Patronatul Serviciilor Publice din România organizează şi în acest an mai multe vizite profesionale şi schimburi de experienţă pentru reprezentanţii administraţiilor publice locale. Pentru 2011 sunt programate câteva deplasări externe din delegaţiile cărora vor face parte şi consilieri câmpineni, precum şi angajaţi ai Primăriei, după cum urmează: vizită profesională şi schimb de experienţă pe tema „Modul de funcţionare a asociaţiilor intercomunale din Franţa”, Angouleme Rouillac, 17 – 24 iulie, unde vor pleca consilierii Elena Albu, Viorel Bondoc, Monica Clinciu, Mihaela Neagu Petrovici, Enache Dragomir, Adrian Piţigoi, Viorica Dumitrescu, Gena Preda şi doi reprezentanţi ai Primăriei; Şcoala de Vară pentru autorităţile locale şi operatorii de servicii publice, cu tema „Eficientizarea actului de administraţie prin modernizarea întreprinderilor publice locale şi dezvoltarea parteneriatului public-privat”, Grecia – Alexandroupolis, 28 august – 3 septembrie, unde vor pleca viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Marian Dulă, Horaţiu Zăgan şi doi reprezentanţi ai Primăriei.



Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!