BREAKING NEWSEveniment

Un weekend de poveste pentru copiii din Câmpina de Ziua Copilului

Câmpina se pregătește să celebreze Ziua Internațională a Copilului cu un weekend plin de activități dedicate celor mici, dar și celor care păstrează viu spiritul copilăriei. Primăria și Consiliul Local Câmpina, prin Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, a pregătit un program special pentru 31 mai și 1 iunie, care va transforma  Centrul Civic și parcurile orașului într-un tărâm al bucuriei.
„Copilăria e inima tuturor vârstelor” – cu acest motto, organizatorii invită întreaga comunitate să participle la evenimentele care vor aduce în prim-plan talentele locale și activități interactive pentru copii și familiile lor.

Sâmbătă, 31 mai, spectacol în Centrul Civic

Sâmbăta va debuta la ora 12:00 cu un spectacol susținut de tineri artiști din Câmpina. Pe scena din centrul orașului vor urca trupe și soliști precum Celesta, Teodora Fodac, Corul Școlii Gimnaziale „B.P. Hașdeu”, Clubul Copiilor, Euterpe Arts Academy și Tempestas.

Între orele 15:00 și 16:00, copiii vor avea ocazia să exploreze universul eroilor din viața reală. ISU, Jandarmeria și Poliția vor organiza prezentări interactive ale vehiculelor de intervenție, oferind celor mici o experiență pe cât de captivantă, pe atât de educativă.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de ateliere de face painting, desene pe asfalt, baloane și apariții ale personajelor îndrăgite din povești. Punctul culminant al zilei va fi la ora 19:00, când Trupa ZURLI, adorată de copii, va susține un show ce promite să încânte publicul de toate vârstele.

Duminică, 1 iunie, joacă și mișcare în aer liber

Ziua de duminică va fi dedicată activităților în aer liber, sportului și timpului de calitate petrecut în familie. Între orele 12:00 și 15:00, „Raoul Expres” – Trenulețul Copiilor – va circula gratuit pe traseul Casa Cărții – Parc Mițu Chitu – Parc Soceram și retur.

Parcul Regele Mihai I și zonele din centrul orașului vor găzdui activități sportive și recreative, menite să promoveze un stil de viață sănătos și spiritul de echipă.
„Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună un sfârșit de săptămână plin de magie, dedicat celor care ne învață zilnic ce înseamnă sinceritatea, curiozitatea și bucuria pură: copiii” – transmit organizatorii.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare