BREAKING NEWSȘtiri

Aveuro International, o firmă din Câmpina, livrează microbuze electrice pentru școli din întreaga țară

Microbuze electrice cu o capacitate de 16+1 locuri au fost livrate în mai multe zone ale țării de către Aveuro International SRL. Societatea cu sediul în Câmpina, condusă de Vlad Papuc, a câștigat licitațiile publice organizate în mai multe județe, contractele fiind atribuite pe baza criteriului cel mai bun raport calitate – preț.
Microbuzele achiziționate prin proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost alocate școlilor din zeci de localități în care accesul este mai puțin facil și care dispun de puține variante de transport. „Școlile din mediul urban au înmatriculați elevi care nu locuiesc în apropierea unităților de învățământ, parcurgând distanțe lungi către școală”, au motivat UAT-urile nevoia achiziționării microbuzelor.

Aveuro International a livrat sau urmează să livreze microbuze electrice în mai multe județe ale țării între care Suceava, Brăila, Satu Mare, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Covasna, Ilfov. Ultimul contract, atribuit în urmă cu câteva zile, cu valoare de peste 6 milioane de euro, a fost încheiat cu Consiliul Județean Maramureș, care a achiziționat 31 de microbuze electrice ce urmează să fie livrate în 210 zile.
Înființată în anul 2007 la Câmpina, Aveuro International este una dintre puținele companii la nivel european care fabrică microbuze electrice omologate conform standardelor impuse de cerințele UE. Anul trecut, cifra de afaceri a firmei s-a ridicat la 38 de milioane de lei.
”Vrem să participăm la licitații în toate județele care au aplicat pentru a obține finanțare în cadrul acestui proiect. Vom livra între 25 și 30 de microbuze electrice în fiecare județ” – declara Vlad Papuc în primăvara acestui an.

7 Comentarii  

  1. De fapt nu sunt fabricate microbuze electrice la Aveuro sau cel puțin așa s-a vehiculat prin presă.Ele sunt doar echipate aici deci atenție la corectitudinea informațiilor furnizate. Căt despre ” marile contracte” prin toată țara și aici este o întreagă discuție…” Prietenii” știu de ce!

  2. Nu mai bine cumpăra ei mașini pt firma-mama,Ave Diana și casează toate rablele,,ce au ei în sediu nu sunt mașini de transport,șoferii pe Filipesti lasă de dorit,înjură,fumează,manele,deloc amabili,nu dau bilete.Fiecare face cum vrea mușchii lui…plus ca în weekend nu circula,este inadmisibil.Nu ai curat de propria ograda,,dai la export!

  3. De ce nu postați comentariile care semnalează faptul că de fapt Aveuro doar echipează niște microbuze pe care le vinde peste tot în țară pe la ” prietenii” de partid? Sau sunteți sponsorizați de această firmă? V-am mai recomandat și susțin părerea mea: închideți, ce faceți voi nu se poate numi jurnalism ci doar amatorism.

    1. Stimate domn Disantolo, nu lucrăm 24/7 pentru a modera comentariile făcute de dvs. la orice oră și în orice zi a săptămânii. Dacă nu vă convine ceva, aveți libertatea să comentați pe orice alte platforme doriți.

  4. Domnilor de la ” Oglinda „! Conform regulilor audio-vizualului nu aveți voie să îmi publicați numele chiar dacă nu vă convin comentariile mele.Îmi rezerv dreptul de a vă acționa în justiție și sper să obțin închiderea acestui așa-zis ” ziar de opinie”.Aș vi vrut să vă salut cu stimă dar nu meritați ! Așa cum v-am mai sugerat, eu nu v-am cerut 24 ore din 24 , dar la voi durează 3 zile pănă publicați ceva, este timpul să trageți obloanele.Ceea ce faceți voi nu se poate numi jurnalism.Nici nu mâ mai interesează dacă publicați dreptul meu la replică, 110% nu, vă veți întâlni cu avocatul meu în instanță. Bineînțeles că nu am niciun fel de așteptări, se cunoaște foarte bine ce fel de justiție există în România, dar vă promit că lucrurile nu vor rămăne așa.

  5. Masificarea este epoca in care orice babuin inarmat cu un condei, pe care l-a sterpelit din raftul unui magazin de vechituri, crede ca stie a citi si scrie. Iar acolo unde nu e bun simt, nu poate fi nici simt al ridicolului. Decit stupiditate invaluita in poleiala si o batalie crincena in care rasuna, sub forma de zbierate, glasuiri savante; cam tot asa cum se lupta si porcul cu dovleacul in batatura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare