Sport

Game, set, match! Victorii la 6 goluri pentru CS Câmpina și FC Muscelul, Sportul Câmpina învinsă la limită pe teren propriu

CS Brazi – CS Câmpina: 3-6

Sâmbătă seară, pe o vreme ploioasă, CS Brazi și CS Câmpina au disputat un meci spectaculos în care s-au marcat 9 goluri, jocul având însă o desfășurare aparte. Gazdele au obținut rapid o lovitură de la 11 metri, pe care Sebastian Dumitru a transformat-o în minutul 11. Câmpinenii au egalat imediat după ce mingea a fost repusă în joc, prin George Dumitru. În minutul 24, gazdele au obținut din nou un penalty, pe care Sebastian Dumitru l-a transformat fără emoții. De această dată, formația din Brazi a rămas pentru mai mult timp în avantaj, însă în minutul 43 George Băcioiu a marcat golul de 2-2.

Repriza a doua a avut o desfășurare atipică, deoarece în ultimele 20 de minute s-au marcat 5 goluri. Mai întâi, câmpinenii au preluat conducerea pentru prima dată în acest meci grație reușitei lui Florin Țone din minutul 71, însă în minutul 76 gazdele au egalat prin Marian Rădoi. Până la final, formația pregătită de Claudiu Dumitrescu și Mugurel Dedu a reușit să marcheze de încă trei ori prin Mugurel Dedu (79), Alexandru Bobeică (85) și Hide Mochizuki (89).

Clasament Liga IV Prahova:

  1. ACS Progresul Drăgănești – 64 pct
  2. ACS DP Cornu – 62 pct
  3. CSO Boldești-Scăeni – 62 pct
  4. CSO Comarnic – 57 pct
  5. CS Câmpina – 56 pct
  6. CSC Avântul Mâneciu – 41 pct
  7. ACS Gherghița – 37 pct
  8. CS Aricești Nedelea – 32 pct
  9. ACS Petrosport Ploiești – 30 pct
  10. CS Valea Călugărească – 29 pct
  11. CSL Vărbilău – 27 pct
  12. CS Mănești 2013 – 23 pct
  13. CS Tineretul Gura Vitioarei – 23 pct
  14. CS Brazi – 19 pct
  15. AFC Brebu – 14 pct
  16. CS Bucov – 0 pct

FC Muscelul Câmpina – Avântul Măgureni 6-0

A fost un început de meci dificil, însă Ionuț Mititelu a risipit rapid emoțiile cu un gol spectaculos din lovitură liberă în minutul 17. Ștefan Floștoiu a dublat apoi avantajul în minutul 37.
În repriza secundă, elevii lui Mircea Hagianu au controlat complet jocul, reușind să marcheze de încă patru ori, fără ca echipa oaspete să pună vreo problemă defensivei câmpinene. FC Muscelul a dat drumul la goluri după minutul 60. Mai întâi, Onciu și-a trecut în cont o dublă, cu goluri marcate în minutele 60 și 65, apoi căpitanul Ionuț Mititelu a făcut spectacol, reușind să bifeze un hat-trick. A marcat al doilea său gol în minutul 77, apoi, în prelungiri, la una dintre ultimele faze ale jocului, l-a văzut ieșit pe portarul advers și l-a executat de la jumătatea terenului.

A fost o victorie importantă, pentru că la finalul weekendului FC Muscelul Câmpina a urcat pentru prima dată pe primul loc în Liga a V-a, seria Vest. Weekendul viitor urmează un meci decisiv cu ocupanta locului secund, Arizona Zalhanaua.

Sportul Câmpina – CS Ariceștii Rahtivani 1-2

Sportul Câmpina a avut un început ratat de meci, primind gol după primele opt minute de joc, Constantin Răducanu reușind să deschidă scorul. După începutul ratat, câmpinenii au intrat în joc, reușind să pună probleme și fiind aproape de gol la o lovitură liberă expediată de Burchi în bara transversală.

Elevii lui Marius Pălăncianu au intrat mai motivați pe teren în repriza secundă, însă, pe fondul atacurilor câmpinene care și-au asumat mai multe riscuri, oaspeții au reușit să marcheze din nou în minutul 55 prin Mădălin Chivu. Sportul Câmpina a marcat golul de onoare prin Alexandru Burchi, din penalty, în prelungirile meciului.

Clasament Liga V Prahova – seria Vest:

  1. FC Muscelul Câmpina – 62 pct
  2. CS Mănești 2013 Arizona Zalhanaua – 60 pct
  3. CS Strejnicu 2021 – 55 pct
  4. CS Unirea Cocorăștii Colț – 55 pct
  5. CS Caraimanul Bușteni – 50 pct
  6. CS Ariceștii Rahtivani – 45 pct
  7. AS Genesis Filipeștii de Pădure – 41 pct
  8. Voința Adunați – 36 pct
  9. ACS Petrolul Ologeni – 35 pct
  10. Avântul Măgureni – 35 pct
  11. ACS Sportul Câmpina – 30 pct
  12. AS Târgșorul Vechi Stăncești – 27 pct
  13. CS Scorțeni Bordenii – 20 pct
  14. ACS Viitorul Puchenii Mari – 11 pct
  15. CS Șirna Varnița – 9 pct
  16. ACS Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii – 7 pct

Programul echipelor – viitorul meci:

Sâmbătă, 16 mai:
Ora 11:00 CS Câmpina – CS Tineretul Gura Vitioarei (Liga IV Prahova, etapa 26; Teren sintetic „Petrol” Câmpina)

Duminică, 17 mai:
Ora 11:00 Caraimanul Bușteni – Sportul Câmpina (Liga V Prahova, seria Vest, etapa 26; Stadion „Caraimanul” Bușteni)
Ora 11:00 Arizona Zalhanaua – FC Muscelul Câmpina (Liga V Prahova, seria Vest, etapa 26; Stadion Zalhanaua)

Felix PRECUP

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare