Zilele trecute a văzut lumina tiparului volumul memorialistic “Cartea de aur a eroilor şi veteranilor de război din municipiul Câmpina”.
Proiectul editorial este primul din pleiada de lucrări propuse de Comisia de cultură a Consiliului Local la capitolul cultură scrisă, intitulate generic “Patrimoniu cultural câmpinean”, lucrări finanţate din bugetul public.
“Această lucrare se doreşte a fi un modest şi pios omagiu adus memoriei sutelor de mii de eroi, care prin sângele lor au sfinţit libertatea, unitatea şi independenţa naţională, precum şi sutelor de eroi câmpineni, care au căzut la datorie, făcând suprema jertfă, dovadă a iubirii de neam, ţară şi credinţă” – argumentează autorii, col.(r) Marian Dulă, prof. Theodor Marinescu şi prof. Gheorghe Modoianu.
Lucrarea a fost realizată de Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria” cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Câmpina.
“Este o obligaţie mai veche, de aproape 100 de ani, din 1924, ca primăriile să întocmească o Carte de Aur a eroilor localităţii. Nu ştiu ca la Câmpina să se fi făcut o asemenea carte. Asociaţia Cultul Eroilor, acum 5 ani, a făcut o carte de doar 60 şi ceva de pagini, care cuprindea listele eroilor cunoscuţi la ora respectivă şi am vrut să o reedităm, să fie mai completă. Un specialist în domeniu spunea că o carte nu se citeşte dacă în ea nu se regăsesc şi poveştile oamenilor. Şi atunci am adăugat 60 de poveşti ale unor eroi şi ale unor veterani de război care au trăit sau încă mai trăiesc în Câmpina. Noi credem că va fi un volum interesant, o parte a istoriei localităţii noastre. Munca a fost foarte grea, de cercetare, cu aprobare de la Bucureşti pentru a ne documenta în registrul de morţi, în arhivele de la Evidenţa Persoanelor Câmpina şi Ploieşti sau la Arhivele Militare din Piteşti. Ne-am bucura ca lucrarea să fie citită de tineri, dar şi de generaţia de vârsta a doua ca să spun aşa, pentru că este nevoie să ne cunoaştem trecutul, să ştim identitatea noastră naţională, de unde ne tragem şi ce au făcut înaintaşii noştri” – a declarat col.(r) Marian Dulă, iniţiatorul proiectului.
Cartea de Aur are capitole dedicate celor care au pierit la bombardamentele din 1943 şi 1944, prizionierilor din Primul Război Mondial, dar şi altor câmpineni ce şi-au dat viaţa în conflictele militare.
Din cuprins mai fac parte scrieri despre aviatorii americani care au fost doborâţi de artileria antiaeriană românească şi germană, dar şi scrieri despre evenimentele din 1989.
Cartea a fost tipărită într-un tiraj de 350 de exemplare. Cea mai mare parte va fi repartizată la Primărie şi la sediul Asociaţiei Cultul Eroilor pentru a putea fi înmânate la delegaţii sau pentru a fi trimise în ţară la organizaţii similare. Veteranii de război, dar şi urmaşii lor, despre care s-a scris în carte, vor primi de asemenea câte un exemplar. Câteva exemplare vor ajunge la Biblioteca Judeţeană, la Muzeul Judeţean de Istorie, la Biblioteca din Câmpina, dar şi la toate bibliotecile şcolare din oraş. Cartea nu este de vânzare, se distribuie gratuit, însă, dacă în urma lansării va exista cerere, autorii vor căuta un sponsor pentru reeditarea volumului şi punerea lui în vânzare la una din librăriile câmpinene.
Lansarea va avea loc sâmbătă, 12 septembrie, la ora 12.00, la Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza”, eveniment care face parte din programul Festivalului “Serbările Toamnei”.
Andreea Ştefan
Săptămânalul ,,Oglinda de azi”, de-a lungul celor 16 ani de activitate neîntreruptă, a acordat o importanță deosebită culturii locale. Astfel, recent, în două numere consecutive ale ziarului (1582 și 1583/2015), s-a scris, în general, atât despre lansarea ,,CĂRȚII DE AUR A EROILOR ȘI A VETERANILOR DE RĂZBOI DIN MUNICIPIUL CÂMPINA”, cât și despre câteva date sumare ale acesteia, ceea ce a impus revenirea noastră cu o serie de note critice obligatorii pentru o iminentă retipărire, anunțată oficial.
In pofida saltului calitativ realizat, de la o broșură (Ediția I), la o lucrare-document (Ediția a II-a), a unei machete inițiale, riguroase, ,,CARTEA… ” este viciată de o tehnoredactare superficială, defectuoasă, cenzurantă, prin:
-scrierea derutantă, cu litere diferite, a unor capitole (nume) care au o valoare identică. De ex.: EROI MOLDOVENI (p.104) – Eroi câmpineni (p.107). Acest ,,fenomen” se repetă pe întregul parcurs al volumului (p.30,54-55,134-325, 331-332,etc);
-lipsa corespondenței: conținut-cuprins-bibliografie (p.36-350,134-351,143-351, etc);
-tăieri abuzive : de date (denumirea monumentului eroilor de pe verso-ul copertei I, precizarea Ediției a II-a pe pagina de gardă, sediul Asociației ,,Cultul eroilor” –fil. Câmpina), de autori (Marian Dulă, Theodor Marinescu ), de fotografii (Monumentul Eroilor câmpineni căzuți la Otopeni, coperta a IV-a);
-inconsecvențe în tipărirea interviurilor cu caractere diferite ale literelor (p.134-325);
-la medalionul ,,POPESCU DUMITRU-EROU CĂZUT LA DALNIK” s-a renunțat la frazele și fotografia copiate și s-au introdus, ca ,,inedit”, alte împrejurări ale morții eroului, dar titlul a rămas, rizibil, același (v.p.256);
-contrasemnarea coperții de către tehnoredactorul lucrării, cu toate că aceasta a fost realizată, analizată și aprobată de autori.
Urmărirea atentă a machetei originale (v. mențiunea din introducere p.12) ar fi condus la înregistrarea unei lucrări științifice, valoroase, lipsită de erorile amintite.