Reprezentanţii Fundaţiei „Dr. Dinu” au solicitat şi au primit un nou termen, ultimul, pentru eliberarea definitivă a spaţiului de pe Bd. Culturii
31 martie, ora 14.00, era termenul până la care Fundaţia „Dr. Dinu” trebuia să elibereze spaţiul de pe Bulevardul Culturii, unde a funcţionat din anul 1975. Reprezentanţii Fundaţiei nu au reuşit să finalizeze evacuarea spaţiului, în ciuda faptului că s-a lucrat intens. „Ne-am dat toată bunăvoinţa, am dus cea mai mare parte a bunurilor, le-am înghesuit prin vreo două garaje… Mi s-a rupt sufletul pentru multe dintre lucrurile de aici, care însemnau mai mult decât o viaţă de om, pentru că era vorba de viaţa şi memoria tatălui meu, dar şi de toată viaţa mea. Nu ne-am putut încadra în termenul fixat de executorul judecătoresc, dar am discutat cu reprezentanţii Primăriei şi le-am solicitat o nouă amânare pentru a încheia noi, fără circ şi tărăboi, eliberarea spaţiului”, ne-a declarat dr. Adrian Dinu, preşedintele Fundaţiei.
Şi s-a găsit înţelegerea necesară. Şeful Biroului Juridic din cadrul Primăriei Câmpina, Iulian Anton, ne-a precizat că „împreună cu executorul judecătoresc ne-am deplasat la faţa locului, am constatat buna credinţă a reprezentanţilor fundaţiei, care, într-adevăr, au eliberat deja cea mai mare parte a spaţiilor din imobilul respectiv, şi – după o consultare telefonică şi cu primarul Horia Tiseanu – am fost de acord să-i prelungim termenul până la care trebuie să elibereze complet spaţiul până luni, 11 aprilie”.
Cel mai probabil, atunci se va pune capăt şi acestei telenovele. Următorul pas va aparţine municipalităţii, care va trebui să ia o decizie în privinţa folosirii acestui spaţiu.