Știri

Călător prin lume. Budapesta şi podurile sale

Astăzi, dragi cititori, vă invit să vizităm împreună unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, capitala Ungariei – Budapesta.
Pentru aceia dintre dvs. care au văzut această metropolă, sunt sigur că acest articol va fi un bun prilej de a revedea cu ochiul minţii cele întâlnite acolo.
Pornim, aşadar, la drum şi din Câmpina, după un drum de 800 km, ajungem la Budapesta.
Capitala Ungariei este situată pe ambele maluri ale Dunării, la ieşirea acesteia în Câmpina Panoniei. La origine a fost o aşezare celtică numită Akynk (cetate cu apă multă). În epoca romană devine reşedinţa Panoniei Inferioare, pentru ca mai târziu, slavii aşezaţi aici să-l numească Pesta. După distrugerea sa în 1241, regele Bela al IV-lea construieşte pe malul drept al Dunării, în faţa Pestei, castelul Buda şi mută capitala de la Esztergam la Buda, pentru ca în 1361 aceasta să devină capitala Ungariei. Sub împăratul Sigismund de Luxemburg este reşedinţă imperială, pentru ca apoi, sub Matei Corvin, să cunoască o perioadă de înflorire. După bătălia de la Mohács (1526), Pesta şi apoi Buda (1541) sunt cucerite de turci şi transformate în paşalâcuri. Ocupaţia otomană se va termina în 1686, când atât Buda cât şi Pesta sunt ocupate de habsburgi, pentru ca în 1703 Pesta să devină oraş imperial.
Un moment important în istoria oraşului, când trei foste oraşe istorice – Buda, Pesta şi Obida – se unesc, este anul 1873, când oraşul capătă numele de Budapesta, capitala Regatului Ungariei. Ajungând în timpuri mai recente, trebuie spus că în perioada celui de-al doilea război mondial, Budapesta a fost în mare parte distrusă şi eliberată mai apoi, în 1945, de armatele sovietice şi române. Distrugeri au mai existat şi după război, în toamna anului 1956, când oraşul a avut de suferit în urma luptelor de stradă purtate de revoluţionarii maghiari conduşi de Imre Naghi împotriva ocupanţilor sovietici, dar oraşul se reconstruieşte rapid şi devine din ce în ce mai frumos şi mai interesant.
O vizită prin Budapesta
Scriam, puţin mai sus, că oraşul este împărţit în două de Dunăre. Malul drept, Buda, este o colină de aproximativ 500 m, o zonă verde, în principal rezidenţială, în timp ce malul stâng, Pesta, este o terasă deschisă spre Câmpia Panoniei, o zonă comercială de un mare interes turistic. Aşadar, vă propun să începem periplul nostru budapestean din Piaţa Eroilor sau Piaţa Milenarilor. Pentru a ajunge, trecem pe lângă ambasada ţării noastre, pe lângă vechiul stadion, Nepstadion, cel mai mare până în acest an, când s-a construit unul nou, de 65.000 de locuri, purtând numele legendarului fotbalist Ferenc Puskás. Intrăm pe un bulevard larg, asemănător cu Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti, Bulevardul Dózsa György (Gheorghe Doja) şi ajungem într-o piaţă largă, având în centrul ei Monumentul Eroului Necunoscut, cu o columnă înaltă de 35 m în spatele său, avându-l în vârf pe Arhanghelul Gabriel ţinând în mână Crucea Lorenna şi Coroana Sfântă a Ungariei. La baza monumentului se află şapte căpetenii ungare călare şi figurile alegorice ale Păcii, Războiului, Cunoştinţelor, Muncii, Bunăstării şi Gloriei. Pe fundalul pieţei, în două semicercuri, în nişte nişe, se află figurile a 14 regi, prinţi sau oameni de stat maghiari ce au marcat istoria milenară a Ungariei. Monumentul a fost ridicat în 1896, cu ocazia împlinirii unui secol de existenţă a statului maghiar. În două nişe vedem statuile a două figuri istorice legate de istoria noastră: Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin.
Ieşim din piaţă şi în faţa noastră se deschide unul dintre cele mai frumoase bulevarde, Andrassy, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, purtând numele contelui Andrassy, fost prim ministru. Bulevardul este flancat de clădiri de o mare frumuseţe, adevărate mici palate. Nu este de mirare că majoritatea lor sunt ocupate de ambasade sau de sediile unor companii internaţionale. Admirăm construcţiile în stil baroc, trecem pe lângă clădirea Operei, construită între 1875 – 1884, foarte asemănătoare, la exterior, cu Opera din Viena, care are pe frontonul de la intrare statuile lui Ferenc Liszt şi Ferenc Erkel şi curând ajungem pe malul Dunării. Facem apoi dreapta şi ajungem în faţa Parlamentului Ungar, cu o arhitectură foarte asemănătoare Parlamentului Britanic. Clădirea, construită între 1885 – 1904, este una dintre cele mai frumoase şi mari clădiri parlamentare din Europa. Admirăm cele 88 de statui ale unor regi, prinţi şi căpetenii, stemele diferitelor regiuni ce înconjoară clădirea şi mergem mai departe traversând podul Margit (Margareta) pentru a ajunge pe insula cu acelaşi nume, un “plămân” budapestean de 140 de hectare, ce se întinde sub forma unei uriaşe litere Y între podul Arpad, cel mai lung pod (2 km), primul în aval şi podul Margit. Insula adăposteşte numeroase baze sportive, ştranduri cu ape termale, hoteluri, grădini japoneze, arbori seculari şi mici cascade. Ne odihnim pe o bancă, în aerul proaspăt al insulei şi ne întoarcem pe “Corso” – promenada de-a lungul Dunării. Admirăm din nou Parlamentul şi ne oprim în faţa “Podului cu Lanţuri” (Lanchid). Dintre cele opt poduri ale Budapestei, acesta este socotit cel mai frumos, fiind pe drept cuvânt, o emblemă a capitalei. Situat în faţa castelului regal din Buda, podul a fost terminat în 1848 şi refăcut în 1949. Are o lungime de 375 m şi la ambele capete are câte doi lei impunători, cu gurile deschise, prilej pentru noi să observăm că cel ce i-a creat a uitat să le pună şi limbile în gură. Traversăm podul, privind vaporaşele ce trec pe sub noi şi la capătul celălalt ajungem într-un sens giratoriu ce marchează kilometrul 0 al Ungariei. Iată-ne ajunşi pe malul drept, de unde luăm un teleferic ce ne duce, în cinci minute, pe înălţimea Budei, unde se află vechiul Palat Regal.
Palatul Regal ce domină oraşul a fost construit de-a lungul unui secol şi distrus, aproape în întregime, în ianuarie 1945. A fost curtea regală a dinastiilor de Anjou, Luxemburg sau Habsburg şi între 1458 – 1485, curtea regală a lui Matei Corvin. Palatul a fost refăcut cu greu după război, dar astăzi adăposteşte centre de conferinţe, săli de expoziţie, o bibliotecă şi un teatru. Ne plimbăm prin largile curţi interioare şi admirăm fântâna cu un grup statuar înfăţişându-l pe Regele Matei (Mathias Corvinus) la vânătoare, statui deosebit de expresive, care îţi dau impresia că şi tu, simplu privitor, participi la această vânătoare. Puţin mai departe, grupuri de turişti fac poze în faţa impunătoarei statui ecvestre a Prinţului Eugeniu de Savoia sau cu panorama oferită de Dunăre şi de Pesta. Trecem pe lângă fortificaţiile din secolul al XIV-lea şi ne plimbăm pe străzile cartierului ce poartă încă parfumul şi pecetea vremurilor trecute şi care constituie Buda medievală. A locui în acest cartier este un privilegiu ce nu poate fi cuantificat în bani. Admirăm decoraţiunile exterioare diferite de la o casă la alta şi ajungem în faţa “Bisericii lui Matei”, locul de încoronare al tuturor regilor maghiari şi biserica în care Matei Corvin s-a căsătorit cu Beatrix de Aragon în 1476. Biserica poartă numele lui Matei Corvin pentru că în 1470 el a ordonat construirea turlei ce se înalţă semeţ spre cer. Trebuie    menţionat că Matei Corvin este socotit unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei, iar domnia sa drept o perioadă de maximă înflorire a statului.
