BREAKING NEWSEveniment

VIDEO 🎦 „Spune-mi tu, Câmpina”, 50 de povești și o seară memorabilă

Podcastul „Spune-mi tu, Câmpina”, oferit de Asociația Câmpina Curată, a ajuns la episodul 50, moment marcat printr-un eveniment special

Când vine vorba de social media, emisiunile de tip podcast au devenit printre cele mai urmărite la nivel global. Fie că vrem să ascultăm ce are de spus o vedetă pe care o apreciem, fie că ne interesează mondenitățile sau pur și simplu suntem curioși să auzim o persoană cunoscută la „microfon”, cu toții avem motive diferite să urmărim un podcast. Deși motivele sunt variate, scopul rămâne același: să descoperim povestea invitatului. Exact acest lucru îl reprezintă și „Spune-mi tu, Câmpina” – o poveste cu și despre câmpineni – care, pe 2 martie, a sărbătorit cel de-al 50-lea episod.
Episodul aniversar a fost cu totul inedit. După cum a declarat Sarah Crăciun, realizatoarea podcastului, a fost un episod „nu cu unul, nu cu doi, ci cu 50 de invitați”. Restaurantul Toscano a devenit „studioul” acestei ediții speciale, organizatorii gândind un eveniment aparte în care toți invitații emisiunii de până acum s-au reunit pentru o seară de socializare.

„Iată că a trecut pe lângă noi o lună, două, nouă, am filmat un episod, două, nouă și acum am ajuns la 50. Când am văzut cifra asta, m-am oprit un pic, am făcut un pas în spate și am zis: «Wow! Ce călătorie frumoasă am avut în tot acest timp!». Și am realizat că n-aș putea să mă bucur singură și n-aș putea să las acest moment să treacă fără să fiți și voi alături de mine, să avem o seară în afara studioului, o seară în care să socializăm, să ne cunoaștem, dacă nu ne știam, deși am fost surprinsă să văd câți oameni de aici se cunosc, de fapt, între ei. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am auzit până acum: zumzet de conversații, clinchet de pahare și râsete. Acesta este scopul evenimentului!”, a punctat Sarah Crăciun, gazda emisiunii și a evenimentului.

Sarah Crăciun, gazda evenimentului și realizatorul podcastului «Spune-mi tu, Câmpina»

Pe lângă ocazia de a socializa, invitații s-au bucurat de delicii culinare pregătite cu atenție de echipa Restaurantului Toscano, de ispite dulci și, desigur, de un pahar de prosecco, așa cum se cuvine la un eveniment aniversar reușit. Evenimentul și-a atins scopul și a demonstrat că motto-ul „Un oraș, o comunitate” se potrivește perfect Câmpinei, unde comunitatea locală este una unită.
Momentul culminant al serii de luni l-au reprezentat discursurile susținute de Daniela Duiculescu, din partea Asociației Câmpina Curată, și de gazda podcastului „Spune-mi tu, Câmpina”, precum și proiecția unei scurte retrospective aniversare din cele 50 de episoade. La final, invitații au fost îndemnați să lase o semnătură, un cuvânt sau o amintire în albumul aniversar.
În încheiere, putem relua cuvintele rostite de Sarah Crăciun, care a explicat cât de mult înseamnă pentru ea acest podcast. Cu siguranță, toți cei care au realizat măcar o emisiune în cariera de jurnalist rezonează fără doar și poate: „Este una dintre cele mai frumoase călătorii din viața mea de până acum și țin să cred că și la bătrânețe voi spune același lucru. Știu că unii dintre noi nu suntem apropiați, poate nu ne-am văzut decât în studio, dar vreau să vă spun că sunteți foarte importanți pentru mine, pentru că fiecare dintre voi a pus o cărămidă la toată povestea aceasta!”

Felix PRECUP

Articole similare