BREAKING NEWSReportaje

În curând, La Spitalul SanConfind se vor opera herniile de disc

Nu peste mult timp, la spitalul din Poiana Câmpina vor fi posibile operațiile de hernie de disc. Aceste intervenții chirurgicale de mare complexitate și finețe vor fi realizate de către cei doi reputați specialiști în ortopedie și traumatologie, care s-au desăvârșit profesional lucrând mulți ani în spitale din țări europene occidentale, printre cele mai dezvoltate din lume, unanim recunoscute și prin sistemele lor sanitare performante. Este vorba despre doctorul Viorel Albu, angajat SanConfind de mai mulți ani, și doctorul Stelian Anghel, un mai recent angajat al spitalului. Ambii lucrează cu normă întreagă, așa că de activitatea lor vor beneficia cât mai mulți pacienți.

Doi medici cu două cariere remarcabile

Doctorul Stelian Anghel, intrat de curând în echipa medicală SanConfind, este specializat pe chirurgia coloanei vertebrale. A terminat Facultatea de Medicină din Braşov, după care și-a făcut rezidenţiatul în Bucureşti și în Târgu Mureş. A plecat din ţară dorind să se perfecționeze în chirurgia coloanei vertebrale. Astfel, a ajuns ca, din 2015 şi până nu cu mult timp în urmă, să lucreze în spitale universitare din Australia, Regatul Unit şi Irlanda. În Australia a lucrat la “Princes Alexandra Hospital”, “Mater Private Hospital”, în Anglia, la “Royal State University Hospital”, iar în Irlanda, la “Tallaght Hospital “şi “Beaumont Hospital”. În aceste spitale cu peste 1000 de paturi, bolnavii erau direcţionaţi de la alte spitale mai mici. A consultat peste 42.000 de pacienţi doar în străinătate, obţinând astfel o experienţă bogată în special pe zona de intervenţii chirurgicale pe coloana vertebrală. După terminarea rezidenţiatului a lucrat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi, mai apoi, la spitalul Militar Central Bucureşti, unde l-a întâlnit şi pe dr. Viorel Albu, actualul său coleg de echipă de la Sanconfind. Doctorul Stelian Anghel consideră că un rol important după o intervenţie chirurgicală îl constituie recuperarea medicală prin fizioterapie și balneo-kinetoterapie, domeniu în care SanConfind excelează prin secția sa devenită deja celebră. Aceste proceduri de recuperare medicală sunt foarte benefice în afecţiunile coloanei. “Prezenţa unui dezechilibru în mişcare poate poate conduce la multe afecţiuni ale coloanei. Pacientul se mişcă într-un anumit fel, ridică într-un fel anume, generând un dezechilibru mecanic, dacă nu o face corect. Până la un anumit punct, există prevenţie prin mişcare şi postură. O poziţie nemişcată o lungă perioadă de timp poate sta la baza unei patologii a genunchiului sau a şoldului.” În întreaga sa carieră de ortoped, domnul doctor a întâlnit nenumărate cazuri extrem de dificile, printre care și cel al unui motociclist englez implicat într-un accident rutier, care a suferit multiple fracturi de de tibie, de femur, antebraţ, umăr, bazin. Aşa cum susține medicul Stelian Anghel, ”munca de ortoped nu se face singură, ci în echipă întotdeauna, o echipă din care fac parte medici ATI, chirurgi, neurologi, neurochirurgi. Noi, ortopezii, suntem ultimii care acţionează în tratamentele de acest gen. E totul ca un puzzle pe care trebuie să îl refaci. Intri în alertă şi eşti atent la cele mai mici detalii, ca să nu îţi scape nimic. Trebuie să ții cont de toate celelalte specialităţi, pentru că traumele altor organe pot să îţi afecteze decizia. Primul lucru e să stabilizezi pacientul.” Un reper important în palmaresul experienţelor sale medicale îl constituie seria de acţiuni umanitare întreprinse în Africa (Namibia şi Uganda), unde a făcut educaţie medicală și chirurgie în condiţii deosebit de vitrege. “ Ce m-a impresionat cel mai mult a fost mirosul greu de infecţie şi plânsetele de copii într-o sală de aşteptare improvizată, dar și lipsa personalului medical, lipsa unor spitale construite adecvat. Era un complex de clădiri ca o casă de la ţară, o intrare, aparatură de sterilizat care nu funcţiona, o sală de operaţii nouă cu instrumentar nou, dar nefolosit. Am găsit un generator nou şi, cu echipa formată, am reuşit să-l punem în funcţiune şi să facem chirurgie generală. Am operat foarte multe infecţii şi muşcături de crocodil. Acolo nu puteam să resist mai mult de trei săptămâni, după care mă întorceam acasă.”

