Încep aceste însemnări la cîteva minute după anunțarea exit-poll-urilor, și tot ce voi scrie stă, firește, sub semnul provizoriului. O primă observație este că vom trece de la un parlament dictatorial, în care PSD (45% în 2016) & aliații puteau impune practic orice decizie, la unul excesiv de fărîmițat (unde se va negocia ad hoc cam pentru fiecare lege), ceea ce va duce, paradoxal, cam la același rezultat: paralizia democrației. Asta este partea goală a paharului.
Partea plină este că PNL-ul a luat un rezultat mai bun decît lăsau să prevadă prostiile făcute mai ales în ultima jumătate de an. O aritmetică simplă arată că este posibilă o majoritate PNL+USR+PMP+UDMR suficient de consistentă pentru a trimite PSD într-o definitivă opoziție (a pierdut – totuși – 15% față de 2016, cu toată pandemia care a jucat evident în favoarea lui). Faptul că îl tot împing în față pe doctorul Rafila (care a și vorbit duminică seară) este o foarte bună strategie de imagine: uite că partidul nostru s-a intelectualizat. Deja dl. Cioloș afirmă clar că nu va negocia cu PSD.
Sînt guverne fragile în multe țări, legate de cîteva sute de voturi, de cîteva locuri diferență în parlament. Și țările alea funcționează foarte bine. Este o lecție bună pentru democrația noastră. Acum mingea este la dl. Președinte, la abilitatea domniei sale de a negocia guvernul. Sînt, apoi, partidele mici, aflate acum la limita de 5%. Personal, n-aș vrea să-l văd pe Ponta în parlament. Și arunc aici prognoza, pe care o puteți verifica marți cînd citiți acestea, că nu va intra. Nici nu sînt așa de speriat precum comentatorii din studiouri de apariția AUR. Partid naționalist, populist, sigur… dar astea sînt stereotipurile la modă. Apoi, ascensiunea acestui partid este tot vina PNL care a eliminat elementele de identitate și de unitate națională din discursul său (exact în măsura, observ, simetrică, în care PSD-ul lui Ciolacu a eliminat stridențe anti-europene și vulgar naționaliste). Poate cuantifica oare cineva din PNL cîte sute de mii de voturi l-a costat lupta aberantă cu BOR? În felul ăsta au lăsat tema națională, care este o temă, dincolo de ce afirmă progresiștii fără identitate, pe seama acestui partid prea apropiat de Sputnik, spun comentatorii.
Nu omit USR-ul, „tînăra speranță” a politicii românești. Am prieteni de foarte bună calitate adepți necondiționat (și necritic) ai acestui partid. Care însă a făcut greșeli enorme, orientîndu-și critica spre PNL, deși nu trebuia să fii politolog pentru a anticipa că vor fi nevoiți să guverneze împreună. Și care a luat mult mai puțin decît spera: a) nefiind în stare să-și mobilizeze bazinul electoral (gravă carență) și b) ignorînd și chiar jignind alte categorii de electorat. Partidul bicefal are de dat examenul dur al realității social-politice. Dacă refuză să intre la guvernare ca să-și păstreze virginitatea politică, e pierdut. S-au jucat destul cu glumițe proaste.
Problema cheie a acestor alegeri a fost, o spune toată lumea, absenteismul. Sistemul electoral de tip căruță în epoca rachetelor este o explicație. Încă din iarna trecută, după ce a devenit clar că nu se vor putea organiza anticipate (am spus-o de n ori că ar fi fost cea mai bună soluție pentru România) președintele & guvernul ar fi trebuit să lucreze la un sistem electoral flexibil și care să nu afecteze dreptul constituțional al cetățenilor de a vota oriunde în țară sau străinătate. Încă nu am învățat lecția patriotismului eficient, trebuia să avem pregătit votul electronic, votul prin poștă; legarea de glie nu mai e la modă de pe vremea lui Mihai Viteazul, este absurd să obligi lumea să voteze numai în județul de reședință, cînd mobilitatea este principala trăsătură a unei piețe a muncii din mileniul III. Problema este, și vedem asta și în sănătate ori învățămînt, că PSD-ul a avut tot interesul să țină țara în acest „stadiu al căruței”.
România profundă este o țară rătăcită în timp. Uitați-vă la culorile hărților electorale. O altă explicație o găsesc în fraza funebră: toți sînt la fel! Pe mine unul puține lucruri mă enervează mai rău decît această frază, spusă uneori de oameni de bună credință, dezamăgiți de marasmul politicii dîmbovițene. Ei nu-și dau seama că această „teorie” paralizează, mai rău decît veninul cobrei, orice posibilitate de progres. Dacă ar fi existat o mișcare politică suficient de credibilă care să le spună oamenilor: da, actualul legislativ e compus majoritar din corupți, incompetenți, vînători de doctorate false, structural mafioți, inculți, cinici, profund ticăloși, fără o meserie bine stabilită, vulgari, vînduți dar… la viitoarele alegeri vă propunem cîțiva candidați altfel. Apoi, la viitorul ciclu alți cîțiva, și așa, în 3-4 cicluri schimbăm compoziția umană a Parlamentului… Da, atunci am fi fost acum într-o cu totul altă țară. Dar ne lipsește complet acest mod de gîndire, dincolo de un singur ciclu electoral. Ne lipsește speranța ca factor politic. În rezumat: au fost alegeri într-o țară obosită și dezunită. Nu au lămurit nimic. Viitor incert țara noastră are! Ceea ce înseamnă că ne putem apuca să-l construim așa cum merită. Că tot ne lăudam de 1 Decembrie.
Christian CRĂCIUN
