BREAKING NEWSInterviuri

Povestea unei consumatoare de droguri care s-a salvat într-un centru din Câmpina

Problema drogurilor a fost şi este în continuare un subiect actual, având în vedere că tot mai mulţi tineri ajung să consume droguri din curiozitate, din cauza anturajului ori din nevoia de a evada dintr-o realitate marcată de depresie. Mulţi dintre consumatorii de droguri mor pe străzi, se infectează cu HIV, fac hepatită sau rămân pe viaţă cu sechele.
Conform datelor prezentate de Asociaţia Naţională Antidrog în 2019, dintre toate drogurile ilicite, canabisul este cel mai utilizat drog din România, urmat de noile substanţe psihoactive (NSP), cocaină/ crack şi LSD, ecstasy, ciuperci halucilogene, heroină, amfetamine şi ketamină. Vârsta medie de debut în consumul de droguri în România este în prezent de 10-11 ani, conform informaţiilor emise de ANA.
În cursul anului 2020, polițiștii antidrog români au capturat nu mai puțin de 4 tone de droguri, ceea ce arată, susțin oamenii legii, că pandemia nu a afectat rețelele de criminalitate organizată.
Cum ajung niște copii normali să apeleze la furt, să înşele, să facă orice pentru a obţine droguri? Cum resimte dependenţa de droguri un consumator? Cum este afectată familia de acest flagel? Adina a acceptat să dea perdeaua la o parte şi să ne lase să pătrundem într-un colţ întunecat şi dureros din viaţa sa, de unde totuşi a zărit lumina atunci când nu mai avea nicio putere să lupte pentru viaţa ei.

Adina are 33 de ani. S-a născut şi a locuit în cea mai mare parte vieţii în București, însă în urmă cu doi ani a luat decizia de a se muta la Câmpina împreună cu soţul său, cu care este căsătorită de cinci ani. La 23 de ani, vârsta la care a primit o nouă șansă de la viață, Adina era dependentă de droguri de opt ani de zile. Ani de haos, de autodistrugere, de pierdere a identităţii şi a demnităţii. Dependentă de mai multe droguri, în principal de heroină injectabilă, metadonă, etnobotanice injectabile, dar și de alte diverse medicamente psihotrope și marijuana, Adina a recurs la fapte reprobabile pentru a-și asigura doza zilnică, ajungând chiar să-și manipuleze propria mamă, pe care uitase că o iubește mai presus de orice.

„Ocazional sau zilnic, consumul de droguri tot consum de droguri este, iar el conduce inevitabil din rău înspre mai rău”

Ce fel de om era Adina, cea de dinainte de droguri și cum a ajuns ea să treacă prin acest coșmar care era pe cale să o arunce în brațele morții?
Povestea mea este aproape una clasică a dependentului de droguri. M-am născut într-o familie dezorganizată, acest lucru însemnând că atunci când am venit pe lume era prezentă doar mama, pentru că tatăl meu natural ne-a părăsit când eu aveam cinci zile şi eram încă la maternitate. De la o vârstă fragedă, de numai 10 ani, vedeam lumea foarte sumbru, iar nedreptatea pe care o observam în jur mă afecta nu numai sufletește, ci aproape fizic. Crescând în Bucureşti, vedeam realitatea de la colţul străzii, unde unii cerşeau, iar alţii se drogau sau trăgeau din pungi, vârstnici fără casă, oameni fără perspectivă și fără speranța unei vieți mai bune. Faptul că am fost o fată frumoasă a atras asupra mea, la acea vreme, foarte mult rău. Încă de la 11 ani treceam zilnic prin respingere şi abuz fizic în contextul de la şcoală şi în grupul de copii cu care mă jucam la bloc. La 12 ani arătam ca o fată de 19, deoarece m-am dezvoltat destul de prematur. Băieţii mă hărţuiau pentru că nu îi băgam în seamă atunci când îmi făceau avansuri precum unei femei. Eram, evident, încă un copil, iar ei se răzbunau pe mine scriind pe pereţii blocurilor tot felul de mesaje ofensatoare şi obscene la adresa mea. Într-un cuvânt am fost bullied (bullying – violență psihologică, fizică, verbal, relațională, cibernetică – n.r.). Deşi știa ce mi se întâmplă, mama nu putea interveni mereu în apărarea mea, deoarece lucra aproape zilnic peste program pentru a ne putea întreține. Acasă nu era un loc sigur pentru mine, deoarece tatăl meu vitreg mă bătea când consuma alcool. Un astfel de abuz cauzat la o vârstă atât de fragedă te poate afecta pe termen lung. Asta s-a întâmplat și cu mine. Am învățat, prin tot ce mi s-a întâmplat, că nimeni nu e de încredere și că nu mă am decât pe mine însămi. Așa am început să mă refugiez în diferite lucruri care mă ajutau să scap de realitate: muzica, prietenii cu care am început să beau alcool și să fumez încă de la vârsta de 11 ani, chiulitul de la școală, orele de venire acasă care erau din ce în ce mai târzii…
Cum ai apucat pe acest drum al consumului de droguri?
La 15 ani am cunoscut o fată cu trei ani mai mare decât mine care consuma droguri. În acel moment nu mă mai regăseam în gaşca mea, pentru că deja eram mult mai matură emoţional din cauza traumelor prin care trecusem. Din păcate ea voia doar să profite de pe urma mea, văzând în mine o oportunitate de a face rost de bani pentru consum. Era o „prietenă” aparent mămoasă, ne întâlneam des, era destul de respectată, iar fetele care odinioară se luau de mine, acum nu mai aveau curaj să facă asta. Cumva m-a luat sub aripa ei. Ulterior am aflat că ea consumă heroină. Eu eram deja foarte curioasă în ce privește drogurile încă de pe vremea când ascultam muzica unor artiști cunoscuți cu trăirile cărora mă identificam și care la rândul lor fuseseră consumatori de droguri. Aşa am ajuns ca în clasa a VIII-a să încep să consum heroină injectabil. Atunci a început povestea mea cu drogurile, direct cu heroină injectabil. Vreo doi ani am consumat ocazional, crezând că totul este sub control, însă ocazional sau zilnic, consumul de droguri tot consum de droguri este, iar el conduce inevitabil din rău înspre mai rău. Apoi, timp de doi ani am reușit să fiu abstinentă. A fost dorința iubitului meu de atunci să renunț la consum și am reușit până în momentul în care ne-am despărțit. Pe parcursul acestor doi ani mă îndepărtasem atât de tare de scenariul consumului, încât mă simțeam complet reabilitată. Anturajul meu era unul foarte bun, mediul în care mă învârteam la fel, însă atunci când motivul pentru care te lași dispare, reapar cravings-urile (pofta) de consum. Așa a fost și în cazul meu. După doi ani de abstinență, am recăzut.
Ce vârstă aveai când s-a întâmplat acest lucru?
Era în clasa a XII-a. La o petrecere am cunoscut un băiat care avea aceleaşi gusturi muzicale, despre care am aflat mai apoi că este consumator. El făcea mereu rost de bani și droguri. Avea deschidere la traficanți și avea metodele lui de a face rost de bani, în care nu mă implica pe mine. Ne drogam zilnic. În perioada respectivă, n-aș fi crezut că o să mai consum vreodată, pentru că eram reabilitată din toate punctele de vedere, iar la acele petreceri mergeam cu o prietenă care provenea dintr-un mediu foarte bun. Există însă o vorbă care spune că dacă un dependent intră într-o cameră, într-o mare de oameni, va găsi unul ca el în cel mai scurt timp. Așa s-a întâmplat și în cazul meu.
Mai mergeai la școală?
Da, mergeam zilnic, doar că atunci când a venit timpul să susțin examenul de capacitate și BAC-ul, am vrut să renunț. Mama a fost salvarea mea, ca în multe alte cazuri în viața mea. Am mers până la urmă la ambele examene la insistenţele ei. Ca orice mamă bună, întotdeauna a ţinut ca eu să învăţ şi să am o educaţie și a crezut în mine, că voi putea obține ceea ce îmi propun să reușesc.
Ce fel de droguri consumaţi?
Heroină injectabil, metadonă, luam pastile uneori, cum ar fi ecstasy. În clasa a XII-a devenisem consumatoare de frecvență zilnică. Însă nu am renunţat la şcoală, dimineaţa mergeam la liceu, veneam acasă şi îmi făceam temele, apoi mergeam şi ne drogam. Pentru că el făcea rost de bani în majoritatea timpului, m-am putut ocupa de şcoală.
Mama ta ştia că te drogai?
Am mascat toată treaba asta atât de bine, încât până la 19 ani mama nu a ştiut nimic. Erau şi alte vremuri atunci, deși se știa că există droguri, era mai puțin probabil în 2002 să te gândești măcar că o puștoaică de 15 ani ar putea fi consumatoare de heroină injectabilă. Nu arătam dubios încă, datorită consumului ocazional, care mă scăpa de semnalmentele obișnuite regăsite la consumatorii veterani. În plus, evitam cât puteam contactul cu ea.

„După ce a aflat că sunt dependentă de droguri, mama a început să slăbească odată cu mine. Nu mai avea bani deloc, pentru că am manipulat-o şi a făcut împrumuturi la toate băncile posibile”

Adina, în perioada în care consuma droguri

Când a devenit greu de controlat dependența de droguri?
După ce relaţia cu acest băiat s-a încheiat, am cunoscut alt băiat cu care aveam o conexiune foarte puternică, eram născuţi şi în aceeaşi zi. Relaţia cu el m-a adus în pragul unei dependenţe cronice, dure şi aceasta înseamna şi o deschidere spre orice modalitate de a face rost de bani: vândut din casă, amanetat, diferite infracțiuni, ceea ce am şi făcut. După ce am consumat împreună câțiva ani heroină, am încercat să ne lăsăm cu tratament de metadonă (n.r. – substitutul oferit de doctori pentru consumatorii de heroină), doar că între timp am început să consumăm etnobotanice injectabile, iar drogul acesta abia apăruse pe piaţă şi nu se ştia care sunt efectele lui. Fiind bucuroşi că ne lăsasem de heroină, ne-am băgat cu capul înainte în consumul injectabil de etnobotanice. Mergeam la magazin, le cumpăram pe chitanţă, mergeam acasă şi ne injectam. Era prima generaţie de droguri sintetice din spiceshopuri, care ulterior s-au închis pentru că s-a descoperit că erau prafuri ilegale, de fapt. Am consumat timp de şase luni aceste droguri, după care am ajuns la dezintoxicare.
Cum arătai în acea perioadă?
Mâncam o dată pe zi dacă mai apucam, eram destul de slabă. Arătam îngrozitor! Am slăbit foarte mult în trei luni. Slăbeşti din cauza drogului, pentru că te deshidratează, îţi mănâncă din muşchi. Ajunsesem într-o perioadă să mănânc doar portocale, iar mama cu ultimii ei bani îmi cumpăra portocale. După ce a aflat că sunt dependentă de droguri, mama a început să slăbească odată cu mine. Nu mai avea bani deloc, pentru că am manipulat-o şi a făcut împrumuturi la toate băncile posibile, a împrumutat bani de la cămătari, nu mai avea bani nici măcar de pâine. Aproape ne-am pierdut apartamentul din cauza datoriilor.
Nu s-a opus, nu te-a certat, nu te-a izolat în casă?
Nu se mai putea opune, pentru că în momentul în care am început să consum drogurile legale, am simţit că a intrat diavolul în mine. Deşi nu credeam în Dumnezeu, am simţit că era ceva malefic la drogul ăsta, imediat de cum îl introduceam în organism, simţeam că o prezenţă este cu mine şi că devin invincibilă. Puteam să manipulez oamenii foarte uşor. Mă puteam folosi de toate vulnerabilităţile mamei foarte uşor, fără remuşcări. Aşa cum v-am spus, mama m-a crescut singură, iar eu fiind o fată destul de sensibilă, ea însemna pentru mine lumea întreagă, dar în perioada aceea nu mai reprezenta nimic…
Cum ai ajuns la dezintoxicare? A funcționat tratamentul pe care l-ați primit acolo?
Văzând că nu ne putem lăsa şi că etnobotanicele sunt, de fapt, nişte droguri foarte puternice, ne-am hotărât să facem acest pas. Nu mai ştiam ce să facem, de dimineaţa până seara eram sub influența drogurilor. Dormeam câteva ore şi singura noastră activitate era să facem rost de bani să mergem să ne drogăm. Eram într-o stare inexplicabilă, simţeam că sunt într-un corp gol, neînsufleţit. Când ne-am internat, directoarea spitalului m-a întrebat de ce mai vin la ea să mă ajute, nu văd că arăt ca la Auschwitz?! Aici ne dădeau metadonă să combată efectele unui drog care avea mai mult amfetamină în compoziție, deci nu ştiau cum să ne ajute. Metadona este o heroină sintetică, mai periculoasă decât heroina naturală. Ne-am internat degeaba, pentru că am ieşit cum am intrat. Ne-am dus direct să tragem!
Ai avut prieteni care au murit din cauza unei supradoze?
Mulţi dintre prietenii mei fie au ajuns la închisoare, fie au murit mai ales în perioada în care au apărut etnobotanicele. Unii dintre ei şi-au pierdut minţile. Vorbim despre oameni care absolviseră o facultate, erau profesionişti în meseria lor, erau doar consumatori de heroină, care era oricum o adicţie destul de gravă, dar în momentul în care au început cu etnobotanicele mulţi s-au pierdut, pentru că pe baza atacurilor de panică şi a anxietăţii extreme au dezvoltat o paranoia cronică care a dus la schizofrenie pentru unii.

„Centrul «Mâna Deschisă» a însemnat pentru mine un refugiu, o familie, aici am găsit oameni pregătiţi să pășească alături de mine înspre o viață liberă de droguri”

Adina este astăzi o tânără fericită și împlinită

Cum ai reuşit să renunți definitiv de droguri?
Relaţia mea cu acel băiat s-a deteriorat foarte tare şi ne-am despărţit. Un pas pe care mi-era cu neputință să-l fac eu, deoarece eram extrem de dependentă de el și de drogurile pe care le consumam împreună. Într-o zi, văzându-mă în ce stare eram şi că nu mai îmi revin sub nicio formă, mama a luat o carte de vizită pe care o aveam pe masa din sufragerie de vreo doi ani și a pus mâna pe telefon. Era cartea de vizită a unui băiat de la Teen Challenge, un centru de postcură și reabilitare de pe lângă București cu cele mai bune rezultate din ţară. Cu greu a reușit să mă convingă să vorbesc cu el, am refuzat mult timp, până într-o zi în care s-a produs un declic. Mama a căzut pe gheață, de față cu mine. Draga de ea, mergea după mine cât o țineau picioarele! Îi era teamă că voi muri și că nu va ști de unde să mă ia. Sub imperiul sentimentului de vinovăție, un sentiment care apărea din ce în ce mai rar în sufletul meu, am acceptat să mă întâlnesc cu acest băiat, fost consumator, pe atunci lucrător social în acest centru de băieți consumatori. La început nu i-am acordat prea mare atenţie, chiar râdeam în sinea mea de el pentru că îmi vorbea despre Iisus şi de faptul că prin El s-a vindecat de dependenţa de droguri, el însuşi fiind un fost dependent care pierduse totul din cauza asta, inclusiv funcţiile din armată şi ajunsese pe stradă.
Cineva care ajunge în stadiul în care am fost eu are nevoie de un centru de reabilitare. Chiar dacă mergi ca dependent într-un spital pentru a-ţi face dezintoxicarea, rămâi cu dependenţa emoţională, de care nu te poate vindeca nimeni pentru că, de fapt, problema este în sufletul nostru. Este nevoie de un proces de introspecţie, ai nevoie de un mediu în care să fii încurajat să te deschizi, să te simţi în siguranţă, alături de consilieri care ştiu să lucreze cu tine. În urma întâlnirii cu acel băiat de la centrul Teen Challenge, o întâlnire parcă orchestrată de Dumnezeu, deși nu mă încânta ideea de a încerca să mă las de droguri prin credința într-un Dumnezeu în care nici nu credeam, am luat decizia să merg și eu într-un astfel de centru pentru fete cu dependențe. Așadar, la 23 de ani am intrat în centrul de reabilitare din oraşul Câmpina, ce aparține Asociației «Mâna Deschisă», unde am primit tot ajutorul de care aveam nevoie. Centrul «Mâna Deschisă» a însemnat pentru mine un refugiu, o familie, aici am găsit oameni pregătiţi să pășească alături de mine înspre o viață liberă de droguri. Nu m-am simţit niciodată respinsă, ci total acceptată şi am mai simțit că nu este nimic prea greu din dependenţa mea care să depăşească puterea lor de înţelegere şi asta m-a făcut să simt că, în sfârşit, am speranţă pentru a mă lăsa definitiv de droguri. Aveam un program zilnic în care şi munceam fizic, dar făceam si terapie în grup şi individuală.
Ai cunoștință de tineri din Câmpina care se droghează?
Nu am văzut eu personal, dar ştiu că sunt tineri din Câmpina care consumă droguri şi cred că au undeva la 13 -14 ani. Ei consumă şi în şcoli şi în licee, nu neapărat în incinta şcolii, ci atunci când chiulesc.
Ce mesaj le-ai transmite tinerilor care în momentul de faţă trec printr-o experienţă asemănătoare?
Chiar dacă vremurile s-au mai schimbat, istoria se repetă, tinerii suferă în continuare de depresie, poate acum mai mult decât oricând. Dacă ar fi să mă adresez unui adolescent care cochetează cu ideea de a consuma droguri, l-aş sfătui să caute cel mai de încredere om pe care consideră că îl are în viaţa lui, un adult, nu un prieten de vârsta lui, şi să-i împărtăşească motivul pentru care crede el că vrea să consume şi să se gândească la consecinţele pe termen lung, să se informeze de pe internet ce înseamnă asta. Dependenţa este ceva ce nu mai poţi opri, este ca o sanie care alunecă pe un deal foarte înclinat cu o viteză fantastică, te duci la vale fără să te mai poţi opri. Dacă ar fi să mă adresez unui adolescent care poate deja consumă, i-aș spune că știu că este foarte greu să te mai opreşti după ce te-ai apucat, dar că există speranță, primul lucru este să recunoască că are o problemă cu drogurile, să conştientizeze că consumul de droguri nu duce decât la groapă sau la închisoare. Să conştientizeze care este golul dinăuntrul lor şi să îl umple cu ceva care nu îi aduce moartea. De asemenea, îl sfătuiesc să meargă la un centru de reabilitare, chiar dacă se află într-o fază incipientă a consumului, pentru că întotdeauna este bine ca recuperarea să intervină cât mai repede, chiar şi din faşă, din faza consumului ocazional.

În timpul programului din cadrul centrului Mâna Deschisă, vorbind copiilor în școli despre pericolul consumului de droguri.

Cum ai descrie dependenţa de droguri din experienţa ta?
Din experienţa mea de consumator, deşi nu pot generaliza, pentru că nu toţi copiii se apucă de droguri din aceleaşi motive, dependența de droguri arată de obicei o problemă mult mai adâncă decât un simplu act de teribilism, arată o inimă frântă, un trecut plin de suferință și abuz, arată o stimă de sine scăzută până la nulă, arată că acel om nu mai pune preț pe nimic, nici chiar pe viața lui. Te îndrepți spre moarte cu fiecare doză injectată și cu fiecare sacrificiu pe care-l faci în numele următoarei doze. Când spun sacrificii, în cazul meu mă refer la lucruri precum: furt, infracțiuni de tot felul, am dezamăgit și am mințit oameni, mi-am riscat sănătatea injectându-mă cu seringa altora, mi-am rănit mama care m-a crescut singură cu multe sacrificii, am introdus și pe alții în lumea drogurilor, am stat într-o relație abuzivă din punct de vedere psihic și emoțional, alături de un bărbat dependent și el, care încet dar sigur m-a convins că sunt un nimeni și că nu voi reuși nimic în viață și că nu am nicio valoare.
Cum s-a schimbat viaţa ta după ce te-ai lăsat de droguri?
În prezent, lucrez în acest centru de reabilitare pentru fete și femei care se află în situații dificile de viață, în situații similare celei în care mă aflam şi eu în urmă cu zece ani. Mi-am continuat studiile şi m-am dezvoltat pe toate planurile. Însă, cel mai important lucru pentru mine a fost când am terminat programul de la «Mâna Deschisă». M-am îndreptat foarte mult spre artă, pictez, scriu, cânt şi la chitară şi cu vocea. Acum, la 33 de ani, mă simt o femeie întreagă şi reabilitată complet. Oamenii cărora le spun astăzi că am fost consumatoare timp de opt ani de zile se uită lung la mine şi îmi spun că nu cred aşa ceva. Simt nevoia de a transmite şi altora că există speranţă pentru o viaţă fericită fără dependenţă.
Ce i-ai sfătui pe părinţii ai căror copii consumă droguri? Cum îşi pot da ei seama de acest lucru?
Dacă copilul sau tânărul are un comportament ieşit din comun, trebuie să apeleze la un psiholog specializat în adicţii care să îl ajute pe părinte să înțeleagă cum să se comporte cu el, astfel încât să îi vină în ajutor şi să nu îl copleşească, să nu îl judece. Dacă acest lucru nu contribuie la o ameliorare a situaţiei, atunci părintele trebuie să încerce să îl ajute căutând un centru antidrog. Însă, până când copilul nu conştientizează că are o problemă şi că este dependent, nu cred că poate fi ajutat. Trebuie ca el să vrea să fie ajutat. Ceea ce îi mai sfătuiesc pe părinţii ai căror copii consumă droguri este să nu evite să facă cercetări, chiar dacă copilul spune că e bine, să nu se bazeze exclusiv pe ceea ce spune el. Părinţii trebuie să fie consecvenţi şi perseverenţi în a descoperi adevărul, chiar şi din umbră. Trebuie să urmărească cu mare atenție ce anturaj are copilul lor.

Asociația Mână Deschisă a luat naștere în anul 2000 la inițiativa lui Marshall McKenna, de profesie inginer civil, originar din Africa de Sud, care după ce a lucrat timp de câțiva ani pe străzile din Bucureşti în canale şi în mijlocul bandelor violente, a aurolacilor, dependenţilor, prostituatelor şi a mulţimii de tineri ce trăiesc la limita societăţii, a hotărât că e timpul să facă mai mult.
„La Asociația Mâna Deschisă ne dorim să sprijinim aceste persoane în lupta lor de a-și depăși condiția și care sunt dispuse să facă un efort conștient pentru a-și schimba viețile. Programul nostru se concentrează pe motivația individuală de a recăpăta responsabilitatea pentru propria viață, pe schimbarea obiceiurilor negative și pregătirea pentru a deveni o persoană sănătoasă în societate” – se arată pe site-ul asociației.

Roxana TUDOSE

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare