Nicolae Fălcuță a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, pe care îi împlinise la începutul acestui an. Profesor de sport, director al Școlii Generale nr. 7, Nicolae Fălcuță a fost și consilier local al municipiului Câmpina.
Cei care vor să-și ia rămas bun o pot face mâine, 1 aprilie, în Câmpina, la capela de la linie sau vineri, 2 aprilie la capela din Bănești. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Bănești.
Dumnezeu să-l ierte!
Ce veste proastă ! Dumnezeu să-l ierte ! Era un om pasional și încrâncenat. Ne-am întâlnit întâi la ONT Câmpina, unde eram amândoi ghizi. Apoi, foarte multă vreme, aproape zi de zi, cât am stat eu în Câmpina, pentru că blocurile noastre erau cam vecine, pe Milcovului, într-un triunghi în care mai era și Nini Lupea, și el profesor de Sport, ca și Niki, numai că am impresia că adresa lui Nini era pe Cuza. Noroc că, atunci când, în 74, când ne-am mutat pe Milcovului, ne împăcasem demult.
Niki a avut un rol hotărîtor în biografia mea. Terminasem de câțiva ani Facultatea, dar nu mă desprinsesem de tot de obiceiurile studențești. Între cari era și acela ca, la revelioane, sala să fie decorată cu tot felul de caricaturi. Cel puțin acelea de la noi, în care erau prinși câțiva colegi, între care erau Corneliu Cârjan, eșuat în Ministerul Culturii din Canada, și, mai ales, Schuster Hans, înfățișat de la naștere și până la moarte (i s-a și întâmplat, acum câțiva ani, în Germania), în culori optimiste, erau absolut superbe. Autorul lor, Nicu Dumitru – salut, Titi!, ai cumva vreo poză ”de perete”? – cu numele de familie Nicu, și el stabilit în Canada, și-a mai potolit cumva fantezia debordantă la ziarul ”Munca”, (deși) ar fi putut face o nouă epocă la Disney. L-am imitat și eu, ca gest, la un revelion al cadrelor didactice făcut la rastaurantul Victoria. Cu C. Trandafir într-un cuib de barză, ținându-și în brațe ”Costică, fietili!”, cu Max Blanc și Diaconu, de la Școala 2, angajați într-o cursă atletică – Diaconu, de Matematică, numai mușchi (când dădea mâna cu tine parcă te strîngea în menghină), după un atlet-nud din Grecia antică, având pe pulpă câteva cifre: 1 x 2 = 2, la care Sofia Despa, care știa multe și avea ceva acid sulfuric pe llimbă, i-a zis: ”Tomică, uite ce socoteală mică!” – împreună cu Găman de Fizică, de la Grigorescu, Fălcuță în chip de Falconeti, din Om bogat, om sărac, mânuind o pușcă de infanterist gata de tragere. În stare să și tragă, dacă ar fi avut pușca în mână de-adevăratelea ! Atunci, în seara aceea, mi-am dat seama că zâmbetul meu poate fi pentru unii ca soda caustică și ma-am hotărît brusc, în urma acelui șoc provocat, să abandonez pentru totdeauna caricatura. Îmi pare rău că te-ai dus, Niki dragă !
Tavi, 6 Aprilie 2021, Ploești