Câţiva zeci de metri mai departe vedem o altă statuie ecvestră, statuia Regelui Ştefan cel Sfânt, creşinizatorul maghiarilor şi în spatele ei celebrul “Bastion al Pescarilor”, un zid de apărare medieval, astăzi un simbol al oraşului, de unde ai o panoramă splendidă a oraşului. Legenda spune că numele vine de la faptul că în Evul Mediu, această parte a oraşului a fost apărată de pescari. Locul este în permannţă plin de turişti ce se plimbă de-a lungul zidurilor, fac poze sau frecventează, în special după căderea întunericului, zecile de cafenele, restaurante sau cluburi de noapte. Aşa cum citeam într-un ghid al Budapestei, se pare că pentru majoritatea îndrăgostiţilor, primul sărut s-a petrecut pe treptele sau sub arcadele Bastionului. Dar pentru că, din păcate, nu mai suntem la vârsta primului sărut, ne limităm la legendă şi coborâm încet drumul şerpuitor ce duce spre cel mai elegant pod al Budapestei: podul Elizabeta (Erzsebet Hid). Ridicăm privirea şi în dreapta noastră, pe colina Gellert (235 m), vedem Statuia Libertăţii, înaltă de 35 m, ridicată în 1947, ce domină această parte a oraşului. Colina poartă numele unui tânăr veneţian, Gerardus, ce a plecat spre Ţara Sfântă. Ajuns în Ungaria, a început să propovăduiască creştinismul, iar regele Ştefan i-a încredinţat educaţia fiului său, Imre. După moartea regelui, într-un accident de vânătoare, duşmanii creştinării Ungariei, l-au pus pe Gerardus, pe care ungurii îl numeau Gellert, într-un butoi şi l-au rostogolit în Dunăre, în 1046. Statuia sa poate fi văzută la poalele colinei, la un capăt al podului Elizabeta. Podul, graţios şi elegant, este o încântare pentru ochi. Îl treversăm şi avem în faţă una dintre axele principale ale oraşului – Bulevardul Rakoczi, cel ce duce până la gara Keletti, poarta principală feroviară a oraşului. Şi dacă tot suntem în această zonă a oraşului, nu putem să nu vizităm una dintre cele mai populare străzi comerciale ale Budapestei – Váci Utca (strada Vaţi), cu magazine care oferă mărfuri de tot felul, de la parfumuri franţuzeşti şi porţelanuri, până la cosmetice şi îmbrăcăminte. Un farmec aparte au şi farmaciile, care şi-au păstrat mobilierul vechi, ce poate fi văzut astăzi doar în muzee.
Pe lângă toate aceste lucruri, trebuie să adăugăm că Budapesta este şi o mare staţiune balneară, renumită din cele mai vechi timpuri pentru calitatea apelor sale termale. Şi dacă despre izvoarele termale din insula Margareta am pomenit, haideţi să traversăm podul Libertăţii (Szabadsag) pentru a  ajunge în faţa complexului balnear Gellert, ce include splendidul hotel şi băile cu acelaşi nume, printre cele mai grandioase din Europa. Frumuseţea acestor băi, construite în 1913, este dată de construcţia Art Nouveau, de mozaicurile încântătoare, de sculpturile şi vitraliile sale.
S-a făcut târziu şi după o zi plină parcă simţim nevoia unui vin bun, aşa că ne întoarcem pe acelaşi pod al Libertăţii în Pesta. La picioarele podului Elizabeta, imediat în dreapta, intrăm în renumita tavernă “Crama lui Matei” (Mathias Pincze) şi facem o degustare de vinuri Tokay, însoţită de muzica unui taraf. Ieşim de aici târziu în noapte şi oraşul, feeric luminat, ne apare parcă mai frumos decât ziua.
Petrecând o zi întreagă în Budapesta înţelegem de ce mulţi numesc metropola “Perla Dunării” şi de ce, în timpul domniei lui Matei Corvin, umaniştii italieni spunea că “Florenţa este cel mai frumos oraş din câmpie, Veneţia cel mai frumos oraş pe apă şi Buda cel mai frumos oraş între dealuri”.
P.S. După cum ştiţi, pe 11 octombrie, naţionala de fotbal a ţării noastre joacă cu Ungaria şi de aceea am ales acum să scriu despre Budapesta. Următorul meci va fi cu Finlanda, aşa că urmând echipa naţională şi urându-i succes, vom scrie în numărul viitor despre: “Helsinki – capitala ţării celor o mie de lacuri”.
Alex. BLANCK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare