Prima conferinţă de presă a campaniei electorale a fost susţinută de liderii PD-L, preşedintele partidului, Horia Tiseanu, şi candidaţii acestei formaţiuni politice – Georgică Severin (Senat) şi Florin Anghel (Camera Deputaţilor).Chiar dacă Horia Tiseanu a apreciat – ca primar – că “actuala campanie se desfăşoară civilizat”, Anghel şi Severin au ieşit la atac, principala “ţintă” fiind Ioan Simion. Inclusiv Severin, care nu se luptă direct cu Simion, a ţinut să-l atace, poate chiar în termeni mai duri decât a făcut-o Anghel, contracandidatul direct al lui Ioan Simion.În acest sens, Florin Anghel a declarat: „Am regăsit integral textul programului meu electoral la un contracandidat. Era un program pe care l-am făcut cu multă trudă, pentru că pârghiile individuale ale unui parlamentar nu sunt atât de importante. Ei bine, unul dintre oamenii din echipa mea de campanie, care între timp a ajuns la alt partid, în altă echipă de campanie, m-a surprins văzând că foloseşte integral textul programului meu electoral. Este vorba inclusiv de staţiunea turistică de la Secăria, care se va construi pe un teren privat. I-am întrebat şi eu pe oamenii mei, dacă au vândut între timp terenul. Nu l-au vândut. Îmi pare rău că un om care intră în politică o face printr-un plagiat. Ar trebui să emane prin inteligenţa proprie lucruri interesante pentru alegători”. La rândul său, Georgică Severin a completat: „În această campanie se întâmplă un lucru foarte interesant. Alianţa care se spune că nu există între PSD şi PNL este extrem de vizibilă. Asistăm la o trădare de neimaginat a propriilor colegi de partid, din partea acestor formaţiuni, pentru că PNL îl sprijină pe Georgică Diaconu, iar PSD pe Ioan Simion, iar asta – repet – în detrimentul propriilor candidaţi. Simion este mult mai apropiat de social-democraţie decât de liberalism. Şi toate acestea pentru că mogulii petrolului vor să controleze zona de nord a judeţului. Liviu Ilaşi este omul de casă al lui Patriciu, iar Simion este invenţia politică a lui Patriciu, firma Confind fiind unul dintre contractorii Petromidia, pentru realizarea unor rafinării în spaţiu ex-sovietic”.Să fie aceste atacuri tocmai semnul că democrat-liberalilor, şi în special lui Florin Anghel, le este frică de Ioan Simion?! Pare o explicaţie logică la această ieşire bruscă în faţa presei, după o linişte prelungită…În afara acestor atacuri, democrat-liberalii au ţinut să sublinieze că numai PD-L are ambii candidaţi – pentru Senat şi Camera Deputaţilor – din Câmpina, iar la întrebarea cu cine va face PD-L viitorul guvern, răspunsurile au fost următoarele: “Aş prefera un guvern PD-L cu PNL, fără gruparea Tăriceanu, care este legată ombilical de PSD” (Georgică Severin) şi “Dacă nu se poate un guvern numai cu PD-L şi minorităţi, inclusiv UDMR, atunci varianta cu PNL, fără gruparea Tăriceanu, este cea mai bună soluţie. În fapt, se conturează o luptă clară între Băsescu, pe de o parte, şi Voiculescu, Năstase, Tăriceanu, pe de altă parte. În plus, cu siguranţă vor exista multe «trădări» la votul de investitură a noului Guvern” (Florin Anghel). De asemenea, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a precizat că “PNDC este un partid de centru-dreapta, de orientare populară, şi pentru că o candidatură din partea acestui partid n-ar fi avut, practic, nici o şansă, am ajuns la această soluţie”. Să fie, oare, singurul motiv?!
Dând dovadă de eleganţă,
Ioan Simion nu răspunde atacurilor lui Anghel şi Severin
După ce miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, candidaţii PD-L Florin Anghel (pentru Camera Deputaţilor) şi Georgică Severin (pentru Senat) l-au atacat dur pe candidatul PNL la Camera Deputaţilor, l-am contactat pe Ioan Simion pentru a afla şi punctul său de vedere. Am descoperit, însă, un om care nu este dispus să-şi păteze demnitatea răspunzând unor asemenea atacuri, un om care a respins ferm, dar cu eleganţă, orice… bălăcăreală şi care dovedeşte încă o dată că-şi ţine promisiunile, pentru că a promis că nu va răspunde nici unui atac şi nu va ataca pe nimeni.“Am spus de la bun început – a afirmat Ioan Simion – că nu voi răspunde la nici un fel de atac, indiferent din partea cui vine şi indiferent ce se spune. Mai ales atunci când este vorba de nişte invenţii pe care eu le socotesc inutile, care nu mă afectează cu nimic şi care nu au nici un fel de legătură cu mine. Oamenii care mă cunosc ştiu că am lucruri mult mai importante de făcut decât să răspund la tot felul de năzbâtii. Ce să fac? Unul să arunce cu noroi şi eu să mă tot dezvinovăţesc şi să pierd o grămadă de timp demonstrând că orice atac la adresa mea nu are nici un fel de suport real?! Nu, nu fac aşa ceva”.
Virgil Guran:“Nu mă cobor să răspund la aşa ceva”
Şi Virgil Guran, directorul de campanie al lui Ioan Simion a fost atacat, fiind acuzat de plagierea programului electoral al lui Florin Anghel. Chestionat asupra acestei dispute, Virgil Guran ne-a declarat: “Eu nu sunt un om politic, aşa că nu mă cobor să răspund la aşa ceva”.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!