Asociația Câmpina Curată a organizat astăzi, 27 martie, o întâlnire cu presa în cadrul căreia a anunțat că îi invită pe cetățenii municipiului Câmpina să spună stop mitei electorale și să se implice pentru un vot corect.
Mesajul a fost prezentat de Sebastian Ștefănoiu, președintele Asociației Câmpina Curată, care a subliniat, între altele: „Avem bănuieli legitime să suspectăm că în timpul procesului electoral din anul 2020, mai multe sume de bani au fost oferite unor cetățeni din municipiul Câmpina de reprezentanți ai anumitor candidați, care au înțeles să convingă oamenii, cumpărându-le voturile”.
Publicăm în continuare comunicatul de presă și imagini video surprinse la întâlnirea cu presa:
”Votul este exprimarea opiniei cetățenilor în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere. Acest drept constituțional, deși este opțional, ar trebui să reprezinte o datorie civică față de noi înșine în primul rând, dar și față de membrii familiilor noastre și a comunității din care facem parte.
În contextul unui an electoral 2024 foarte complicat, Asociația Câmpina Curată își propune să aducă la cunoștința cetățenilor municipiului nostru că de integritatea alegerilor din data de 9 iunie depinde liniștea și dezvoltarea micii noastre comunități, greu încercată în ultimii 4 ani de lipsa de verticalitate a conducătorilor aleși în anul 2020. Alegerea acestora s-a făcută în mare parte datorită neimplicării în procesul electoral a unei bune părți din persoanele cu drept de vot din municipiul nostru, dar și prin implicarea excesivă și coruptivă a cadidaților fără scupule, cu obiective clare de fraudare.
Avem bănuieli legitime să suspectăm că în timpul procesului electoral din anul 2020, mai multe sume de bani au fost oferite unor cetățeni din municipiul Câmpina de reprezentanți ai anumitor candidați, care au înțeles să convingă oamenii, cumpărându-le voturile.
Suspiciunile noastre sunt rezonabile, venind din surse credibile, prin intermediul cărora s-a aflat că plasarea acestor sume de bani s-ar făcut prin unele persoane cu notorietate în rândul populației, care aparent nu prezentau vreun risc moral al acestor acțiuni.
Pentru a descuraja această practică, folosită destul de des din păcate în actul electoral din România, Asociația Câmpina Curată demarează de astăzi o campanie de conștientizare a riscurilor pe care banii oferiți ca mită electorală îi pot avea asupra viitorului nostru.
În acest sens, am realizat un pliant cu o mică poveste mai mult sau mai puțin ipotetică, menită să ne facă mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru în timpul alegerilor. Deși pare că a devenit cumva o normalitate, acest tip de comportament nu trebuie să ne definească.
Invităm astfel cetățenii municipiului Câmpina să spună STOP MITEI ELECTORALE atunci când se întâlnesc cu ea și să se IMPLICE PENTRU UN VOT CORECT, prin raportarea acesteia organelor competente. De asemenea, Asociația Câmpina Curată va oferi recompense celor care denunță practici de acest gen la alegerile din 2024. Orice tip de alegere trebuie să fie un act democratic voluntar!”
Cred ca avem un parchet în oraș care doarme sau este complet complice în furtul și corupția din orașul asta care pe zi ce trece este murdar și lăsat în mizerie