BREAKING NEWSInterviuri

VIDEO. Bogdan Ene și planul său pentru Câmpina: forță, stabilitate, profesionalism și transparență

În mesajul său adresat cetățenilor, Bogdan Ene, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Câmpina, s-a prezentat electoratului și a împărtășit viziunea pentru oraș în următorii patru ani, garantând o administrație capabilă de forță, stabilitate, profesionalism și transparență.
„Am trăit și am crescut alături de d-voastră în aceast oraș, am simțit bucuriile, am împărtășit greutățile și am trecut peste toate provocările. Am urmat cursurile Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”, sunt de profesie inginer, absolvent al Universității Transilvania Brașov, secția Construcții Aerospațiale. Sunt căsătorit și binecuvântat cu doi copii minunați” – spune Bogdan Ene cu privire la viața sa de familie.

„În actualul mandat de consilier local, în calitate de președinte al Comisiei de Buget Finanțe, Programe Finanțare Europeană, Administrarea Domeniului Public și Privat și Agricultură din cadrul Consiliului Local Câmpina, am avut privilegiul să contribui la dezvoltarea orașului nostru. Timp de aproape patru ani, am întocmit și avizat peste 700 de proiecte, luându-l pe fiecare în parte, analizându-l, având la bază studiile și rapoartele de specialitate și cu toată experiența și priceperea mea, am decis întotdeauna în favoarea câmpinenilor – nu o decizie impusă pe linie de partid, ambiții personale sau diferite interese” – mai completează acesta.
Dacă va obține funcția de primar al municipiului Câmpina, Bogdan Ene susține că își asumă responsabilitatea de a fi în primul rând un lider transparent, cooperant, care va continua și duce la bun sfârșit proiectele pe fonduri europene aflate în derulare în acest moment, cât și cele pe care le va propune în următorii 4 ani.
„Pentru că am experiența necesară și mai ales dorința să fac din Câmpina un municipiu european, în care să ne fie drag să trăim, prioritar voi rezolva problema parcărilor, prin modernizarea și reabilitarea parcării supraterane Piața Centrală și construirea unei parcări supraetajate pe strada I.L. Caragiale. Pentru creșterea calității vieții, am în vedere construirea de noi locuri de joacă, grădini urbane și de vară, reamenajarea zonelor de promenadă si agrement” – transmite Bogdan Ene.
În privința controversatului proiect ce include un pasaj subteran, Ene susține că „singurul proiect privind fondurile europene și conex legat de buget cu care NU am fost de acord a fost pasajul domnului primar. La vremea respectivă, am adus argumente solide împotriva acestuia, respectând dorința unui număr semnificativ de câmpineni care nu își doresc o astfel de investiție ce ar aduce mai multe consecințe negative din punct de vedere tehnic, financiar și al disconfortului, dar nu numai. În consecință, votul  meu va rămâne nefavorabil pentru acest proiect care și asa a păgubit visteria primăriei cu o sumă importantă doar pentru niște studii!”

Urmăriți în continuare un flash-interviu în cadrul căruia Bogdan Ene explică ce înseamnă, din punctul său de vedere, o administrație locală competentă și în favoarea cetățeanului, dar și ce speranțe are în privința electoratului autentic de dreapta, care nu se mai regăsește în ceea ce a ajuns în prezent PNL Câmpina.

Declarații pe scurt:

  • Noi suntem singura forță politică autentică de dreapta din Câmpina. PNL este o oaste de mercenari, având la conducere persoane a căror moralitate este îndoielnică, fapt dovedit atât la nivel județean, cât și local.
  • Imediat după ce am anunțat că voi candida am primit sute de reacții și mesaje de susținere și încurajare de la cunoscuți sau chiar necunoscuți. Toate astea mi-au dat speranțe, iar după dezamăgirea cruntă adusă de administrația Moldoveanu, sunt convins că cetățenii vor căuta candidații mai echilibrați, profesioniști și de bună credință. Eu cred că noi vom fi alegerea oamenilor de dreapta din Câmpina.

La comanda PMP Prahova - Alianța Dreapta Unită - USR-PMP-Forța Dreptei. Cod mandatar: 21240022

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare