BREAKING NEWSȘtiri

Filială EUROPOL la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina

Joi, 14 martie, a avut loc ședința de constituire a Filialei Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuții referitoare la pregătirea profesională, drepturile salariale, predictibilitatea în carieră, dar și despre concursurile ce urmează a fi organizate la nivelul unității de învățământ în care membrii Europol își desfășoară activitatea.
Un subiect arzător abordat în cadrul ședinței a fost cel referitor la nerespectarea legii salarizării de către reprezentanții Guvernului.

Foto: Facebook/ Scoala de Politie Vasile Lascar

„Pe parcursul ședinței s-a evidențiat dorința de implicare în activitatea sindicală a polițiștilor tineri cât și a celor care au o experiență considerabilă în domeniul de activitate, aceștia dorind, la unison, să contribuie la schimbare și la îmbunătățirea climatului de la nivelul Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina” – se arată într-o informare a EUROPOL
În urma alegerilor, cei prezenți au votat următoarea componență a filialei: Președinte – Nicolae Florin Petre; Vicepreședinți – Carmen Regal Măinică; Georgiana Marusia Sîrbu; Răzvan Mihai Marin; Alexandru Antonyo Enache; Florin Colțeanu.
„Colegii noștri din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina care vor să susțină filiala și să contribuie la schimbare se pot înscrie în organizația noastră prin completarea formularului online sau direct la reprezentanții filialei” – au mai transmis reprezentanții EUROPOL
Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL este o organizație sindicală formată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare