Adâncimea euro-faliei

Expertiza lui Armand Goşu asupra întregului spaţiu ex-sovietic este incontestabilă, ea fiind o remarcabilă acumulare în timp, de-a lungul a mai bine de două decenii. În primul rând este extrem de important să vorbeşti limba respectivă şi să fi trăit în acel spaţiu, pentru că dacă te poţi referi la anumite evenimente istorice consultând bibliografii (iar despre Rusia cele occidentale sunt foarte bogate, având în vedere interesul pe care l-a suscitat acest spaţiu în perioada Războiului Rece, când şi autorităţile occidentale încurajau şi finanţau studiul duşmanului tocmai pentru a-l cunoaşte mai bine şi, eventual „a-i ghici” mutările), nu acelaşi lucru îl poţi face pentru a desluşi tendinţele politice prezente. Îmi aduc aminte cum, acum câţiva ani, vizitând redacţia Revistei 22, în perioada când Armand Goşu era redactor-şef, l-am regăsit, pedant, în faţa unei ceşti de ceai, pregătindu-şi meticulos pipa, ascultând cu atenţie un discurs în limba rusă, transmis de un post de radio moscovit, care mie şi altor 99% dintre români nu ne-ar fi spus nimic (occidentalii încă se miră cum noi, românii, nu cunoaştem nici o iotă din limba rusă, însă această rezistenţă la deprinderea limbii ruse are explicaţii istorice; ţin minte şi cum tatăl meu, chiar dacă teoretic a studiat limba lui Gogol şi Puşkin mai bine de zece ani, chiar şi la Politehnică, tot nu reuşea să reproducă mai mult de zece-douăzeci de cuvinte, singurele pe care le ştiu şi eu în limba rusă!) Din nefericire pentru întreaga regiune, acţiunile politice ale preşedintelui rus Vladimir Puţin, nu numai că au distrus – uneori sângeros – ultimele elemente ale incipientei democraţii ruseşti, apărute după 1991, dar au destabilizat profund şi durabil mai ales zona ex-sovietică (se uită acum, dar Putin şi-a făcut mâna distrugând Cecenia în cel de al doilea război ruso-cecen unde şi-a instalat un vasal medieval). De aceea expertiza unor specialişti, care nu numai că au cunoştinţe ample despre istoria Rusiei (Armand Goşu are un doctorat în istorie la Universitatea din Moscova), dar  urmăresc dinamica politică din prezent, este vitală pentru orice stat situat geografic în estul Europei şi nu în apropierea Lacului Victoria din Africa de Est. Faptul că România a folosit mult prea puţin expertiza istoricului şi analistului de origine câmpineană, este o altă poveste, care ne depăşeşte (Armand Goşu a fost consilier al ministrului pentru fostul spaţiu ex-sovietic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe doar în perioada 2010-2011, înainte de anexarea Crimeei şi războiul din estul Ucrainei), însă toată lumea ştie că nu meritocraţia caracterizează România. 

Volumul „Euro-falia” [1] reuneşte articolele apărute în perioada 2014-2016 atât în Revista 22 cât şi pe platforma Contributors.ro. Volumul este bine structurat în trei mari capitole, cel mai amplu fiind dedicat evoluţiilor sinuoase din Ucraina (cu care România are legături la fel de oscilante), alte două axându-se asupra Republicii Moldova şi Siriei. Numitorul comun este alcătuit, evident, din intervenţiile Rusiei lui Putin, uneori la nivel deschis militar, precum în Ucraina şi Siria, alteori mai bine mascate-camuflate, precum în Republica Moldova (şi nu numai). 

În prefaţă, fostul ministru de externe, Teodor Baconschi explică foarte pertinent de ce este important să fim atenţi şi, din când în când, să ne aruncăm un ochi şi către Est. „E nevoie să-ţi cunoşti regiunea cu fineţe şi obiectivitate. Nu ajunge să speri că totul va fi bine. Ai interesul de a concentra în felurite rezervoare de gândire sursele şi resursele unei cunoaşteri care să ia în calcul toţi factorii premergători unei decizii politice valabile: Ce vor face vecinii în următorii câţiva ani?” Şi, în continuare, fostul ministru de externe punctează: „România trăieşte, din nefericire, un perpetuu dezechilibru între cunoaşterea intelectuală acordată Occidentului, adică statelor aflate la vest de ea şi, respectiv, Orientului, adică statelor răsăritene (re)apărute pe ruinele colosului sovietic, dispărut prin implozie, în 1991”.

Adâncimea euro-faliei este un subiect fierbinte şi, la un anumite nivel, descoperim chiar mai multe falii europene, formulate în ultimii doi-trei ani atât între ţările din afara Uniunii Europene, dar care fac eforturi disperate să se apropie de U.E. (precum Ucraina, Rep. Moldova până recent sau Georgia), cât şi falia comunitară între Europa vestică şi un front al reacţiunii faţă de Bruxelles (şi ideea de democraţie occidentală) format din Ungaria şi Polonia (cine s-ar fi aşteptat la această frondă din partea unora din elevii fruntaşi ai Estului acum zece ani?) pe ale căror urme, tenace, tinde să calce şi România (unde lupta încă este aprigă). Nu putem spera decât ca efectele euro-faliei să ne afecteze cât mai puţin dar, între timp, ar trebui să alocăm mult mai multe energii şi resurse pentru cunoaşterea spaţiului aflat în vecinătatea noastră imediată, iar cartea lui Armand Goşu intervine punctual chiar la acest nivel. Paradoxal, dar perfect româneşte, se preconizează înfiinţarea sinecurii numită Institutul Levantului, dar nu se întrevede apariţia unui institut pentru studii răsăritene/ estice. Poate că prin Siria vom afla ce se întâmplă în Ucraina. 

Codruţ Constantinescu

1) Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2016 prefaţă de Teodor Baconschi, cu desene de Dan Perjovschi.

Cu Armand Goşu câmpinenii vor avea ocazia să se întâlnească 

vineri, 22 decembrie, la a doua ediţie a Conferinţelor Culturale LEMET.