Doctorul Viorel Albu coordonează de mai mulți ani cabinetul Ortopedie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului SanConfind. Este un medic specialist cu o bogată experiență și studii de specialitate în Belgia, Franța, Germania și Olanda. A realizat cu succes numeroase intervenții chirurgicale îm sfera patologiei umărului, a genunchiului, gleznei, șoldului și a pumnului. Profesionalismul său și empatia cu care își tratează pacienții fac să fie unul dintre cei mai iubiți medici de la Poiana Câmpina. Datorită lui, chirurgia ortopedică de la SanConfind a bifat în premieră realizări importante: protezarea genunchiului, protezarea șoldului etc. Originar din Ploiești, școlit la București (la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”), s-a specializat în Belgia, unde a lucrat (în timpul rezidențiatului, dar și după ce a devenit medic specialist) la două spitale, unul dintre ele situat chiar în Bruxelles. ”În Belgia, abordarea unui pacient este puțin mai diferită față de cea din România. Acolo este mai multă disciplină, mai multă ordine și mai puțin stres. Trauma unui pacient este mai repede stabilizată, se face, de regulă, în primele șase ore de la incident (”cele șase ore de aur”, le spunem noi). Însă chiar și când nu se poate interveni în acest interval de timp, pacientul nu se panichează, rămâne calm, poate și pentru faptul că știe că nu va pleca de acolo nerezolvat, ca să zic așa. Acolo fiecare pacient este în centrul atenției, toți pacienții sunt la fel de importanți. În ultima vreme, medicina românească s-a mai inspirat din medicina practicată în Uniunea Europeană, așa că metodele din România nu diferă foarte mult de cele din Belgia. Însă acolo pot spune că se urmărește cu mai mare atenție confortul pacientului și securitatea lui.” Cei care au suferit deja traume ortopedice și ar dori un consult la cabinetul Ortopedie de la sanConfind, se pot programa printr-un apel telefonic la numărul de call-center 0244.990.

Coloana vertebrală

Coloana vertebrală, cunoscută și sub numele de șira spinării , reprezintă segmentul axial al scheletului trunchiului și este constituită din 33-34 de vertebre, dintre care cele superioare, 24 la număr, sunt articulate și separate unele de altele prin discuri intervertebrale, cele inferioare fiind ”topite” la adulți în două formațiuni osoase: sacrum și coccis. Mai exact spus, vertebrele sunt dispuse una deasupra alteia, fiind împărţite, după regiunile cărora le aparţin, în: 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale și 4 sau 5 coccigiene. Vertebrele inferioare sunt piese osoase singulare care, de-a lungul evoluției speciei umane, pentru a menține poziția bipedă a corpului, s-au sudat între ele formând osul sacru și coccisul bazinului.
Pentru a limita frecările dintre vertebre, între ele există un fel de pernuțe, numite discuri intervertebrale. Acestea protejează oasele și absorb șocurile provenite din activitățile cotidiene, precum mersul, rotirile de orice fel sau ridicările de greutăți. Fiecare disc intervertebral are două părți: o porțiune moale și gelatinoasă (nucleul pulpos) și o zonă ceva mai dură, inelul fibros, aflat spre exterior. Hernia de disc apare atunci când inelul fibros se rupe, iar nucleul pulpos începe să se deplaseze prin acea fisură. Atunci când nucleul presează un nerv spinal, aflat în zona coloanei vertebrale, apare durerea specifică herniei și amorțeala.

Cauze și simptome ale herniei de disc

Hernia de disc poate apărea la orice nivel al coloanei vertebrale, însă cele mai des întâlnite forme de hernie sunt cele lombare, în partea de jos a spatelui, precum și cele cervicale, apărute în zona gâtului. Hernia de disc lombară are simptome specifice: dureri în zona feselor, a coapselor și sub genunchi. Sunt afectați nervul sciatic, cel mai lung nerv din organism, și nervul femural. Pe lângă durere, pot apărea furnicături, amorțeli și sensibilitate în zona membrelor sau în regiunea lombară. Hernia de disc cervicală se produce atunci când discul herniat apare în partea superioară a coloanei vertebrale și se manifestă prin dureri la nivelul umerilor și al brațelor. Durerea poate crește progresiv, iar uneori, apar furnicături și amorțeală.
Hernia de disc poate fi cauzată de înaintarea în vârstă și de slăbirea inevitabilă a organismului, însă poate avea și alte cauze: mișcările de rotire sau ridicare a unor greutăți care pun presiune asupra coloanei. Persoanele care au un loc de muncă în care trebuie să ridice regulat greutăți au un risc mai mare de a avea hernie de disc. Mai mult, indivizii supraponderali sau obezi au un risc de slăbire a inelului fibros, deoarece discurile intervertebrale trebuie să suporte surplusul de kilograme. Un stil de viață sedentar și mușchii slăbiți contribuie la dezvoltarea herniei. La acestea se adaugă factorul genetic: persoanele cu unul dintre părinți având hernie de disc au un risc mai mare de a dezvolta boala. Fumatul reprezintă un alt factor de risc. Doctorii cred că fumatul reduce din fluxul de oxigen care ajunge la discurile intervertebrale, făcând să crească probabilitatea de grăbire a erodării.

Cum se tratează hernia de disc

Detectate din timp, cele mai multe cazuri de hernie de disc pot fi tratate printr-o combinație de medicamente și exerciții fizice de recuperare. Masajul și acupunctura pot ajuta și ele. Doar în cazurile foarte grave sunt recomandate intervențiile chirurgicale. Doctorul poate recomanda operația atunci când alte forme de tratament nu au dat rezultat sau dacă simptomele nu se îmbunătățesc după șase săptămâni. Prezența următoarelor simptome crește necesitatea unei intervenții pentru a corecta hernia de disc: slăbiciune musculară sau amorțire; dificultăți în a merge sau a sta în picioare; pierderea controlului asupra vezicii sau intestinului. În majoritatea cazurilor de acest fel, chirurgul îndepărtează porțiunea afectată a discului intervertebral. Foarte rar este necesară îndepărtarea sa cu totul. Dacă, totuși, este cazul, vertebrele trebuie fuzionate cu o grefă osoasă. Vindecarea completă poate dura câteva luni, iar pentru mai multă stabilitate vertebrală, pot fi introduse piese metalice. În cazuri rare, doctorul specialist poate propune implantarea unui disc intervertebral artificial.

www.sanconfind.ro

(PUBLICITATE)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare