1971 şi care înseamnă “viaţă” pentru Egipt. Este socotit al doilea cel mai mare baraj ca mărime din lume, după Hoover din America; are o înălţime de 111 metri şi 35.000 de oameni au lucrat la construcţia lui, sub îndrumarea specialiştilor sovietici, cu fonduri sovietice, după ce Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au refuzat să ofere acest ajutor. În spatele barajului se află un lac de acumulare – Lacul Nasser – care are dimensiuni uriaşe: aproape 500 de kilometri lungime şi 35 km lăţime. “Lacul” poartă numele preşedintelui Gamal Abdeh Nasser, cel care în 1956 a naţionalizat Canalul de Suez. Construirea acestui baraj a însemnat o muncă “faraonică”, care a ridicat probleme dintre cele mai grele, ce au constat în mutarea unor monumente şi temple gigantice, de o importanţă capitală pentru omenire, monumente care altfel ar fi fost acoperite de apele uriaşului lac de acumulare.
Spaţiul nu-mi îngăduie să vorbesc pe larg despre efortul uriaş făcut de UNESCO pentru salvarea acestor monumente, aşa că voi menţiona doar faptul că au fost salvate peste 12 temple, dintre care unele – Philae, Abu Simbel – au fost dezasamblate bucată cu bucată şi reasamblate pe un teren mai înalt, ferite din calea apelor.
Barajul a însemnat enorm pentru Egipt, căci prin regularizarea cursului Nilului, s-a mărit suprafaţa agricolă a ţării, s-a dublat cantitatea de energie electrică, iar evaporarea apei din lacul Nasser a adus ploi într-o regiune foarte aridă.
După o plimbare pe bulevardul ce mărgineşte malul Nilului, ne întoarcem la vas. Luăm masa de prânz şi mergem în portul de mici ambarcaţiuni pentru o călătorie felucca pe Nil. Felucca este o mică ambarcaţiune cu o velă foarte înaltă, propulsată de vânt, care poate lua la bord între 10 şi 20 de persoane. Ne începem călătoria trecând pe lângă insula Elefantină, numită aşa datorită stâncilor sale de granit cenuşiu ce seamănă cu o cireadă de elefanţi, trecem pe lângă hotelul “Vechea Cascadă”, unde se petrece o parte din acţiunea romanului “Moarte pe Nil” al Agathei Christie, pentru ca apoi, traversând fluviul, să ajungem pe o insulă – Insula lui Kitchener – unde se află o splendidă grădină botanică şi un parc dendrologic ce acoperă întreaga insulă. Horatio Kitchener a condus Egiptul în numele Marii Britanii şi fiind pasionat de horticultură a transformat insula, după 1890, aducând aici specii din multe părţi ale lumii. Ne plimbăm pe aleile umbroase şi ne aşezăm pe o bancă, pe malul apei, îmbătaţi de frumuseţea apusului de soare. Coborâm apoi spre felucca ce ne aşteaptă, făcându-ne cu greu drum printre comercianţii ambulanţi ce vând brăţări nubiene, cercei sau salbe din diferite esenţe de lemn frumos mirositoare. Cumpărăm câteva salbe, ce într-adevăr îşi păstrează mirosul timp îndelungat şi traversăm din noul Nilul, în lumina apusului ce se oglindeşte în apă. Ajungem mai târziu la ceaiul de la ora 5 şi după o scurtă plimbare pe covertă, ne aşezăm în fotoliile confortabile pentru a ne savura ceaiul aromat. După o vreme, coborâm la cabine pentru a ne schimba, întrucât ţinuta decentă este ogligatorie la masa de seară.
Şi pentru că este păcat să te închizi în cabină, când sunt atâtea lucruri de văzut, ne punem o vestă, căci este destul de răcoare şi mergem să vizităm un Souq (piaţă). Păşim de-a lungul bulevardului până în apropierea gării unde am debarcat dimineaţă, iar în faţa noastră se deschide o stradă lungă de peste un kilometru, puternic luminată de magazine şi tarabe de tot felul. Souq-ul este obişnuitul bazar întâlnit în multe ţări, asemănător celui din Istanbul. Mergem agale, făcând şi aici faţă cu greu insistenţelor negustorilor e a cumpăra ceva din varietatea uimitoare a celor expuse.
S-a făcut târziu şi pentru că şi mâine e o zi, vorba lui Scarlet O’Hara în “Pe aripile vântului”, ne întoarcem pe vasul nostru frumos luminat şi urcăm pe punte pentru a ne bucura de oglindirea lunii în apa Nilului, după care mergem la culcare. Noapte bună!
Alex. Blanck
În nr. viitor: Abu Simbel, Philae – comori ale umanităţii, salvate!
