Editorial. CLAN

E limpede că România trece prin cel mai prost moment al ei din anii 80 încoace (deceniul satanic îl numea un mare critic literar). Situația este de tipul: trebuie să schimbi roata la mașină în timp de rulezi cu 120 km/oră. Vreau să spun că, după cutremurul politic din 2024, forțînd legalitatea, am ajuns să avem o conducere sincer reformistă, suficient de competentă și capabilă să facă prima transformare radicală a statului român din 1990 încoace. Din păcate, asta se petrece în cel mai nenorocit context: un război cumplit la graniță, altul și mai teribil încă abia izbucnit în imediata apropiere geo-politică, ambele cu urmări economice mondiale îngrozitoare, plus un război intern în chiar sînul coaliției între „vechea” (vorba vine!) clasă politică, a politrucilor analfabeți, cu întreaga lor curte de privilegiați din justiție, servicii, administrație locală, presă, ONG-uri, și „noua” clasă politică (vorba vine!) care proclamă că vrea să distrugă acest sistem, dar este în pericol de fiecare zi de a-l reproduce, cu alți actori, la o treaptă superioară. Inși rudimentari ca Dragnea, Oprea, Hrebenciuc, Ponta, Antonescu, Grindeanu, Simion, Paul Stănescu, Thuma etc. (ăștia sînt cei mai cunoscuți, cîți alții sînt în umbră!) sînt stăpînii României. Și oamenii asemenea lor sînt la nivelul fiecărui județ, fiecărui oraș, fiecărei comune. Acum cînd scriu, Grindeanu declară că, după părerea lui, Bolojan ar trebui demis. Cum să fii atît de ticălos și de francamente idiot? Acești Nero de mucava sînt cu canistra de benzină (indiferent de preț) și bricheta pregătite să dea foc țării: dacă nu e a noastră, ducă-se… Cum să destructurezi un asemenea sistem, mai ales că ești lipsit de singurul sprijin pe care l-am avut din vremea ceaușismului feroce încoace: cel extern?

Iată problema fundamentală a lui Bolojan & Nicușor. Lumea e foarte ocupată cu altele, multe, România e o entitate care nu contează, nici măcar în Europa cea mică. Imaginea României în afară este execrabilă, nu știm și nu vrem să ne arătăm valorile, dimpotrivă, le batjocorim. Disperarea lui Nicușor Dan de a se vedea singur în războiul interior și total neajutorat în pregătirea celui extern, mi se pare reală și dramatică. Sincer, nu văd nicio scofală și nicio șansă de viitor dacă am înlocui această pegră cu alta de ideologii de felul celor cultivate de Oana Lasconi, Andrei Caramitru, ejusdem farinae. Mulțumesc, nu! Dar astea sînt chestiuni oarecum generale și teoretice, deși aici e centrul răului care ne bîntuie. Sînt lucruri mai mărunte care sînt hipertrofiate de mediile on line și de presa pre-intelectuală. Adică nealfabetizată. Așa este, de exemplu, cazul fetei lui Ponta. Un non-eveniment absolut, gonflat la maximum pentru a ocupa tot ecranul știrilor. Total insignifiant față de chestiunea globală a războiului din Orientul Apropiat. M-a uimit „mila” unor oameni de bine, convinși în „umanismul” lor că „vai, biata fetiță”, a rămas în inima războiului! Fără să se întrebe cum de era singură într-o asemenea zonă minora. Și nici de unde are circarul Ponta apartament în Dubai. De fapt, cazul este ilustrativ pentru ruptura dintre țara cetățenilor și țara nomenklaturii. Cum bine observa cineva, ăstora nici măcar nu le trece prin minte și chiar nu știu „cum se face” să stea la coadă normal, alături de ceilalți „oameni obișnuiți” la un ghișeu de administrație, o casă de bilete, să circule cu tramvaiul sau să fie opriți de poliție în trafic. Sindromul „știi cine sînt eu?”  este singura lor situare în societate. Sînt oameni de enclavă, închiși „în cercul lor de legi”. De aici fenomenul mulțimii de „beizadele”, cum li se spune, care ocupă funcții de conducere pe te miri unde. Cum era vorba aia? Copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri! Deja sîntem la a doua generație, ca să nu mai vorbesc de cele care vin cu mult dinainte de 89… Pe de altă parte, cam aceiași „compasionari” ai domnișoarei au acoperit-o cu injurii pe d-na Țoiu, printre miniștri puși pe transformări reale în domeniul său. Cum ar fi o schimbare substanțială a garniturii de ambasadori.

Apropo de circari: aș mai observa și parodia parlamentară a moțiunilor. Lipsită de orice eficiență, doar o joacă fără sens menită să arate că-și merită banii, absolută pierdere de timp.  În vreme ce deficitul legislativ este enorm și calitatea legilor submediocră (să nu dăm vina numai pe justiție). Asta ar merita o analiză separată. Unde dl. Bolojan greșește grav, pentru că nu este politruc și nu negociază voturi, este că își înstrăinează tocmai electoratul specific, o parte a intelectualității creative și a intelectualității în genere. Creșterea TVA-ului la carte, reducerea sporului de doctorat, mărirea normelor didactice și brambureala din învățămînt, tolerarea de facto a plagiatelor, subfinanțarea generală a culturii, a cercetării fundamentale și a învățămîntului sînt măsuri greșite, au efecte negative mai mari decît cîștigul financiar, care bat departe, unde nu te aștepți. Iar electoral ele dau putere extremismului de ambe capete. Iată acum scandalul cu tezaurul Enescu lăsat să se degradeze, precaritatea de provincie săracă a manifestărilor din „Anul Brâncuși”, aroganța jenantă pe fond de incompetență a ministrului culturii, amenințările la adresa unei ziariste din partea ministerului, numirile la directoratele de teatre care se lasă mereu cu amînări și contestații  ș.a.m.d. „Ce ne interesează pe noi bazaconiile astea, cînd se face benzina 10 lei?” parcă aud voci revoltate. Cînd ne vor interesa, ca popor, nu ca indivizi izolați, atunci vom merita și conducători mai buni. Și viață mai ieftină. Pînă atunci, năvală la televiziunile de ghenă!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN