Actuala directoare a Colegiului „Nicolae Grigorescu” este strănepoata primului director al liceului

Dacă la nașterea României Mari, primul dintre miniștrii țării era marele om politic Ionel I.C. Brătianu (conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe), la 100 de ani de la unirea tuturor românilor între granițele bine meritate istoric ale unui stat unitar, suveran și indivizibil, Guvernul României a ajuns să fie condus de Viorica Dăncilă, complet diferită de predecesorul ei de acum un secol; și asta nu doar pentru că este femeie, ci pentru că este… ne este și rușine să mai spunem cum, pentru că ne este teamă să nu roșească hârtia de imprimantă sau de ziar. Dacă la nivel guvernamental, arcul de timp al Centenarului Marii Uniri se sfârșește în mod absolut nefericit la „tanti Veorica” (cel mai bun exemplu despre ce li se poate întâmpla elevilor cărora nu le place cartea, dar care aleg să îmbrățișeze ulterior politica fără principii și studii solide), nu același lucru se poate spune și despre veacul care a trecut peste Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. 

În zilele noastre, directoarea liceului, Roxana Stan, este strănepoata primului director al celei mai titrate unități de învățământ din Câmpina. După terminarea Liceului Pedagogic din Ploiești, promoția 1982, Roxana Stan a terminat Facultatea de Geografie din Universitatea București (specializarea geografie-franceză). La început, a predat la Liceul Forestier, apoi a avut o fracție de normă la Grigorescu. După ce s-a vacantat postul de la catedra de geografie prin ieșirea la pensie a fostului titular, în urma câștigării unui concurs de ocupare a postului respectiv, în 1994, Roxana Stan a ajuns profesoară de geografie cu normă întreagă la Liceul Grigorescu. A avut performanțe bune cu elevii, în anul 2007 unul dintre elevii săi câștigând Premiul I la Olimpiada Națională de Geografie. Cadru didactic bine pregătit și iubit de elevi, administrator iscusit, profesoara de geografie Roxana Stan caută să calce pe urmele ilustrului ei înaintaș. Și de multe ori reușește foarte bine acest lucru. Recent, am stat de vorbă cu doamna directoare despre strămoșul ei celebru, despre cum arăta liceul Grigorescu acum multe decenii. 

Scurt istoric

Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” a fost înființat în anul 1919 ca liceu mixt, primind în anul 1930 numele Liceul ”Dimitrie Barbu Știrbey”. În anii 1930 se va împărți în „Liceul de fete” și „Liceul de băieți”, pentru ca, în 1948, să redevină liceu mixt. Măsurile din perioada comunistă au influențat adânc dezvoltarea lui ulterioară, din 1957 purtând numele pictorului Nicolae Grigorescu. Această schimbare a durat până în 1972, atunci când a devenit Liceul de Matematică-Fizică Nicolae Grigorescu, titulatură schimbată la rândul ei în Liceul Industrial numărul 5 (din 1982). După 1989, Liceul a redevenit teoretic, pentru ca în 1999 să devină colegiu național.

O ascendență ilustră

Primul director al actualului Colegiu Național „Nicolae Grigorescu” a fost profesorul de fizică Ștefan Popescu, un tip înalt, impunător, cu o vorbă blândă, dar exigent atât în procesul de învățământ, cât și în treburile administrative ale instituției. A fost numit prin decret regal, în septembrie 1919, iar porțile liceului s-au deschis în 15 octombrie, în același an. Așa că discuția noastră este bine venită, deoarece nu peste mult timp va fi 15 octombrie și vom împlini 99 de ani de la inaugurarea școlii. 

„Centenarul liceului îl vom sărbători la anul, în octombrie. Era prima școală mixtă medie de pe Valea Prahovei. Puterea economică a așezării a adus mari industriași în zonă, persoane preocupate de educația copiilor lor. Aceștia au făcut intervenții pe la minister  pentru înființarea liceului. Au fost adrese trimise din partea Primăriei Câmpina, dar și din partea unor importanți oameni de afaceri. După înființarea liceului, este adus ca director un om de-al locului, cumva. Este vorba despre profesorul Ștefan Popescu. Născut în anul 1885, el era unul din cei cei doi fii ai preotului din Provița de Jos, Grigore Popescu, care a slujit în biserică 51 de ani. Părintele Grigore s-a îngrijit să îi dea pe cei doi băieți ai săi la școală. Unul a făcut teologia (seminar la Buzău și apoi facultatea), iar celălalt a urmat cursurile Liceului Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, pentru ca ulterior să facă Facultatea de Fizică-Chimie a Universității București. După facultate, acesta din urmă a lucrat preparator în Universitate, și de acolo a fost adus la Câmpina, să conducă primul liceu al orașului, la 34 de ani, o vârstă la care profesorii nu prea aveau funcții administrative. Așa a ajuns Liceul ”Dimitrie Barbu Știrbey”, cum se numea la început Liceul Grigorescu, să aibă un director așa de tânăr. A locuit tot timpul în clădirea care se găsea în mijlocul curții liceului, acolo unde mult mai târziu stăteau profesorii de sport, lângă magazia cu materiale sportive. Preotul Grigore venea din Provița călare ca să-și vadă fiul, pe Ștefan, ajuns director de școală a Câmpina. Celălalt fiu al său, Haralambie, era preot stavrofor la Biserica Sfinții Voievozi din București, cu dese plecări în străinătate, cu specializări în Franța. El a fost autorul manualelor religioase din acea epocă. Preotul Grigore a avut și două fete. Și pe ele le-a dat la școală, deși, pe vremea aceea, fetele, mai ales cele de la țară, nu prea erau încurajate să studieze. Pe una dintre ele o chema Elena și era străbunica mea. Deci eu sunt strănepoata primului director al acestei școli de la sora lui, Elena. Este de admirat stră-străbunicul meu, părintele Grigore, un om simplu, totuși, fără multă carte, pentru cum  s-a îngrijit ca toți copiii lui să fie bine educați.  Ștefan Popescu a fost director aproape 20 de ani, până în 1938, după care a continuat să predea elevilor liceului. După venirea regimului comunist, nu a mai rămas în școală, comuniștii considerând că avea origine nesănătoasă și orientări liberale. A dus ulterior o însemnată activitate de alfabetizare la Uzina Poiana”, ne povestește doamna profesoară Roxana Stan.

Mărturii despre trecutul liceului

La aniversarea împlinirii a 75 de ani de la înființarea liceului, în 1994, profesoara Roxana Stan a avut prilejul să  întâlnească, în cadrul unei revederi, dascăli ai liceului care au fost contemporani și chiar colegi cu profesorul Ștefan Popescu, primul director al școlii. „M-am întâlnit atunci, printre alții, cu domnișoara Nicolau, profesoară de limba franceză a liceului în perioada interbelică. I-am spus că sunt strănepoata lui Ștefan Popescu și atunci mi-a zâmbit și m-a îmbrățișat. «Aoleu, ești strănepoata lui Fănică! Mi-l aduc aminte. Ce om deosebit». Și în cartea lui Edward Geller este pomenit nea Fănică. Toată lumea din Câmpina îl știa pe fratele străbunicei mele drept nea Fănică. Toți cei care l-au cunoscut mi-au spus că era înalt, zvelt (sunt trăsăturile familiei), gospodar și exigent în tot ce făcea. Era fiu de preot, deci cred că nu trebuie să vă spun ce educație primise acasă și de ce era exigent, dar și drept cu elevii săi. Toți colegii de catedră și toți elevii liceului îl prețuiau nespus. Consider că este o datorie morală a mea să vă vorbesc despre fratele străbunicei mele. Nu vreau să mă laud cu ascendența mea și cu rudele mele din trecut, dar la 100 de ani de la înființarea liceului nu pot să nu îl fac cunoscut generațiilor de azi pe primul director al primului liceu câmpinean. Și dacă îmi este permis, și cred că ar trebui să îmi fie îngăduit, o altă figură pitorească a liceului nostru, nepot al lui Ștefan Popescu, a fost profesorul Manta, de limba rusă; nea Milică, așa cum îl numeau toți elevii școlii,” își mai aduce aminte cu emoție directoarea de azi a liceului. 

Adrian BRAD