Dacă azi continuă să existe povestea cu numărul maxim de intelectuali la mia de locuitori ai Câmpinei, teorie controversată ascuțit, vârsta istorică a municipiului ne dezvăluie – cu dovezi indubitabile – celebritatea pe care i-au gravat-o pentru totdeauna mari oameni ai Culturii și ai Științei, emblematică fiind trinitatea Hasdeu – Istrati – Grigorescu. Pantheonul dominat de acești corifei onorează venerabila Câmpină, la ziua ei de naștere, atestată documentar acum 516 ani, moment în care acestora veghetorii de conștiință îi adăugă câmpineni de-o clipă – acea clipă din existența lor trecătoare, precum le-a fost scrisă soarta. Iată-i:
Anton RAKY (1868-1943). Dintr-o veche familie de meșteșugari austrieci, lăcătuș apoi inginer, în 1894 a folosit forajul prin bătaia cu macara, ajungând să foreze 340 de metri. La 8 august 1895 fondează, la Strassbourg, „Societatea Internațională de Foraj A. G.”.
Cu trecerea timpului instalează primele sonde de petrol și inventează tehnologii de exploatare, concesionează platforme de foraj în Rusia (Maicop și Baku), în România, la Moreni și Câmpina, înființează societatea „Regatul Român” – „Astra Română” de mai târziu. Locuiește cu familia pe Bulevard, vizavi de ”Electrica” de azi, în vila proprie, iar pentru adus prăjinile și țevile din schela Drăgăneasa, cu care trase de boi, construiește podul numit azi „Podu lu Rache”, Un incendiu relatat de ADEVĂRUL era descris astfel: „Aseară la 5, în timpul erupției, o prăjină a fost aruncată în podul sondei, producând o scânteie, care a aprins gazele. Sunt 9 victime, 2 sondori morți și mai mulți arși, printre care, Anton Raky, Walter Lind și avocatul Pauker”.
Gheorghe DANGA (1905-1959). Absolvent de Conservator în 1929 și al Academiei Comerciale în 1943. Compozitor și dirijor de coruri ale societăților „I.O.R,”, „Steaua Română”, „Muntenia,”, ”Radiodifuziunea Română”, cronicar în „Contimporanul”, „Viața Uzinei 23 August”, a colaborat la concertele vocal-simfonice Radio, alături de George Georgescu, Rogalski, Silvestri, interpretând Simfonia a IX-a de Beethoven.
A cules și prelucrat folclor autohton, albanez tătăresc, macedonean. Între 1934 și 1941 lucrează la „Astra Română” Câmpina, unde conduce corurile „Lira Petroliștilor” și „ValeaPrahovei”. Profesor de Muzică în câteva școli din Câmpina, autorul unor lucrări corale nemuritoare: „Sârba în căruță”, „Sârba fetelor”, „Ca la Breaza”, „Leliță din Prahova”, „Cimpoiereasa”, „Marșul petroliștilor”.
Elvira GODEANU (1904-1991) „Am cunoscut-o în casa doamnei Olimpia (Pia) Crăciun, prin anii 80. Familia sa venise din Ardeal, aici, unde tatăl ei, Ion Crăciun înființase prima librărie-anticariat. Vizavi de casa pictorului Grigorescu au ridicat o vilă în stilul Castelului regal din Balcic – unde regina Maria și principesa Ileana veneau cu mare plăcere în vizită, în costume naționale românești.
Distinsă, înaltă, păstra pe chip urmele marii sale frumuseți. Mi-a dăruit – povestește dl Ciupală – un material semnat de Alexandru Kirițescu, intitulat „Elvira Godeanu artistă și femeie”, însoțit de o dedicație măgulitoare: „Profesorului Alin Ciupală, iubitor de Teatru, cu admirație pentru aceste nobile sentimente – 4 mai 1986, Câmpina”. În ciuda zvonurilor degradante, colportate de Ana Pauker, pe ideea că dânsa ar ava relații sentimentale cu Gheorghiu Dej, Elvira Godeanu a fost soția devotată și iubitoare a inginerului arhitect Emil Prager – constructorul primei fabrici de pneuri din România, la Florești, „Banloc B. Goodrich” și tot la Florești, a Uzinei Electrice.
Mircea MARIN (1916-2007). Originar din Bucovina, e avocat în Câmpina. Urmează Dreptul și Filozofia în București. Apropiat al lui Radu Beligan, o voce uimitoare. Luat în război, ajunge cu frontul până la Odessa, intră în luptele din stepa Kalmukă și în acele de la Cotul Donului. Devine ofițer de legătură între armatele române și germane, dar cade prizonier și este închis la monstruoasa Lublianka.
Un an de infern inimaginabil, anchetatorii NKVD renunță la represalii și în includ într-un convoi de prizonieri trimiși – trei zile și nopți de ger și foame – în lagărele din Siberia. Aici i-a văzut pe Ana Pauker, Vasile Luca și Constantin Pârvulescu – lideri comuniști refugiați în URSS, veniți să îndemne pe români să se înscrie în divizia „Tudor Vladimirescu”. După repatriere, Mircea Martin reia avocatura și aderă la Mișcarea de Rezistență. E arestat și închis la Tecuci, Gherla și la Canal, unde îl cunoaște pe Alecu Paleologu. Întors la Câmpina, se căsătorește, dar pică în patima jocului de cărți – unde se spun vrute și nevrute și bancuri politice. Adus la un proces în public, la Casa de Cultură a orașului, regretă cu voce tare că n-a reușit să distrugă bolșevismul, pe unde a trecut. Dezamăgit de neocomunismul evident de după revoluție, își vizitează prieteni din Franța, Elveția și Germania. (Mai multe amănunte puteţi citi AICI).
Liliana ȚICĂU (1930-1999). Actriță de film și teatru, tatăl ei având doctoratul la Facultatea de Medicină din Paris. Botezată de primarul Câmpinei, Victor Rădulescu. Pierde tatăl în bombardamentul din 1944 și este protejata actriței Tanți Cocea, cu care se înrudea.
Școala nr. 2 și Liceul „Julia Hasdeu” o au ca elevă. Face parte din organizația „Străjeria”, întemeiată de regele Carol al II-lea. În 1948 intră la Institutul de Teatru „Caragiale”, 1948-1952. Se remarcă în dramatizarea „Jurnalului Annei Frank”. Două căsătorii, cu Benedict Dabija și George Ciprian. 1987 – pensionată, revine la casa părintească din Câmpina, își revede prietenele. O amintire mereu tulburătoare: rolul din piesa „Rinocierii”, a lui Eugen Ionesco, jucată la Paris, spectacol, după care dramaturgul a invitat la el acasă întreaga echipă, pe Liliana felicitând-o entuziasmat pentru jocul ei.
Constantin MARINESCU (1908-1941). Căsătorit, în 1937, cu domnișoara Georgeta, fiica lui Ștefan Molnar, localnic de câteva generații. Unicul lor copil, Rodica. Devenit locotenent, în plin război, e trimis în Moldova, soția și fiica îl urmează. În Regimentul 32 Mircea, luptă la Dalnic, unde cade spulberat de un obuz. Primind învoirea să îl aducă acasă, văduva obține înhumarea lui în Cimitirul eroilor din Câmpina, unde își doarme somnul de veci.
Nicolae MANOLESCU (n.1939). A locuit 10 ani în Câmpina. În 1956 o cunoaște pe Adriana Carp cu care se căsătorește. În 1962, George Ivașcu îl cheamă ca redactor șef la ”Contemporanul”, unde avea o rubrică de critică literară.
În 6 iunie 1965 i se naște fiul, Andrei. În 1968 se stabilește în București, după 1990 devine lider politic, al Partidului Alianței Civice, câștigând, la alegeri, primăriile din Ploiești, Câmpina, Sinaia și Comarnic. Este președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Aurel NESTOR (1901 – 1992). Al doilea director al liceului „Barbu Știrbey”. Născut la Tecuci. Licența, în 1942, cu teza „Influența lui Alecsandri asupra elevilor”. A dorit catedră la Liceul din Deva, unde a vrut să îi învețe pe românii ardeleni maghiarizați cu forța, limba română.
S-a remarcat în zilele rebeliunii, când i-a scăpat de la ani grei de închisoare pe elevii Langa Machedon, Balea și Dragomir, care se baricadaseră în sediul Primăriei, solidari cu rebelii, impunându-se cu calm și curaj, în apărarea lor. Pentru că fusese membru PNȚ, la schimbarea regimului a fost demis și înlocuit cu Constantin Drăgulescu, cumnat cu Ștefan Voitec, fiind cu greu primit să aibă o catedră la școala primară din Cornu. (Mai multe amănunte puteţi citi AICI).
Serghie BUCUR
