Sâmbătă, 21 martie, în Complexul de Natație Otopeni, s-a desfășurat Cupa Primăverii, competiție organizată de Liga Performanței în Natație, la care au participat zeci de tineri înotători aflați la început de drum, dornici să își verifice nivelul de pregătire. CS Câmpina a fost reprezentat la această competiție de trei sportivi, care au reușit performanțe remarcabile.

Simion Luca a participat la patru probe, reușind să obțină medalii la trei dintre acestea
Uneori este deosebit de dificil, chiar și pentru sportivii foarte bine pregătiți, să concureze la intensitate maximă de patru ori într-o singură zi. Tânărul înotător, în vârstă de 9 ani, a reușit performanța de a se descurca excelent în toate cele patru curse de sâmbătă, clasându-se pe podium la trei dintre ele.
La Cupa Primăverii, Simion Luca a obținut următoarele rezultate:
– locul 2 la 50 m craul
– locul 2 la 50 m fluture
– locul 3 la 50 m spate
– locul 4 la 50 m bras
Ștefan Radu și Ciubăcan Alexandru au dat dovadă de ambiție și determinare
Chiar dacă nu au reușit să obțină medalii, cei doi sportivi, ambii în vârstă de 9 ani, au demonstrat disciplină și perseverență, acumulând o experiență importantă la nivel competițional.
Rezultatele lor:
– Ștefan Radu – locul 5 la 50 m bras, locul 14 la 50 m spate
– Ciubăcan Alexandru – locul 16 la 50 m fluture
„La Cupa Primăverii, desfășurată în acest weekend, trei dintre cei mai tineri sportivi ai noștri au intrat în bazin cu determinare și au demonstrat că pasiunea pentru înot începe de la cele mai fragede vârste, dar se construiește cu multă muncă și încredere. Dincolo de rezultate, acești copii câștigă experiență, încredere și dorința de a deveni mai buni cu fiecare start. Viitorul începe aici. Iar noi suntem mândri de voi”, a declarat Adrian Stoican, președintele CS Câmpina și antrenorul celor trei sportivi, subliniind importanța acestor competiții pentru dezvoltarea tinerilor înotători.
Felix PRECUP




Felicitări tuturor!👏