Interviuri

Nicoleta Buzățoiu, asistenta-șefă a Centrului Medical SanConfind: „Asistenta medicală trebuie să aibă competențe, dar și empatie față de pacient”

Într-un spital de elită, cum este Centrul Medical SanConfind, tehnologia de ultimă oră și profesionalismul sunt esențiale, însă echipa care face ca totul să funcționeze bine în saloanele și cabinetele spitalului este cea care îngrijește pacienții din punct de vedere clinic: administrarea tratamentului medical, primul ajutor, monitorizarea stării de sănătate a bolnavului, asistența în intervenții, pregătirea pacientului ș.a. Altfel spus, personalul format din asistentele medicale. În centrul acestei structuri complexe se află asistenta-șefă, persoana care transformă rigoarea medicală în confort pentru pacienți și echilibru pentru colegi.
Astăzi, vă invităm să o cunoașteți pe doamna Nicoleta Buzățoiu. Din toamna anului trecut, doamna Buzățoiu, care fusese înainte asistenta-șefă a secției Chirurgie, a devenit asistenta-șefă a Spitalului SanConfind, după ce fosta titulară a postului s-a pensionat.
Cu o experiență bogată în viața medicală, având aproape patru decenii în sistemul sanitar românesc, șefa asistentelor medicale din cel mai mare spital privat al județului Prahova reușește să mențină echilibrul dintre protocoalele stricte și nevoia de empatie a personalului din subordine, mai ales în zilele extrem de aglomerate.
Nicoleta Buzățoiu este „inima” care bate în toate spațiile spitalului, liantul dintre gestionarea resurselor și grija constantă pentru nevoile pacienților. Zilele trecute, din discuția pe care am purtat-o cu dumneaei, ne-am convins că este pregătită să facă față tuturor provocărilor. Pentru aceia care doresc s-o cunoască mai bine, credem că acest interviu le va fi util.

V-aș ruga, pentru început, să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Sunt născută în localitatea Câmpina. Am studiat la Liceul Sanitar Ploiești, pe care l-am absolvit în anul 1988. După absolvire, mi-am desfășurat activitatea în cadrul Spitalului Municipal Câmpina, în secția Medicină Internă, apoi în Blocul Operator și sectia Chirurgie, pe care am coordonat-o timp de 14 ani. Din aprilie 2020, sunt angajata Centrului Medical SanConfind. În primul an, am lucrat în secția ATI și apoi am preluat coordonarea secției Chirurgie. Din noiembrie 2025, sunt asistenta-șefă a spitalului.
Ce v-a determinat să vă alegeți această profesie?
Au fost mai multe motive. În primul rând, mi-am dorit să interacționez cu oamenii, să empatizez cu aceștia, să-i ajut cu tot ce pot în momentele dificile din viața lor, atunci când au probleme de sănătate. Pe toți pacienții i-am tratat cât am putut de bine, în limitele competențelor.
Cred că ar fi bine să știe cât mai mulți cititori ce înseamnă spitalul de la Poiana Câmpina.
Centrul Medical SanConfind s-a născut în aprilie 2015, când a fost dată în folosință Baza de Tratament și Recuperare Medicală, cu dotări de top, care sunt impresionante și astăzi, după 11 ani. Este de notorietate înnoirea continuă a echipamentelor și aparatelor medicale. Dintre cele 90 de paturi cu care a fost proiectat spitalul, aproape toate sunt disponibile. Calitatea actului medical din Spitalul SanConfind este cunoscută și apreciată de pacienții care i-au trecut pragul. Serviciile SanConfind sunt diversificate: ambulatoriul spitalului cu cele peste 20 de specialități medicale, spitalizare de zi, spitalizare continuă. La demisol, există multe spații tehnice, cu atelier mecanic, centrală termică și pompe centrifuge pentru pregătirea apei sărate (filtrare, încălzire etc), captate de la izvorul comunei. Tot aici se pregătește și nămolul de Techirghiol. Acest nămol și apa naturală hiperclorurată constituie remedii împotriva multor afecțiuni osteo-articulare. La parter, un loc însemnat îl ocupă departamentul de imagistică medicală, care cuprinde: rezonanță magnetică nucleară (RMN), computer tomograf (CT), mamografie, ecografie 3D/ 4D și elastografie, osteodensitometrie – DEXA, radiologie digitală RX. Tot la nivelul parterului, dar într-o altă aripă a sa, există Sala Bazinelor, unde, sub atenta supraveghere a unor kinetoterapeuți, pacienții beneficiază de numeroase proceduri de balneokinetoterapie în două bazine pentru adulți de 1,2 metri adâncime (unul pentru mers în contracurent) și un bazin pentru copii de 0,5 metri adâncime. La etajul întâi, funcționează secția Obstetrică-Ginecologie. Zona aceasta este aproape integral dedicată Maternității. Aici au loc nașterile naturale și cele prin operația de cezariană. Tot la acest etaj se realizează operațiile de natură ginecologică. Există în cadrul O-G un bloc operator cu sala de operații cezariene, iar separat de aceasta, sălile de nașteri naturale. De asemenea, la acest etaj se găsesc saloanele de internare ale pacientelor, unde pot fi cazate viitoare mămici și proaspete mămici. În medie, pentru o naștere normală internarea este de trei zile. Saloanele sunt cu un pat și cu două paturi, în regim ”rooming-in” (mama și copilul în același salon, de la naștere până la externare). Tot la primul etaj, a fost amenajat laboratorul de analize medicale. La etajul doi se găsesc sălile de operații pentru partea de chirurgie generală și ortopedie, dotate la cel mai înalt nivel. Sunt trei săli de operații, dintre care două sunt aseptice, având instalații de ventilație cu flux laminar. Aceasta înseamnă că pe acoperișul spitalului sunt amplasate mai multe centrale de tratare a aerului, așa-numitele CTA-uri, care filtrează, încălzesc, separă și distribuie aerul introdus direct în sala de operații și în toate spațiile spitalului. A treia sală de operații este septică, aici făcându-se operații care implică intervenții asupra țesuturilor cu infecții ale bolnavilor. Dintre cele două săli de operații septice, una este rezervată aproape permanent pentru ortopedie, cunoscut fiind faptul că, la o intervenție chirurgicală ortopedică, dacă pătrunde un microb la osul dezvelit și operat, s-a terminat cu sănătatea pacientului în zona respectivă. De asemenea, la etajul doi, există mai multe rezerve pentru cei operați, camerele având, tot ca la Maternitate, un pat sau două paturi. Am putea vorbi aici și despre oficiile de unde se distribuie mâncarea celor internați. Pe fiecare etaj, există, de asemenea, cabinete pentru medici și pentru asistente, unde pacienților li se fac toate documentele necesare. Permanent, la trei schimburi, lucrează o asistentă care poate rezolva anumite probleme apărute. Tot la fiecare etaj, avem saloane pentru persoane cu dizabilități, cu toalete speciale dedicate acestora. Următoarele două etaje (trei și patru), sunt rezervate saloanelor pentru internare (spitalizare de zi sau spitalizare continuă). Nu sunt săli de operație, dar există într-o aripă a etajului trei cabinete de consultații din cadrul ambulatoriului de specialitate al spitalului (Ginecologie și ORL).
Ca un spital să funcționeze ireproșabil trebuie respectate protocoale medicale stricte. Ați putea să ne dezvăluiți câteva asemenea protocoale SanConfind?
Implementarea și aplicarea corectă a igienei și dezinfecției pe spații, igiena mâinilor, respectarea circuitelor interne și a practicilor de lucru, respectarea cu strictețe a Regulamentului Intern.
Care este calitatea principală pe care o căutați atunci când recrutați o asistentă nouă în echipa dumneavoastră?
Empatia față de pacient. În același timp, aș aminti despre un bagaj de cunoștințe medicale și manualitate în desfășurarea practicilor de lucru, disponibilitatea la munca în ture și sărbători legale. Și nu în ultimul rând, spiritul de echipă.
Care este cel mai important caz medical la care ați participat? Un caz al cărui pacient v-a impresionat în mod deosebit.
De-a lungul celor 38 de ani de carieră, am participat la gestionarea și soluționarea multor cazuri medicale. Am fost impresionată de nenumărate ori de suferința părinților, care erau neputincioși în soluționarea problemelor medicale cu care se confruntau copiii lor. Și nu în ultimul rând, de suferința pacienților oncologici. Aș putea da ca exemplu un caz oncologic. O pacientă tânără cu neoplasm mamar, pentru care s-a efectuat mastectomie unilaterală, după încheierea sedintelor de chimioterapie, internată fiind, și-a sărbătorit ziua de naștere în mijlocul nostru. Aproape tot personalul era alături de ea. Emoțiile ei, lacrimile de fericire și zâmbetul larg au fost impresionante! Am revăzut-o ulterior la controalele periodice, era foarte bine. Așa cum este și azi.

Un comentariu

  1. Niște hoți, salarii mizere, angajații pe ATI sunt plătiți ca infirmieri, cred ca și femeia de serviciu i-a mai mult în acel spital! Și au câțiva la conducere care nu au ce căuta în gestionarea acelui spital! Domnul Simion ar trebuii să fie puțin mai atent la angajații din funcții mai mari în sanconfind!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare