Cultură

Muzeul Grigorescu din Câmpina – 65

Vineri, 20 Noembrie, s-au împlinit 65 de ani de când, Duminică 20 Noembrie 1955, a fost inaugurat Muzeul memorial ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina.
Inițiativa fondării și deschiderii lui o avusese Profesorul Nicolae I. Simache, ctitorul împortantei rețele de muzee din Prahova și din județele vecine, pe când acestea făceau parte din Regiunea republicană Ploești. Tot dumnealui găsise și tot felul de tertipuri, pentru ca evenimentul să nu se producă la 7 Noembrie, care atunci era sărbătoarea cea mai mare a Republicii Populare Romîne, fiind vorba de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.

Cu fiul pictorului Nicolae Grigorescu, Gheorghe Grigorescu – ne povestea profesorul Simache – a fost mai greu. Acesta, fiindcă i se naţionalizase Fabrica de teracote “Câmpiniţa”, pe care o avusese în curtea casei părinteşti, cum vedea vreo autoritate, dădea repede drumul la câini. “– Domnule Grigorescu!”, a strigat directorul Simache. Auzindu-se apelat astfel, ca pe vremuri – vremurile bune – Gheorghe Grigorescu a legat câinii şi dialogul cu insistentul musafir, venit din lumea de dinainte. Și i-a deschis și poarta și sufletul.
Grigorescu cunoscuse Câmpina încă din anul 1871. Peste douăzeci de ani, el se va stabili aici, locuind mai întâi în casa preotului Provinceanu, aflată în marginea buclei pe care, urcând spre Câmpiniţa, o face şoseaua naţională Ploeşti–Sinaia, continuând însă să-şi plătească impozitele, “datând din 1882, 1883, 1885 şi până în 1894, când îl întâlnim în atelierul din str. Rousselet nr. 17”, şi la Paris.
În 1892 Grigorescu închiria casa Eufrosinei C. Ghenoiu, în strada Agriculturii, unde va rămâne până la ridicarea propriei sale case. La 23 Octombrie 1895 el cumpăra de veci, de la Petru Vasile, “un teren situat în Urb[e]a Câmpina, în strada Municipală”, puţin mai sus de vila Provinceanu, cu 1400 lei noi. Aici va începe să-şi construiască casa, la 31 mai 1904, dorind să-i aibă alături, la punerea pietrei de temelie, pe Barbu Ştefănescu Delavrancea şi pe Alexandru Vlahuţă – căruia îi scria: “Vino luni, 31 curent, să batem ţăruşi pentru temelia bordeiului meu. Ia şi pe Delavrancea, dacă se poate”. Autorizaţia de construcţie a obţinut-o la 31 Decembrie 1904:
“Noi, Primarul Comunei Urbane Câmpina, în puterea dreptului ce ne dă legea pentru organizarea comunelor urbane, având în vedere şi regulamentul comunal, autorizăm pe d-l N. Grigorescu a construi pe locul său din această urbă, strada Municipală, o casă compusă din opt camere cu etajiu, construcţie de zid învelită cu şindrilă, conform planului ce ne a prezentat, iar ca aliniere va păstra punctele indicate de noi în localitate”.
Construită “de către zidarii Costache Irimia, Iorgu Irimia şi Irimia Chiţu din comuna Cornu, care, la data de 6 Mai 1904, primiseră arvună suma de 200 lei, casa va fi gata în anul 1905.
“În anul 1906, la 2 Iunie, artistul este autorizat să construiască un grajd, compus din cinci încăperi şi pivniţă, conform planului aprobat de Primăria comunei Câmpina, la data de 30 Mai 1906. Una din aceste încăperi era destinată lui «Ghiocel», boul care venea zilnic la fereastra atelierului, servind ca model multor lucrări din ultima perioadă de activitate”.


În toamna anului 1918 casa-atelier a lui Grigorescu – sediu pe atunci al comandamentului german de ocupaţie din Câmpina – a fost mistuită de flăcări, împreună “cu o parte din tezaurul ei”.
„Lucrările de restaurare a casei” pictorului Nicolae Grigorescu de la Câmpina, “arsă în 1918, au fost începute în anul 1954 şi s-au executat cu mijloace proprii, terminându-se în anul 1955.” A lucrat cu pricepere şi veneraţie, sub supravegherea lui Gheorghe Grigorescu, meşterul popular Nicolae [Nae] Goage, fost ucenic al lui Grigorescu, după ce, mai întâi, realizase o machetă a casei, în lemn. Tot Goage a restaurat şi a completat mobilierul. Gheorghe Grigorescu a împrumutat, la 13 Iulie 1955, Muzeului “Pictor Grigorescu”: două şevalete, una masă rotundă, una ladă florentină, trei scrinuri, una ramă oglindă, una mobilă de pictură, un port carton, un dulap normal, una canapea, un scaun tapisat (Goblen), una mobilă de ceas, trei galerii pentru vase, trei scaune, scrisori şi costume, una placă marmoră pentru scrin.
Colecţiile Muzeului Grigorescu au început să se înfiripe din achiziţii oferite de Gheorghe Grigorescu, de colecţionari din Câmpina sau din alte oraşe, mai ales din Capitală. Otto Steensballe – olandez expropriat din Câmpina (în casele sale de pe actuala stradă Mărăşeşti avea să se mute mai târziu Primăria) –, domiciliat în oraşul Breaza, oferea, la 23 Septembrie 1955, un covor arab şi un covor persan şi alte piese, fără a specifica provenienţa lor.
“Secţiunea Culturală Regională a organizat sfatul ştiinţific al acestei case memoriale şi a pus la dispoziţie mijloace materiale necesare restaurării şi completării mobilierului, achiziţionării de tablouri, astfel încât expoziţia din atelier, sala de intrare, sufragerie şi camera de onoare a putut fi inaugurată în Noembrie 1955.” Mai exact, cum am spus la început, Duminică 20 Noembrie. “Zăpada primei fulguiri din anul” acela “mai rezista încă pe marginea streşinilor”, scria un reporter.
Evocarea vieţei şi operei pictorului a fost făcută de profesorul Simache. Tot el a făcut şi primul ghidaj în faţa invitaţilor, între care sculptorul Gh. Damian şi pictorul sexagenar Ion (State) Stătescu din Ploeşti.
În holul care despărţea casa în două erau “expuse covoare turceşti, arme ale epocii, o narghilea şi alte obiecte ale artei arabe, aduse din călătoria făcută la Constantinopole.
Alături e sufrageria. Sunt şi aici pe pereţi câteva tablouri, printre care «Ţăran la sapă», unele schiţe cu creion, iar pe poliţe, aşezate la rând, obiecte de ceramică.
Urmează apoi celelalte săli, unde acum, de început, sunt strînse o serie de desene ale pictorului şi unele costume cu care el îşi îmbrăca modelele în timpul lucrului”.
Pe pereţii atelierului erau tapete [= gobelinuri] vechi din epoca medievală şi covoare ce au aparţinut pictorului. Pe un şevalet, lucrarea neterminată, «După bae», ultima la care a mai lucrat, iar de jur împrejur, pe pereţi, unele dintre cele 40 de tablouri care s-au adus până acum aici, din cele peste 5000 de lucrări executate de Nicolae Grigorescu. […]


Sunt aici câteva lucrări de început, unele iconiţe din perioada când, copil de 11 ani fiind, le picta pentru a le vinde apoi la Obor, ca să aducă acasă bani pentru pâine. Sunt apoi aici câteva din vestitele sale «care cu boi», apoi «ciobănaş cu oile» sau femei lucrând în gospodărie, cum e tabloul «Femeie cosând», sau peisajii fremătând de viaţă, şi peste tot, lumina cu multitudinea ei de nuanţe.”
“În încăperea aceasta, unde fiecare locşor din perete era ocupat de o operă de artă, unde zile în şir, ceas de ceas, pictorul a stat aplecat asupra şevaletului, cuvintele de evocare, rostite de” profesorul “Simache, devin parcă şi mai emoţionante.”
N’a lipsit o întâmplare atent regizată. ”Festivitatea era pe sfîrşite când, de la Breaza, a sosit un tablou oferit casei memoriale. Pe o pânză de circa 1,20 m x 0,80 m, în lumina albă a dimineţii, din care se destramă ceţurile, în fruntea turmei sale, ciobănaşul îşi aduce oile la păşune.”
Din nefericire, Gheorghe Grigorescu se stinsese din viaţă în Octombrie 1955 şi nu mai putuse să se bucure de aceste momente. Fusese, în schimb, de faţă, soţia sa, Ana, fiica lui Alexandru Vlahuţă. Ea va continua să alimenteze cu piese originale muzeul, încasând, ca pe o rentă, anual, diferite sume, în contul obiectelor întâi împrumutate, care, astfel şi treptat, treceau în patrimoniul muzeului, reluându-şi definitiv locul pe care-l avuseseră odinioară.
Pentru statul de funcţiuni al Casei Memoriale “Pictor N. Grigorescu”, directorul N. I. Simache a cerut: 1 director, 1 muzeograf, 1 gestionar, 1 îndrumător, şi 1 supraveghetor. Secţiunea Culturală a aprobat : 1 director, 1 restaurator, şi 1 supraveghetor.
Prima directoare a Casei Grigorescu a fost numită Niculina Stanciu, profesoară de desen, fiica lui Gheorghe Grigorescu. Mai târziu ea a părăsit Câmpina, devenind profesoară la Facultatea de Artă plastică a Institutului Pedagogic din Bucureşti, despărţindu-se şi de profesorul de filosofie I. Stanciu, directorul Liceului “N. Grigorescu” din Câmpina.
Niculinei Stanciu i-a urmat la direcţia muzeului domnul Ştefan Dumitrescu, absolvent al Institutului de Artă Plastică “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia de Muzeologie, un foarte bun specialist, care avea să se pensioneze de la muzeu. A făcut echipă cu el mai vârstnicul Mircea Mihalache, îndrumător fără studii (fost activist de partid), dar un excelent povestitor în grai moldovean, cu mare priză la grupurile de vizitatori, cărora se pricepea mereu să le creeze o bună dispoziţie.
Şi după inaugurarea Casei Grigorescu, Muzeul Regional de Istorie s-a preocupat de achiziţii pentru aceasta. Cu o lună înainte de a se stinge din viaţă, Gheorghe N. Grigorescu oferise spre achiziţie 3 desene de Nicolae Grigorescu, între care Nud de bătrân – studiu, şi portretul pictorului Nicolae Grigorescu, de Bourgeois, pictor francez. Evaluarea lor avea să vină la Muzeul Regional după moartea fiului lui Grigorescu şi inaugurarea Muzeului Grigorescu:
“Referat.
Comisia de Achiziţii a Muzeului de Artă al Republicii Populare Române, examinând 3 desene de Grigorescu […] e de părere că se poate oferi […] suma de lei 1500, iar pentru scrisoare 60 lei.
Marius Bunescu, Teodora Voinescu, Eleonora Costescu, Eugen Schileru. 20 Decembrie 1955”. 
Patru ani mai târziu, de la Muzeul Naţional de Artă se primea acest răspuns telegrafic, înregistrat la Nr. 101 / 31. VIII. 1959:
“Muzeul de Artă al Republicii / Populare Române
Bucureşti, 2 Iulie 1959, nr. 2751
Către, / Muzeul de Istorie din Ploeşti / Tov. Prof. Dir[ector] Simache
Care cu boi semnat N. Grigorescu a fost examinat de Comisia muzeului şi se propune la cumpărare suma de lei 3000.
DIRECTOR, / M. H. Maxy”. 
Apoi, din anul 1960, competenţele Comisiei bucureştene au fost asumate de Comisia de achiziţii a Muzeului Regional de Istorie, care dobândise o binemeritată expertiză.
Circuitul Proceselor verbale de la Ploeşti se închidea apoi la Muzeul de la Câmpina:
“Muzeul Regional de Istorie Ploeşti,
Nr. 465 din 19 Dec. 1962
Către: / Muzeul Memorial «N. Grigorescu» / Câmpina
Vă trimitem alăturat procesele verbale de evaluare pe ofertele prezentate de tov. Goage Mihai din oraşul Câmpina, tov. Barbu Brezianu şi Covrigeanu Maria din Bucureşti.
Plata se va face prin mandat poştal la adresele menţionate în oferte.
Director muzeu, / Prof. N. I. Simache / [ss] Prof. N. Simache
[ştampila:] MUZEUL REGIONAL PLOEŞTI”. 
Ca muzeograf la Muzeul memorial „B.P.Hasdeu” şi vecin al Muzeului Grigorescu, am petrecut şi eu multe ore şi zile în casa pictorului (de la Doamna Ana, căreia i-am făcut un portret, ştiu rebusul pe care i l-a desenat Hasdeu când era copilă: „pui prin/soare cai [=c’ai] nas mare”) şi ştiu cu câtă dragoste şi migală careul Simache, Gheorghe Grigorescu cu soţia sa Ana şi fiica lor Niculina Stanciu, întâi, şi trioul Ştefan Dumitrescu, Ana Grigorescu şi Niculina Stanciu, apoi, au reconstituit interioarele casei.
An de an, cu toată zgârcenia Sfatului Popular al raionului Câmpina, și apoi al orașului, dar cu cei 25 de bani, dublați după aceea, cât erau biletele de intrare, colecțiile Muzeului au crescut, aproape imperceptibil. Și chiar și după intrarea Casei memoriale ”Pictor Nicolae Grigorescu”, ca unitate a fostului Muzeu județean de Artă, în componența Complexului muzeal al județului Prahova, datorită perseverenței D-lui Ștefan Dumitrescu, care era o nucă tare de la Comarnic, și a încăpățânării sale. Acum, chiar dacă, după Revoluție, Complexul muzeal s-a desmembrat, Muzeul Grigorescu este tot la Muzeul de Artă. Se va mai fi cumpărat, sau se va mai fi primit vreo donație, special pentru Muzeul Grigorescu, în tot timpul acesta? Tare mă tem că nu vom primi răspuns nici de la Oracolul din Delphi.

Octavian Onea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare